Nullity of cassation appeal for lack of specific illegality and challenge to res judicata findings on contractual validity

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 iunie 2018 pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă, sub nr. x/2018 (astfel cum a fost modificată la 6 august 2018, explicitată în fapt şi în drept la 27 iunie 2019), reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa a solicitat obligarea pârâţilor A., B., C., D., E., F., G. şi H. S.A. la plata, în condiţii de solidaritate, a sumei de 93.806 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit prin plata onorariului aferent serviciilor juridice acordate potrivit Scrisorii de angajament nr. x/24.10.2013.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 2017 şi urm. din C. civ., art. 2208 şi art. 2199 C. civ., ale Contractelor de mandat nr. x/15.04.2013, nr. y/19.09.2014, nr. z/05.02.2013, nr. w/05.02.2013, nr. t/15.04.2013, ale Contractului de Asigurare şi Poliţei de Asigurare nr. x, precum şi pe celelalte dispoziţii invocate în cuprinsul acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 4526 din 17 aprilie 2019, Judecătoria Constanţa, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa, invocată prin întâmpinare de pârâtul G. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă.

Pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă cauza a fost înregistrată la 25 aprilie 2019, sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 1321 din 26 noiembrie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunţarea reclamantei Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul D..

A respins, ca neîntemeiate, următoarele excepţii procesuale: nulitatea cererii, pentru lipsa motivelor de fapt şi a considerentelor de drept; inadmisibilitatea/prematuritatea acţiunii; lipsa calităţii procesuale active a reclamantei; lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor.

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi şi a respins, integral, astfel cum a fost modificată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., E., F., G. şi H. S.A., ca efect al împlinirii termenului de prescripţie extinctivă.

A obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâţi în proces, după cum urmează: 2.000 de RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 11.101,03 RON), în favoarea societăţii pârâte H. S.A.; 2.820,66 RON (din care 2.000 de RON - onorariul apărătorului ales, redus de la 11.641,75 Iei şi 820,66 RON - cheltuieli de deplasare) în favoarea pârâtei C.; 2.428,42 RON (din care 2.000 de RON -onorariul apărătorului ales, redus de la 6.990,75 RON şi 428,42 RON - cheltuieli de deplasare), în favoarea pârâtului F.; 2.000 RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 11.641,75 RON) în favoarea pârâtului E.; 2.000 RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 11.641,75 RON) în favoarea pârâtului D.; 2.000 RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 4.660 RON) în favoarea pârâtului A.; 2.000 RON (onorariul apărătorului ales, redus de la 4.660 RON) în favoarea pârâtei B.; 2.849,68 RON (din care 2.000 de RON - onorariul apărătorului ales, redus de la 43.645,40 RON şi 849,68 RON - cheltuieli de deplasare) în favoarea pârâtului G..

Împotriva acestei soluţii au declarat apel principal reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa şi pârâtul G., iar pârâta H. S.A. şi pârâţii C., E., F. au declarat apel incident.

Prin decizia civilă nr. 503 din 18 noiembrie 2021, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării apelului incident introdus de intimaţii-pârâţi C., E., F. şi D..

A admis apelul formulat de apelanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1321/26.11.2020, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A., B. şi intimata-intervenientă Societatea Fondul Proprietatea S.A.

A anulat, în parte, sentinţa apelată şi a trimis cauza primei instanţe în vederea rejudecării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa în contradictoriu cu pârâta H. S.A.

A admis apelul formulat de apelantul-pârât G. şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat reclamanta la plata către pârâtul G. a sumei de 9.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu redus de avocat.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate, în ceea ce priveşte renunţarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul D., respingerea, ca neîntemeiate, a excepţiilor: nulitatea cererii, pentru lipsa motivelor de fapt şi a considerentelor în drept, inadmisibilitatea/prematuritatea acţiunii, lipsa calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor, admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi respingerea ca prescrisă a acţiunii formulată în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., E., F., G..

A respins apelul incident introdus de intimaţii-pârâţi C., E., F. şi D., ca tardiv formulat.

A respins apelul incident formulat de intimata-apelantă H. S.A., ca rămas fără obiect.

A obligat apelanta la plata către intimaţii A. şi B. a cheltuielilor de judecată efectuate în apel, în sumă de câte 4.930 RON pentru fiecare, reprezentând onorariu de avocat.

Pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă, cauza a fost reînregistrată la 25 februarie 2022, sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 726 din 10 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins integral, astfel cum a fost modificată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa în contradictoriu cu pârâta H. S.A.

A obligat reclamanta la plata sumei de 2.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariul apărătorului ales, redus de la 11.101,03 RON), în favoarea pârâtei H. S.A.

