Admissibility of criminal revision based on new facts and perjury: requirement for evident legal grounds and final conviction for false testimony

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Asupra apelului de faţă, în baza actelor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 82 din data de 20 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 30/F/14.02.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 pronunţată de către ÎCCJ, secţia Penală.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în esenţă următoarele:

La data de 15.09.2022, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub nr. x/2022, cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 30/F/14.02.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosar nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 pronunţată de către ÎCCJ, secţia Penală, formulată de revizuentul A.. Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 452 alin. (1) coroborat cu art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În esenţă, s-a reţinut că, prin cererea de revizuire, s-a arătat că la data formulării denunţurilor în cauză, martorii-denunţători au susţinut şi existenţa altor fapte de luare de mită decât cea care a făcut obiectul trimiterii în judecată. În legătură cu aceste alte fapte de luare de mită (trei fapte), prin rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cercetărilor.

A precizat că a fost trimis în judecată susţinându-se că ar fi pretins (variantă nereţinută prin hotărârile de condamnare - lucru reţinut cu autoritate de lucru judecat şi prin hotărârea pronunţată în recursul în casaţie - decizia 335/RC/01.10.2020, dosar nr. x/2020) şi ulterior ar fi primit contravaloarea a 5% din acţiunile primite de denunţători cu titlu de despăgubiri. A arătat că, în tot timpul desfăşurării procesului, în apărare, printre alte argumente, a invocat faptul că, matematic, susţinerile denunţătorilor nu corespund acuzaţiei. De asemenea, cu autoritate de lucru de judecat, hotărârile de condamnare constată corectitudinea argumentaţiei cum că, luarea de mita reţinut a fi primită este mult mai mare decât cea care face obiectul acuzaţiei .

S-a arătat astfel că, s-a reţinut cu autoritatea de lucru judecat că mita reţinută a fi primită de revizuent este una estimată, nu una precis determinată; mita depăşeşte obiectul acuzaţiei, privind şi alte trei dosare de despăgubire; diferenţele de calcul nu pot fi interpretate în favoarea sa pentru că "martorii atestă" că ar mai fi existat şi alte luări de mită; ceea ce este însă esenţial este că, per a contrarío în lipsa unor alte luări de mită, diferenţele de calcul trebuie interpretate în favoarea inculpatului. Or, s-a arătat că, alte fapte de luare de mită nu există (lucru stabilit printr-o hotărâre penală definitivă), deci netemeinicia hotărârii de condamnare rezultă chiar din cuprinsul acesteia prin raportare la noua împrejurare invocată.

Având în vedere faptul că, prin rechizitoriu, se dispusese disjungerea cauzei în legătură cu celelalte fapte de luare de mită imputate, în dosarul nr. x/2015 s-au continuat cercetările. În data de 21.05.2020, s-a dispus clasarea cu privire la toate faptele imputate. S-a arătat că în ordonanţă s-a reţinut că "Din analiza mijloacelor de probă administrate cu privire la infracţiunea de luare de mită ... la care au făcut referire denunţătorii B., C. şi D., rezultă incidenţa cazului prevăzut de art. 16 lit. a) C. proc. pen..".

În ceea ce priveşte caracterul definitiv al constatării inexistenţei altor luări de mită, s-a susţinut că ordonanţa de clasare reprezintă o hotărâre penală definitivă de achitare căreia i se aplică principiul ne bis in idem.

S-a mai susţinut că, declaraţiile martorilor-denunţători devin complet contradictorii, neexistând vreo afirmaţie esenţială a vreunui denunţător care să nu se contrazică cu afirmaţiile celorlalţi, deci nici valoarea mitei, nici remiterile efective nu pot fi identificate. Astfel, având în vedere faptul că pretinderea nu a fost reţinută, singurele acte materiale cu relevanţă în ceea ce priveşte existenţa infracţiunii sunt actele de primire.

Având în vedere faptul că primirea a fost reţinută ca având ca obiect contravaloarea a aproximativ 18 milioane de acţiuni (reţinută la fila x a hotărârii de apel), este evident că declaraţiile denunţătorului B. nu se pot concilia cu cele ale denunţătorului D..

S-a susţinut de apărare că este evident faptul că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă privind existenta certă a unor remiteri reprezentând contravaloarea a 18 milioane de acţiuni şi de altfel, nici a contravalorii a 25 milioane de acţiuni şi a unei sume de 264.000 RON. Sarcina probei revine acuzării şi orice dubiu trebuie să fie interpretat în favoarea acuzatului şi astfel, în opinia apărării, rezultă că sumele reţinute ca primite nu sunt dovedite, deci soluţia nu poate fi decât de achitare.

