Refugee status recognition for surviving spouse of forced labor victim: appeal allowed, judgment quashed and remanded

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, sub nr. 8795 din 28 iunie 2004, reclamanta M.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 14279 din 13 mai 2004, prin care pârâta i-a respins cererea de recunoaștere a calității de refugiată și de acordare a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999.

În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că soțul său a făcut parte din detașamentele de muncă forțată pe teritoriul Ungariei, depunând, în dovedirea acestui fapt, declarațiile a doi martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, susținând că, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002, dovada persecuției etnice în situația invocată de reclamantă, poate fi probată cu livretul militar sau cu adeverințe eliberate de U.M. 02405 Pitești.

Prin sentința civilă nr. 954 din 16 septembrie 2004, ce face obiectul recursului, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei, ca soție supraviețuitoare, calitatea de refugiată, pentru perioada 15 ianuarie 1944 - 15 februarie 1944, cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2003.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, exclusiv pe baza declarațiilor celor doi martori, că soțul reclamantei, M.I., a fost încorporat în detașamentele de muncă forțată ale armatei maghiare, fiind dus la muncă forțată în localitatea Dorag, lângă Budapesta, în perioada ianuarie 1943 - februarie 1944.

Apărarea formulată de pârâtă, prin întâmpinare, a fost respinsă cu motivarea că, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dovada persecuției etnice se poate face cu acte oficiale, iar, în lipsa acestora, prin declarație cu martori, legea prevăzând, așadar, o modalitate alternativă de probare a stării de fapt în care s-a materializat persecuția.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, arătând că, în speță, dovada persecuției etnice nu putea fi probată cu martori.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Într-adevăr, potrivit art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a făcut parte din detașamentele de muncă forțată. Dovedirea situației ce a constituit persecuție etnică, se face, conform art. 61 din același act normativ, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. De asemenea, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, pentru persoanele care au fost în detașamentele de muncă obligatorie, dovada acestei situații se poate face cu livretul militar sau cu adeverințe eliberate de U.M. 02405 Pitești [alin. (1)] iar în lipsa acestora prin declarație cu martori [alin. (2)].

Din economia textelor legale menționate, rezultă că dovada persecuției etnice sub forma muncii forțate se poate face cu livretul militar sau cu adeverințe eliberate de U.M. 02405 Pitești și, numai în lipsa acestor acte oficiale, prin declarație cu martori, aceasta din urmă nefiind o modalitate alternativă de probare a persecuției, ci una subsidiară.

Așa fiind, în mod greșit instanța de fond a stabilit, pentru soțul reclamantei, calitatea de persoană persecutată etnic, exclusiv pe baza declarațiilor martorilor și în lipsa actelor oficiale prevăzute de lege sau a dovezii că reclamanta a făcut demersuri pentru obținerea, de la organele competente, a acestor acte oficiale.

Se observă, totodată, din examinarea sentinței atacate, că, deși în considerente s-a reținut ca perioadă a persecuției, intervalul de timp 15 ianuarie 1943 - 15 februarie 1944, în dispozitivul hotărârii calitatea de refugiat se acordă pentru o altă perioadă.

Pentru motivele arătate, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, urmează să fie admis recursul, casată sentința atacată și, în temeiul art. 313 și art. 315 alin. (1) C. proc. civ., trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 954 din 16 septembrie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.