Împotriva sentinţei civile nr. 726 din 10 iunie 2022, reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa a declarat apel principal, iar pârâta H. S.A. apel incident.

Prin decizia civilă nr. 29 din 25 ianuarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa în contradictoriu cu intimata-apelantă H. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 726 din 10.06.2022 pronunţate de Tribunalul Constanta.

A admis apelul incident formulat de intimata-apelantă H. S.A., în contradictoriu cu apelanta-intimată Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 726 din 10.06.2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că, a obligat reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa să achite intimatei-apelante H. S.A. suma de 11.101,03 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond, reprezentând onorariu de avocat.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A obligat apelanta-reclamantă Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa să achite intimatei-pârâte H. S.A. suma de 8.795,23 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în rejudecare, reclamanta Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa (denumită în continuare C.N.A.P.M.) a declarat recurs, solicitând admiterea recursului şi casarea deciziei recurate.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea recursului a susţinut că, instanţa de apel a pronunţat soluţia cu încălcarea normelor de drept material prevăzute la art. I alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, care stabileau, în mod limitativ, condiţiile în care contractul nr. x/24.10.2013 trebuia încheiat şi care nu au fost respectate, a celor prevăzute la art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, dat fiind că, plata efectuată în temeiul contractului ar reprezenta o cheltuială dintre cele la care face referire actul normativ, precum şi cu încălcarea prevederilor art. 2199 C. civ., privind atragerea răspunderii asigurătorului, întrucât, în cauză, erau îndeplinite condiţiile pentru ca aceasta să opereze.

Detaliind, printr-o primă critică de nelegalitate adusă deciziei recurate, autoarea recursului a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. I alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, prin reţinerea faptului că acel contract, perfectat cu I.. şi J. S.R.L., nr. x/24.10.2013, a fost încheiat în condiţiile legii.

Astfel, a arătat că, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 14/23.08.2013, membrii Consiliului de Administraţie al C.N.A.P.M. au aprobat contractarea unor servicii juridice, iar, la 24.10.2013, a fost încheiat cu I.. şi J. S.R.L., Contractul nr. x, având ca obiect servicii de asistenţă juridică în valoare de 93.806 RON.

A susţinut recurenta că, Hotărârea Consiliului de Administraţie a fost adoptată deşi, prin adresa nr. x/20.08.2013, Ministerul Transporturilor a dat aviz negativ cu privire la contractarea acestor servicii, precum şi faptul că, în privinţa contractului auditat, fusese deja realizat un audit intern prin două rapoarte de audit, concluzionându-se asupra legalităţii procesului de atribuire şi semnare a contractelor.

Totodată, a mai arătat şi că, Ministerul Transporturilor, prin adresa nr. x/09.05.2013, a comunicat faptul că, în următorii doi ani, demararea achiziţiilor pentru mai multe tipuri de servicii, printre care şi cele juridice sau de audit, se va face numai cu aprobarea sa prealabilă.

În continuare, după redarea prevederilor art. I alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, autoarea recursului a afirmat că aceste dispoziţii îi sunt aplicabile în mod direct, dat fiind faptul că este o companie naţională cu capital majoritar de stat şi, întrucât deţinea personal propriu de specialitate juridică, prin efectul prevederilor art. I alin. (1) din Ordonanţă, îi era interzisă achiziţionarea de servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau reprezentare.

A arătat că, doar în mod excepţional, art. I alin. (3) lit. a) din Ordonanţă acorda posibilitatea achiziţionării serviciilor de această natură, în situaţii temeinic justificate, în cazul în care activităţile juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare nu puteau fi asigurate de către personalul de specialitate juridică angajat şi numai cu aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor statului sau organelor de conducere de către ordonatorul principal de credite coordonator.

Or, procedura de achiziţie a serviciilor juridice a fost iniţiată în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 14/23.08.2013 şi a notei de aprobare a demarării achiziţiei nr. 27540/04.09.2013 fără ca, în prealabil, să se obţină aprobarea Ministerului Transporturilor, în calitate de ordonator principal de credite coordonator al C.N.A.P.M.

A mai subliniat recurenta-reclamantă faptul că, prin Raportul de control al Curţii de Conturi a României din 23.09.2016, s-a constatat că niciuna dintre condiţiile prevăzute de art. I alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012 nu era îndeplinită.

