Co-owner liability for rehabilitation of historic property: limits of cassation review and applicability of maintenance cost allocation versus contract relativity

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată formulată la 22 august 2019 şi precizată succesiv la datele de 09.09.2020, 29.10.2020, 03.09.2021 şi 07.09.2021, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar a solicitat obligarea pârâtei A. şi Construcţii S.R.L. la plata sumei de 211.353,53 RON, reprezentând cota sa parte, în calitate de coproprietar, din contravaloarea lucrărilor de reabilitare efectuate la imobilul din Bucureşti, Bd. x, precum şi a dobânzii legale aferente calculate pentru perioada 01.01.2019 - 30.06.2021.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 649 alin. (1) lit. b), 647 alin. (3), (63)5, 654 alin. (1), (86)7-870 C. civ., O.U.G. nr. 13/2011.

Pârâta a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 300.000 euro, reprezentând beneficiu nerealizat constând în chiria lunară pe care pârâta ar fi încasat-o de la chiriaşul său în perioada 03.12.2017 - 28.02.2019, în situaţia în care s-ar fi menţinut contractul de locaţiune nr. x/28.02.2014.

Prin încheierea pronunţată la 17.11.2020, în temeiul art. 210 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a dispus disjungerea cererii reconvenţionale şi formarea unui nou dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 3333 din data de 31.12.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, obligând pârâta să achite reclamantei suma de 211.353,53 RON, cu titlu de cotă-parte din costul lucrărilor realizate la imobil şi suma de 55.279,31 RON, cu titlul de dobândă legală penalizatoare aferentă perioadei 01.01.2019 - 30.06.2021.

2. Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii din 22.10.2021, a formulat apel pârâta A. şi Construcţii S.R.L., solicitând schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 522 din 28 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă şi a admis cererea de majorare a onorariului de expert formulată de expert B. cu suma de 7.520 RON, în sarcina apelantei pârâte.

3. Împotriva acestei decizii şi a încheierilor de şedinţă din 31.05.2022 şi 28.06.2022 a formulat recurs pârâta A. şi Construcţii S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte încheierea pronunţată la 31 mai 2022 a susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de apel în mod nelegal a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a autorizaţiei de construire nr. x din 11 octombrie 2017, refuzând astfel dreptul de acces la justiţie şi la un proces echitabil.

Argumentând că obiectul cauzei este reprezentat de cheltuielile eferente întreţinerii şi conservării bunului, iar lucrările neautorizate nu atrag neapărat desfiinţarea lor, ci pot fi menţinute, curtea de apel a nesocotit fundamentul prezentei cauze, respectiv cauza juridică a pretenţiilor reclamantei.

De asemenea, a arătat recurenta-pârâtă că autorizaţia de construire nr. x din 11 octombrie 2017 este nelegală, întrucât are ca fundament aceeaşi documentaţie tehnică din anul 2012, care a stat la baza autorizaţiei de construire iniţială, nefiind solicitat şi obţinut un nou aviz al Ministerului Culturii, şi nici acordul pârâtei, motiv pentru care lucrările executate sunt nelegale.

În aceste condiţii, relevanţa verificării legalităţii autorizaţiei de construire se realiza în cauză, însă prin soluţia pronunţată instanţa de apel, a respins solicitarea privind admisibilitatea excepţiei de nelegalitate, încălcând astfel dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 15 şi art. 16 din Constituţia României, art. 11 şi art. 14 C. civ., art. 22 C. proc. civ.

Referitor la încheierea pronunţată la 28 iunie 2022 a susţinut recurenta-pârâtă că în mod nelegal s-au respins obiectivele propuse pentru expertiza administrată în cauză, deşi raportul întocmit nu a răspuns în concret niciunui obiectiv încuviinţat, motiv pentru care expertiza nu putea fi omologată de instanţa de apel.

De asemenea, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la coraportul de expertiză administrat, care răspunde obiectivului instanţei, identificând toate categoriile de lucrări executate.

În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei recurate, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a înlăturat criticile privind încălcarea de către prima instanţă a rolului activ cu motivarea că probatoriul a fost suplimentat în calea de atac şi astfel a nesocotit principiul legal şi constituţional al dublului grad de jurisdicţie.

