Recovery of criminal judicial expenses for hazardous waste storage: identification of the competent State entity for budgetary liability under Civil Code Art. 223 and Criminal Procedure Code Arts. 272–275

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la 24 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. Slatina a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Craiova, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la plata a 10 Euro/ora începând cu 03.02.2016 (respectiv a sumei de 680.000 RON) şi în continuare, până la rămânerea definitivă a hotărârii, sume ce reprezintă, în conformitate cu art. 272 şi următoarele C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate de reclamantă cu conservarea a 3001.2 grame mercur metalic în stare pură lichidă, ce a constituit mijloc material de proba în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina judeţul Olt.

În esenţă, reclamanta a precizat că obiectul pretenţiilor sale sunt cheltuielile de procedură efectuate cu conservarea mijloacelor materiale de probă, fiind prevăzute de art. 272 C. proc. pen. care se referă la cheltuielile judiciare şi că pretenţiile solicitate au ca izvor raporturile juridice dintre părţi generat de faptul ilicit cauzator de prejudiciu extracontractual constând în refuzul culpabil al Statului Român prin Ministerul de Interne de a plăti contravaloarea prestaţiilor efectuate de reclamantă în procesul de conservare a mijloacelor materiale de probă care au făcut obiectul dosarului penal mai sus menţionat.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 29-40 C. proc. civ., art. 272 C. proc. pen., art. 392-393 C. proc. pen., art. 34 C. proc. pen., art. 275 pct. 4 C. proc. pen., art. 404 pct. 4 lit. e) C. proc. pen.

Prin sentinţa civilă nr. 1631/2018 din 30 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Slatina a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 4 mai 2018, sub acelaşi număr de dosar (x/2017).

Prin încheierea din 6 iunie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, în temeiul art. 78 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată sub aspectul cadrului procesual pasiv, în sensul că se solicită chemarea în judecată a pârâtului Statul Român prin Ministerul de Finanţe.

La termenul de judecată din 3 octombrie 2018, instanţa, raportat la temeiul juridic invocat, a pus în discuţie inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa nr. 621/2018 din 3 octombrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată din oficiu, şi a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN, prin Ministerul Finanţelor, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia nr. 72/2019 din 5 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 621 din 03.10.2018 pronunţată de Tribunalul Olt pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Împotriva deciziei sus-menţionate a declarat recurs Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în numele şi pentru pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa menţinerii sentinţei nr. 621 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Olt.

Prin decizia nr. 1327 din 10 iulie 2020, ponunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în numele şi pentru Ministerul de Finanţe, împotriva deciziei nr. 72/2019 din 5 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 15 martie 2021, sub nr. x/2021.

La termenul de judecată din 7 aprilie 2021, instanţa a dispus emiterea unei adrese către pârât pentru a comunica instanţei un punct de vedere privind calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză, având în vedere că, în ciclul procesual anterior, acesta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

La termenul din 5 mai 2021, instanţa a prorogat discutarea excepţiei lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârât în notele scrise depuse la dosar şi a dispus introducerea în cauză a Ministerului de Interne, în calitate de intervenient forţat.

La termenul din 16 iunie 2021, instanţa a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv determinarea cheltuielilor de depozitare solicitate de reclamantă în raport de încheierea prin care s-a confiscat cantitatea de mercur, procesul-verbal de predare-primire a acestei cantităţi şi de convenţia încheiată de reclamantă cu IPJ Olt pentru depozitarea acestei cantităţi de mercur.

Prin sentinţa nr. 255/2021 din 6 octombrie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul de Finanţe, ca neîntemeiată.

A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului de Interne şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

A admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanţe.

A obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul de Finanţe la plata sumei de 10 euro/oră pe perioada 03.02.2016 până la 31.08.2021, respectiv suma de 488 400 Euro, şi în continuare până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în dosarul penal x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul A.J.F.P. OLT, în numele şi pentru MINISTERUL FINANŢELOR, ca reprezentant al STATULUI ROMÂN, solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii.

Totodată, la data de 13.12.2021, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat apel incident împotriva considerentelor sentinţei nr. 255 din 6 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Olt, apreciind că hotărârea apelată este nelegală, motiv pentru care solicită admiterea apelului şi, în raport de prevederile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., înlăturarea considerentelor din cuprinsul sentinţei cu privire la situaţia de fapt reţinută în cauză.