Referitor la caracterul impropriu, necorespunzător adevărului, al probatoriului reţinut ca dovedind existenţa faptei, s-a menţionat că există o hotărâre penală definitivă care atestă faptul că susţinerile denunţătorilor cu privire la existenţa unor fapte de luare de mită sunt neadevărate, faptele respective neexistând. Astfel, s-a arătat în esenţă că denunţurile provin de la persoane care au şi calitatea de părţi în dosar, fiind apelanţi, ceea ce contravine principiului de drept conform căruia "nimeni nu poate fi martor în propria cauză"; provin de la persoane care, raportat la obiectul acuzării, au un interes nelegitim în cauză, aşa cum au arătat (recunoscut) expres în fata instanţei de apel; provin de la persoane care au primit avantaje procedurale în procesul penal care sunt interzise de lege; provin de la persoane care au recunoscut că nu au formulat denunţul din proprie iniţiativă şi au fost coordonate.

A menţionat revizuentul că, având în vedere că s-a constatat caracterul nereal al denunţurilor formulate în ceea ce îl priveşte, coroborat cu argumentele invocate, trebuie să fie înlăturate declaraţiile denunţătorilor şi să se dispună achitarea, precizând că fapta nu există.

De asemenea, s-a precizat că la momentul acestor eventuale acte de primire nu avea calitatea de subiect activ al infracţiunii, nu îndeplinea o funcţie de demnitate publică şi nici nu era funcţionar public în sensul legii penale, impunându-se o soluţie de achitare cel puţin în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În cauză, s-a ataşat dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A reţinut prima instanţă că, prin sentinţa penală nr. 30/F din 14.02.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2015, între altele, în baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 67, art. 65 C. pen.

În baza art. 289 C. pen. rap la art. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 67 şi art. 65 C. pen.

În baza art. 38-39 C. pen., a contopit pedepsele concurente şi s-a aplicat în final pedeapsa de 9 ani şi 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 45 alin3 lit. a) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

Prin decizia penală nr. 301/A din 08.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. x/2015, între altele, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa apelată în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen.;

- 8 ani închisoare pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. rap l aart. 6 şi 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) rap.la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen. cu art. 35 alin. (1) şi art. 5 C. pen.

A fost menţinută pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de luare de mită şi au fost menţinute dispoziţiile cu privire la pedeapsa complementară şi accesorii. S-a dedus reţinerea, arestul preventiv şi arestul la domiciliu, de la 26.03.2015 la 19.01.2016, inclusiv.

Examinând în principiu cererea de revizuire, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că prezenta cerere formulată de către revizuentul A. este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosar nr. x/2018, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus condamnarea revizuentului A. la pedeapsa de 8 ani închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de ar. 289 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În sarcina revizuentului s-a reţinut că, în calitate de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la sfârşitul anului 2007, s-a înţeles cu martorii B., D. şi C., să primească 5% din totalul acţiunilor cuvenite martorilor, ca urmare a soluţionării dosarului de despăgubire nr. x/2008 şi a primit de la aceştia, în perioada 2008 - 2013, suma de aprox. 6.200.000 RON, reprezentând sume de bani şi contravaloarea acţiunilor.

Conform art. 459 alin. (5) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prev. la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

În cauză, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 459 alin. (3) lit. a) - lit. d) C. proc. pen., dar nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. Astfel, s-a reţinut că prezenta cerere este formulată în favoarea persoanei condamnate, nefiind prevăzut un termen limită de introducere a cererii, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. pen. De asemenea, prezenta cerere este întocmită cu respectarea art. 456 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. pen. Revizuentul A. a invocat două temeiuri de revizuire, şi anume dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Însă, în cauză s-a constatat nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., deoarece faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

În ceea ce priveşte primul temei de revizuire, şi anume art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea de apel a apreciat că acesta nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

S-a reţinut că, în prezenta cauză, din punctul de vedere al revizuentului, faptele sau împrejurările noi, ce nu au fost cunoscute nici de către instanţa de fond şi nici de către instanţa de apel, constă în soluţia de clasare dispusă de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA, secţia de Combatere a Corupţiei în dosar nr. x/2015, în data de 21.05.2020. Prin această ordonanţă, în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pe motiv că fapta nu există. Obiectul acuzaţiei l-a constituit soluţionarea dosarelor ANRP în care s-au emis deciziile nr. 540/FF/18.10.2007 (dosar nr. x/2007), nr. 1292/26.11.2007 (dosar nr. x C. civ./2006) şi nr. 4796/FF/25.09.2008 (dosar nr. x/2008), la care au făcut referire denunţătorii B., C. şi D.. În legătură cu această acuzaţie, procurorul de caz a constatat că fapta nu există, deoarece nu s-au probat susţinerile martorului denunţător B., privind remiterea sumelor de 358.000 RON, pentru dosarul nr. x C. civ./2006, de 327.000 RON, pentru dosarul nr. x/2007, şi de 60.000 RON, pentru dosarul nr. x/2008 De asemenea, în legătură cu suma de 60.000 RON, procurorul DNA a reţinut că există riscul încălcării principiului ne bis in idem, deoarece remiterea acesteia s-a suprapus cu perioada remiterii sumei de 6.200.000 RON, respectiv august 2009 - iulie 2013, reţinută în rechizitoriul x nr. x, neexistând posibilitatea diferenţierii acesteia în raport de obiectul infracţiunii de luare de mită, pentru care a fost condamnat revizuentul prin sentinţa penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre a cărei revizuire se solicită în prezentul dosar.

