Competence for individual labor conflicts involving statutory leave accumulation and compensation under transitional provisions for labor law changes

Şedinţa publică din data de 14 decembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2023, provenită prin disjungere din dosarul nr. x/2023, înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti la 6 martie 2023, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la compensare în bani a unui număr de 60 zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent anilor 2017-2022; obligarea la plata sumei datorate cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatoare începând cu data de la care dreptul era datorat şi până la plata efectivă.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 194, art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., art. 65 şi art. 73 din Legea nr. 303/2004, art. 147, art. 278 din Codul Muncii, H.G. nr. 250/1992 şi H.G. nr. 118/2018.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este încadrat ca personal auxiliar de specialitate, conex şi contractual, desfăşurându-şi activitatea în cadrul DNA.

La termenul de judecată din 25 aprilie 2023, instanţa a pus în discuţie din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, rămânând în pronunţare asupra acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 2462 din 26 aprilie 2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în favoarea Tribunalului Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în vigoare la 25 aprilie 2023, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Totodată a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 42/2023, potrivit cărora, litigiile aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se judecata de către instanţele competente la data sesizării acestora, astfel că, la data de 6 martie 2023, data sesizării instanţei, competenţa aparţinea instanţei de la domiciliul sau reşedinţa reclamantului. Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 2 august 2023. La termenul de judecată din 19 octombrie 2023, Tribunalul Sibiu a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Tribunalul Sibiu, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 820/2023 din 19 octombrie 2023, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Sibiu invocată din oficiu, şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Sibiu, secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 17 noiembrie 2023, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate în cauză, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii deduse judecăţii vizează cererea reclamantului A., prin care s-a solicitat obligarea pârâtei Direcţia Naţională Anticorupţie la acordarea unui număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2017 - 2022, precum şi pentru viitor a câte 10 zile pe an de concediu de odihnă suplimentar, dar şi obligarea la plata indemnizaţiei de concediu aferente acestor zile, cu aplicarea actualizării şi a dobânzii legale penalizatorii începând cu data naşterii dreptului şi până la plata efectivă, prezenta cerere fiind disjunsă din dosarul nr. x/2023 al Tribunalului Bucureşti.

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că reclamantul, cu domiciliul în Sibiu potrivit cărţii de identitate, dar cu domiciliul procesual ales la locul său de muncă, care coincide cu sediul pârâtei, respectiv Bucureşti, a introdus cererea de chemare în judecată având ca obiect un conflict individual de muncă la Tribunalul Bucureşti, în raza căruia se afla la data formulării acţiunii atât locul său de muncă cât şi sediul pârâtei.

În acest context, se reţine că la data formulării acţiunii, art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind legea dialogului social, conform căruia, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, era abrogat, însă, la data de 25 mai 2023 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 42/2023, care la art. III prevede că:

"(1) Litigiile aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se judecă de către instanţele competente la data sesizării acestora.

(2) Dispoziţiile referitoare la competenţă se aplică şi proceselor înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

(3) Trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanţelor competente să le judece potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă."

Or, aceste dispoziţii legale conţin norme tranzitorii, care au fost adoptate tocmai în considerarea faptului că, ulterior abrogării Legii nr. 62/2011 privind legea dialogului social, noua lege a dialogului social, respectiv Legea nr. 367/2022, nu mai reglementa soluţionarea conflictelor individuale de muncă, ci s-a limitat la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă, astfel că nu a mai existat o lege specială care să reglementeze procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă.

Astfel, după intervenţia legiuitorului prin adoptarea O.U.G. nr. 42/2023, s-a reglementat expres modalitatea de stabilire a competenţei în privinţa conflictelor individuale de muncă prin normele tranzitorii menţionate anterior, iar art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 42/2023 face trimitere la art. II pct. 4. din O.U.G. nr. 42/2023 care prevede că:

"Articolul 269 se modifică şi va avea următorul cuprins:

"Art. 269 - (1) Cauzele referitoare la conflictele individuale de muncă şi conflictele colective de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă ori, după caz, sediul.

(3) Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi".

Prin urmare, acţiunea având ca obiect conflictul individual de muncă înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 6 martie 2023, nu este de competenţa Tribunalului Sibiu, având în vedere dispoziţiile tranzitorii din cuprinsul art. III al O.U.G. nr. 42/2023 raportat la art. II pct. 4 din O.U.G. nr. 42/2023.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 decembrie 2023.