Claimant's appeal annulled for lack of valid cassation grounds; prescription-barred subcontracting claim upheld with costs.

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.05.2021 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 337.782,55 RON, din care suma de 276.582,55 RON reprezentând contravaloarea facturii nr. x din data de 26.05.2016 şi suma de 61.200 RON, reprezentând contravaloarea facturii nr. x din data de 07.09.2016.

Prin sentinţa nr. 237 din 02.12.2021, Tribunalul Bihor a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă. A respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. A obligat reclamanta să achite pârâtei cheltuieli de judecată de 10.710 RON.

Împotriva acestei sentinţe, A. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia nr. 372/2022 din 08.12.2022 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de A. S.R.L. şi obligată apelanta să plătească intimatei suma de 6.247,50 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva aceste decizii, A. S.R.L. a formulat recurs.

Motivele de recurs sunt, în esenţă, următoarele:

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea atacată este nelegală, având în vedere că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au aplicat greşit normele de drept material în speţă, apreciind că a intervenit prescripţia. Potrivit recurentei, la pronunţarea deciziei recurate instanţa nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor formulate, prin raportare la probatoriul administrat, starea de fapt şi de drept. Mai arată recurenta că hotărârea atacată se întemeiază, în mod greşit, pe aplicarea dispoziţiilor legale în materia prescripţiei extinctive raportat la obligaţiile părţilor din contract.

Totodată, recurenta susţine că instanţele au admis pe cale de excepţie prescripţia dreptului material la acţiune aplicând în mod eronat dispoziţiile legale referitoare la termenele de prescripţie, suspendarea prescripţiei, cât şi raportat la forţa obligatorie a contractului.

De asemenea, autoarea căii de atac arată că în conformitate cu obligaţiile contractuale, indiferent când a fost emisă factura, ea devine scadentă la 4 zile după ce pârâta a încasat sumele de bani de la beneficiarul final al lucrărilor. Astfel, susţine recurenta, termenul de prescripţie este de 3 ani şi 5 zile de la momentul în care pârâta a încasat banii, în situaţia în care debitoarea nu ascunde în mod deliberat exigibilitatea datoriei, în sens contrar prescripţia se suspendă.

În continuare, recurenta reia argumente menţionate în faţa instanţei de apel şi arată că în anul 2017 în cadrul unui dosar de insolvenţă, intimata-pârâtă a formulat apărări în sensul în care a susţinut că această creanţă, rezultată din cele 2 facturi din speţa dedusă judecăţii, nu este exigibilă deoarece intimata-pârâtă B. S.R.L., la data de 21.09.2018 nu a încasat banii de la beneficiarul final pentru lucrările efectuate de societatea A. S.R.L. în subantrepriză.

În final, recurenta-reclamantă arată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile legale referitoare la împlinirea termenului de prescripţie, iar instanţa trebuia să constate suspendarea prescripţiei conform dispoziţiilor art. 2532 pct. 5 C. civ.

În drept, recurenta a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de recurs, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs".

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

De asemenea, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres sancţiunea nulităţii pentru recursul care cuprinde motive ce nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă susţine că decizia curţii de apel a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acest text de lege fiind invocat formal, fără a se arăta în concret normele materiale care nu au fost corect aplicate de către instanţa de apel.

Instanţa supremă reţine că simpla menţionare formală a faptului că recursul este întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi fără a fi indicate textele de lege aplicate eronat, nu echivalează cu încadrarea criticilor formulate în motivele de recurs de nelegalitate.

Afirmaţiile prin care se invocă greşita interpretare a prevederilor contractului încheiat între părţi şi trimiterea la înscrisurile din dosar (facturi, dosar de insolvenţă) aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, fără a se proceda la o devoluare a fondului cauzei.

Instanţa supremă reţine că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei şi la o reevaluare a probatoriului administrat de instanţa devolutivă pentru a se stabili o altă situaţie de fapt cu privire la cauzele şi împrejurările în care a intervenit încălcarea obligaţiei contractuale.

Având în vedere rigorile legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că în această etapă procesuală, nici criticile recurentei prin care susţine că instanţa de apel nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor formulate, prin raportare la probatoriul administrat şi starea de fapt reţinută, nu pot forma suportul unei analize, deoarece aspectele pe care le invocă recurenta reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt. Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, recurenta-reclamantă, în expunerea motivelor de recurs, a reluat criticile cu privire la prescripţia dreptului la acţiune exprimate în cererea de apel, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigenţelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Referitor la critica prin care recurenta susţine că instanţa trebuia să constate suspendarea prescripţiei conform dispoziţiilor art. 2532 pct. 5 C. civ., instanţa supremă constată că este invocată omisso medio, direct prin cererea de recurs, nefăcând obiectul susţinerilor din cadrul cererii de apel. Prin urmare, în raport de prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor", această critică nu va fi analizată.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia nulităţii şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 372/2022 - A din 8 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Faţă de soluţia de respingere a recursului, în temeiul art. 494, raportat la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va obliga recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON reprezentând onorariu avocat, conform dovezii aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 372/2022 - A din 8 decembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.760 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 decembrie 2023.