Pornind de la considerentele ordonanţei menţionate mai sus, revizuentul a apreciat că situaţia de fapt reţinută de către procurorul de caz în cuprinsul acesteia, demonstrează netemeinicia soluţiei de condamnare dispusă prin sentinţa penală nr. 30/F/14.02.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit punctului de vedere exprimat de revizuent prin prezenta cerere, în sarcina sa s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, în varianta "primirii", nu şi a "pretinderii", partea depunând în acest sens la dosarul cauzei decizia penală nr. 335/RC/01.10.2020, pronunţată de către ÎCCJ pe calea recursului în casaţie promovat de către acesta.

Apărarea a susţinut că soluţia de condamnare este netemeinică, atâta vreme cât instanţa de apel a precizat în cuprinsul deciziei penale nr. 301/A/08.10.2019, faptul că suma primită cu titlu de mită (6.200.000 RON) nu poate fi exact calculată, ci doar estimativ, deoarece martorii au declarat că în aceeaşi perioadă revizuentul ar fi primit mită şi în alte trei dosare de despăgubire, iar prin ordonanţa de clasare dispusă în dosar nr. x/2015, s-a constatat că, în raport de aceste trei dosare de despăgubire, fapta nu există.

Curtea de apel a apreciat că motivul de revizuire invocat de către revizuent nu poate determina netemeinicia soluţiei de condamnare, condiţie prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) teza finală C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (4) teza I C. proc. pen. Chiar dacă pentru cele trei dosare de despăgubire s-a dispus clasarea cauzei în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., totuşi acest aspect nu este de natură să influenţeze soluţia de condamnare, care vizează un alt dosar de despăgubire (dosar nr. x/2008). A menţionat instanţa că, faptul că în cuantumul sumei de 6.200.000 RON, reţinută a fi primită cu titlu de mită prin hotărârea de condamnare, ar putea intra şi sumele de 358.000 RON, de 327.000 RON şi de 60.000 RON, este de natură să influenţeze cel mult măsura de siguranţă a confiscării, şi anume cuantumul sumei confiscate, dar nu temeinicia soluţiei de condamnare.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea temei de revizuire, şi anume art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Curtea de Apel Bucureşti a constatat că acesta nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

S-a reţinut că, în prezenta cauză, revizuentul a invocat faptul că sentinţa penală nr. 30/F/14.02.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a întemeiat pe declaraţiile martorilor denunţători B., C. şi D., care au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 C. pen.

Având în vedere dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen., referitor la cazul de revizuire prev. la art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., instanţa de fond a reţinut că revizuentul nu a depus în susţinerea cererii sale de revizuire nicio hotărâre judecătorească definitivă, care să ateste că martorii denunţători B. şi D. au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 C. pen. Revizuentul a justificat această omisiune, prin faptul că cei doi martori denunţători au fost audiaţi de către DNA în cursul anului 2015, situaţie în care, fiind împlinit termenul general de prescripţie al răspunderii penale cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, sunt incidente dispoziţiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen.

Totodată, contrar punctului de vedere exprimat de către apărătorul revizuentului, Curtea de apel a constatat că dispoziţiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză. Chiar dacă prescripţia răspunderii penale este o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, conform art. 16 lit. f) C. proc. pen., totuşi, s-a menţionat că martorii denunţători B. şi D. au fost audiaţi atât în cursul urmăriri penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, atât la fond, cât şi în apel. Astfel, potrivit considerentelor deciziei penale nr. 301/A/08.10.2019, martorul denunţător B. a fost audiat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 07.05.2019, iar martorii denunţători D. au fost audiaţi de către ÎCCJ în data de 10.04.2019 . ÎCCJ şi-a fundamentat soluţia de condamnare pe declaraţiile date în apel de către cei doi martori, analizând pe larg aceste declaraţii, în considerentele deciziei penale nr. 301/A/08.10.2019, care, alături de dispozitiv, se bucură de autoritate de lucru judecat. Prin urmare, s-a precizat că soluţia de condamnare a revizuentului s-a fundamentat în mod definitiv pe declaraţiile date de către cei doi martori în apel, chiar dacă susţinerile acestora nu sunt diferite de cele de la urmărire şi de la instanţa de fond. În aceste condiţii, Curtea a apreciat că ar putea fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. doar prin raportare la declaraţiile celor doi martori din apel, şi nu de la urmărire penală, cum pretinde apărarea, moment în raport de care nu s-a îndeplinit termenul general de prescripţie al răspunerii penale.

