Cassation annulled for failure to develop specific legal grounds challenging simulation of corporate ownership and dividend legality

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Urmare a declinării competenţei de soluţionare, prin sentinţa civilă nr. 6082/14.02.2018, de către Judecătoria Sector 5 Bucureşti a cererii formulate, la 14.03.2018, de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B., a fost înregistrat pe rolul pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 22.11.2018, dosarul nr. x/2018, având două capete principale deduse judecaţii prin acţiunea unică, respectiv:

1. Apărarea drepturi nepatrimoniale, se referă la apărarea dreptului la viaţă intimă, privată cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, apărarea principiului securităţii datelor cu caracter personal, respectiv apărarea numelui reclamantei prin mijloacele de apărare reglementate de art. 253 C. civ. cererea este întemeiată în drept pe art. 18 din Legea nr. 677/2001, raportat la art. 77 din C. civ., art. 58, art. 71 şi art. 78 din acelaşi cod.

2. Constatarea simulaţiei intervenită între reclamanta A., pe de o parte, şi C., pe de alta parte, acesta din urmă decedat la 24 ianuarie 2014. Simulaţia a intervenit în legătură cu actul de constituire a societăţii D. S.R.L., în sensul că în realitate, asociatul şi administratorul D. S.R.L. era reclamanta, şi nu defunctul C.. Această solicitare este întemeiată pe prevederile art. 1289-1294 din C. civ.

Prin cererea de intervenţie accesorie în favoarea reclamantei, D. S.R.L. a solicitat:

1. Constatarea caracterului ilicit al faptelor comise de pârâta B. în intervalul 23.01.2014 - 14.11.2015 constând în încălcarea securităţii datelor financiare şi pe cele cu caracter personal ale profesioniştilor/colaboratorilor înregistraţi în cadrul D. S.R.L. (capăt principal de cerere).

2. Repararea prejudiciului ce decurge din fapta ilicită ce formează obiectul capătului principal de cerere în forma:

a. constatării simulaţiei intervenită între A. şi C. cu privire la calitatea reclamantei de asociat şi administrator în cadrul D. S.R.L..

b. Obligării pârâţilor la plata către D. S.R.L. a sumei de 123.156 ron cu titlu de reparaţie pentru prejudiciul cauzat acesteia.

Intervenienta S.C. D. S.R.L. a recalificat cererea de intervenţie principală ca fiind exclusiv cerere de intervenţie accesorie formulată în cauza civilă nr. 4163/302/2018 în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3), art. 63, art. 65 alin. (1) şi (2) şi art. 67 C. proc. civ.

Prin cererile din 22.04.2019, atât reclamanta cât şi D. S.R.L., în calitate de persoană care a formulat cerere de intervenţie, au invocat excepţia prescripţiei dreptului de opoziţie cu referire la actele societăţii D. S.R.L. (menţionate în cerere), acte pe care pârâta le-a indicat în notificarea din 14.11.2014 expediată reclamantei, în atenţia acesteia ca persoană fizică, fără a exista vreo dovadă cu privire la accesarea de către pârâtă a domiciliului reclamantei; în drept, au fost indicate art. 61 şi art. 62 din Legea nr. 31/1990.

La termenul din 31.05.2019 instanţa a pus în dezbatere excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea capătului de cerere privind constatarea simulaţiei actului de constituire a D. S.R.L. şi a cererii de intervenţie accesorie privind acest capăt de cerere.

Prin sentinţa civilă nr. 1289/31.05.2019 instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale a secţiei a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti pe capătul 2 de cerere principală şi cererea de intervenţie accesorie legată de acest capăt de cerere, a declinat competenţa de soluţionate a capătului 2 de cerere principală şi cererea de intervenţie accesorie legată de acest capăt de cerere în favoarea secţiei a Vi-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

A disjuns capătul 1 de cerere principală şi cererea de intervenţie legată de acest capăt de cerere şi a format un nou dosar, cu termen la 27.09.2019.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă cauza a fost înregistrată la data de 19.12.2019 sub nr. x/2018*.