Prin decizia nr. 93/2022 din 18 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelul principal declarat de pârâtul A.J.F.P. OLT în numele şi pentru MINISTERUL FINANŢELOR, ca reprezentant al STATULUI ROMÂN şi apelul incident declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinţei nr. 255/2021 din 06 octombrie 2021 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 93/18.02.2022, pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE OLT, în numele şi pentru pârâtul MINISTERUL FINANŢELOR a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei nr. 93/18.02.2022 a Curţii de Apel Craiova, cât şi a sentinţei nr. 255/06.10.2021 a Tribunalului Olt, iar, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii reclamantei.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalităţii, arătându-se următoarele:

După expunerea parcursului litigios, în motivare, recurenta a susţinut că, atât hotărârea instanţei de apel, cât şi cea a instanţei de fond au fost date cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Detaliind, recurenta arată că, din motivarea instanţei care a stabilit calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, se deduce faptul că obligarea acestuia la plata respectivelor sume ar avea la bază o răspundere a Statului pentru prepuşii săi (procurorul şi instanţele penale) care nu au rezolvat problema reclamantei în cadrul procesului penal, fără a se constata şi dovedi vreo faptă ilicită a acestor "prepuşi", în cauză, nefiind vorba despre vreo eroare judiciară în cauza penală, de natură a atrage răspunderea Statului Român prin Ministerul Finanţelor.

Mai mult, arată că solicitările repetate adresate de intimata reclamantă instanţei penale, în sensul obligării Statului Român prin Ministerul Finanţelor la suportarea cheltuielilor judiciare au fost respinse în mod definitiv, cu putere de lucru judecat (prin încheierea nr. 564/30.05.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de reclamantă conform încheierii nr. 121/26.09.2017 pronunţată de Tribunalul Olt în acelaşi dosar).

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului Român prin Ministerul Finanţelor, consideră că, atât instanţa de apel, cât şi cea de fond au interpretat greşit dispoziţiile art. 223 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora "în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens", recurenta considerând că, în cauza de faţă, statul nu participă în mod nemijlocit, fiind aplicabilă situaţia de excepţie indicată în partea finală a textului mai sus reprodus.

În plus, recurenta arată că cele susţinute mai sus rezultă atât din dispoziţiile art. 224 din C. civ., cât şi din dispoziţile art. 272 din C. proc. pen.

În continuare, susţine că Ministerul Finanţelor nu are prevăzute în bugetul propriu, în mod distinct, sume cu titlu de cheltuieli judiciare, acesta neavând nici un rol în organizarea şi desfăşurarea proceselor penale pentru a putea fi obligat la avansarea sau suportarea cheltuielilor judiciare.

În altă ordine de idei, recurenta solicită instanţei de recurs să observe că instanţa de apel se şi contrazice în ceea ce a reţinut, arătând că obligarea Ministerului Finanţelor la plata sumelor pretinse de intimata reclamantă ar avea la bază o "înţelegere contractuală", o "convenţie" a părţilor care "are la bază, în lipsa unei reglementări exprese a legiuitorului român, preţurile practicate pe piaţa de specialitate, în speţă fiind identificate prin oferta comunicată de B."

Recurenta consideră că această concluzie a instanţei de apel este de fapt o simplă susţinere a reclamantei, care nu a fost dovedită în niciun fel, întrucât, în realitate, o astfel de convenţie nu a existat. În susţinerea afirmaţilor sale, recurenta subliniază că, prin întâmpinarea depusă, însuşi intervenientul Ministerul Afacerilor Interne a arătat cât se poate de clar că o astfel de înţelegere nu a existat. În plus, susţine că, dimpotrivă, documentele aflate la dosarul cauzei arată fără echivoc o altă situaţie de fapt.

Punând la îndoială dovezile avute în vedere în admiterea pretenţiilor reclamantei, recurenta susţine că instanţa de apel s-a erijat în mod inadmisibil în avocatul acesteia, încălcând astfel dispoziţiile art. 249 C. proc. civ.:

"cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească".

Totodată, recurenta arată că nu poate face dovada unui fapt negativ, însă reclamanta poate şi trebuie să facă dovada prin probe certe a valorii pretenţiilor sale, susţinând, aşadar, că intimata-reclamantă nu a adus nicio dovadă concretă a valorii cheltuielilor pe care pretinde că le-a făcut.

