Driver's Refusal of Blood Sampling Upheld as Instantaneous Offense; Conviction and Suspended Sentence Affirmed

Şedinţa publică din data de 21 iunie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 1503 din 13.10.2022, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în temeiul art. 337 C. pen. şi art. 396 alin. (2) şi 10 C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de "refuz sau sustragere de la prelevarea de probe biologice", faptă din data de 17.04.2019.

În temeiul art. 91 şi art. 92 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 9 (nouă) luni închisoare sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani care a început să curgă la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, serviciul de probaţiune schimbarea în legătură cu locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice serviciului de probaţiune schimbarea locului de muncă;

e) să comunice serviciului de probaţiune informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., a fost obligat inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să presteze muncă neremunerată timp de 60 de zile la Direcţia de Sănătate Publică Argeş sau Primăria mun. Piteşti.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra conduitei viitoare precum şi asupra consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere sau nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, în sensul că suspendarea se poate revoca urmând a se dispune executarea pedepsei.

S-a luat act că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 24/A din 16 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauzei cu minori şi de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 1503 din 13 octombrie 2022, pronunţate de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, prin motivele invocate în susţinerea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul a susţinut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu constituie temei al răspunderii penale fapta sa de a refuza să se supună recoltării mostrelor biologice la solicitarea poliţistului rutier, câtă vreme nu a fost testat preliminar cu un mijloc tehnic certificat şi în condiţiile în care, în calitate de conducătorul auto, nu a fost implicat într-un eveniment rutier şi nu a refuzat să oprească la semnalele poliţistului.

Cu privire la testarea preliminară obligatorie, respectiv obligaţia de a fi suspus prelevării de mostre biologie, precum şi cu privire la dreptul poliţistului de a solicita conducătorului auto să se supună prelevării de mostre biologie, recurentul a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 88 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorilor de vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului conducere, testaţi în trafic cu un mijloc certificat care indică prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive, li se recoltează obligatoriu mostre biologice. Astfel, a menţionat că, din lecturarea acestui text de lege rezultă condiţia testării preliminare, respectiv recoltarea de mostre biologice este obligatorie numai în situaţia în care (primus) conducătorul auto a fost testat cu un mijloc tehnic certificat şi (secundus) rezultatul indică prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive.

Prin urmare, a susţinut că, atunci când poliţistul are o suspiciune privind consumul de alcool ori droguri în privinţa conducătorului auto, în sarcina sa există obligaţia legală de a solicita acestuia din urmă testarea cu un mijloc certificat (drug test ori etilotest). Tot în această situaţie, conducătorul are obligaţia de a se supune testării preliminare şi numai în situaţia în care refuză testarea preliminară devine obligatorie recoltarea mostrelor biologice.

Recurentul a susţinut că, în practică, complicaţiile apar atunci când testarea preliminară nu este posibilă din diverse motive, cum a fost şi în cauză, şi anume poliţiştii din cadrul secţiei 4 de Poliţie nu au putut procura un mijloc tehnic certificat pentru a efectua testarea preliminară. Într-o atare situaţie, legiuitorul a pus la dispoziţia organelor de poliţie procedura prevăzută de art. 190 alin. (5), (8) şi 9 C. proc. pen.

Aşadar, în lipsa posibilităţii obiective de a fi supus testării preliminare, recurentul a susţinut că, poliţistul era obligat să-i solicite consimţământul scris de a se supune prelevării de mostre biologice, iar mai apoi, în lipsa consimţământului, să înştiinţeze procurorul, care la rândul lui trebuia să dea o ordonanţa supusă confirmării de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Doar după parcurgerea acestei proceduri, recoltarea de mostre biologice ar fi avut temei, iar refuzul său ar fi constituit infracţiune.

În această ordine de idei, recurentul a mai susţinut că, acţiunea constând în aceea că s-a deplasat cu autoturismul, fără a genera vreun accident de circulaţie, respectând semnalele poliţistului privind oprirea sa în trafic, nu atrage incidenţa cazului în care consimţământul său era prezumat, astfel cum este prevăzut de art. 17 din anexa privind normele metodologice de aplicare din data de 12.12.2013 la Ordinul nr. 1.512 din 12 decembrie 2013, actualizat.

A mai menţionat că, potrivit art. 1 alin. (1) din anexa privind normele metodologice de aplicare din data de 12.12.2013 la Ordinul nr. 1.512 din 12 decembrie 2013, recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive, din dispoziţia organelor abilitate, se poate face în cadrul oricărei unităţi de asistenţă medicală autorizate sau în instituţii medico-legale, de către personalul medical care are aviz valabil de liberă practica.