Astfel, a arătat instanţa că infracţiunea de mărturie mincinoasă, prev. de art. 273 alin. (2) lit. d) C. pen., se pedepseşte cu închisoarea de la 1 an la 5 ani. S-a reţinut incidenţa art. 273 alin. (2) lit. d) C. pen., deoarece pedeapsa pentru infracţiunea de luare de mită, prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000, pentru care a fost condamnat revizuentul, este mai mare de 10 ani închisoare (limita maximă de 10 ani închisoare, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., se majorează cu 1/3, potrivit art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000). Potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen., termenul general de prescripţie este de 10 ani. S-a arătat că acest termen a început să curgă în data de 07.05.2019, când a fost audiat martorul denunţător B., respectiv în data de 10.04.2019, când au fost audiaţi martorii denunţători D. şi C., şi se va împlini, conform art. 186 alin. (1) C. pen., în data de 06.05.2029, respectiv 09.04.2029. Având în vedere că nu este încă împlinit termenul general de prescripţie al răspunderii penale, s-a menţionat că nu s-ar putea dispune încetarea procesului penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, în baza art. 16 lit. f) C. proc. pen., ca urmare a aplicării Deciziei CCR nr. 358/2022 şi a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

În aceste condiţii, Curtea de Apel Bucureşti a considerat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen., deoarece nu există o cauză care să împiedice punerea în mişcare a acţiunii penale, motiv pentru care sunt incidente dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen. De aceea, cererea de revizuire întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. trebuia să fie însoţită de hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a martorilor denunţători B., C. şi D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, mijloc de probă care lipseşte în cauză.

A menţionat instanţa că în condiţiile în care revizuentul A. nu a probat existenţa situaţiei premisă pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., şi anume cei trei martori denunţători să fi fost anterior condamnaţi sub aspectul săvârşirii de infracţiunii de mărturie mincinoasă, se apreciază că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

În plus, a precizat instanţa că un alt motiv pentru care se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este faptul că, din considerentele deciziei penale nr. 301/A/08.10.2019 ale ÎCCJ, şi anume atunci când analizează infracţiunea de luare de mită pentru care a fost condamnat revizuentul, rezultă că vinovăţia acestuia nu a fost stabilită doar pe baza declaraţiilor martorilor denunţători B., C. şi D.. Şi din acest motiv s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. pen., deoarece, din moment ce declaraţiile celor trei martori denunţători nu au fost singurele probe care au determinat condamnarea, atunci nu se poate susţine că depoziţiile acestora au influenţat soluţia pronunţată.

În consecinţă, în baza art. 459 C. proc. pen. rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. proc. pen., instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuentul A., împotriva sentinţei penale nr. 30/F/14.02.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală în dosar nr. x/2015, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 pronunţată de către ÎCCJ, secţia Penală.

Împotriva acestei soluţii, revizuentul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 26.09.2023, fiind stabilit termen pentru soluţionare la data de 31.10.2023.

Prin motivele de apel formulate în scris, apărarea apelantului revizuent A. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale nr. 82/20.04.2023 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală în dosarul nr. x/2022, admiterea în principiu a cererii şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bucureşti pentru soluţionarea pe fond a cererii de revizuire.

S-a arătat că, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind aplicabilitatea art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru a-l respinge, instanţa de fond a reţinut că "faptul că în cuantumul sumei ... reţinută a fi primită cu titlu de mită prin hotărârea de condamnare ar putea intra şi sumele" stabilite ca inexistente prin ordonanţa DNA "este de natură să influenţeze cel mult măsura de siguranţă a confiscării, şi anume cuantumul sumei confiscate, dar nu temeinicia soluţiei de condamnare".

În opinia apărării, acest raţionament este nelegal şi netemeinic, atât sub aspect procedural, cât şi prin raportare la fondul cauzei.

Astfel, sub aspect procedural, s-a susţinut că instanţa de fond, a depăşit limitele procedurii admisibilităţii în principiu, arătând că, în această procedură, instanţa nu poate analiza temeinicia susţinerilor, ci trebuie să verifice dacă există o concordanţă manifestă (evidentă) între cazul de revizuire invocat, motivul pe care acesta se sprijină şi probele propuse. În cazul de faţă, apărarea a susţinut că această concordanţă există şi a fost pe larg susţinută în cererea de revizuire astfel:

- cazul de revizuire invocat priveşte apariţia unor elemente noi, necunoscute la data pronunţării condamnării, dar preexistente acesteia, care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare;

- motivul pe care se sprijină cererea urmăreşte obţinerea achitării şi nu a reducerii unui anumit număr de acte materiale reţinute;

- mijlocul de probă invocat dovedeşte elemente noi, necunoscute la data judecăţii, dar preexistente acesteia.