Mai arată că o astfel de modalitate de soluţionare a unui litigiu vine în contradicţie cu principiul disponibilităţii, potrivit căruia judecătorul trebuie să evalueze ca atare atitudinea părţilor din proces în ceea ce priveşte modul în care acestea înţeleg să propună spre administrare probe pertinente şi utile soluţionării cauzei.

A mai arătat că ambele instanţe au statuat că Statul Român este proprietarul bunurilor confiscate sau neridicate în orice procedură judiciară, invocându-se trunchiat prevederile cu caracter general ale art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.

Recurenta admite că, potrivit art. 1 alin. (1) din ordonanţă, bunurile de orice fel intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se valorifică în condiţiile prevăzute de ordonanţă, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin organele de valorificare abilitate, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cu toate acestea, recurenta învederează că, la alineatele următoare, se prevede o excepţie ce vizează bunurile care nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare (cum este mercurul, a cărui comercializare este interzisă).

De asemenea, mai evocă şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă, art. 44 din H.G. nr. 731/2007 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007, precum şi art. 50 din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

Faţă de cele mai sus arătate, recurenta conchide în sensul că Ministerul Finanţelor nu are stabilită în sarcina sa, nici ca autoritate publică centrală şi nici ca reprezentant al Statului Român, vreo atribuţie sau responsabilitate pe linia gestionării deşeurilor sau a suportării costurilor determinate de această activitate.

Totodată, recurenta evocă şi dispoziţiile art. 2 din H.G. nr. 654/2012 privind stabilirea măsurilor necesare pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1102/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 octombrie 2008 privind interzicerea exporturilor de mercur metalic şi de anumiţi compuşi şi amestecuri de mercur şi depozitarea în condiţii de siguranţă a mercurului metalic, susţinând că, din toate aceste prevederi legale reiese faptul că nici în calitate de "proprietar privat al bunului confiscat" Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu poate fi obligat la plata sumelor solicitate în prezenta cauză.

De asemenea, susţine că, din aceleaşi prevederi legale, reies şi obligaţiile pe care intimata reclamantă le avea de îndeplinit în legătură cu cantitatea de mercur confiscată, întrucât, în calitate de deţinător căruia i-a fost încredinţată substanţa periculoasă, trebuia să ia măsuri de păstrare şi de conservare a acesteia până la predarea efectivă către organul specializat. Totodată, a precizat că predarea se face cu titlu gratuit, iar iniţiativa predării aparţine deţinătorului, în speţă, intimatei reclamante.

Prin urmare, în opinia recurentei, intimata reclamantă nu poate pretinde de la Ministerul Finanţelor cheltuieli de depozitare, conservare şi distrugere a cantităţii de mercur ce i-a fost încredinţată de către organele de poliţie, pe de o parte pentru că predarea către organul specializat prevăzut de lege trebuie să fie gratuită, necondiţionată de pretinderea vreunei sume de bani pentru "depozitare", iar, pe de altă parte, pentru că distrugerea substanţei trebuie făcută tot de acest organ specializat potrivit dispoziţiilor ce reglementează regimul juridic al acesteia.

Mai mult decât atât, recurenta susţine că, dacă pentru stabilirea obligaţiei de plată a cheltuielilor de depozitare se are în vedere strict calitatea de proprietar al cantităţii de mercur confiscate, nu se justifică obligarea Ministerului Finanţelor la suportarea tarifului de depozitare pretins de la data de 03.02.2016, întrucât confiscarea specială a fost dispusă prin încheierea nr. 564/30.05.2017 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei formulate de reclamantă, astfel încât, obligarea Ministerului Finanţelor pentru perioada anterioară datei de 26.09.2017 când, teoretic, "a devenit proprietar" al substanţei, nu are suport legal nici din această perspectivă.

A mai susţinut că, în încercarea de a justifica pretenţiile reclamantei, instanţa de apel a ajuns la o nouă contradicţie în argumentaţia sa, considerând, pe de o parte, că ne aflăm în situaţia unui contract de depozit ncesar cu titlu oneros, iar, pe de altă parte, că reclamanta este îndreptăţită la restituirea sumei de bani reprezentând cheltuieli judiciare potrivit legii procesual penale care, la art. 276 alin. (6), a prevăzut că instanţa stabileşte obligaţia de restituire potrivit legii civile.

Consideră că, în acest fel, instanţa de apel a interpreat greşit atât dispoziţiile art. 2106 C. civ., cât şi dispoziţiile art. 272 din C. proc. pen., reiterând faptul că Ministerul Finanţelor nu are prevăzute în bugetul propriu în mod distinct sume cu titlu de cheltueli judiciare, neavând nici un rol în organizarea şi desfăşurarea proceselor penale, neputând fi încadrat printre entităţile care ar putea fi obligate la avansarea sau suportarea cheltuielilor judiciare.

