Security equipment revindication appeal annulled as void for lack of valid cassation grounds.

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 08 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chema-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la:

- restituirea echipamentelor tehnice montate la obiectivele din Agighiol şi Sălbatica 1, potrivit contractului de servicii pază nr. x/13.05.2013, constând în: 87 bucăţi Comunicatoare universale IP/GPRS, cod produs PCS 250; 87 bucăţi C kit centrală + tast, cod produs MG5000/K32LC; 87 bucăţi Detector exterior radio, cod produs PMD85+MGSB85; 87 bucăţi Contact magnetic radio, cod produs DCTXP2; 87 bucăţi Siguranţă, cod produs 6A; 71 bucăţi Extensie antenă 8ml, cod produs EXT8-PCS250; 15 bucăţi de Extensie antenă 7ml, cod produs EXT7-PCS250; 87 de acumulatori, cod produs 7Ah;

- plata cu titlu de despăgubire a sumei de 227.760 RON, constând în lipsa de folosinţă a echipamentelor pentru perioada 10.05.2015 - 10.05.2017.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 555 şi urm., art. 563 şi urm., art. 1166 şi urm. C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta B. S.R.L. a invocat excepţia prematurităţii introducerii cererii de chemare în judecată (întrucât ar fi fost introdusă fără respectarea obligaţiei de a se soluţiona pe cale amiabilă orice neînţelegere sau dispută care poate interveni între părţi), solicitând, totodată, introducerea în cauză a societăţii C. S.R.L. şi chemarea în garanţie a societăţii D. S.R.L.

Cererile au fost respinse prin încheierea de şedinţă din 18 iunie 2018, soluţie menţinută prin decizia civilă nr. 1596 din 22 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2017, apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. fiind respins.

Prin sentinţa civilă nr. 735 din 18 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., ca nefondată, luând, totodată, act de faptul că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., apelul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 11 iunie 2019, sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 1942 din 20 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., împotriva sentinţei civile nr. 735/18.03.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L., ca nefondat.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar, recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 26 iunie 2020, sub nr. x/2019.

Prin decizia nr. 1811 din 22 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar, împotriva deciziei nr. 1942 din 20 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 1972/A din 19 decembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 735/18.03.2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în rejudecare, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar, a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, reţinând cauza spre rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum aceasta a fost precizată, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., autoarea recursului a arătat că, deşi instanţa a reţinut că doar a afirmat că echipamentele ar fi fost instalate pe turbinele eoliene proprietatea intimatei-pârâte, aceasta a şi demonstrat (cu contract, procese-verbale şi martori) instalarea echipamentelor şi asigurarea integralităţii acestora pe toată perioada contractuală, inclusiv prin monitorizarea electronică efectuată prin intermediul sistemelor instalate, pe care însă nu le-a mai putut recupera, intimata-pârâtă invocând diverse motive pentru a-şi justifica refuzul de restituire.

A susţinut autoarea recursului că, deşi probatoriul administrat a dovedit că echipamentele nu au fost predate şi preluate de societatea D. S.R.L., actuala C. S.R.L. (denumită în continuare D.), instanţa a reţinut în considerente că "cel mai ridicat grad de probabilitate este acela al predării, prin acord, a echipamentelor către noul prestator", or, o astfel de motivare, bazată pe teoria probabilităţii, nu reprezintă o motivare în fapt şi în drept, ceea ce echivalează cu o hotărâre nemotivată.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că motivarea hotărârii este contrazisă de piesele dosarului, pe care instanţa însă nu le-a analizat, nefăcându-se nicio referire la contractul de închiriere, la răspunsul nr. x/03.11.2022 comunicat de societatea D., în care se specifica faptul că "nu a fost încheiat proces-verbal de predare a echipamentelor de monitorizare (centrale de alarmă, senzori, etc.) între C. S.R.L. şi A. S.R.L.", respectiv nu a arătat de ce a înlăturat depoziţia celorlaltor martori audiaţi în cauză.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. autoarea recursului a susţinut că instanţa de apel, în rejudecare, a schimbat natura contractului de închiriere, motivarea hotărârii fiind dată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 1777, respectiv art. 1800 C. civ.