Ca atare, recurentul a susţinut că, pentru a fi în prezenţa consimţământului prezumat, astfel cum este definit de art. 17 din actul normativ anterior menţionat, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii:

1) să existe un eveniment sau împrejurări în legătura cu traficul rutier;

2) să existe dispoziţia organelor abilitate.

Or, a învederat recurentul, în cauză, nu a existat un eveniment rutier (înţelegând prin aceasta un accident de circulaţie), cum nu a existat nicio împrejurare în legătură cu traficul rutier, câtă vreme, în calitate de conducător auto, a respectat semnalele poliţistului, nefiindu-i reproşată încălcarea unei norme la regimul rutier, oprirea sa având loc în cadrul unui control de rutină efectuat de către un filtru de poliţie. Din această perspectivă a considerat că, în cauză, nu se poate vorbi despre un consimţământ prezumat.

Concluzionând, recurentul A. a susţinut că, nu este prevăzută de legea penala fapta conducătorului, fără a fi implicat în prealabil într-un eveniment rutier, de a refuza supunerea la recoltarea de mostre biologice, în situaţia în care nu a fost testat preliminar cu un mijloc tehnic certificat şi nu i s-a solicitat consimţământul scris ori acesta nu a fost suplinit prin ordonanţa procurorului supusă confirmării.

Prin încheierea din 10 mai 2023 pronunţate de Înalta Curte, secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 16 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, apreciindu-se că, motivele susţinute de recurent vizează neîntrunirea elementelor constitutive ale laturii obiective a infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea sa, prezentând aparenţa de sustenabilitate a cazului de casare indicat (art. 438 pct. 7 C. proc. pen..)

Faţă de motivele dezvoltate în cererea de recurs în casaţie, Înalta Curte a mai precizat că nu se includ în sfera cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi a niciunui alt caz de casare dintre cele limitativ şi expres prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile în legătură cu desfăşurarea urmăririi penale şi nici motivele care presupun o analiză a conţinutului mijloacelor de probă sau reaprecierea probelor, întrucât situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel are caracter definitiv, pe calea recursului în casaţie verificarea hotărârii atacate realizându-se exclusiv în drept.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. şi în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situaţia factuală şi la elementele care au circumstanţiat activitatea infracţională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanţa de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situaţiei de fapt.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut în dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se notează că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că "în esenţă, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune" (decizia nr. 250/RC din 14 octombrie 2014 şi decizia nr. 98/RC din 19 martie 2019 ale ÎCCJ, secţia Penală).

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reţinute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situaţiei de fapt reţinute de instanţa de apel.

În speţă, instanţa de apel, efectuând un examen propriu al materialului probator administrat în cauză, în cursul urmăririi penale şi în faza de judecată a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta supusă analizei (refuzul de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.) există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul A..

Conform art. 337 C. pen., refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere ori a instructorului auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului autorităţii competente, aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.

Refuzul - element material al infracţiunii, are semnificaţia unui act comisiv, explicit, prin care conducătorul vehiculului aduce la cunoştinţa organului judiciar sau a celui medical îndreptăţit să efectueze prelevarea de mostre biologice că nu doreşte să fie supus acestui procedeu.

Comiterea faptei în discuţie se grefează pe depistarea pe drumurile publice a unui conducător de vehicul şi care prezintă condiţiile prevăzute de lege pentru a i se putea cere prelevarea de mostre biologie necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive (C. pen., comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, ediţia 3, pag. 1563).

Conducătorul vehiculului este un subiect activ general, putând fi orice persoană care exercită în fapt această calitate.

Cu privire la fapta dedusă judecăţii şi analiza probatoriul din care rezultă săvârşirea acesteia, instanţa de apel şi-a însuşit argumentele logico-juridice expuse de prima instanţă.

Astfel, în cauză, starea de fapt valorificată prin decizia recurată, constă în esenţă, în aceea că, "În noaptea de 17.04.2019, în jurul orei 00:40, inculpatul A. a fost depistat de lucrători de poliţie din cadrul secţiei de Poliţie nr. 4 Piteşti, în timp ce conducea autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, pe Calea x din mun. Piteşti, judeţul Argeş.

În autoturism, alături de inculpat, lucrătorii de poliţie l-au identificat şi pe martorul B. şi, întrucât aceştia prezentau un comportament nefiresc, asemănător persoanelor consumatoare de droguri, au procedat la efectuarea unui control al autovehiculului.

Cu acest prilej, în spaţiul din cotiera centrală faţă lucrătorii de poliţie au descoperit mai multe fragmente vegetal de culoare verde-oliv împachetate în o coală de hârtie.