A criticat recurenta-pârâtă lipsa de imparţialitate a instanţei de apel şi a unei judecăţi efective precum şi negarea dreptului la un proces echitabil în condiţii de contradictorialitate şi de egalitate a armelor, având în vedere că singurul aspect analizat a fost exclusiv acela al întinderii obligaţiei. Prin decizia recurată nu a fost analizată condiţia preliminară şi esenţială a dovedirii îndeplinirii condiţiilor legale ce se impun pentru stabilirea existenţei unei obligaţii patrimoniale în sarcina pârâtei.

Tot sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil şi a accesului la justiţie a criticat recurenta-pârâtă că instanţa de apel, în mod nelegal şi netemeinic, a reţinut că prin motivele de apel nu putea fi invocată excepţia nulităţii contractelor faţă de care pârâta era terţ. În susţinerea acestei critici a arătat recurenta-pârâtă că nulitatea absolută poate fi invocată în căile de atac atât de către parte, cât şi din oficiu de către instanţa de judecată.

Prin memoriul de recurs s-a invocat şi ignorarea de către instanţa de apel a probatoriului administrat în cauză cu privire la dovedirea creanţei pretinse de reclamantă, dovedind astfel o lipsă de imparţialitate şi încălcând principiul aflării adevărului.

Tot din perspectiva încălcării dreptului la un proces echitabil şi principiului actor incumbit probatio s-a criticat şi reţinerea nelegală a instanţei de apel cu privire la faptul că pârâta trebuia să dovedească "ponderea costurilor de eliminare", într-un proces distinct de daune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă recurenta-pârâtă a precizat că raţionamentul instanţei de apel este contradictoriu în ceea ce priveşte izvorul creanţei pretinse de reclamantă precum şi reţinerea dovedirii lucrărilor efectuate, deşi expertiza preliminară autorizaţiilor de construire şi avizul Ministerului Culturii priveau intervenţii şi lucrări locale, punctuale, iar nu totale la faţadă, ferestre, scurgeri, acoperiş.

De asemenea, se susţine nelegalitatea deciziei instanţei de apel, care este bazată pe elemente străine cauzei lipsite de un fundament juridic, faptic şi tehnic, având în vedere că reclamanta a declarat că a eliminat doar acele costuri ce au privit tâmplăria exterioară aferente spaţiilor folosite exclusiv de aceasta, toate celelalte costuri pretinse fiind imputate în mod nelegal pârâtei, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 654 alin. (2) C. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului relativităţii efectelor contractului reglementat de dispoziţiile art. 1280 C. civ.

A precizat recurenta-pârâtă că nu a acordat niciodată putere de reprezentare şi nici nu a mandatat reclamanta să încheie contractele privind serviciile şi lucrările asumate, sens în care a făcut trimitere la prevederile art. 1309 alin. (1) şi art. 2017 alin. (1) C. civ.

De asemenea, a mai menţionat titulara memoriului de recurs că nu a fost parte în contractele nr. x/2012, y/2017 şi 909/2018, nu a fost încunoştinţată şi nici nu i-au fost puse la dispoziţie aceste contracte, condiţiile de încheiere şi consecinţele juridice ori documentaţia tehnică privind intervenţiile vizate sau necesare.

A mai adăugat recurenta-pârâtă că dispoziţiile legale speciale ale Legii nr. 50/1991 şi Legii nr. 422/2001 impun în mod obligatoriu existenţa acordului prealabil al celuilalt proprietar pentru obţinerea dreptului legal de a construi sau interveni asupra unui imobil, contrar considerentelor primei instanţe. Aceste dispoziţii sunt susţinute şi de normele generale cuprinse la art. 641 alin. (4) C. civ. care impun, sub sancţiunea inopozabilităţii, acordul tuturor proprietarilor în privinţa actelor de înfrumuseţare.

S-a mai susţinut că toate cheltuielile care privesc lucrările pretinse la spaţiile folosite exclusiv de reclamantă cad în sarcina acesteia prin efectul dispoziţiilor art. 654 alin. (2) C. civ.

În continuare a arătat recurenta-pârâtă că lucrările solicitate de Primăria Municipiului Bucureşti au vizat renovarea faţadei imobilului numai în ceea ce priveşte partea folosită exclusiv de către reclamantă, pârâta nefiind vizată de solicitarea primăriei ca urmare a bunei şi esteticei îngrijiri a imobilului aflat în proprietatea sa exclusivă.