În argumentare, recurenta-reclamantă a precizat că, potrivit ofertei depuse la dosar fond, parte din contractul semnat, toate echipamentele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată au fost închiriate în baza contractului nr. x/13.05.2013 şi, deşi era expres menţionat acest aspect, pârâta a contestat că echipamentele ar fi fost instalate şi că au făcut obiectul închirierii, iar instanţa de apel a ignorat efectele contractului.

În continuare, după trimiterea la o serie de înscrisuri depuse la dosarul cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut că este proprietara bunurilor şi că acestea, în temeiul contractului de prestări servicii, au făcut obiectul închirierii către intimata-pârâtă, precum şi faptul că a probat atât solicitarea de restituire adresată intimatei-pârâte, cât şi refuzul acesteia.

A arătat recurenta-reclamantă că, legiuitorul a prevăzut că, în situaţia în care nu se mai poate realiza restituirea bunurilor, se acordă despăgubiri aferente şi, întrucât, în cauză, bunurile au pierit din culpa intimatei-pârâte, instanţa trebuia doar să verifice că bunurile erau proprietatea acesteia, că au fost instalate pe turbinele intimatei-pârâte şi că nu le-a mai putut recupera de la aceasta, indiferent dacă bunurile se mai găseau la momentul formulării cererii de chemare în judecată sau la momentul pronunţării hotărârii.

Or, motivarea instanţei de apel, în rejudecare, potrivit căreia bunurile trebuie să se găsească asupra intimatei-pârâte, că posesia nu se probează cu prezumţii, că "deşi beneficiarul avea detenţia la încetarea contractului face posibilă detenţia 2 ani (sau 8 ani) mai târziu, dar nu o face probabilă", depăşeşte, în opinia autoarei recursului, normele legale, instanţa adăugând la lege, întrucât echipamentele au făcut obiectul închirierii de către intimata-pârâtă conform contractului nr. x/13.05.2013, au fost instalate pe bunurile proprietatea acesteia dar niciodată restituite.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că, deşi instanţa de rejudecare, în paragraful 35 al hotărârii, a reţinut că beneficiarul contractului, intimata-pârâtă, avea detenţia la finele contractului şi, deşi nu exista nicio dovadă că bunurile au fost predate sau distruse, aceasta a desfiinţat orice prezumţie potrivit căreia bunurile ar fi în continuare în posesia intimatei-pârâte şi, cu aplicarea greşită a normelor de drept material, folosind şi motive străine de natura pricinii, s-a limitat la a face o întreagă teorie a probabilităţii, concluzionând în contradicţie cu probatoriul.

A punctat autoarea recursului faptul că, este de necontestat că echipamentele au fost instalate, că societatea B. S.R.L. este chiriaşul, că nu a ridicat echipamentele instalate pe turbinele eoliene aparţinând chiriaşului, că a trimis alertele de efracţie şi celelalte alerte ale sistemului de alarmă, precum şi faptul că nu a predat echipamentele către următoarea societate de pază care a preluat obiectivele (aşa cum rezultă din adresa nr. x/03.11.2022), concluzionând în sensul că, echipamentele au rămas în obiectivele intimatei-pârâte care a refuzat constant restituirea acestora.

În continuare, a arătat că instanţa de rejudecare şi-a motivat respingerea cererii doar pe declaraţia martorului F., fără a motiva de ce a respins toate celelalte probe care se coroborau, respectiv declaraţiile martorilor G. - Directorul Tehnic al societăţii D., specialist în domeniul sistemelor de securitate, care a exclus posibilitatea utilizării echipamentelor de către o altă societate de pază pentru incompatibilitate de APN, sau cea a martorului H..

A susţinut autoarea recursului că, o alta eroare a instanţei de rejudecare a constat în faptul reţinerii retragerii licenţei de utilizare a echipamentelor, deşi, în realitate, nu i s-a mai prelungit licenţa ca societate de pază, recurenta-reclamantă intrând ulterior în procedura insolvenţei, acesta fiind şi motivul real pentru care acţiunea a fost iniţiată cu întârziere faţă de momentul încetării raporturilor contractuale.

