Competence conflict over obliging insurer guarantee fund to issue compensation decision: inevaluable obligation of do versus value-based jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.05.2022, sub numărul x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtului la emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a pretenţiilor solicitate conform art. 13 alin. (4) din Legea 213/2015; stabilirea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii în care pârâtul să emită decizia sub sancţiunea obligării la plata unei penalităţi de 1.000 RON pe fiecare zi de întârziere; aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere conducătorului F.G.A.

În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004 şi Legii nr. 213/2015.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1607/2022 din 5 octombrie 2022, pronunţată de Curtea Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti.

În considerentele acestei sentinţe, curtea de apel a reţinut că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a solicitării reclamantului, iar conform prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 102/2021, din raţiuni de simetrie juridică şi caracter unitar al procedurii de soluţionare a cererilor depuse de persoanele îndreptăţite la obţinerea de despăgubiri din partea F.G.A. se impune soluţia aplicării acestui articolul şi în ipoteza în care partea solicită obligarea pârâtului la emiterea deciziei de acordare a despăgubirilor solicitate.

Curtea de apel a făcut trimitere şi la considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. IX din 20.03.2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 653/28.07.2006, prin care s-a soluţionat un recurs în interesul legii şi s-a stabilit că instanţa căreia îi revine competenţa de a soluţiona cererile formulate împotriva refuzului persoanei juridice notificate, deţinătoare a imobilului, de a emite decizie sau dispoziţie motivată de restituire în natură ori de acordare de despăgubiri, potrivit Legii nr. 10/2001, este secţia civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul persoana juridică respectivă.

Prin urmare, având în vedere că în materia contestaţiei împotriva unei decizii de respingere a unei cereri de despăgubire sau de plată îndreptate către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în desfăşurarea activităţii sale de garantare a plăţii de indemnizaţii sau despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, instanţele civile de la sediul Fondului au competenţă materială şi teritorială exclusivă, fapt ce nu poate fi înlăturat de părţi, aceleaşi reguli de competenţă aplicându-se, din raţiuni de simetrie, şi în cazul refuzului de a soluţiona o cerere sau nesoluţionării ei în termen rezonabil.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti sub acelaşi număr de dosar, care prin sentinţa civilă nr. 1555/2023 din 16 februarie 2023 a admis excepţia necompetenţei sale materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 94 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în ceea ce priveşte cauzele date în competenţa de primă instanţă judecătoriilor, prezenta cerere nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele prevăzute în mod limitativ de aceste dispoziţii legale.

Astfel, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, evaluabil în bani, precum şi la valoarea acestuia, instanţa a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 95 pct. 1 rap. la art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului prin aplicarea criteriului valoric pentru determinarea competenţei materiale, deoarece utilizând criteriul materiei în care sunt formulate pretenţiile deduse judecăţii, acestea depăşesc pragul de 200.000 RON, inclusiv, care permite stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei.

Referitor la cel de-al doilea şi al treilea capăt de cerere, instanţa a dat eficienţă dispoziţiilor art. 123 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care aceste solicitări are un caracter accesoriu, soluţionarea acestora depinzând de dezlegarea dată primului capăt de cerere.

4. Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1225/2023 din 17 mai 2023, a declinat la rândul său cauza în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, fiind trimis dosarul Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, sens în care s-a dispus suspendarea cauzei.

În pronunţarea acestei sentinţe, a reţinut tribunalul că, deşi în cauză nu se critică o decizie emisă de pârât de respingere a sumelor pretinse, acţiunea este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamant este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată, iar lipsa de răspuns a F.G.A. este asimilată deciziei de respingere a cererii, o soluţie similară într-o ipoteză asemănătoare fiind reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie odată cu pronunţarea Deciziei nr. IX din 20 martie 2006 în soluţionarea recursului în interesul legii.

Referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii, adică o obligaţie de a face, instanţa nefiind învestită cu o cerere având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate în cadrul cererii depuse la F.G.A.

Astfel, instanţa nu este chemată a stabili modalitatea de soluţionare a cererii de despăgubire, ci doar să oblige pârâta să furnizeze un răspuns reclamantului, răspuns care poate fi pozitiv, acordarea de despăgubiri, sau negativ, respingerea cererii de despăgubire.

