Judicial impartiality and impartiality bias in insolvency administration disputes

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.01.2023, pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal, reclamantul-creditor A. în contradictoriu cu intimata B. a formulat contestaţie împotriva deciziei creditorului majoritar în conformitate cu art. 57 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, solicitând anularea deciziei creditorului majoritar din 29.12.2022, publicate în B.P.I. nr. 55/03.01.2022, prin care s-a decis desemnarea în calitate de lichidator judiciar al societăţii debitoare C. S.R.L. a Cabinetului Individual de Insolvenţă D..

Prin sentinţa civilă nr. 50/2023 din 23.02.2023, Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal a admis contestaţia şi a anulat decizia creditorului majoritar din data de 29.12.2022, publicată în B.P.I. nr. 55/3.01.2022.

2. Împotriva acestei sentinţe a promovat apel intimata B., solicitând desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

La primul termen de judecată stabilit în data de 26 aprilie 2023, apelanta B. a formulat cerere de recuzare împotriva doamnei judecător E., depunând cererea formulată în scris, precum şi chitanţa privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

În drept a invocat dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1, pct. 13 C. proc. civ., art. 6 C.E.D.O .

Prin încheierea de şedinţă din 3 mai 2023, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondată cererea de recuzare, iar prin decizia civilă nr. 150A, pronunţată la 10 mai 2023, a respins ca nefondat apelul promovat de intimata B..

3. La 12 mai 2023 intimata B. a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 3 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, în temeiul art. 53 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. şi art. 6 C.E.D.O., prin care a solicitat casarea încheierii recurate, prin care a fost respinsă cererea de recuzare, şi a deciziei nr. 150 din 10 mai 2023 şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu respectarea cerinţelor de imparţialitate impuse de art. 6 C.E.D.O.

În dezvoltarea criticilor, invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 42 pct. 1 şi 13 C. proc. civ., s-a arătat că judecătorul recuzat a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat decizia civilă nr. 418A din 23.11.2022 a Curţii de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, din motivarea căreia rezultă că doamna judecător E. a considerat de plano că domnul F. are mandat doar pentru operaţiuni urgente şi că "un vot în cadrul adunării creditorilor nu constituie operaţiune urgentă".

Astfel, aplicând regulile de logică, recurenta a susţinut că dacă votul din cadrul adunării creditorilor privind desemnarea lichidatorului nu este o operaţiune urgentă, în mod similar nici decizia creditorului majoritar de a desemna lichidatorul nu este o operaţiune urgentă.

Pe cale de consecinţă, opinia exprimată de judecătorul recuzat cu privire la votul Obştii în adunarea creditorilor este aplicabilă şi cu privire la o decizie a acesteia în calitate de creditor majoritar în temeiul art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, fiind astfel o antepronunţare sau o împrejurare de natură a naşte serioase îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

De asemenea, a mai arătat recurenta că cele anterior expuse rezultă din faptul că prin sentinţa apelată judecătorul-sindic a anulat decizia creditorului majoritar, făcând doar trimitere la obligativitatea deciziei nr. 418A din 23 noiembrie 2022 care a tranşat problema reprezentării Obştii, iar completul de apel, din compunerea căruia face parte şi judecătorul recuzat, a respins apelul promovat prin decizia nr. 150A din 10 mai 2023 pronunţată în dosarul nr. x/2022.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 23 iunie 2023.

Prin întâmpinarea transmisă la 20 iulie 2023 intimatul-reclamant A. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil pentru lipsa motivelor de casare, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin rezoluţia din data de 18 octombrie 2023 a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 5 decembrie 2023 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte, analizând încheierea atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Criticile recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă şi sunt nefondate.

Prin acest motiv de recurs sunt evocate încălcări ale normelor de procedură sau ale principiilor fundamentale ale procesului civil, sancţionate cu nulitatea hotărârii.

Conform dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ. "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri."

În cauză, decizia civilă nr. 150/A pronunţată la 10 mai 2023, prin care Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul promovat de intimata B. împotriva sentinţei civile nr. 50/2023 din 23.02.2023, pronunţate de Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ fiscal în dosarul nr. x/2022, este definitivă, fiind incidentă teza a doua a art. 53 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecarea cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o natură subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor.

Dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare, iar potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din acelaşi cod, judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza în care a fost desemnat să o judece ori atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Înalta Curte, constată că, încheierea instanţei de judecată care a soluţionat cererea de recuzare a intimatei a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile. Astfel, în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă normelor legale incidente în cauză şi, analizând cu rigurozitate condiţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din acelaşi cod, a statuat că motivele de recuzare invocate nu se încadrează în niciuna din situaţiile enumerate de aceste dispoziţii legale, întrucât în cazul dedus judecăţii nu se verifică ipotezele pretinse.

În cauză, recurenta invocă drept element care este în măsură să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea magistratului recuzat, faptul că doamna judecător E. a făcut parte din completul de judecată care a pronunţat decizia civilă nr. 418/A din 23.11.2022 în dosarul nr. x/2022, prin care s-a reţinut că exprimarea unui vot în cadrul adunării creditorilor nu constituie o operaţiune urgentă.

A mai apreciat recurenta că dacă votul din cadrul adunării creditorilor privind desemnarea lichidatorului nu este o operaţiune urgentă, în mod similar nici decizia creditorului majoritar de a desemna lichidatorul nu este o operaţiune urgentă.