Prin sentinţa civilă nr. 1905/21.10.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată, având ca obiect constatarea simulaţiei actului de constituire a S.C. D. S.R.L. în sensul că asociatul real este reclamanta, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. şi întervenîenta D. S.R.L., ca neîntemeiată. S-a respins cererea de intervenţie în interesul reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. şi intervenienta D. S.R.L. au formulat apel, prin care au solicitat admiterea căii de atac şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

De asemenea, prin acelaşi act procesual a fost formulată şi o cerere de intervenţie accesorie de către E. S.R.L. prin care s-a solicitat admiterea acesteia.

S-a solicitat şi admiterea cererii de sesizare a CJUE pentru a se stabili existenţa instituţiei derogării de la obligativitatea publicării datelor personale ale apelantei-reclamante pentru intervalul iunie 2005- iulie 2013 în legătură cu calitatea acesteia de asociat unic şi administrator al S.C. D. S.R.L..

De asemenea, apelanta A. a depus o cerere precizatoare, prin care a solicitat anularea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât prima instanţă a soluţionat cererea de intervenţie accesorie Iară a mai dispune cu privire la admiterea în principiu, conform art. 64 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 435 A din 16 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. şi apelanta-intervenientă D. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1905/21.10.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vi-a Civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata B..

Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta E. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva deciziei nr. 435 A din 16 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. şi întervenientele D. S.R.L. şi E. S.R.L. au formulat recurs, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, casarea sentinţei civile nr. 1905/21.10.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, cu reţinerea cauzei spre rejudecare în fond.

Recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 67 alin. (1), (3) şi 5 din Legea nr. 31/1990, republicată, faţă de împrejurarea că punctul de plecare al dosarului pendinte l-au constituit exclusiv notificările expediate de pârâta B. la 14.11.2014, în raport de care organele judiciare au constatat legalitatea operaţiunii distribuirii şi încasării dividendelor pe anul 2013 de către reclamantă, dividende încasate ca profit, obţinut în referire la intervenienta D. S.R.L., aspect care a intrat în autoritate de lucru judecat, potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., în cadrul soluţiilor de clasare luate în dosarul nr. x/2016.

De asemenea, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 73 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990: administratorii sunt răspunzători faţă de societate pentru existenţa reală a dividendelor plătite, aspect care a intrat în autoritate de lucru judecat, potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen.., în cadrul soluţiilor de clasare luate în dosarul nr. x/2016 faţă de împrejurarea că recurenta, prin existenţa specimenului bancar de a opera pe contul D. S.R.L., care a fost dat încă din 29.06.2005, şi-a încasat în mod legal dividendele în calitatea acesteia de persoană fizică, asociat unic al acestei societăţi, pentru perioada de profit 29.06.2005 - 8.07.2013, având în vedere că datele de identificare ale recurentei sunt incluse pe formularul bancar al societăţii la 29.06.2005.

Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, faţă de împrejurarea că pârâta B. prin notificările din 14.11.2014 a solicitat recurenţilor contravaloarea dividendelor pe anul 2013, ca profit obţinut de D. S.R.L., or organele judiciare au stabilit cu putere de lucru judecat, în dosarul nr. x/2016, că pretenţiile pârâtei (în calitate de moştenitoare a defunctului C.), de a i se acorda dividendele societăţii indicate pe anul 2013, sunt aspecte de natură civilă, iar nu penală.

Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, faţă de împrejurarea că, odată cu expedierea notificărilor din 14.11.2014 de către pârâta B., în referire la pretenţia de a i se cuveni dividendele pe anul 2013, pe motiv că ar fi moştenitoarea defunctului C., aceasta avea obligaţia să îşi exercite dreptul de opoziţie, sens în care, în mod greşit, instanţa de apel a respins prescripţia dreptului de a face opoziţie la încasarea dividendelor de către recurentă.

S-a arătat că se are în vedere aspectul juridic, potrivit căruia (odată ce i s-a recunoscut recurentei, chiar de către organul judiciar, legalitatea operaţiunii de distribuire şi încasare a acestor dividende), chiar prin efectul legii, respectiv art. 67 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, i s-a recunoscut acesteia calitatea de asociat al D. S.R.L., întrucât recurenta a încasat dividendele pe anul 2013, exclusiv în considerarea calităţii de asociat al acestei societăţi la momentul 2013.