A învederat recurenta-reclamantă că, deşi proprietatea nu se pierde prin neuz, în cauză nefiind invocată nici prescripţia dreptului material la acţiune şi nici uzucapiunea, totuşi instanţa a sancţionat-o pentru pasivitate şi durata procesului, contrar prevederilor art. 563 alin. (2) C. civ., care stipulează că dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil.

În încheiere, recurenta-reclamantă a susţinut că, de vreme ce echipamentele fac parte din patrimoniul societăţii (mijloace fixe/de inventar), orice preluare, cedare, vânzare trebuia să fie reflectată atât în contabilitatea acesteia cât şi în cea a societăţii care ar fi preluat aceste echipamente (D.) or, în acest caz, în mod evident nu au ieşit din patrimoniul recurentei-reclamante şi nici nu au intrat în patrimoniul societăţii D., neexistând nicio operaţiune de transfer, ele rămânând la intimata-pârâtă, care a refuzat atât restituirea cât şi plata despăgubirilor, conform art. 566 C. civ.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 21 iunie 2023, respectiv 30 iunie 2023, astfel cum atestă dovezile de înmânare aflate la dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte B. S.R.L. la sediul reprezentantului convenţional, respectiv la sediul social.

La 24 iulie 2023, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare prin care a invocat, implicit, excepţia nulităţii recursului (din perspectiva faptului că motivele recursului nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.), iar, pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără însă a menţiona dacă este de acord ca recursul, în situaţia în care va fi găsit admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru.

La 14 august 2023, respectiv 16 august 2023 (astfel cum atestă procesul-verbal de înmânare aflat la fila x, respectiv dovada de înmânare aflată la fila x), întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 octombrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, acordând acestora posibilitatea de a depune un punct de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus, la dosar, un punct de vedere la raport, prin care a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţii de drept material, iar criticile din recurs vizează exclusiv chestiuni de drept, motiv pentru care este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În concret, analizând cele susţinute în memoriul de recurs, raportat la motivele de nelegalitate invocate, instanţa supremă constată că recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să vizeze un eventual viciu al motivării, din perspectiva celor trei ipoteze prevăzute de motivul de casare corespunzător art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În realitate, susţinerile recurentei subsumate acestui motiv de casare reprezintă nemulţumirea acesteia cu privire la aprecierea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor de către instanţa de apel care, în rejudecare, analizând înscrisurile (contract, procese-verbale, răspunsul societăţii D. S.R.L.) şi depoziţiile martorilor, a concluzionat, în mod contrar celor afirmate de reclamanta-recurentă, că acestea nu dovedesc faptul că pârâta deţine echipamentele.

Instanţa de recurs reţine că, pentru a ajunge la o asemenea soluţie, instanţa de apel, coroborând declaraţiile martorilor audiaţi în rejudecarea apelului cu dezinteresul reclamantei în preluarea echipamentelor proprii, dar şi cu executarea succesivă conformă a serviciilor de pază de către societatea prestatoare D., a reţinut că, situaţia cu cel mai ridicat grad de probabilitate este aceea a predării, prin acord, a echipamentelor către noul prestator, acesta preluând la finalul propriei perioade contractuale echipamentele, potrivit martorului F.. Or, ceea ce critică recurenta nu este un viciu de motivare ci chiar raţionamentul logico-juridic complex pe care instanţa de apel l-a expus în cadrul motivării sale şi care s-a axat, în principal, pe analizarea probelor relevante (martori, înscrisuri), raportat la susţinerile din apelul exercitat de reclamantă şi la apărările pârâtei. Însă, modalitatea de apreciere a probatoriului în vederea stabilirii situaţiei de fapt nu poate face obiectul cercetării în calea extraordinară de atac, nedevolutivă, a recursului.

Dat fiind faptul că se tinde la o cenzurare a aprecierii date mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, instanţa supremă reţine că, aceste critici ale recurentei-reclamante nu se pot analiza din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut la alin. (1) pct. 6 al art. 488 C. proc. civ.

