Cassation annulled for failure to frame contract termination and insolvency arguments as statutory grounds for illegality

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1913 din 6 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis excepţia inadmisibilităţii şi s-a respins cererea principală în cauza privind pe reclamanta Administraţia Pieţelor Sector 2, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi intervenienta C. S.R.L., ca inadmisibilă; s-a admis cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei; s-a admis cererea reconvenţională şi s-a constatat valabilitatea contractului de asociere nr. x/21.05.2003 încheiat de reclamanta Administraţia Pieţelor sector 2 cu pârâta A. S.R.L. în insolvenţă prin administrator judiciar B..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta Administraţia Pieţelor Sector 2, prin care a solicitat modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 962A/2022 din 15 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respins apelul declarat de Administraţia Pieţelor Sector 2 împotriva sentinţei civile nr. 1913/06.07.2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele A. S.R.L. prin administrator judiciar B. şi C. S.R.L..

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamanta ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR SECTOR 2 a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 962A/2022 din 15 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, se susţine, în esenţă, că instanţa de apel în mod greşit a respins apelul formulat de ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR SECTOR 2, încălcând dreptul la un proces echitabil (exigenţă a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consacrată şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţia României, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi prin art. 6 C. proc. civ.).

Totodată, depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, arată recurenta, constituie o formă specifică a încălcării/aplicării greşite a unor norme de drept material.

Enunţând dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., solicită instanţei de recurs a avea în vedere că reclamanta a depus la dosar o serie de înscrisuri pentru a dovedi situaţia de fapt, însă acestea nu au fost avute în vedere de către instanţa de apel.

În opinia recurentei, instanţa de apel nu relatează în mod concret care sunt motivele de fapt şi de drept care au dus la respingerea apelului reţinând în motivarea hotărârii susţinerile şi motivele expuse de intimată (fără a motiva susţinerile tuturor părţilor, precum şi temeiurile de drept invocate de părţi).

Nemotivarea hotărârii echivalează cu o necercetare a fondului pricinii şi, prin urmare, recurenta apreciază că se impune casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

După o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, vizând relaţiile contractuale ale părţilor aflate în proces, reiterând criticile din apel, recurenta arată că debitoarea A. S.R.L nu şi-a mai achitat debitul contractual către Administraţia Pieţelor Sector 2 din luna august a anului 2018, astfel că, prin notificarea nr. x/19.09.2018, acesteia i s-a pus în vedere să procedeze la plata sumelor datorate recurentei, care erau la acea dată în cuantum de 51356,681ei.

Intimata A. S.R.L. nu şi-a îndeplinit obligaţiile din contractul de asociere nr. x/21.05.2003, astfel încât au devenit aplicabile prevederile art. 12 par. 4 din contract. La data de 16.01.2019, s-a emis notificarea nr. 51 privind rezilierea contractului de asociere, astfel că, în conformitate cu art. 19 din contract, în termen de 30 de zile de la data rezilierii, intimata avea obligaţia să elibereze piaţa ce face obiectul contractului.

Menţionează că la data rezilierii, 17.02.2019, intimata datora suma de 219.599,32 RON, reprezentând cotă aport aferentă perioadei parţial august 2018 - parţial februarie 2019 în sumă de 85.877,48 RON, penalităţi de întârziere aferente în sumă de 77.362,38 RON, precum şi penalităţii de întârziere în sumă de 56.359 RON, aferente cotelor de aport încasate, corespunzătoare perioadei parţial iunie 2018 - parţial august 2018. În opinia recurentei, instanţa de apel trebuia să ţină cont de aceste aspecte şi să constate rezilierea contractului de asociere.

A mai arătat că instanţa nu a avut în vedere că prin notificarea nr. x/21.02.2019 s-a solicitat pârâtei eliberarea şi predarea imobilului, aceasta neprezentându-se la data fixată în acest sens. De asemenea, prin notificarea nr. x/19.09.2018 s-a pus în vedere pârâtei să plătească sumele datorate, astfel că instanţa trebuia să dispună evacuarea pârâtei.

Recurenta a menţionat că a aflat ulterior emiterii notificării de reziliere că societatea A. S.R.L. a intrat în procedura generală de insolvenţă la data de 15.01.2019, iar la data comunicării notificării deschiderii procedurii de insolvenţă, actul privind rezilierea contractului fiind comunicat intimatei, contractul încetând cu data de 17.02.2019. Notificarea deschiderii procedurii insolvenţei a avut loc la data de 12.02.2019, la această dată notificarea de reziliere fiind comunicată societăţii.

S-a mai arătat că dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 85/2014 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât acestea se referă la sancţiunea nulităţii unor clauze contractuale ce reglementează desfiinţarea contractului, decăderea din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilităţii anticipate pentru motivul deschiderii procedurii insolvenţei.

Intimata-intervenientă C. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în principal, admiterea excepţiei şi, în consecinţă, anularea recursului; iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata - intervenientă prin întâmpinare, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta nu a formulat critici de nelegalitate care să vizeze un eventual viciu al motivării deciziei instanţei de apel, în cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi invocat de recurentă, respectiv dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, dacă hotărârea cuprinde motive contradictorii, ori dacă cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta doar reproşează instanţei de apel că a preluat concluziile intimatei, solicitând, în realitate, o reevaluare a situaţiei de fapt.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi relatarea situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

În altă ordine de idei, comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că o mare parte din aşa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susţinerilor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe . Însă, chiar dacă ne aflăm în situaţia în care, prin decizia instanţei de apel, a fost menţinută soluţia primei instanţe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de însăşi instanţa de apel.

Astfel, având în vedere că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv, motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este formal invocat, recurenta urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanţa de apel, o nouă verificare şi interpretare a celor susţinute în faţa instanţei de apel.

Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Recurenta reiterează şi în prezenta cale de atac că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 123 din Legea nr. 85/2016 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, fără a combate în vreun fel argumentele instanţei de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate, care au avut în vedere dezlegările date prin decizia nr. 42/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În lipsa unor critici care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanţei de apel.

Rezumând, cele expuse în cuprinsul cererii de recurs ignoră considerentele pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, iar argumentele recurentei sunt străine de raţiunile pentru care instanţa, prin decizia recurată, a respins apelul reclamantei şi a menţinut hotărârea primei instanţe.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că recurenta s-a prevalat de o pretinsă încălcarea a dreptului la apărare în raport cu prevederile art. 6 alin. (1) CEDO, art. 21 alin. (3) din Constituţia României, art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, art. 6, art. 22 alin. (2) C. proc. civ., fără a oferi o minimă argumentaţie în drept care să situeze susţinerile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ.

Or, pentru ca susţinerile recurentei să poată fi analizate din perspectiva unui motiv de casare, este necesar nu numai ca titulara recursului să indice norma de drept material sau procedural pretins a fi fost nesocotită/încălcată/interpretată eronat, ci aceasta trebuie să arate, în concret, şi în ce mod instanţa de apel a nesocotit acea normă, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele deciziei recurate, însă, în cauză, nu s-a procedat în acest mod.

În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR SECTOR 2 împotriva deciziei civile nr. 962A/2022 din 15 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAŢIA PIEŢELOR SECTOR 2 împotriva deciziei civile nr. 962A/2022 din 15 iunie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2023.