Cassation appeal dismissed for failure to prove unjustified termination of corporate director's mandate under cumulative voting exemption.

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 10.02.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 293.408 RON, cu titlul de daune interese (compensaţie), datorată potrivit clauzei penale înscrise în contractul de administrare nr. x/9.07.2018, încetat intempestiv şi nejustificat din iniţiativa pârâtei; obligarea pârâtei la plata sumei de 21.565,88 RON, reprezentând penalităţi conform contract, în procent de 0,15%/zi, calculate de la data de 22.04.2021 şi până la data introducerii acţiunii (11.06.2021); obligarea pârâtei la plata unor penalităţi în procent de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere, aplicat la suma de 203.408 RON, începând cu data de 12.06.2021 şi până la data plăţii efective.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990, art. 216, art. 2031 - 2032, art. 1538 C. civ., precum şi pe dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Prin sentinţa nr. 322/C/2022, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A., ca neîntemeiată şi s-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat apel, care a fost respins, ca neîntemeiat, prin decizia nr. 139/2023 din 6 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă.

La 11 iunie 2023, în termen legal, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, admiterea apelului şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, sau, reapreciind asupra normelor de drept aplicabile, instanţa de recurs să dispună admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

A solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru început, recurentul prezintă parcursul procesual al dosarului şi argumentele expuse în faţa primei instanţe şi în apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, susţine că, unul dintre motivele de apel s-a referit la lipsa motivăii hotărârii pronunţate de prima instanţă, însă instanţa de apel, făcând o amplă argumentare a noţiunii de motivare a hotărârii judecătoreşti, a considerat că apelul este nefondat sub acest aspect.

Astfel, recurentul consideră că, modalitatea în care instanţa de apel a tratat critica referitoare la insuficienta motivare a sentinţei primei instanţe atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât decizia cuprinde motive străine de natura cauzei, respectiv o lungă serii de trimiteri la diverse decizii de speţă fără nicio legătură cu cauza de dedusă judecăţii.

Prin urmare, solicită să se observe faptul că, pe de o parte, prima instanţă nu a motivat corespunzător sentinţa pronunţată, iar pe de altă parte, instanţa de apel, a argumentat cu motive formale, contradictorii şi străine de natura cauzei soluţia de respingere a apelului, aspect ce îmbracă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că decizia este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor C. civ. referitoare la contractul de mandat, precum şi cu aplicarea greşită a Legii nr. 31/1990 şi O.U.G. nr. 109/2011.

În acest sens, recurenta apreciază că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 72, art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, art. 216 alin. (2), art. 2031 alin. (1), art. 2032, art. 1538 alin. (4) C. civ., art. 23 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011, precum şi dispoziţiile art. 36 alin. (2) şi (4) din contractul de administraţie, al căror conţinut îl evocă în cadrul memoriului de recurs.

Susţine că nu s-a făcut nicio probă din care să rezulte altceva decât voinţa - nejustificată în vreun mod - a acţionarilor, manifestată prin metoda votului cumulativ.

Totodată, învederează că, deşi dreptul de revocare este de esenţa mandatului, totuşi, între dreptul societăţii de a revoca mandatul (chiar manifestat colectiv prin metoda votului cumulativ) şi drepturile recurentului rezultând din contractul de mandat, trebuie să existe un just echilibru, care, odată încălcat, se poate restabili doar prin acordarea de daune interese, cu atât mai mult cu cât s-a activat clauza penală înscrisă în art. 36 alin. (2) şi (4) din contract.

Mai susţine autorul prezentei căi de atac că, şi dacă s-ar putea aprecia că, prin raportare la dispoziţiile art. 32 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011, în cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză şi societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese, totuşi, în niciun caz textul de lege exonerator nu acoperă şi natura intempestivă a revocării intervenită în aceste condiţii.

În opinia recurentului, dispoziţiile art. 32 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011 nu pot fi interpretate ca un drept absolut şi discreţionar al acţionarilor de a uza de votul cumulativ pentru a îndepărta administratorii în plin mandat, respectiv ca o limitare a răspunderii acţionarilor, fără ca acest lucru să aibă vreo urmare asupra societăţii.

Or, susţine că acest argument a fost îndepărtat fără nicio motivare concretă de către instanţele anterioare.