În mod similar, şi criticile subscrise de recurentă motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt tot unele de alegată netemeinicie a deciziei atacate, deoarece privesc modul în care instanţa de apel a apreciat probele administrate pentru a concluziona în sensul netemeiniciei pretenţiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În primul rând, instanţa supremă reţine că sunt străine de considerentele instanţei de apel argumentele recurentei-reclamante privind incidenţa contractului de servicii de pază şi monitorizare încheiat cu pârâta, întrucât instanţa de apel a reţinut faptul că reclamanta s-a îndreptat împotriva beneficiarului contractului fără a uza de prevederile contractuale.

Prin urmare, se reţine că dispoziţiile art. 1777 C. civ., care reglementează contractul de locaţiune şi cele ale art. 1800 C. civ., privind sancţiunea schimbării formei ori destinaţiei bunului închiriat, precum şi a folosirii abuzive de către locatar a bunului închiriat, au fost invocate pur formal, pentru a atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, instanţa supremă constată că alegaţiile privind instalarea echipamentelor, proprietatea recurentei, a căror restituire o solicită, la turbinele eoliene proprietatea intimatei-pârâte, în temeiul contractului, este şi lipsită de interes, întrucât, prin decizia atacată, în urma evaluării probatoriului, reţinerile instanţei de apel au fost în acelaşi sens cu ale recurentei, respectiv că punerea în executare a contractului confirmă prezumţia de proprietate prevăzută de art. 563 alin. (3) din C. proc. civ., fiind făcută dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra echipamentelor.

Recurenta ignoră considerentele instanţei de apel, care a reţinut că, ceea ce interesează în cauză, nu este dacă pârâta exercită detenţia sub nume de proprietar ori dacă are un alt titlu ori nu afirmă nici un titlu, ci este ca bunul, în materialitatea sa, să se găsească asupra sa. Astfel, analizând probele administrate în cauză, pe care instanţa de recurs nu le poate reevalua, instanţa de apel a reţinut că nicio probă administrată în cauză nu susţine faptul că, la interval de 2 ani de la încetarea contractului (cererea de chemare în judecată a fost introdusă în anul 2017, deşi serviciile nu au mai fost prestate din anul 2015), echipamentele s-ar (mai) găsi la beneficiar.

Instanţa de recurs reţine că, prin restul argumentelor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a contura critici de nelegalitate, recurenta-reclamantă s-a cantonat în a face referire la unele probe aflate la dosarul cauzei (adresa nr. x/03.11.2022 emisă de societatea D. S.R.L., procesele-verbale de instalare a echipamentelor, depoziţii martori G. şi H.), cărora instanţa de apel nu le-ar fi dat valenţa probatorie în concordanţă cu susţinerile reclamantei-apelante-recurente.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt, cum, în realitate, urmăreşte recurenta.

Totodată, se reţine că, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că au fost invocate formal şi dispoziţiile art. 563 alin. (2) C. civ., care dispun în sensul că dreptul la acţiunea în revendicare este imprescriptibil, întrucât recurenta nu a arătat în ce modalitate au fost aplicate greşit aceste dispoziţii, ci s-a cantonat în a-şi manifesta nemulţumirea faţă de faptul că instanţa de apel nu a reţinut că pârâta deţine bunurile proprietatea recurentei.

Astfel, în realitate, recurenta-reclamantă contestă stabilirea situaţiei de fapt de către instanţa de apel, iar nu modalitatea de aplicare a dispoziţiilor normative invocate.

Totodată, instanţa supremă constată că acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, iar nu ca prescrisă, instanţa de apel reţinând, pe de o parte, faptul că reclamanta nu a probat faptul material al posesiei bunului de către pârâta atrasă în judecată, iar, pe de altă parte, că, cel mai probabil, bunurile au fost preluate, la finalul propriei perioade contractuale, de noul contractor D. S.R.L., însă reclamanta nu a înţeles să se îndrepte cu acţiune în revendicare şi faţă de acesta.

Or, cu ignorarea acestor consideraţii ale instanţei de apel, recurenta urmăreşte valorificarea probatoriului în scopul efectuării unei devoluţiuni totale a cauzei în recurs, deşi legea recunoaşte doar două instanţe jurisdicţionale şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) şi 493 alin. (5) din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei civile nr. 1972/A din 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., împotriva deciziei civile nr. 1972/A din 19 decembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.