Astfel, prin soluţia pronunţată, instanţa de apel a obligat pârâta să suporte contravaloarea lucrărilor ca urmare a invocării propriei culpe a reclamantei şi suportării consecinţelor faptelor ilicite ale acesteia. În acest sens, recurenta a făcut trimitere la dispoziţiile lit. c) cap. IV Echiparea clădirilor din Regulamentul Zonei Protejate nr. 6 Elisabeta, aprobat prin HCGMN nr. 279/2000, care au fost nesocotite de către instanţa de apel.

În final, recurenta-pârâtă a menţionat că instanţa de recurs nu poate ignora excepţia nulităţii celor două contracte, aceasta fiind o apărare de ordine publică ce vizează încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor legale imperative ale Legii nr. 98/2016 şi Legii nr. 15/1990.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 15 iunie 2023.

Prin întâmpinarea transmisă la 27 iulie 2023 intimata-reclamantă Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) şi (2) Cod procedură civilă, având în vedere că recurenta-pârâtă nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei recurate şi nu a combătut raţionamentul instanţei de apel prin formularea unor critici susceptibile de cenzură în calea extraordinară de atac a recursului. Pe calea recursului au fost readuse în discuţie nemulţumirile pârâtei care au făcut obiectul soluţionării cauzei în primă instanţă, recurenta tinzând la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de judecată mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu judecata în recurs.

În subsidiar, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat în data de 6 septembrie 2023, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului precum şi a tuturor apărărilor intimatei-reclamante, cu consecinţa admiterii recursului astfel cum a fost formulat şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin rezoluţia din data de 7 septembrie 2023 a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 5 decembrie 2023 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărei trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., constând în realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare expres şi limitativ reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma obiectul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurentă cu privire la situaţia de fapt stabilită în urma analizei probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., dispoziţii legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ori atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin memoriul de recurs recurenta-pârâtă a formulat critici de nelegalitate atât împotriva deciziei civile nr. 522 din 28 martie 2023, cât şi împotriva încheierilor de şedinţă din 31.05.2022 şi 28.06.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În ceea ce priveşte încheierea din 31 mai 2022 a susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de apel în mod greşit a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a autorizaţiei de construire nr. x din 11 octombrie 2017, încălcând astfel dreptul pârâtei de acces la justiţie şi la un proces echitabil, soluţia pronunţată fiind dată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 15 şi art. 16 din Constituţia României, art. 11 şi art. 14 C. civ., art. 22 C. proc. civ.

Criticile ce vizează încheierea din 31 mai 2022 vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, fiind relevată încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil.

Accesul liber la justiţie, ca principiu fundamental al organizării sistemului judiciar, presupune facultatea oricărei persoane de a se adresa instanţei de judecată cu o cerere şi implică obligaţia corelativă a statului de a i-o soluţiona, prin instanţa competentă.

Ca atare, o condiţionare a accesului liber la justiţie dă expresie nesocotirii principiului constituţional şi legal în discuţie.

Totodată, dreptul la un proces echitabil reglementat în norma internă prin art. 6 din Codul procedură civilă şi garantat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului semnifică nu doar posibilitatea formală a părţilor de a se adresa instanţei, dar şi necesitatea de a obţine o hotărâre după o examinare completă, în fapt şi în drept, a cererii deduse judecăţii de către o instanţă independentă şi imparţială, cu plenitudine de jurisdicţie, şi evident, în cazul hotărârilor susceptibile de executare, punerea în executare a acestora.

Prin încheierea pronunţată la 31 mai 2022 instanţa de apel a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a autorizaţiei de construire nr. x/11.10.2017, reţinând, în esenţă, că, prin raportare la obiectul litigiului şi fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv plata contravalorii lucrărilor de reabilitare ale imobilului aflat în coproprietatea forţată a părţilor aflate în litigiu în limitele cotelor părţi deţinute din dreptul de proprietate, nu este îndeplinită condiţia existenţei unei legături între actul administrativ individual contestat şi soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză.