În continuare, recurentul susţine că a demonstrat incontestabil că revocarea sa din mandatul de administrator a fost atât nejustificată, cât şi intempestivă. Cu privire la caracterul intempestiv al revocării, arată că acesta este evident, nefiind nevoie de probe suplimentare, atât timp cât a intervenit în plină derulare a contractului şi fără niciun avertisment prealabil.

Însă, instanţa de apel nu a făcut o analiză temeinică a acestui mod de revocare, limitându-se la a critica în mod indirect sursa citată de reclamant - dicţionarul explicativ al limbii române - pentru definirea termenului "intempestiv".

Cât timp contractul de mandat se afla în plină desfăşurare şi nu exista nimic care să anunţe, să ceară sau să justifice o potenţială schimbare a condiţiilor în care societatea era administrată, recurentul susţine că revocarea intervenită în modalitatea descrisă este în mod clar una intempestivă.

În plus, arată că, punctul de pe ordinea de zi a şedinţei adunării generale din 11.03.2021, care a permis revocarea recurentului, a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 786/24.02.2021, deci după convocarea iniţială realizată prin publicarea în M. Of. nr. 484/04.02.2021.

Or, susţine că a demonstrat, cu extrase din M. Of., că această metodă de completare ulterioară a ordinii de zi este uzitată de societate doar atunci când se doreşte includerea pe ordinea de zi a adunării generale a unor puncte sensibile, cum ar fi şi cel ce a dus la revocarea recurentul în plin mandat.

În concluzie, întrucât mandatul său a fost revocat nejustificat şi intempestiv, consideră recurentul că s-a activat clauza penală potrivit căreia i s-a născut dreptul de a primi compensaţia stipulată în mod expres în contract.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte, care, la 23 august 2023, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la 28.08.2023, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în cauză, în baza motivelor invocate şi a temeiurilor de drept incidente, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, întrucât, pentru a respinge primul motiv de apel, instanţa de prim control judiciar a făcut referire la o serie de decizii de speţă fără nicio legătură cu cauza dedusă judecăţii.

Înalta Curte reţine că acest motiv de casare este nefondat, instanţa de apel argumentând soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în acest sens prezentând raţionamentul-logico juridic pentru care au fost înlăturate criticile formulate apelantul-reclamant într-o modalitate ce permite controlul efectuat de către instanţa superioară.

Instanţa supremă reţine că, prin sentinţa primei instanţe a fost respinsă acţiunea reclamantului, ca nefondată.

Prin apelul declarat în cauză, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, s-a criticat, sub un prim aspect, modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să motiveze respingerea cererii de chemare în judecată, reclamantul-apelant apreciind că sentinţa nu respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., iar motivele sumare pentru care acţiunea a fost respinsă sunt contradictorii şi abordează o logică greu de înţeles, prin raportare la termenii utilizaţi.

În acest context, în considerentele deciziei atacate, contrar susţinerilor recurentului-pârât, instanţa de prim control judiciar a analizat sentinţa primei instanţe din perspectiva criticilor invocate, constatând că, prima instanţă, pe baza celor invocate în cererea de chemare în judecată şi în întâmpinare, a arătat motivele de fapt şi de drept pentru care a ajuns la concluzia că, în cauză, revocarea reclamantului din funcţia de administrator al societăţii s-a realizat în temeiul art. 32 din O.U.G. nr. 109/2011, fapt evidenţiat chiar în cadrul hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor din 11.03.2021 şi că, revocarea din funcţie nu a fost intempestivă sau fără justă cauză şi s-a produs în temeiul unei dispoziţii legale speciale, derogatorie de la normele dreptului comun, reprezentat de dispoziţiile art. 1371 alin. (4) teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

Astfel, a reţinut instanţa de apel că, instanţa de fond, pe baza probelor administrate, a identificat în mod corect raportul juridic dintre părţi, a stabilit sediul materiei, respectiv legile speciale şi legile generale care guvernează contractul de mandat şi a analizat în mod exhaustiv problematica legalităţii revocării reclamantului din funcţia de administrator prin raportare la dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aceasta fiind legea specială în materie.

Prin urmare, în mod nefondat invocă recurentul faptul că motivarea respingerii primului motiv de apel cuprinde considerente contradictorii şi străine de natura cauzei, cât timp considerentele instanţei de apel sunt prezentate într-un mod logic care justifică soluţia din dispozitiv.