Pe cale de consecinţă, opinia exprimată de judecătorul recuzat cu privire la votul Obştii în adunarea creditorilor este aplicabilă şi cu privire la o decizie a acesteia în calitate de creditor majoritar în temeiul art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, fiind astfel o antepronunţare sau o împrejurare de natură a naşte serioase îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

Din considerentele încheierii de şedinţă din 3 mai 2023 recurate, Înalta Curte, constată că, în mod corect a reţinut instanţa că nu rezultă aspectele invocate în cererea de recuzare, întrucât pronunţarea unei soluţii în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 nu reprezintă un motiv pentru a se reţine că judecătorul ar fi lipsit de imparţialitate, în condiţiile în care apelantul nu a dovedit că există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului recuzat.

Aşadar, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare, printr-o analiză completă a motivelor invocate, a constatat că dispoziţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât doamna judecător E. nu a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care a soluţionat cauza, pentru a fi incompatibilă de a judeca aceeaşi cauză în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire ori după trimiterea spre rejudecare.

De asemenea, s-a argumentat că prin pronunţarea deciziei civile nr. 418/A/23.11.2022, completul de apel, din a cărui compunere a făcut parte şi judecătorul recuzat, a verificat dacă exprimarea unui vot în cadrul adunării creditorilor constituia o operaţiune urgentă, context în care s-a reţinut că la acea dată mandatul de reprezentare al Obştii nu mai era valabil. S-a mai reţinut că din considerentele deciziei rezultă că nu au făcut obiectul analizei instanţei în dosarul asociat a2 argumentele invocate în cererea de apel din acest dosar şi nici nu s-a stabilit că desemnarea lichidatorului judiciar al societăţii debitoare C. S.R.L. reprezenta sau nu o operaţiune urgentă, în raport cu care mandatul dl. F. era sau nu valabil, nici din această perspectivă neputându-se reţine că judecătorul recuzat şi-a spus părerea cu privire la obiectul cererii din prezenta cauză.

Notează instanţa supremă faptul că dosarul nr. x/2022 a avut ca obiect contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii adunării creditorilor din 9 martie 2022, iar dosarul cu nr. x/2022 a avut ca obiect contestaţia aceluiaşi creditor împotriva deciziei creditorului majoritar publicată în B.P.I. nr. 55/03.01.2021, prin care s-a decis desemnarea ca lichidator judiciar al societăţii debitoare C. S.R.L. a practicianului în insolvenţă D..

Înalta Curte reţine că în cauză nu este incident cazul de incompatibilitate reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., astfel încât soluţionarea de către judecătorul recuzat a cererii de apel în dosarul asociat nr. x/2022, nu echivalează cu o antepronunţare, motiv pentru care nu justifică, în mod rezonabil, suspiciunea cu privire la afectarea imparţialităţii magistratului recuzat.

Aspectele analizate în cadrul dosarului asociat a2 nu au vizat dacă desemnarea lichidatorului judiciar al societăţii debitoare C. S.R.L. reprezenta sau nu o operaţiune urgentă, în raport cu care mandatul de care dispunea dl. F. era sau nu valabil, astfel încât nu sunt de natură a se reţine că judecătorul şi-a exprimat anterior părerea cu privire la litigiul pendinte.

Referitor la motivul de recuzare întemeiat pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., prin care s-a invocat lipsa de imparţialitate a judecătorului recuzat, s-a argumentat în mod corect prin încheierea recurată că pronunţarea unei soluţii în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 nu reprezintă un motiv pentru a se reţine că judecătorul ar fi lipsit de imparţialitate, în condiţiile în care apelantul nu a dovedit că există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului recuzat.

De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că simplul fapt pentru un judecător de a fi adoptat o anumită decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica în sine o bănuială privind lipsa imparţialităţii în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei măsuri, după cum cunoaşterea dosarului de către judecător nu implică nicio prejudecată cu privire la imparţialitatea sa la momentul judecării. În acelaşi sens, aprecierea preliminară a datelor din dosar nu semnifică faptul că ar fi de natură să influenţeze decizia finală. Ceea ce interesează este ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (Cauza Morel împotriva Franţei, Cauza Saraiva de Carvalho împotriva Portugaliei).

În acest context, Înalta Curte constată că nu au fost încălcate garanţiile oferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, preluate de dispoziţiile art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., privind dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, întrucât recurenta nu a dovedit în mod obiectiv că există elemente care să dea naştere temerilor privind imparţialitatea judecătorului a cărui recuzare s-a solicitat.

Susţinerile recurentei aduse în sprijinul motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se circumscriu unei atitudini subiective generate de măsurile dispuse de instanţă care, în cauză, nu coincid cu aşteptările părţii, însă simpla nemulţumire cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei în sensul respingerii cererii de recuzare nu poate justifica admiterea căii extraordinare de atac a recursului din perspectiva motive de casare evocate.

Drept urmare, Înalta Curte constată că din perspectiva cerinţelor impuse de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează neregularităţi de ordin procedural ce sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 Cod procedură civilă, încheierea recurată este la adăpost de orice critică.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incidentă starea de incompatibilitate prevăzută de dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ­­­­­­­­­­­Obştea de Moşneni în Devălmăşie a Satelor Vidra şi Tichiriş împotriva încheierii de şedinţă din 3 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatului A., privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Intimatul nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ­­­­­­­­­­­Obştea de Moşneni în Devălmăşie a Satelor Vidra şi Tichiriş împotriva încheierii de şedinţă din 3 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Respinge cererea formulată de intimatul A., privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2023.