A mai considerat instanţa de apel că realizarea unor lucrări de construcţie fără autorizaţie de construire nu atrage automat desfiinţarea lucrărilor, ci, potrivit art. 28 din Legea nr. 50/1991, există posibilitatea luării deciziei menţinerii construcţiilor.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că acesteia nu i-au fost încălcate garanţiile procesuale reclamate, în condiţiile în care instanţa de apel, sesizată fiind cu excepţia de nelegalitate a autorizaţiei de construcţie, înlăturând în prealabil apărările reclamantei ce vizau inadmisibilitatea invocării acestei excepţii pe calea apelului, în mod corect a stabilit că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate ce decurg din art. 4 din Legea nr. 554/2004. Faptul că recurenta este nemulţumită de soluţia pronunţată, nu reprezintă în mod necesar o încălcare a obligaţiei instanţei de a garanta accesul la un proces echitabil.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată ca fiind nefondate criticile recurentei-reclamante cu privire la nelegalitatea încheierii din 31 mai 2022 pronunţate de instanţa de apel.

În legătură cu încheierea din 28 iunie 2022, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici de nelegalitate ale încheierii recurate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) Cod procedură civilă.

Recurenta-pârâtă a susţinut că obiectivele propuse pentru expertiza administrată în cauză au fost respinse în mod nelegal de către instanţa de control judiciar devolutiv, critică ce nu poate fi primită în cadrul examenului de legalitate a încheierii recurate, având în vedere că instanţa de recurs nu exercită un control judiciar asupra temeiniciei hotărârii recurate.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept, iar în lipsa dezvoltării unor argumente care să situeze criticile formulate în sfera temeiurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanţa de recurs nu este posibilă, din cuprinsul susţinerilor recurentei-pârâte neputând fi desprinse elemente relevante, care să permită verificarea legalităţii încheierii recurate.

În continuare, în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 522 din 28 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a nesocotit principiul legal şi constituţional al dublului grad de jurisdicţie, considerând nelegal că este suficient ca o singură instanţă să judece fondul pricinii.

Tot în susţinerea acestui motiv de casare recurenta-pârâtă a invocat şi lipsa de imparţialitate a instanţei de apel şi a unei judecăţi efective precum şi negarea dreptului la un proces echitabil în condiţii de contradictorialitate şi de egalitate a armelor, deoarece singurul aspect analizat a fost exclusiv acela al întinderii obligaţiei, fără a verifica condiţia preliminară şi esenţială a dovedirii îndeplinirii condiţiilor legale ce se impun pentru stabilirea existenţei unei obligaţii patrimoniale în sarcina pârâtei, fiind astfel încălcat şi principiul aflării adevărului.

Înalta Curte reţine că apelul este o cale de atac devolutivă prin care se reia, în limitele criticilor formulate de partea care promovează respectiva cale de atac, judecata cu privire la situaţia de fapt şi calificarea juridică pe care aceasta o primeşte, în vederea soluţionării pretenţiilor concrete ce reprezintă obiect al învestirii instanţei. Potrivit art. 477 Cod procedură civilă, "instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată".

În conformitate cu dispoziţiile art. 479 C. proc. civ., în limitele cererii de apel, instanţa de control judiciar devolutiv va verifica stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, motivele de ordine publică putând fi invocate şi din oficiu.

Totodată, instanţa de apel va putea dispune refacerea sau completarea probatoriului administrat la prima instanţă, putând chiar administra probe noi în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, caracterul devolutiv al căii de atac permite reanalizarea tuturor probelor, apărărilor şi argumentelor subsumate acesteia, chiar şi în cazul în care prima instanţă a omis o asemenea analiză, neimpunându-se ca, în baza principiului dublului grad de jurisdicţie, să se dispună trimiterea cauzei pentru o nouă judecată în faţa primei instanţe.

Dublul grad de jurisdicţie semnifică accesul la o cale de atac la instanţa de control judiciar, la care, în cauză, partea căzută în pretenţii a recurs, şi nu de o dublă reexaminare a tuturor argumentelor deduse judecăţii ce constituie justificarea pretenţiilor, respectiv a apărării în cauză.

Astfel, analizând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că sunt nefondate, având în vedere că instanţa de apel, în limitele controlului devolutiv a analizat toate motivele invocate de pârâtă prin apelul formulat, criticând, în principal, soluţia primei instanţe privind obligarea sa la suportarea cheltuielilor privind repararea părţilor comune ale imobilului cu privire la care au fost efectuate lucrările de renovare a căror contravaloare a fost solicitată de reclamantă.