De altfel, s-a arătat că, din lecturarea cererii de revizuire rezultă că nu se susţine doar că sumele care au făcut obiectul clasării ar trebui înlăturate din hotărârea de condamnare, ci argumentul stă în faptul că instanţa care a reţinut că s-a dovedit dincolo de orice dubiu rezonabil că revizuentul ar fi primit suma reţinută, deşi aceasta este mult superioară acuzaţiei, bazându-se exclusiv pe existenţa unor alte luări de mită ce nu făceau obiectul judecăţii, a pronunţat o hotărâre ilegală de condamnare, revizuentul trebuind a fi achitat.

S-a precizat în motivele de apel că prin cererea de revizuire nu s-a solicitat o achitare parţială, pentru anumite sume/anumite acte materiale, întregul raţionament juridic tinzând la obţinerea achitării pentru fapta de luare de mită, raţionament juridic care de altfel, în opinia apărării, nu poate fi constatat în procedura admisibilităţii în principiu, ci abia la momentul soluţionării pe fond.

De asemenea, având în vedere faptul că instanţa a făcut aprecieri ce vizează dezlegarea fondului cererii de revizuire, prin motivele de apel s-a susţinut că şi dezlegarea situaţiei de fond dată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică.

A precizat apărarea că, aşa cum s-a dezvoltat pe larg în cererea de revizuire, ceea ce se susţine este că, elementele noi dovedesc (cumulat sau separat) că: în mod netemeinic s-a reţinut că revizuentul ar fi primit cu titlu de mită suma reţinută; odată cu noua situaţie, declaraţiile martorilor denunţători sunt dovedite ca fiind contradictorii, ele nemaicoroborându-se; probatoriul din care a rezultat primirea întregii sume reţinute este, în mod evident, unul impropriu, contrazis de realitatea faptică; nu se poate decela ce sume au făcut, eventual, obiectul luării de mită şi care sunt actele materiale corespunzătoare şi, aplicând prezumţia de nevinovăţie, nu se poate reţine niciun fel de primire; dacă s-ar putea, cumva (deşi această posibilitate a fost înlăturată chiar de instanţa de condamnare) identifica sume şi acte materiale care ar putea face obiectul unei primiri, acestea ar trebui analizate separat pentru a corespunde normei de incriminare, ori revizuentul nu avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită la niciun act de primire.

În concluzie, a menţionat apărarea că susţinerile primei instanţe sunt atât nelegale, cât şi netemeinice, motiv pentru s-a solicitat admiterea apelului cu privire la acest capăt de cerere.

În continuare, în motivarea apelului s-a susţinut că, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind aplicabilitatea art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru a-l respinge, instanţa de fond a reţinut faptul că răspunderea penală a martorilor denunţători nu este prescrisă şi că declaraţiile martorilor-denunţători nu au influenţat soluţia pronunţată.

S-a precizat de către revizuent, prin apărător, că în ceea ce priveşte termenul de prescripţie, aşa cum s-a arătat în completarea cererii, acesta a început să curgă din 2015 şi s-a împlinit, astfel că susţinerea instanţei este nelegală.

Referitor la influenţarea soluţiei de către declaraţiile martorilor-denunţători, s-a arătat că aprecierea instanţei este în mod vădit nelegală şi netemeinică, iar în opinia apărării, analiza influenţei acestor declaraţii asupra hotărârii nu se poate face decât la judecarea pe fond a revizuirii, nu în procedura admiterii în principiu. Pe fond, s-a arătat că, în afară de denunţători, nimeni nu a susţinut că ştia/a văzut/a auzit că revizuentul ar fi primit sume de bani cu titlu de mită. De altfel, s-a precizat că influenţa esenţială a acestor declaraţii rezultă din faptul că sunt citate, pe larg, în hotărârea de condamnare, nicio altă declaraţie neavând un astfel de tratament.

S-a mai susţinut în motivarea apelului că, influenţa covârşitoare a acestor declaraţii rezultă şi din primul motiv de revizuire, instanţa reţinând cuantumul mitei primite pe baza unor calcule aproximative ale denunţătorilor şi pe baza susţinerilor acestora că au mai oferit mită şi cu alte ocazii.