Faptul că, în cadrul raţionamentului juridic, instanţa de apel a făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interpretarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi la modul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi instanţele naţionale s-au raportat la această interpretare obligatorie, nu poate fi apreciată ca fiind străină de natura cauzei, cât timp chiar reclamantul-apelant a invocat, prin memoriul de apel, nesocotirea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţie .

În fine, instanţa supremă reţine că recurentul a invocat formal existenţa unor motive contradictorii, de vreme ce nu a indicat, în concret, niciun element contradictoriu în conţinutul deciziei atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, recurentul-reclamant invocă, în esenţă, faptul că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 2032 alin. (1) C. civ., potrivit cărora, "mandantul care revocă mandatul rămâne ţinut să îşi execute obligaţiile faţă de mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar, din cauza revocării nejustificate ori intempestive", cât şi pe cele ale art. 32 alin. (7) teza finală din O.U.G. nr. 109/2011, potrivit cărora "în cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză şi societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese".

Critica este nefondată.

Potrivit stării de fapt necontestate de părţi, instanţa supremă reţine că, prin hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Romgaz S.A. nr. 8/06.07.2018, prin metoda votului cumulativ, recurentul A. a fost numit în funcţia de administrator al Consiliului de administraţie al pârâtei. Ulterior, între părţi a fost încheiat contractul de administraţie nr. x/10.07.2018, prin care reclamantul a fost numit în funcţia de administrator al recurentei, pentru o durată de 4 ani, până la 07.07.2022.

În data de 11.03.2021, la şedinţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor S.N.G.N. Romgaz S.A., prin aplicarea metodei de selecţie/revocare a votului cumulativ, au fost aleşi noi membri ai Consiliului de Administraţie, iar reclamantul A., administrator în funcţie, urmare a numărării voturilor cumulate, nu a fost confirmat în funcţie de către asociaţii societăţii.

Instanţa de recurs constată că raportul contractual dintre părţi este reglementat de dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, invocate şi de recurentul-reclamant, în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 2 pct. 2 lit. b) din acest act normativ.

Potrivit art. 32 alin. (7) din Ordonanţă, varianta în vigoare la data încheierii contractului (10.07.2018), "Membrii consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere în funcţie la data adunării generale, care nu sunt reconfirmaţi prin vot cumulativ ca membri ai consiliului de administraţie sau ai consiliului de supraveghere, sunt consideraţi revocaţi din funcţie prin hotărârea adunării generale. În cazul revocării administratorilor prin aplicarea metodei votului cumulativ, această revocare nu va fi considerată revocare fără justă cauză şi societatea nu va fi obligată la plata de daune-interese".

Prin urmare, raportat la starea de fapt, pe care, de altfel, instanţa de recurs nu o poate reanaliza în această etapă procesuală, din care rezultă că, urmare a numărării voturilor cumulate, mandatul recurentului nu a fost reconfirmat în funcţie de către acţionarii societăţii, în mod judicios a reţinut instanţa de apel că mandatul acestuia a încetat prin aplicarea votului cumulativ (procedură simetrică procedurii de numire în funcţie a recurentului), iar, în temeiul art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, forma în vigoare la data încheierii contractului, această revocare nu poate fi considerată fără justă cauză şi societatea nu va fi obligată la plata de daune interese.

Faptul că instanţa de apel a reţinut că nu pot fi acordate daune-interese pentru revocarea mandatului intervenită în condiţiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, nu poate fi considerată o interpretare limitativă a acestor dispoziţii. Instanţa de prim control judiciar a procedat corect, în virtutea principiilor de drept ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus şi tempus regit actum, raportându-se la forma ordonanţei de la momentul încheierii contractului de mandat al recurentului.

În plus, instanţa supremă reţine că, deşi, prin pct. 48 din Legea nr. 187/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 594/29.06.2023, legiuitorul a abrogat dispoziţiile art. 32 din Ordonanţă, acest lucru nu poate profita recurentului, întrucât legea civilă nu retroactivează.

Nu vor fi reţinute criticile prin care recurentul susţine că ar fi trebuit avute în vedere dispoziţiile art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile întrucât acest text de lege care reglementează dreptul la despăgubiri al administratorului revocat fără justă-cauză reprezintă norma generală referitoare la încetarea contractului de mandat al administratorilor societăţilor pe acţiuni. Conform principiului specialia generalibus derogant, legea generală este înlăturată de la aplicare ori de câte ori există o dispoziţie specială într-o materie dată. Astfel, în mod corect curtea de apel a aplicat cu prioritate norma specială edictată de art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, în forma în vigoare la 10.07.2018, data numirii recurentului-reclamant în funcţia de administrator, şi a respins apelul formulat de reclamant, apreciind că nu se impune acordarea daunelor-interese.