Instanţa de apel, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, a analizat şi a răspuns argumentat tuturor criticilor acesteia care au vizat încuviinţarea şi administrarea probelor, natura, necesitatea sau realitatea lucrărilor efectuate, principiile care guvernează procesul civil, regimul juridic al părţilor din imobil vizate de lucrări, valabilitatea actelor administrative care au stat la baza efectuării lucrărilor ori a contractelor încheiate pentru executarea acestora.

Totodată, în calea devolutivă de atac, cu respectarea principiului aflării adevărului instituit prin art. 22 C. proc. civ., a fost suplimentat probatoriul administrat de către prima instanţă, încuviinţând în parte probele solicitate de apelanta-pârâtă, respectiv proba cu expertiză tehnică în construcţii şi proba cu înscrisuri.

Prin urmare, nu a fost încălcat nici dreptul la un proces echitabil în condiţii de contradictorialitate şi de egalitate a armelor, cum eronat susţine recurenta-pârâtă, aceasta fiind, în realitate, nemulţumită de modul de soluţionare al apelului formulat.

Sub aspectul încălcării dreptului la un proces echitabil şi a accesului la justiţie a mai susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de control judiciar devolutiv, în mod nelegal şi netemeinic, a susţinut că prin motivele de apel nu putea fi invocată excepţia nulităţii contractelor faţă de care pârâta era terţ.

Aceste critici, întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vor fi analizate şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi articol, întrucât, prin modul de formulare a criticilor se susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 1247 alin. (2) C. civ. prin raportare la art. 470 alin. (3) şi art. 479 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei nulităţii contractelor de lucrări.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a considerat că nu putea fi reţinută excepţia invocată, ca urmare a nelegalităţii procedurii de achiziţie publică desfăşurată pentru atribuirea acestora, în lipsa invocării acesteia în faţa primei instanţe, fie pe cale de excepţie, fie pe cale de acţiune, în condiţiile art. 1247 alin. (2) C. civ., întrucât se opun prevederile art. 478 C. proc. civ.

A mai reţinut instanţa de apel că nelegalitatea însăşi a procedurii de achiziţie desfăşurate de intimata-reclamantă nu putea fi analizată în afara cadrului oferit de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 101/2016 şi cu nesocotirea termenelor instituite de acest act normativ.

În legătură cu aceste dezlegări ale instanţei de control judiciar devolutiv, instanţa supremă constată că recurenta-pârâtă nu a dezvoltat critici concrete din care să rezulte nelegalitatea hotărârii pronunţate, nefiind contestate în substanţa lor considerentele instanţei de apel cu privire la soluţionarea excepţiei nulităţii contractelor de lucrări.

Faptul că soluţia criticată nu coincide cu modul în care recurenta şi-a structurat memoriul de apel şi cu propriile convingeri, aşa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuţie chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

În continuare, prin memoriul de recurs, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., s-a susţinut că raţionamentul instanţei de apel este contradictoriu în ceea ce priveşte izvorul creanţei pretinse de reclamantă precum şi reţinerea dovedirii lucrărilor efectuate, în condiţiile în care expertiza preliminară autorizaţiilor de construire şi avizul Ministerului Culturii priveau intervenţii şi lucrări locale, punctuale, iar nu totale la faţadă, ferestre, scurgeri, acoperiş.

De asemenea, s-a invocat nelegalitatea deciziei instanţei de apel din perspectiva elementelor străine cauzei, care nu au un fundament juridic, faptic şi tehnic, având în vedere că reclamanta a declarat că a eliminat doar acele costuri ce au privit tâmplăria exterioară aferente spaţiilor folosite exclusiv de aceasta, toate celelalte costuri pretinse fiind imputate în mod nelegal pârâtei, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 654 alin. (2) C. civ.

În legătură cu motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat în mod formal de către recurenta-pârâtă, nefiind dezvoltată nicio critică corespunzătoare acestui motiv de nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs nu sunt dezvoltate critici concrete subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., toate argumentele expuse urmărind o reevaluare a situaţiei de fapt prin reinterpretarea materialului probator, aspect ce nu este permis în această etapă procesuală, având în vedere specificul căii extraordinare de atac a recursului, care nu poate viza decât chestiuni de legalitate, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referirile recurentei privind interpretarea probatoriului vizează netemeinicia hotărârii atacate, aspecte care nu pot avea aptitudinea de a declanşa un control de legalitate în raport de motivul invocat.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidenţa acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei pronunţate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, invocat în mod formal de recurenta-pârâtă în cuprinsul memoriului de recurs.