În concluzie, apărarea a menţionat că susţinerile Curţii de Apel în sensul că declaraţiile martorilor-denunţători nu au influenţat soluţia, sunt netemeinice.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 31.10.2023, s-au luat concluziile apărătorului apelantului, ale parchetului şi ale apelantului personal asupra apelului de faţă, acestea fiind pe larg expuse în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., Înalta Curte va reaminti limitele şi specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi Decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunţată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport de dispoziţiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esenţă cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că revizuentul A. a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 lit. a) din C. proc. pen., motivat de faptul că hotărârea de condamnare, a cărei revizuire se solicită, este netemeinică sub aspectul condamnării sale pentru infracţiunea de luare de mită, invocând în temeiul cazului de revizuire anterior menţionat, existenţa unor fapte şi împrejurări noi, necunoscute în primul ciclu ordinar de judecată, respectiv s-a arătat că este vorba despre acea ordonanţă de clasare dispusă într-un dosar disjuns din dosarul în care revizuentul a fost condamnat şi prin care s-a consacrat cu caracter de autoritate de lucru judecat, faptul că alte infracţiuni de luare de mită, (din alte trei dosare de despăgubiri), care ar fi fost presupus săvârşite de către revizuentul inculpat A., ca urmare a denunţurilor aceloraşi martori denunţători din dosarul în care revizunetul a fost condamnat, nu există.

Astfel, în concret, a susţinut apărarea că, ordonanţa de clasare dispusă în data de 21.05.2020 de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA în dosarul nr. x/2015, prin care s-a constatat că fapta nu există, deoarece nu s-au probat susţinerile denunţătorilor, demonstrează netemeinicia hotărârii de condamnare, raportat şi la considerentele acestei ordonanţe de clasare invocată în cauză, în esenţă, susţinându-se că, elementele noi invocate dovedesc că:

- în mod netemeinic s-a reţinut că revizuentul ar fi primit cu titlu de mită suma reţinută;

- o dată cu noua situaţie, declaraţiile martorilor denunţători sunt dovedite ca fiind contradictorii, ele nemaicoroborându-se;

- probatoriul din care a rezultat primirea întregii sume reţinute este, în mod evident, unul impropriu, contrazis de realitatea faptică;

- nu se poate decela ce sume au făcut, eventual, obiectul luării de mită şi care sunt actele materiale corespunzătoare şi, aplicând prezumţia de nevinovăţie, nu se poate reţine niciun fel de primire;

- dacă s-ar putea, cumva (deşi această posibilitate a fost înlăturată chiar de instanţa de condamnare) identifica sume şi acte materiale care ar putea face obiectul unei primiri, acestea ar trebui analizate separat pentru a corespunde normei de incriminare, ori revizuentul nu avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de luare de mită la niciun act de primire.

Înalta Curte subliniază că motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. priveşte situaţia în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate. Cu privire la înţelesul expresiei "fapte sau împrejurări", Înalta Curte reţine că aceasta se referă la probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii şi anume, orice situaţie sau stare care în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii.

Dispoziţiile art. 453 alin. (4) teza I C. proc. pen. (interpretat în raport de Decizia nr. 2/2017 a Curţii Constituţionale) consacră menţinerea sistemului revizuirii totale cu privire la motivul prevăzut de alin. (1) lit. a) al aceluiaşi articol, limitând incidenţa acestui caz de revizuire la situaţiile în care pe temeiul faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de pronunţare (fie de achitare, fie de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânarea a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal).

Aceasta înseamnă că faptele sau împrejurările noi trebuie să ducă la o soluţie diametral opusă celei pronunţate prin hotărârea a cărei revizuire se cere. Dacă prin faptele sau împrejurările noi nu se tinde la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, ci numai la dovedirea anumitor elemente care implică însă menţinerea respectivei soluţii, faptele sau împrejurările noi nu constituie motiv de revizuire.

Raportând aceste aspecte de ordin teoretic speţei de faţă, în acord cu cele reţinute şi de instanţa de fond, Înalta Curte constată că faptele sau împrejurările indicate în cererea de revizuire de către revizuentul A. nu pot determina netemeinicia soluţiei de condamnare, în accepţiunea dispoziţiilor legale incidente în materia revizuirii, câtă vreme în cauză, faptele ce au format obiectul ordonanţei de clasare sunt altele decât cele pentru care în cauza pendinte s-a dispus o soluţie definitivă de condamnare, chestiunea invocată fiind de altfel cunoscută de instanţă, aşa cum a arătat şi revizuentul, prin rechizitoriu, dispunându-se disjungerea cauzei în legătură cu celelalte fapte de luare de mită imputate, astfel că în dosarul x/2015 s-au continuat cercetările.

Împrejurarea că prin ordonanţa din data de 21.05.2020 în dosarul menţionat s-a dispus clasarea cauzei pentru alte fapte, precum şi argumentele apărării relativ la "calculul estimativ" al sumei reţinută cu titlu de mită, suprapunerile sau nu temporare a faptelor şi în fine referiri la calitatea de subiect al infracţiunii, la declaraţiile de martori, etc, se constată că toate aceste aspecte invocate, detaliate în cererea de revizuire, nu fac dovada existenţei unor fapte sau împrejurări în sensul prevederilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. coroborat cu alin. (4) al aceluiaşi articol, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, reţinând că aspectele invocate de revizuent nu pot constitui temei de admitere a cererii de revizuire.

