Proof of refugee status under O.G. 105/1999: sufficiency of witness testimony versus official archives and municipal records

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 1346 din 22 ianuarie 2004, reclamanta V.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, anularea hotărârii nr. 193 din 14 octombrie 2003, prin care pârâta i-a respins cererea de recunoaștere a calității de refugiată și de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, arătând că a fost refugiată împreună cu familia, din localitatea Vișag, în localitatea Săcuieu, în timpul ocupației hortyste, între 1 octombrie 1941 - 1 noiembrie 1944, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, între care copii ale actelor de stare civilă, adresa nr. C/3073 din 28 august 2003, emisă de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, un tabel nominal întocmit de Primăria comunei Săcuieu, precum și declarații de martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, întrucât susținerile reclamantei nu sunt dovedite, declarațiile martorilor nefiind concludente, iar actul emis de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale nu atestă că familia reclamantei a fost refugiată.

Prin sentința civilă nr. 300 din 25 mai 2004, ce face obiectul recursului, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea și a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată, pentru perioada 1 octombrie 1941 - 1 noiembrie 1944, cu acordarea drepturilor compensatorii legale corespunzătoare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit legii, în lipsa actelor oficiale, statutul de refugiat poate fi dovedit cu martori, ale căror declarații, în speță, confirmă în mod neechivoc susținerile reclamantei. A mai reținut instanța, că susținerile reclamantei rezultă și dintr-un tabel întocmit de Primăria comunei Săcuieu, care nominalizează persoanele refugiate în perioada ocupației hortyste din localitatea Vișag, la poziția 1 din acest tabel figurând tatăl reclamantei, P.I.

Considerând-o netemeinică și nelegală, împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, arătând că în mod greșit instanța a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei și a acordat acesteia, drepturile prevăzute de lege, în condițiile unui probatoriu neconcludent, din care nu rezultă cu claritate împrejurările invocate în susținerea acțiunii.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.

În conformitate cu art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Legea instituie, așadar, regula potrivit căreia proba persecuției etnice se face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, numai în mod excepțional, în lipsa acestor acte, situația în care s-a materializat persecuția poate fi dovedită cu declarații de martori.

În cauză, însă, instanța de fond a stabilit calitatea de refugiat a reclamantei și a acordat acesteia, drepturile prevăzute de lege, în baza declarațiilor unor martori și a unui document nerelevant - tabelul întocmit de Primăria comunei Săcuieu, fără ca, prin solicitarea de la autoritățile competente a unor informații complete, să încerce stabilirea cu claritate a împrejurările invocate de reclamantă în susținerea acțiunii.

Astfel, constatând că potrivit adresei emise de Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale, reclamanta nu figurează în evidențele acestei instituții, ca fiind refugiată, instanța de fond, în vederea stabilirii adevăratei stări de fapt, ținând cont și de vârsta fragedă a reclamantei la data respectivă, trebuia să solicite Arhivelor Naționale, informații referitoare la refugiul părinților acesteia.

De asemenea, instanța în mod greșit a acordat forță probantă determinantă, tabelului întocmit de Primăria comunei Săcuieu, considerând că acesta nominalizează persoanele refugiate în perioada ocupației hortyste din localitatea Vișag. În realitate, așa cum rezultă din simpla lectură a documentului, acesta nu atestă refugiul persoanelor nominalizate, ci doar împrejurarea că „au căzut sub ocupație hortystă, gospodăriile acestor persoane”.

Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens, aceleași prevederi legale acordă judecătorilor, puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamantă, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală.

Pentru aceste motive, recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată și, în temeiul art. 313 teza I C. proc. civ., va fi trimisă cauza, la aceeași instanță, spre rejudecare, cu aplicarea prevederilor art. 315 alin. (1) și (3) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 300 din 25 mai 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza, la aceeași instanță, spre rejudecare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.