Recurenta conchide prin a susţine că hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, prevederile legale greşit interpretate şi aplicate fiind art. 223 şi 224 C. civ., art. 1 alin. (2), (3), (4) şi 6, art. 5 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 14/2007, art. 44 din H.G. nr. 731/2007, art. 50 din Legea nr. 211/2011, art. 2 din H.G. nr. 654/2012, art. 2106 alin. (1) din C. civ., precum şi dispoziţiile procesuale ale art. 249 C. proc. civ. şi art. 272 alin. (2) C. proc. pen., sens în care reiterează solicitarea de admitere a recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Craiova nr. 93/18.02.2022 şi a sentinţei Tribunalului Olt nr. 255/06.10.2021, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 30 mai 2022, intimatul Ministerul Afacerilor Interne a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, învederând, totodată, faptul că recurentul nu a formulat critici cu privire la admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne.

La 1 iunie 2022, intimata-reclamantă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Totodată, a învederat, în esenţă, faptul că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, pe de o parte, subsumat acestui motiv de casare nu se poate invoca încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură şi nici nu se poate tinde la analiza modului în care au fost analizate probele referitoare la stabilirea cuantumului pretenţiilor financiare formulate, iar, pe de altă parte din examinarea criticilor formulate, nu rezultă că instanţele ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material cu privire la stabilirea cheltuielilor judiciare.

La 9 iunie 2022, respectiv la 10 iunie 2022, întâmpinările au fost comunicate recurentei-pârâte.

La 20 iunie 2022, recurenta-pârâtă a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă, solicitând respingerea apărărilor formulate de aceasta şi admiterea recursului.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în complet de filtru a fost comunicat părţilor.

Prin încheierea din 10 octombrie 2023, în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recursul a fost admis în principiu şi s-a fixat termen de judecată pe fond a căii extraordinare de atac în reformare, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Recursul de faţă este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, constată că obiectul prezentului litigiu este acela de recuperare a cheltuielilor ocazionate de conservarea unui mijloc material de probă (deşeu periculos) efectuate de o persoană (societatea reclamantă) care nu a avut calitatea de parte în procesul penal. Premisa litigiului este aceea că, în procesul penal s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea prevăzută de art. 359 alin. (1) C. pen., s-a dispus confiscarea cantităţii de 3001,2 grame mercur, însă cheltuielile pretins efectuate de reclamantă, pentru depozitarea în condiţii de siguranţă a mijlocului de probă (şi obiect material al infracţiunii) nu au putut fi recuperate.

În acest context, constată că susţinerea recurentei-pârâte, referitoare la greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, subscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiată.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel împrejurarea că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, este parte în raportul juridic dedus judecăţii, nu este un aspect dezlegat cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual. Ceea ce a făcut obiectul dezbaterilor în primul ciclu procesual, inclusiv al deciziei de casare nr. 1327 din 10 iulie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este admisibilitatea cererii de recuperare a cheltuielilor judiciare (de conservare a unui mijloc material de probă) efectuate în cursul procesului penal, în faţa instanţei civile. Instanţa de recurs, în afară de răspunsul categoric pozitiv la această chestiune, în sensul că persoanele îndreptăţite la recuperarea unor sume de bani reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în procesul penal, trebuie să dispună de un mecanism de recuperare a acestora, nu a statuat care este acea instituţie a statului în bugetul căreia trebuie incluse astfel de cheltuieli. În ce priveşte critica privind nesoluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, instanţa de recurs s-a limitat la a arăta că instanţele stabilesc ordinea soluţionării excepţiilor, în funcţie de efectele pe care le produc şi că, găsind întemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa nu mai putea verifica o excepţie procesuală de fond.

Aşadar, instanţa de apel, în rejudecare, în al doilea ciclu procesual era chemată ea însăşi să stabilească dacă pârâtul Statul Român, prin Ministerul de Finanţe, a chemat în judecată avea sau nu legitimare procesuală pasivă. Din această perspectivă, constată că instanţa de apel s-a limitat la a reţine incidenţa art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 14/2007, potrivit căruia bunurile confiscate intră în proprietatea privată a Statului Român şi că, prin urmare, acestea se valorifică prin organele abilitate ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Pe lângă faptul că această afirmaţie nu este riguros fundamentată juridic, întrucât bunul în litigiu este o substanţă toxică, exceptată de la valorificare, constată că acest raţionament nu justifică calitatea procesuală pasivă a acestui pârât pentru cheltuielile efectuate cu conservarea bunului anterior măsurii luate de instanţa penală, de confiscare.

