Inadmissibility of review for conflicting final decisions where res judicata issue was already litigated and rejected on appeal

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra cererii de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1621/03.02.2022 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. x/2018, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi excepţia autorităţii de lucru judecat; a fost respinsă contestaţia la executare formulată de contestatoarea A. S.A. - în insolvenţă, prin administrator judiciar B. şi administrator special C., în contradictoriu cu intimaţii STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMNISTRARE FISCALĂ şi DIRECŢIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE-SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL BUCUREŞTI, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1621/03.02.2022 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. x/2018, a declarat apel contestatoarea-apelantă A. S.A. - în insolvenţă, prin administrator judiciar B. şi administrator special C., solicitând admiterea apelului, modificarea sentintei civile nr. 1621/03.02.2022 pronuntată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018 în sensul admiterii contestaţiei la executare formulate împotriva Procesului-Verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 121/07.11.2018, anularea Procesului-Verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 121/07.11.2018, anularea întregii executări silite pornită în baza Procesului-Verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. 121/07.11.2018, obligarea intimatelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 545 din 13 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I-a civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a respins apelul formulat de apelanta A. S.A. - în insolvenţă, prin administrator judiciar, prin administrator special C. cu avizul administrator judiciar B., în contradictoriu cu intimaţii prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi DIRECŢIA GENERALĂ EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE-SERVICIUL EXECUTĂRI SILITE CAZURI SPECIALE REGIONAL Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 1621/03.02.2022 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2018 ca nefondat; s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.A. în insolvenţă, prin administrator special C., cu aviz administrator judiciar B., prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu respectarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat în raport cu prevederile deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Timişoara.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Revizuenta susţine că, în mod definitiv, Curtea de Apel Timişoara a stabilit prin decizia civilă nr. 24/A/18.01.2023 că nu se poate porni o procedură de executare silită paralelă cu procedura insolvenţei, iar singura modalitate de valorificare a oricărei creanţei este aceea de înscriere la masa credală, astfel că prin respingerea apelului său şi prin menţinerea actelor de executare contestate de revizuentă se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (al deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023).

Chiar dacă la stabilirea acestei împrejurări a fost avută în vedere o cerere de anulare a unei adrese de poprire, chestiunea tranşată în cuprinsul deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul x/2015 se impune a fi aplicată în Dosarul nr. x/2018, întrucât, emiterea oricăror acte de executare silită împotriva revizuentei întemeiată pe dispoziţiile art. 2661-5 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, tinde la acceptarea unei situaţii contrare, respectiv la constatarea faptului că bunurile revizuentei pot face obiectul unor executări silite în afara procedurii de insolvenţă.

De la data dezlegării dată în dosarul nr. x/2015 ca urmare a deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023, nu se mai poate recurge la procedura de executare silită invocată de organele fiscale, orice statuare în sens contrar fiind supusă revizuirii în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2) şi art. 513 alin. (4) teza a II-a din C. proc. civ. (a se vedea în acest sens Dosarul x/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie) încălcând şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Revizuenta consideră că decizia atacată înfrânge autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei Curţii de Apel Timişoara nr. 24/A/18.01.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2015 - care statuează asupra imposibilităţii procedurii de executare silită paralelă de procedura insolventei.

În acord cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuenta a evocat dispoziţiile imperative prevăzute de art. 430, art. 431 alin. (2), art. 433, art. 434 şi art. 435 C. proc. civ.

A arătat că scopul invocării lucrului judecat este evitarea pronunţării de hotărâri care se contrazic, astfel că principiul autorităţii/puterii de lucru judecat corespunde necesitaţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în fata instanţelor a unor chestiunii litigioase deja rezolvate fără a aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO.