În acest context, după redarea considerentelor deciziei recurate, menţionate la pagina 12 paragrafele 2 şi 3, respectiv la pagina 13 paragrafele 2, 3 şi 6, autoarea căii de atac a susţinut că nu se poate reţine că s-a procedat în acord cu prevederile O.U.G. nr. 26/2012, în sensul că ar fi îndeplinite condiţiile reglementate prin art. I alin. (3) lit. a), cât timp nu a existat o aprobare şi o mandatare a reprezentanţilor statului (în fapt, al Ministerului Transporturilor) în organul de conducere al C.N.A.P.M.

Aşa fiind, în opinia sa, instanţa de apel a reţinut fără niciun fundament faptul că este nerezonabil a se invoca că nu a existat aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor statului la achiziţia serviciilor în cauză, fără a avea în vedere că achiziţia serviciilor ce au făcut obiectul contractului nr. x/24.10.2013 a fost avizată negativ de Ministerul Transporturilor.

Sub o a doua critică de nelegalitate adusă deciziei recurate, a învederat autoarea recursului că, aceasta a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, întrucât, atât timp cât contractul a fost încheiat fără o aprobare din partea ordonatorului de credite, deci cu depăşirea cadrului legal, C.N.A.P.M. a efectuat o cheltuială deşi nu exista baza legală care să justifice achitarea acesteia.

Printr-o ultimă critică de nelegalitate, a susţinut recurenta-reclamantă că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 2199 C. civ., de vreme ce, în accepţiunea sa, fapta administratorilor (persoane asigurate) de a decide, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 14/23.08.2013, ca "achiziţia de la pct. B99 să fie demarată imediat", reprezintă un risc asigurat atât în accepţiunea dispoziţiilor art. 2199 C. civ., cât şi în conformitate cu prevederile Poliţei de asigurare nr. x încheiate de recurentă cu asigurătorul H. S.A.

A punctat recurenta-reclamantă că, fapta culpabilă a determinat un prejudiciu în patrimoniul acesteia în cuantum de 93.806 RON, echivalentul contravalorii facturii nr. x/26.02.2014, reprezentând servicii juridice acordate conform Scrisorii de Angajament nr. x din 24.10.2013, suma plătită în temeiul contractului nr. x/24.10.2013.

A concluzionat că se află în prezenţa unui risc asigurat de Poliţa de asigurare nr. x, produs prin fapta culpabilă a asiguraţilor, fiind îndeplinite condiţiile pentru atragerea răspunderii asigurătorului în temeiul acestei poliţe.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. I alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 şi art. 2199 din C. civ.

La 15 mai 2023, astfel cum atestă dovada de înmânare aflată la dosar, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte H. S.A.

La 16 iunie 2023, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului (din perspectiva faptului că dezlegarea dată pe aspectul lipsei prejudiciului a intrat în puterea lucrului judecat, iar, în lipsa prejudiciului, acţiunea în pretenţii nu ar mai putea fi admisă), iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, fără însă a menţiona dacă este de acord ca recursul, în situaţia în care va fi găsit admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 octombrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi, acordând acestora posibilitatea de a depune un punct de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a depus, la dosar, un punct de vedere la raport, prin care a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţii de drept material, iar criticile din recurs vizează exclusiv chestiuni de drept, motiv pentru care este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare şi excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte urmează să o respingă, reţinând că recurenta-reclamantă justifică un interes în promovarea prezentei căi de atac, întrucât solicită reformarea unei decizii prin care apelul său principal, îndreptat împotriva soluţiei de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, pronunţată de Tribunalul Constanţa, a fost respins, ca nefondat.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că, prin cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deşi recurenta-reclamantă a invocat ca şi temei al cererii de recurs cazul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în realitate, invocarea acestui motiv este pur formală, neputând fi reţinută existenţa unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În concret, cu toate că autoarea recursului a invocat motivul de casare ce presupune încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, indicând şi normele de drept pretins a fi fost nesocotite/încălcate de instanţa de apel - art. I alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, respectiv art. 2199 C. civ. - aceasta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, limitându-se la a susţine faptul că nu se poate reţine că s-a procedat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2012, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute la art. I alin. (3) lit. a) din Ordonanţă, cât timp nu a existat o aprobare şi o mandatare a reprezentanţilor statului în organul de conducere al C.N.A.P.M., instanţa de apel reţinând fără niciun fundament faptul că este nerezonabil a se invoca că nu a existat aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor statului la achiziţia serviciilor în cauză, fără a avea în vedere că achiziţia serviciilor ce au făcut obiectul contractului nr. x/24.10.2013 a fost avizată negativ de Ministerul Transporturilor.