În plus, aceste aspecte nu au aptitudinea de a stabili o situaţie de fapt care să dovedească eroarea de judecată, în accepţiunea cazului de revizuire invocat în cauză, ci ar tinde, pe calea revizuirii, la o interpretare şi reapreciere a probelor dosarului, în realitate, solicitându-se prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac să se reanalizeze situaţia de fapt reţinută de instanţe prin decizia de condamnare pronunţată în dosarul nr. x/2028 şi astfel, raportat la ordonanţa de clasare invocată în susţinerea cererii de revizuire, tinzându-se în realitate la o reinterpretare a probatoriului din cauză referitor la infracţiunea de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului revizuent A., cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare conform celor susţinute de apărare. Înalta Curte reaminteşte că în practica instantei supreme, s-a arătat constant că în niciun caz revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, iar prin acest demers nu se poate recurge la o prelungire a probaţiunii.

Concluzia desprinsă din examinarea cererii de revizuire este simpla nemulţumire a părţii interesate cu privire la hotărârea a cărei revizuire se cere, în lumina propriei interpretări a situaţiei de fapt şi a probatoriului din dosar (în cuprinsul revizuirii printre altele făcându-se referiri la declaraţiile contradictorii ale martorilor denunţători, la caracterul impropriu, necorespunzător adevărului al probatoriului reţinut ca dovedind existenţa faptei, etc.), ceea ce nu poate duce decât la o soluţie de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, aşa cum corect a dispus şi prima instanţă.

Împrejurările invocate de revizuent care fac, în opinia sa, dovada netemeiniciei hotărârii de condamnare, reprezintă în realitate mijloace de probă pe care inculpatul doreşte să le supună atenţiei în prezenta cale extraordinară de atac şi care în viziunea acestuia fac dovada nevinovăţiei sale, tinzându-se spre o soluţie de achitare în ceea ce îl priveşte.

Or, modul de interpretare al probelor cu referire la ordonanţa de clasare şi considerentele acesteia, în raport de care se solicită revizuirea, nu constituie fapte sau împrejurări noi de natură a stabili existenţa unor erori judiciare, ci aşa cum s-a arătat, reprezintă de fapt nemulţumirea condamnatului revizuent în aprecierea probatoriului administrat în cauză, ceea ce excede limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În concluzie, în raport cu cele reţinute, similar instanţei de fond, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte primul temei de revizuire invocat, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate reglementată de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., întrucât faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată neîntemeiată critica apărării revizuentului A. formulată prin intermediul apelului de faţă referitor la faptul că, din punct de vedere procedural, instanţa de fond a depăşit limitele procedurii admisibilităţii în principiu, întrucât în această etapă a analizat aspecte de fond ale cererii de revizuire, care în opinia apărării puteau fi analizate doar pe fondul revizuirii.

Contrar argumentelor apărării revizuentului, Înalta Curte precizează că, în examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, reglementată de art. 459 C. proc. pen., având denumirea marginală Admiterea în principiu, legiuitorul a prevăzut expres că, în examinarea cerinţelor necesare admiterii în principiu a cererii de revizuire, pe lângă verificarea condiţiilor de formă ale cererii, la art. 459 alin. (3) lit. e) a alin. (3), în această etapă a admisibilităţii, instanţa examinează dacă faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care permit revizuirea.

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile alin. (4) ale aceluiaşi articol care prevăd că: În cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3), dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Prin urmare, critica apărării formulată sub acest aspect este apreciată neîntemeiată, examinarea condiţiilor pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire nefiind una pur formală, ci, în raport de conţinutul cererii, temeiul de drept, motivele invocate, etc., se examinează dacă condiţiile sunt îndeplinite cumulativ, una dintre condiţii fiind stabilirea existenţei unor temeiuri legale care permit revizuire (art. 459 alin. (3) lit. e), cerinţă necesară pentru admiterea în principiu a cererii.

Cum în prezenta cauză, s-a constat neîndeplinirea condiţiei expres prevăzută de lege, anterior menţionată, se constată că în mod corect prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 459 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora, în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, în procedura reglementată de art. 459 C. proc. pen., apelul formulat sub acest aspect fiind aşadar nefondat.

În continuare, sub un al doilea aspect, se constată că, în revizuirea hotărârii de condamnare privind pe revizuentul A., nr. 30/F/14.02.2018, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 301/A/08.10.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a invocat şi cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., care prevede că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată.

În concret, în cauză, apărarea revizuentului a invocat că hotărârea a cărei revizuire se solicită, s-a întemeiat pe declaraţiile martorilor denunţători B., C. şi D., care au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 C. pen. Astfel, în esenţă, prin completarea cererii de revizuire, s-a arătat că, descrierea faptelor celor doi se regăseşte pe larg la pct. II.2 din cererea introductivă de revizuire, iar relativ la dovedirea acestui temei, s-a arătat că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale, fiind astfel în opinia apărării incidentă ipoteza prevăzută la alin. (2) al art. 454 C. proc. pen.

