Appeal annulled as void for failure to invoke statutory cassation grounds; moral damages claim against insolvency practitioner upheld as dismissed.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the claimant’s appeal (recurs) as void for lack of valid grounds, thereby upholding the lower courts’ decisions that had dismissed his claim for 500,000 RON in moral damages against an insolvency practitioner. The claimant had sued for alleged negligence and abuse of office, asserting that the practitioner failed to transmit his employment seniority records to the county pensions authority, which prevented recognition of his work history from 1991–1997. The court found that the appeal merely reasserted factual grievances about seniority and alleged fund misappropriation, without invoking any of the exhaustively enumerated cassation grounds under Article 488 of the Romanian Code of Civil Procedure; accordingly, it granted the nullity exception and annulled the appeal as final.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Appeal annulled as void for failure to invoke statutory cassation grounds; moral damages claim against insolvency practitioner upheld as dismissed: The claimant had sued for alleged negligence and abuse of office, asserting that the practitioner failed to transmit his employment seniority records to the county pensions authority, which prevented recognition of his work history from 1991–1997. The court found that the appeal merely reasserted factual grievances about seniority and alleged fund misappropriation, without invoking any of the exhaustively enumerated cassation grounds under Article 488 of the Romanian Code of Civil Procedure; accordingly, it granted the nullity exception and annulled the appeal as final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedUsed to annul the appeal for lack of grounds fitting the cases of cassation.
The grounds of the appeal were not among the exhaustive cases of cassation listed in this article.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2023
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 31.03.2022 pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022*, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Cabinet Individual de Insolvenţă B., a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 500.000 RON pentru neglijenţă în serviciu şi abuz în serviciu, faţă de faptul că pârâta nu a transmis Casei Judeţene de Pensii Botoşani situaţia sa referitoare la vechimea în muncă.
Prin sentinţa nr. 73 din 21.10.2022, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea formulată de reclamantul A., ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel A..
Prin decizia civilă nr. 138 din 26 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a fost respins apelul formulat de A. ca nefondat.
Împotriva aceste decizii, A. a declarat recurs.
Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică decizia atacată arătând că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au reţinut vechimea în muncă pe care o solicită, respectiv în loc să se reţină vechimea din luna decembrie-anul 1991, până în luna decembrie-anul 1997, s-a reţinut perioada anilor 2001-2007, când societatea era în lichidare, iar acesta nu mai lucra în calitate de administrator.
Totodată, recurentul susţine că lichidatorul B. a sustras bani în cuantum de 15.437.000 RON, reprezentând obligaţii faţă de bugetul asigurărilor sociale, sens în care nu a putut să îi fie acceptată vechimea pe care o solicită de la Casa de pensii Botoşani.
Mai arată recurentul că deşi a solicitat să i se reconstituie vechimea din anul 1991, până în anul 1997, în reclamaţiile pe care le-a formulat nu s-a ţinut cont de abuzul în serviciu şi falsul în documente făcute de lichidatorul B., sens în care solicită recunoaşterea vechimii în muncă şi plata despăgubirilor morale în cuantum de 50.000 RON.
Recursul nu a fost întemeiat în drept.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".
Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că susţinerile recurentului cu privire la solicitările acestuia din cadrul cererii de chemare în judecată privind recunoaşterea vechimii în muncă, reprezintă aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate şi excedează cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs.
Simpla nemulţumire a recurentului cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.
Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse succint de către recurent nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 138 din 26 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii.
Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 138 din 26 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2023.