În esenţă, nemulţumirea recurentei-reclamante rezidă în faptul că, prin Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 14/23.08.2013, membrii Consiliului de Administraţie au aprobat perfectarea Contractului nr. x/24.10.213 cu I.. şi J. S.R.L., având ca obiect asistenţă juridică, la o valoare de 93.806 RON, achitată în luna februarie 2014, în condiţiile în care asiguraţii aveau cunoştinţă de faptul că principalul ordonator de credite, Ministerul Transporturilor, prin adresa nr. x/09.05.2013, a comunicat faptul că, în următorii doi ani, demararea achiziţiilor se va face numai cu aprobarea sa prealabilă pentru mai multe tipuri de servicii, printre care şi cele juridice şi de audit, respectiv faptul că prin adresa nr. x/20.08.2013 a dat aviz negativ cu privire la contractarea acestor servicii. Ca atare, consideră că acest contract a fost încheiat cu depăşirea cadrului legal, plata contravalorii serviciilor fiind efectuată fără a exista o bază legală, iar fapta culpabilă a membrilor Consiliului de Administraţie, care au decis încheierea contractului, reprezintă riscul asigurat de poliţa de asigurare nr. x încheiată cu pârâta H. S.A.

Prin urmare, se constată că, în realitate, ceea ce solicită autoarea căii de atac este ca instanţa de recurs să verifice condiţiile în care a fost încheiat Contractul nr. x/24.10.213 şi să stabilească existenţa unei fapte culpabile care se circumscrie riscului asigurat, normele de drept material pretins a fi fost încălcate de către instanţa de apel fiind invocate pur formal. Criticile formulate în susţinere vizează exclusiv chestiuni de fapt, de temeinicie, care însă nu mai pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs, ştiut fiind că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă (nu conduce la o nouă judecată în fond), prin care se asigură exclusiv un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate.

În primul rând, instanţa supremă constată că instanţa de apel nici nu a analizat, prin decizia recurată, incidenţa dispoziţiilor art. I alin. (1) şi alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, invocate de recurentă, ci a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei civile nr. 412/22.06.2020 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată în dosarul nr. x/2018, în care instanţa, sesizată de reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime cu legalitatea încheierii contractului de prestări servicii juridice nr. x/24.10.2023, încheiat între recurenta din prezentul dosar şi I.. şi J. S.R.L., a stabilit, cu caracter definitiv, că acest contract a fost încheiat în limitele legii. Instanţa de apel a reţinut că, în cadrul aceluiaşi dosar, s-a reţinut faptul că, din Consiliul de Administraţie al C.N.A.P.M. S.A. Constanţa face parte şi reprezentantul statului, care este acţionar majoritar (80%), fiind nerezonabil astfel a invoca faptul că nu a existat aprobarea şi mandatarea reprezentanţilor statului la achiziţia serviciilor în cauză.

Chiar dacă intimata-pârâtă nu a fost parte în dosarul nr. x/2018, decizia nr. 412/22.06.2020 a Curţii de Apel Constanţa, este opozabilă atât reclamantei, cât şi pârâtei, în temeiul art. 430 alin. (2) raportat la art. 435 C. proc. civ.

Prin urmare, cum analiza dispoziţiilor materiale invocate de recurentă a fost făcută în cadrul altui dosar, criticile recurentei-reclamante sunt, pe de o parte, străine de motivarea instanţei de apel din cadrul prezentului dosar, iar, pe de altă parte, urmăresc repunerea în discuţie a unei situaţii de fapt stabilită cu caracter definitiv în cadrul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Constanţa, cu eludarea dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Prin urmare, în lipsa unor critici care să vizeze considerentele instanţei de apel, instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele deciziei civile nr. 29 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi, obiect al prezentei căi de atac.

Totodată, instanţa supremă reţine că, în ce o priveşte pe intimata-pârâtă K., prin decizia atacată s-a reţinut că, în cauză, nu s-a făcut dovada unei fapte culpabile a asiguraţilor care să fi produs un prejudiciu reclamantei, astfel că nu se poate atrage răspunderea contractuală a pârâtei.

Or, prin memoriul de recurs se urmăreşte, în realitate, reaprecierea probatoriului în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt, decât cea reţinută de instanţa de apel, la care să se aplice dispoziţiile art. 2199 C. civ., invocate de recurentă. Înalta Curte reţine că interpretarea probelor şi stabilirea culpei - elemente ale chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecăţii - ţine de aprecierea suverană a instanţelor de fond, devolutive, atributul esenţial al instanţei de recurs constituindu-l interpretarea legii.

În considerarea celor ce preced, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) şi 493 alin. (5) din acelaşi cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. împotriva deciziei civile nr. 29 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în promovarea recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. împotriva deciziei civile nr. 29 din 25 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de insolvenţă şi litigii cu profesionişti şi societăţi.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.