Prevederile art. 67 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nemodificate din 29.06.2005 până în 17.11.2022, au fost invocate faţă de imprescriptibilitatea dreptului de a cere existenţa simulaţiei privind calitatea de asociat a recurentei în cadrul D. S.R.L.

Hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1236 alin. (2) C. civ., întrucât chiar organele judiciare au stabilit că distribuirea şi încasarea dividendelor pe anul 2013, operaţiune efectuată exclusiv de recurenta A., s-a făcut în mod legal, ceea ce îi conferă acesteia recunoaşterea calităţii de asociat în cadrul D. S.R.L. Astfel, este exclusă orice cauză ilicită a simulaţiei, aşa cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de apel că ar fi urmărit reclamanta prin iniţierea dosarului pendinte.

Obiectul dosarului nr. x/2018 vizează activitatea dnei A. în contextul ocupării unui loc de muncă/prestării de servicii cu generare de venituri în patrimoniul operatorului economic D. S.R.L., pentru perioada 29.06.2005-8.07.2013, munca prestată fiind cea de administrator şi asociat.

Veniturile pentru munca prestată de către recurenta-reclamanta A., în perioada 29.06.2005-8.07.2013, au fost încasate cu data certă 7.11.2013 de către aceasta, sub forma dividendelor, iar organele judiciare au admis legalitatea operaţiunii, conform ordonanţei de clasare din 4.09.2017 dosar x/2016, care a vizat faptele reglementate în art. 272 alin. (1) lit. (b) şi art. 2801 din Legea nr. 31/1990. Faţă de aceste fapte au fost adoptate soluţiile de clasare care nu au fost contestate de către intimata B., în conformitate cu normele de procedură penală, indicându-se înscrisul nr. 4235/VIII-l din 23.12.2020 în referire la dosarul menţionat.

Astfel, faţă de legalitatea operaţiunii privind distribuirea şi încasarea dividendelor pe anul 2013, de către recurenta reclamanta A., sunt incidente prevederile art. 67 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv, recunoaşterea calităţii de asociat prin efectul legii. încasarea dividendelor atestă calitatea de asociat pentru recurenta-reclamanta în cadrul D. S.R.L., conform declaraţiei informative 205, unde la tip de venit încasat este indicat codul (08) aferent venituri din dividende.

În plus, legalitatea operaţiunii privind distribuirea şi încasarea dividendelor pe anul 2013, de către recurenta-reclamanta A. atestă că sunt incidente şi prevederile art. 73 alin. (1) litera (b) din Legea nr. 31/1990, şi anume calitatea de administrator pentru recurenta-reclamanta în cadrul D. S.R.L., în sensul că distribuirea în mod legal a dividendelor pe anul 2013 către asociatul A. s-a făcut de către administratorul A. care avea dreptul de a opera pe contul societăţii încă din 29.06.2005, conform specimenului bancar de la F..

Ca atare, recunoaşterea muncii prestate de către recurenta-reclamanta în cadrul D. S.R.L., pe perioada 29.06.2005-8.07.2013, este solicitată a fi materializată prin intervenirea simulaţiei. Această recunoaştere poate fi solicitată oricând, fiind reglementată în dreptul intern imprescriptibilitatea dreptului de a recunoaşte munca de asociat şi administrator, cu generare de venituri, prestată în cadrul unui operator economic (înregistrat în prealabil la O.N.R.C.).

În plus, s-a arătat că, în mod explicit, statul român prin intermediul notificării nr. x/27.09.2018, transmisă Comisiei Europene a indicat că în dreptul intern este recunoscută existenţa de sine stătătoare a unui paragraf (4), asociat în mod unic articolului 88 din Regulamentul general 679/2016, prin care, inclusiv, munca prestată efectiv de administrator şi asociat în cadrul unui operator economic este supusă monitorizării organelor fiscale pentru a verifica legalitatea veniturilor încasate din dividende şi evidenţierea acestora în contabilitatea operatorului economic.