La interogarea lucrătorilor de poliţie în legătură cu natura şi provenienţa acestor fragmente vegetale, cei doi au menţionat că aparţin inculpatului A. care le-a achiziţionat de la o persoană necunoscută din mun. Bucureşti în vederea consumului.

Având în vedere cele constatate lucrătorii de poliţie l-au condus pe inculpat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti în vederea recoltării de probe biologice în stabilirii prezenţei în sânge a unor substanţe psihoactive.

În prezenţa cadrelor medicale, dr. C., inculpatul a refuzat recoltarea de probe de sânge motivând faptul că îi este frică de ace.

Ulterior lucrătorii de poliţie l-au condus pe inculpat la sediul secţiei de poliţie unde, în prezenţa martorilor D. şi E., acesta a refuzat din nou să dea curs solicitării organelor de poliţie de a se supune recoltării de probe biologice invocând faptul că îi este frică de ace şi că nu poate urina".

Din modul de descriere a faptelor prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie rezultă că există o corespondenţă între baza factuală şi elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen., pentru care s-a dispus condamnarea.

Criticile recurentului au vizat, în esenţă, două aspecte. Pe de o parte, s-a invocat lipsa testării în prealabil cu un aparat omologat (drug test), pe de altă parte, s-a susţinut nerespectarea dispoziţiilor art. 190 alin. (8) C. proc. pen.., privind examinarea fizică a conducătorului auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice sau altor substanţe.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, la solicitarea poliţistului rutier, conducătorii vehiculelor sunt obligaţi sa se supună testării aerului expirat şi/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori consumului de substanţe stupefiante.

Din interpretarea prevederilor legale menţionate, nu rezultă că recoltarea probelor biologice este condiţionată de testarea preliminară a conducătorului auto depistat în trafic cu un aparat omologat (drug test sau etilotest). Deopotrivă, aceeaşi dispoziţie normativă, prevede obligaţia conducătorului auto de a se supune recoltării mostrelor biologice/testării aerului expirat la solicitarea poliţistului rutier, nefiind obligatorie emiterea unei ordonanţe de către organul de urmărire penală, în acest sens, sau o încheiere a judecătorului de drepturi şi libertăţi, dispuse în baza art. 190 C. proc. pen.., astfel cum a susţinut recurentul inculpat.

Cu alte cuvinte, organul constatator are posibilitatea de a decide dacă va supune conducătorul auto oprit în trafic la testarea aerului expirat sau de a-i solicita direct acestuia să participe la recoltarea unor probe biologice.

Înalta Curte mai subliniază că infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen. are o consumare instantanee, care se produce la momentul refuzului de recoltare sau al sustragerii de la aceasta, independent de testarea preliminară ce ar putea proba sau nu infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 din C. pen.

Cât priveşte dispoziţiile art. 190 C. proc. pen.., care prevăd, printre altele, că organul de urmărire penală trebuie să solicite consimţământul scris al persoanei care urmează să fie examinată (în speţă persoanei căreia urmează să i se preleveze probe biologice), iar în lipsa acestui consimţământ scris, organul de urmărire penală dispune prin ordonanţă prelevarea probelor, Înalta Curte reţine că acestea constituie norme generale, care în cazul conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice sau altor substanţe, sunt completate de normele speciale, respectiv art. art. 17 alin. (1) si 2 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1512/2013, conform cărora consimţământul persoanei cu privire la recoltarea probelor biologice în vederea determinării prezenţei alcoolemiei sau drogurilor în organism este prezumat. Confirmarea refuzului persoanei implicate în evenimentul rutier se face de poliţistul rutier prin întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii (sau prin întocmirea ulterioară a unui proces-verbal de sesizare din oficiu).

În cauza de faţă, în procesul-verbal de depistare în trafic, întocmit de agentul de poliţie s-a consemnat că organul de poliţie a procedat la conducerea conducătorului auto la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea consumului de stupefiante (având în vedere suspiciunea rezonabila privind săvârşirea unei infracţiuni rutiere rezultată din comportamentul dubios al conducătorului auto şi de descoperirea în autoturism a unor fragmente vegetale - 4g canabis). Refuzul recoltării probelor a fost consemnat în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal, motiv pentru care, susţinerile recurentului privind nerespectarea prevederilor art. 190 C. proc. pen.., sunt nefondate.

Sintetizând, instanţa de recurs în casaţie reţine că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, diferă de cea prezentată de către recurent şi demonstrează întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul inculpat nu a evidenţiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, fiind neîntemeiată solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 16 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 24/A din 16 ianuarie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2023.