În speţă, constată că prin art. 223 alin. (1) C. civ. se instituie regula potrivit căreia în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statul participă prin Ministerul Finanţelor Publice. Textul în discuţie reglementează însă şi o excepţie, partea finală a textului cuprinzând sintagma, "afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens".

Verificarea măsurii în care există un alt organ prin care statul participă la judecată presupune examinarea conţinutului art. 275 C. proc. pen., care stabileşte cine este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în caz de clasare. Din coroborarea alin. (3) şi (5) ale textului de lege suscitat rezultă că, în speţa de faţă, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Se cuvine reamintit că, potrivit art. 272 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile de natura celor care fac obiectul litigiului pentru "conservarea mijloacelor materiale de probă" se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi. Conform alin. (2) al aceluiaşi text de lege aceste cheltuieli judiciare "sunt cuprinse distinct, după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, al Ministerului Public, precum şi al altor ministere de resort". Cum Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt este organul care a lăsat în custodia reclamantei substanţa toxică, instanţele de fond aveau obligaţia să verifice dacă în bugetul acestei instituţii sunt cuprinse sume pentru depozitarea şi neutralizarea mercurului.

Cert este faptul că acţiunea a fost îndreptată, în esenţă, împotriva statului şi că, independent de ministerul de resort în al cărui buget trebuie cuprinse cheltuielile judiciare efectuate în procesul penal, sumele avansate pentru conservarea mijloacelor de probă trebuie să fie suportate, în ultimă instanţă, de stat, şi nu de terţe persoane, care nu au avut calitatea de părţi în procesul penal.

Din această perspectivă, constată eronată soluţia instanţei de fond, menţinută de instanţa de apel, de respingere a acţiunii faţă de intervenientul forţat Ministerul de Interne, pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Contrar susţinerilor acestui intimat, formulate prin întâmpinare, soluţia nu a rămas definitivă cu privire la acest aspect, din moment ce principalele critici formulate de pârâtul Ministerul de Finanţe, atât prin cererea de apel, cât şi prin cererea de recurs vizează greşita stabilire a cadrului procesual.

La stabilirea cadrului procesual, instanţa nu poate primi însă susţinerea recurentei, potrivit căreia, din coroborarea alin. (2), (3) şi (4) cu alin. (6) ale articolului 1 din O.G. nr. 14/2007 republicată, rezultă că reclamantei însăşi, în calitate de deţinător al substanţei toxice, i-ar fi revenit obligaţia să convoace comisia de distrugere a bunului, iar predarea urma a se face cu titlu gratuit. Astfel, nu cheltuielile de distrugere (eliminare) a deşeului toxic, în sensul art. 50 din Legea nr. 211/2011 sau a prevederilor H.G. nr. 654/2012 fac obiectul prezentului litigiu, ci doar cheltuielile de conservare efectuate de reclamantă, în procesul penal. De asemenea, "deţinător" în sensul textelor de lege susarătate nu este reclamanta, ci organul de urmărire penală însuşi, ce a predat spre conservare bunul în litigiu.

În sfârşit, câtă vreme instanţele devolutive nu au stabilit corect cadrul procesual, nu pot fi luate în analiză criticile referitoare la încălcarea art. 249 C. proc. civ., în sensul că reclamanta avea obligaţia să probeze cuantumul sumei solicitate (ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5)

Stabilirea împrejurării dacă înscrisul produs de reclamantă putea să constituie sau nu o probă concludentă pentru stabilirea întinderii despăgubirilor solicitate sau dacă depozitul necesar dădea dreptul depozitarului de a solicita o remuneraţie, în sensul art. 2106 C. civ., sunt, în mod evident, aspecte subsecvente stabilirii cadrului procesual, atât din perspectiva obiectului litigiului cât şi al părţilor.

Faţă de considerentele ce preced, potrivit art. 497 teza I C. proc. civ. şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul şi va casa decizia atacată, urmând a trimite cauza spre o nouă judecată, instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în numele şi pentru pârâtul Ministerul Finanţelor, împotriva deciziei nr. 93/2022 din 18 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiaşi instanţei de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 12 decembrie 2023.