Restul criticilor recurentului-reclamant, privind aprecierea caracterului subit/neaşteptat/intempestiv al revocării prin raportare la un element temporal, respectiv completarea ulterioară a ordinii de zi cu punctul care a permis revocarea mandatului recurentului, precum şi cu privire la lipsa unei culpe în exercitarea mandatului, nu poate face obiectul cercetării în această etapă procesuală, pentru că priveşte aspecte de netemeinicie a deciziei atacate, iar nu de nelegalitate a ei.

În plus, în mod corect a reţinut instanţa de apel faptul că, din economia textului de lege, respectiv art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, nu rezultă explicit, nici implicit, obligaţia efectuării unei analize a activităţii administratorului, spre deosebire de prevederile generale ale art. 1371 din Legea nr. 31/1990, care, aşa cum s-a arătat, nu sunt aplicabile în cauză.

Raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., care dispun în sensul că, în recurs se examinează conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanţa supremă reţine că, în această cale de atac extraordinară, nedevolutivă, nu se poate analiza temeinicia deciziei atacate, indiferent de gradul de nemulţumire a recurentului cu privire la faptul că, în urma analizării probelor, instanţa de apel a reţinut că revocarea nu a avut un caracter intempestiv.

De altfel, aceleaşi argumente au fost invocate şi prin memoriul de apel, recurentul primind deja un răspuns din partea primei instanţă de control judiciar. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurentul tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor lui, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Relevante în speţă, sunt şi considerentele deciziei nr. 643/2005 a Curţii Constituţionale a României. Astfel, în opinia Curţii, "hotărârea adunării generale a acţionarilor privitoare la revocarea din funcţie a administratorului societăţii comerciale reprezintă o modalitate de stingere a mandatului acestuia, respectiv o aplicare a regulii generale înscrise în art. 1552 pct. 1 şi în art. 1553 din C. civ., care prevăd că mandantul poate revoca mandatul încredinţat "când voieşte" şi că raţiunea pentru care hotărârea adunării generale nu poate fi atacată este aceea că mandatul administratorului societăţii comerciale se acordă intuitu personae şi are la bază încrederea reciprocă dintre părţi, iar dacă această motivaţie încetează, nici contractul nu mai poate fi menţinut. În aceste condiţii, administratorul nu ar putea opune adunării generale a acţionarilor un drept care să fie ocrotit prin accesul la justiţie, însă, mandantul poate fi obligat la dezdăunări, în condiţiile legii."

Or, pe de o parte, în cauză, dispoziţiile art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011 prevăd expres că nu se acordă despăgubiri în cazul revocării mandatului administratorului prin metoda votului cumulativ, această modalitate de revocare nefiind considerată fără justă cauză, iar, pe de altă parte, instanţa a de apel a stabilit, pe baza probatoriului, că revocarea nu a fost nici intempestivă, astfel că dispoziţiile art. 2532 alin. (1) C. civ., invocate de recurent, nu sunt aplicabile.

Este pertinentă reţinerea instanţei de apel, în sensul că, întrucât reclamantul a fost numit administrator tot prin metoda votului cumulativ, acesta a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul că, oricând pe durata mandatului, există posibilitatea ca în situaţia organizării procedurii votului cumulativ să nu fie reconfirmat în funcţie de către Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor.

Având în vedere că încetarea contractului de mandat al recurentului A. a intervenit după aplicarea votului cumulativ de către acţionării societăţii, în temeiul dispoziţiilor art. 32 alin. (7) din O.U.G. nr. 109/2011, corect s-a reţinut că în prezenta speţă nu este incident art. 36 alin. (2) şi alin. (4) din Contractul de Administraţie, invocat de recurentul-reclamant, în vederea obligării intimatei-pârâte la plata unor sume cu titlu de daune-interese şi unor penalităţi în cuantum de 0,15 % pentru fiecare zi de întârziere.

În considerarea tuturor argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de către recurent nu pot să determine o modificare a deciziei din apel, care astfel se dovedeşte a fi legală; de aceea, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 139/2023 din 6 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2023.