Elementele autorităţii de lucru judecat rezultă din dispoziţiile art. 431 C. proc. civ., care se referă la tripla identitate de părţi, obiect şi cauză sau la lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, daca are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Raportat la hotărârile judecătoreşti mai sus-amintite, consideră că subzistă autoritatea de lucru judecat fiind îndeplinite cerinţele triplei identităţi după cum urmează:

- identitate de părţi: atât în dosarul x/2018, cât şi în dosarul nr. x/2015 se regăsesc atât debitorul A. S.A., cât şi Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice, ANAF precum şi organele de executare silită din subordinea sa Direcţia Generala Executări Silite Cazuri Speciale, Serviciul Executări Silite Cazuri Speciale Regional Timişoara;

- identitate de obiect juridic: atât în dosarul nr. x/2018, cât şi dosarul nr. x/2015 au ca obiect contestaţie la executare împotriva unor acte de executare emise în dosarul nr. x/2016 pentru executarea silită a aceluiaşi debitor A. S.A. şi în baza aceleiaşi creanţe bugetare născute în baza aceleiaşi sentinţe penale nr. 2858/PI/16.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală rămasă definitivă prin decizia penală nr. 862/A/08.06.2015.

Arată că nu este identitate de obiect numai atunci când obiectul celor două cereri se suprapune exact, dispoziţia legală enunţată neimplicând în mod necesar acelaşi obiect material, fiind de ajuns ca, la baza ambelor cereri să se afle acelaşi temei de drept. Practic, ceea ce interesează din punct de vedere al autorităţii de lucru judecat este ca, din cuprinsul acţiunilor să rezulte ca scopul final urmărit de parte este acelaşi, adică obţinerea unui titlu executoriu cu privire la dreptul pretins.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat trebuie ca obiectul din cea de-a doua acţiune să fie identic cu cel din prima, iar acest lucru se verifica prin compararea obiectului primelor acţiuni, argumentelor de fapt ale reclamantului, scopului final urmărit de acesta prin promovarea acţiunilor, considerentelor primelor hotărârii, care se reflecta în statuările cuprinse în dispozitivul hotărârilor, cu obiectul determinat în prezenta acţiune şi cu scopul final urmărit de parte prin promovarea acestei acţiuni.

- este identitate de cauză; cauza rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se manifestă practic în situaţia de fapt calificată juridic. Verificând şi acest element, se poate constată că există identitate absolută de cauze între dosarul nr. x/2018 cât şi dosarul nr. x/2015, fiind vorba de acelaşi fundament juridic: aplicarea dispoziţiilor art. 266^3 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu privire la revizuentă.

După cum s-a arătat că în doctrină, autoritatea de lucru judecat impune însă ca raportul juridic dedus judecăţii să fie nu numai identic cu cel anterior examinat prin hotărâre irevocabilă (în terminologia vechiul C. proc. civ.)/definitivă, dar şi să fie explicit sau implicit cuprins în cel anterior supus judecăţii irevocabile.

Astfel autoritatea de lucru judecat operează şi în cazul în care noua cerere de chemare în judecată îl pune pe judecător în situaţia de a repeta sau de a contrazice în total sau în parte raportul juridic care a fost recunoscut sau tăgăduit prin hotărârea judecătorească anterioară.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că "spre a exista identitate de obiect este neapărat indispensabil ca cererea a doua să fie incompatibilă şi să nu poată co-există cu chestiunea judecată prin hotărârea anterioară."

Din regula "res indicata pro veritate habetur" rezultă că orice cerere sau excepţie nouă ar tinde să repună în chestiune între părţi, existenţa sau neexistenţa raportului juridic care a fost obiectul unei contestaţii anterioare, poate să fie respinsă prin o excepţie sau replică trasă din autoritatea de lucru judecat" (Tribunalul Vâlcea, ian. 4/84, Dreptul. 24/84).

Cele două alineate ale art. 431 C. proc. civ., reunite sub denumirea "Efectele lucrului judecat", reglementează două forme diferite de manifestare a autorităţii de lucru judecat şi anume: efectul negativ, care operează în condiţiile existenţei triplei identităţi de părţi, cauza şi obiect şi efectul pozitiv, pentru existenţa căruia identitatea este impusă doar în ceea ce priveşte părţile, nu şi în privinţa obiectului şi cauzei, pentru care textul prevede condiţia unei legături între ceea ce sa stabilit într-un alt litigiu şi litigiul din urmă.