În sensul aplicării directe în dreptul intern a prevederilor Regulamentului Uniunii nr. 679/2016, recurenţii au indicat notificarea nr. 8008/27 septembrie 2018 care a fost transmisă către Comisia Europeană, prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeana, în care s-a arătat că în dreptul intern, în aplicarea prevederilor Regulamentului Uniunii au fost adoptate Legea nr. 129/2018 şi Legea nr. 190/2018.

Recurenţii au evidenţiat, în mod expres, dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 190/2018:

"În cuprinsul prezentei legi sunt, de asemenea, aplicabile definiţiile prevăzute la art. 4 din Regulamentul general privind protecţia datelor."

Odată cu cererea de recurs, recurenţii au formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României ce vizează excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. şi a sintagmei "nefiind aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea procesului" din cuprinsul prevederilor art. 55 din Legea nr. 47/1992.

Recurenţii au solicitat cheltuieli de judecată constând în taxele de timbru achitate în faza de judecată a recursului şi în faza de judecată a apelului.

Intimata-pârâtă B. nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea din 24 mai 2023 s-a dispus comunicarea raportului privind admisibilitatea, în principiu, a recursului, iar prin încheierea din 10 octombrie 2023, constatând că raportul întocmit în cauză nu a analizat recursul şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a dispus suplimentarea raportului sub acest aspect.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., raportul completat a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor pentru a-şi exprima poziţia procesuală prin depunerea unui punct de vedere, în scris, la raport.

Recurentele au formulat puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Constatându-se încheiată procedura prealabilă, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 12 decembrie 2023, în complet de filtru, fără citarea părţilor.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii, pe care o va analiza cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l anula, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurenţi se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Trebuie menţionat că instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, recurenţii, deşi formal au încadrat criticile în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recursul nu face referiri la considerentele deciziei atacate şi nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate

Raportat la susţinerile din memoriul de recurs, în sensul că, hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1), art. 62 alin. (1), art. 67 alin. (1), (3) şi (5), art. 73 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 şi art. 1236 alin. (2) din C. civ., Înalta Curte reţine că aceste texte legale sunt invocate pur enunţiativ, deoarece recurenţii nu au adus argumente care să susţină motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ignorând specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate care să vizeze decizia instanţei de apel.

Astfel, invocând în mod formal pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., în sensul că au fost încălcate dispoziţii din Legea societăţilor şi C. civ., recurenţii au dedus judecăţii aspecte de netemeinicie, criticile acestora vizând încasarea dividendelor şi calitatea recurentei A. de asociat al D. S.R.L. în raport de soluţiile de clasare pronunţate în dosarul nr. x/2016, fără nicio legătură cu considerentele reţinute de instanţa de apel care a motivat faptul că apelanţii nu au făcut dovada existenţei actului secret, nefiind îndeplinită o condiţie fundamentală a simulaţiei.

Prin urmare, o mare parte din criticile recurenţilor vizează, de altfel, probele administrate şi situaţia de fapt, precum şi texte de lege care nu au fost evocate prin motivele de apel, astfel încât situaţiile reglementate de acest text legal nu se regăsesc în criticile formulate, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului, recurenţii s-au rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la soluţia instanţei de apel fără a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Prin urmare, având în vedere că susţinerile formulate de recurenţi nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va dispune anularea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. şi de recurentele-interveniente D. S.R.L. şi E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 435 A din 16 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Totodată, având în vedere că efectele admiterii excepţiei nulităţii căii de atac se răsfrâng asupra întregului proces, inclusiv asupra excepţiilor, incidentelor procedurale sau altor cereri formulate de părţi şi au drept consecinţă excluderea lor din analiză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că examinarea cererii recurenţilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. şi a sintagmei "nefiind aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la suspendarea procesului" din cuprinsul prevederilor art. 55 din Legea nr. 47/1992, nu se mai impune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. şi de recurentele-interveniente D. S.R.L. şi E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 435 A din 16 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2023.