Şi în acest caz, cu titlu preliminar, Înalta Curte aminteşte că pentru existenţa acestui caz de revizuire, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este necesară întrunirea următoarelor condiţii:

- mărturia mincinoasă să fi fost săvârşită de un martor, un expert sau un interpret în cauza penală a cărei revizuire se cere şi,

- declaraţia mincinoasă să fi avut o contribuţie determinantă la pronunţarea hotărârii penale a cărei revizuire se cere.

Mărturia mincinoasă trebuie dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta reprezentând unicul mijloc de probă ce stă la baza declanşării revizuirii întemeiate pe acest caz.

Dovedirea cazurilor de revizuire invocate într-o cauză penală este reglementată de dispoziţiile art. 454 C. proc. pen. care prevăd următoarele:

(1) Situaţiile care constituie cazul de revizuire prev. la art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă, prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei, constatând existenţa faptelor şi săvârşirea lor de către respectivele persoane.

(2) În cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1) datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) -d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.

Verificând actele dosarului, prin raportare la condiţiile imperativ cerute a fi îndeplinite pentru a atrage incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. b) C. proc. pen., se constată că, revizuentul A. nu a depus vreo hotărâre judecătorească definitivă care să constate existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, în mod corect reţinând astfel instanţa de fond faptul că revizuentul nu a depus în susţinerea cererii de revizuire nicio hotărâre judecătorească definitivă, care să ateste că martorii denunţători B. şi D. au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen.

De asemenea, similar primei instanţe, Înalta Curte apreciază la rândul său neîntemeiată susţinerea apărării revizuentului în sensul că sunt incidente dispoziţiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen.

Revizuentul a invocat în susţinerea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 lit. b) C. proc. pen., împrejurarea că faptele sunt anterioare anului 2015 când a fost întocmit rechizitoriul, situaţie în care, în opinia apărării, s-a împlinit termenul general de prescripţie al răspunderii penale cu privire la infracţiunea de mărturie mincinoasă, iar în această ipoteză nu poate fi făcută dovada potrivit alin. (1) al art. 454.

Sub acest aspect, fără a relua argumentele judicios prezentate de instanţa de fond în sentinţa apelată în prezenta cauză, pe care instanţa de control judiciar le menţine în totalitate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 454 alin. (2) C. proc. pen. nu sunt incidente în cauză, întrucât nu există o cauză care să împiedice punerea în mişcare a acţiunii penale, în condiţiile în care martorii denunţători B. şi D. au fost audiaţi atât în cursul urmăriri penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, atât la fond, cât şi în apel de către Înalta curte de Casaţie şi Justiţie. În mod corect a reţinut prima instanţă, în raport cu dispoziţiile legale, că termenul general de prescripţie, de 10 ani, a început să curgă în data de 07.05.2019, când a fost audiat martorul denunţător B., respectiv în data de 10.04.2019, când au fost audiaţi martorii denunţători D. şi C., şi astfel nu este încă împlinit termenul general de prescripţie al răspunderii penale.

Or, cum în speţă revizuentul nu a făcut dovada în niciun fel a imposibilităţii de probă a cazului invocat, neexistând o cauză care să împiedice punerea în mişcare a acţiunii penale, în mod întemeiat s-a apreciat prin sentinţa apelantă, faptul că, cererea de revizuire întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. trebuia să fie însoţită de hotărârea judecătorească definitivă de condamnare a martorilor denunţători, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziţii legale, pronunţarea unei hotărâri penale definitive, prin care să se fi constatat existenţa şi săvârşirea infracţiunii (caz de revizuire prevăzut la lit. d) a alin. (1) al art. 453 C. proc. pen.), este imperativă în admiterea în principiu a cererii de revizuire.

Astfel, contrar susţinerilor revizuentului condamnat şi astfel cum în mod corect a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere faptul că revizuentul A. nu a probat existenţa situaţiei premisă pentru a fi incident cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., şi anume cei trei martori denunţători să fi fost anterior condamnaţi sub aspectul săvârşirii de infracţiunii de mărturie mincinoasă, Înalta Curte constată că nici în ceea ce priveşte al doilea temei de revizuire invocat de revizuentul A. nu este întrunită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen.

În concluzie, examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 459 C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanţa de control judiciar constată că, în ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., referitoare la aptitudinea faptelor şi mijloacelor de probă în baza cărora este formulată cererea, de a conduce, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, aceasta nu este îndeplinită în cauză.

Pentru toate aceste considerente, apreciind legală şi temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 82 din data de 20 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul condamnat revizuent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 82 din data de 20 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 octombrie 2023.