Efectul pozitiv, ilustrat de adagiul respectiv "res judicata pro veritate accipitur" ("lucrul judecat trebuie considerat adevărat" sau "ceea ce a fost judecat exprimă un adevăr legal") - conform căruia aspectele statuate printr-o hotărâre judecătorească nu pot fi contrazise printr-o altă hotărâre judecătorească - reprezintă o prezumţie de adevăr care va fi reţinută de instanţa învestită în litigiul din urmă ca argument în soluţia pe care o va da.

Prin urmare, atât timp cât revizuenta face dovada contrară a celor statuate prin decizia a cărei revizuire o solicită, cu o hotărâre definitiva pronunţată de o instanţa egală în grad sau de grade diferite (tot instanţa de apel) opinează că se impune cu necesitate revizuirea hotărârii pendinte repudiate, în acord cu respectarea efectelor aspectelor deja judecate în litigii anterioare.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte revizuirea, cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)".

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ., care prevăd că:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Se constată, astfel, din analiza acestor norme legale, că cerinţa identităţii de părţi, obiect şi cauză reprezintă o condiţie care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit şi efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

În speţă, revizuenta invocă efectul pozitiv, respectiv autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 24/A/18.01.2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul x/2015, în sensul că aceasta, prin considerentele expuse, a stabilit că nu se mai poate recurge la procedura de executare silită invocată de organele fiscale în afara procedurii de insolvenţă.

În situaţia de faţă, Înalta Curte constată că, prin decizia civilă nr. 545 din 13 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a cărei revizuire se solicită, instanţa de judecată a reţinut că "(...)soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2015 este fără nicio consecinţă asupra prezentei speţe întrucât are în vedere situaţii juridice distincte. Astfel, în respectiva speţă, singurul aspect relevant a fost cel privitor la efectuarea unor acte de executare asupra contului unic al debitoarei în insolvenţe, respectiv imposibilitatea popririi (indisponibilizării) acestui cont. O atare soluţie este firească în condiţiile în care o asemenea măsură ar bloca efectiv şi complet orice operaţiune pe care debitoarea în insolvenţă ar putea să o desfăşoare în derularea activităţilor sale curente şi inclusiv în vederea redresării patrimoniale încât scopul procedurii să fie atins prin reintegrarea societăţii debitoare în mediul economic, iar nu prin desfiinţarea persoanei juridice. În schimb, excepţia reţinută de Curtea de Apel Timişoara priveşte numai contul unic al debitoarei în insolvenţă, nu şi alte bunuri ale acesteia - la care, de altfel, nici nu se face referire - motiv pentru care nu poate fi aplicat acelaşi raţionament în prezenta cauză întrucât ar însemna, întocmai cum s-a expus mai sus, lipsirea fără efecte juridice a unor norme procesuale imperative şi clare."

Astfel, prin decizia ce face obiectul cererii de revizuire s-a reţinut că speţele anterioare au vizat alte proceduri şi acte de executare, dar şi alte prevederi legale.

În acest context, întrucât dezlegările date prin hotărârea invocată au făcut obiectul analizei în cel de-al doilea dosar, nu se poate susţine că există posibilitatea valorificării lor şi prin intermediul revizuirii, altfel decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluţiei astfel pronunţate; or, instanţa de revizuire nu poate, raportat la dispoziţiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către cea de-a doua instanţă în faţa căreia s-a invocat acest aspect.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A. în insolvenţă, prin administrator special C., cu aviz administrator judiciar B. împotriva deciziei civile nr. 545 din 13 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.A. ÎN INSOLVENŢĂ, PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL C., CU AVIZ ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei civile nr. 545 din 13 aprilie 2023 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii la Completul de 5 Judecători.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2023.