Prin urmare, patrimoniul reclamantului nu va suferi nicio modificare în urma pronunţării instanţelor în acest litigiu, dreptul de creanţă urmând a fi analizat de F.G.A. în cadrul deciziei pe care o va pronunţa, adică într-o etapă ulterioară acestui litigiu.

Tribunalul a mai subliniat că dreptul personal ce se solicită a fi valorificat în cadrul acestui dosar este acela de a primi un răspuns din partea unei autorităţi, concretizat printr-o decizie, iar nu de a primi o sumă de bani. Or, acest drept subiectiv are un caracter personal, fără conţinut economic, fapt pentru care cuantumul pretenţiilor solicitate pârâtului nu ar putea imprima un caracter patrimonial obligaţiei de a emite decizia.

5. Învestită fiind cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 90 din 27 septembrie 2023 a reţinut că în cauză, conflictul de competenţă a fost creat prin declinări succesive între Curtea de Apel Bucureşti, Judecatoria Sector 2 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, iar instanţa imediat superioară şi comună celor 3 instanţe aflate în conflict este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

6. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 19 octombrie 2023.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Deşi înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, soluţionarea cauzei a fost declinată Judecătoriei Sectorului 2 Bucuresti, cu motivarea că cererea este de competenţa instanţelor civile şi nu a celor de contencios administrativ, această chestiune privind natura litigiului nemaifiind ulterior contestată de către cele două instanţe aflate în conflict.

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Conform prevederilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., "conflictul de competenţă ivit între două instanţe judecătoreşti se soluţionează de instanţa imediat superioară şi comună instanţelor aflate în conflict".

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că Judecatoria Sectorului 2 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză din perspectiva caracterului evaluabil sau nu al litigiului.

S-a reţinut de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti că, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 95 pct. 1 rap. la art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului prin aplicarea criteriului valoric pentru determinarea competenţei materiale, deoarece utilizând criteriul materiei în care sunt formulate pretenţiile deduse judecăţii, acestea depăşesc pragul de 200.000 RON, inclusiv, care permite stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei.

De asemenea, judecătoria a constatat că petitele subsidiare de cerere au caracter accesoriu, soluţionarea acestora depinzând de dezlegarea dată primului capăt de cerere.

În schimb, Tribunalul Bucureşti a considerat că acţiunea dedusă judecăţii este circumscrisă art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, întrucât finalitatea urmărită de reclamant este aceea de acordare a sumei solicitate prin cererea de plată, iar lipsa unui răspuns al F.G.A. este asimilată deciziei de respingere a cererii, o soluţie similară fiind reţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie odată cu pronunţarea Deciziei nr. IX din 20 martie 2006 în soluţionarea recursului în interesul legii.

Referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei decizii, adică o obligaţie de a face, deoarece instanţa nu a fost învestită cu o cerere având ca obiect stabilirea cuantumului despăgubirilor solicitate în cadrul cererii depuse la F.G.A.

A considerat tribunalul că patrimoniul reclamantului nu va suferi nicio modificare în urma pronunţării instanţelor în acest litigiu, dreptul de creanţă urmând a fi analizat de F.G.A. în cadrul deciziei pe care o va pronunţa, adică într-o etapă ulterioară acestui litigiu.

În consecinţă, raportat la dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., - competenţa materială de soluţionare a cauzei revine judecătoriei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că aspectul care a generat declinările succesive de competenţă ale celor două instanţe civile îl constituie caracterul evaluabil sau nu al cererii deduse judecăţii, conflictul de competenţă ivindu-se între Judecatoria Sectorului 2 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă,

Întrucât în cauză, instanţa imediat superioară şi comună celor două instanţe aflate în conflict este Curtea de Apel Bucureşti, în mod corect, prin sentinţa civilă nr. 1225/2023 din 17 mai 2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost înaintat dosarul în vederea emiterii regulatorului de competenţă.

Faţă de cele anterior arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să decline competenţa de soluţionare a conflictului de competenţă în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă soluţionarea conflictului de competenţă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2023.