Cu privire la argumentele expuse în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea principiului relativităţii efectelor contractului reglementat de dispoziţiile art. 1280 C. civ. şi cel al inopozabilităţii faţă de prevederile art. 641 alin. (4) şi 654 alin. (2) C. civ.

În acest sens a precizat recurenta-pârâtă că nu a acordat putere de reprezentare şi nici nu a mandatat reclamanta să încheie contractele privind serviciile şi lucrările asumate, sens în care a făcut trimitere la prevederile art. 1309 alin. (1) şi art. 2017 alin. (1) C. civ.

În legătură cu opozabilitatea contractului şi principiul relativităţii efectelor acestuia, Înalta Curte, verificând decizia recurată, constată că instanţa de apel a răspuns criticilor pârâtei, reţinând, în mod corect, că fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii este reprezentat de dispoziţiile legale care instituie obligaţia coproprietarilor de a suporta cheltuielile legate de întreţinerea, repararea şi exploatarea părţilor comune, respectiv art. 654 alin. (1) C. civ., şi nu de contractele de lucrări încheiate de reclamantă cu terţii ori de un pretins mandat acordat de pârâtă reclamantei, nefiind vorba despre o încălcare a principiului relativităţii efectelor contractului cum s-a susţinut de către pârâtă prin memoriul de apel.

A mai reţinut instanţa de apel că dovada întinderii sumelor datorate de pârâtă s-a făcut cu contractele încheiate prin procedura de achiziţie publică în condiţiile Legii nr. 98/2006 şi a H.G. nr. 365/2017 coroborate cu situaţiile de lucrări, documentele de plată şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, apelanta-pârâtă având posibilitatea de a dovedi o altă valoare a datoriei.

De asemenea, a mai statuat instanţa de control judiciar devolutiv că lucrările efectuate asupra imobilului din litigiu au fost menite să asigure conservarea bunului şi preîntâmpinarea distrugerii acestuia, nefiind vorba despre lucrări care să fi vizat exclusiv înfrumuseţarea, cum a susţinut pârâta în justificarea refuzului său de plată.

În acest sens, instanţa de apel a reţinut ca nefiind aplicabile dispoziţiile art. 641 alin. (4) C. civ., acestea vizând coproprietatea obişnuită, iar nu cea forţată, incidentă în cauză.

Prin dezvoltarea criticilor anterior expuse, recurenta-pârâtă nu a contestat, în substanţa lor, dezlegările instanţei de control judiciar devolutiv cu privire la motivul de apel ce viza încălcarea principiului relativităţii efectelor contractului şi inopozabilitatea, nearătând în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate prin prezentarea greşelilor de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la dispoziţiile de drept material invocate.

Mai mult, Înalta Curte observă că, în substanţa lor, susţinerile recurentei-pârâte subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă nu constituie critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât reluarea afirmaţiilor identice ale aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Trimiterile recurentei-pârâte în cuprinsul memoriului de recurs la textele de lege ale art. 1280 C. civ., referitoare la principiul relativităţii efectelor contractului, ale art. 1309 alin. (1) C. civ. privind lipsa sau depăşirea puterii de reprezentare, ale art. 2017 alin. (1) C. civ. vizând executarea mandatului, ale art. 641 alin. (4) şi art. 654 alin. (2) C. civ., la dispoziţiile speciale ale Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi Legii nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, fără a se arăta în concret de ce este greşit raţionamentul curţii de apel, nu relevă încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de control judiciar devolutiv a unor reguli de drept sau a dispoziţiilor legale aplicabile. Acestea reprezintă o reiterare, în recurs, a susţinerilor formulate în faţa instanţelor devolutive, care au primit deja o dezlegare, prin soluţionarea apelului şi nu pot constitui, ca atare, motive de nelegalitate în sensul prevederilor de strictă interpretare cuprinse în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, reluarea situaţiei de fapt pe care s-au întemeiat soluţiile instanţelor de fond, vizând derularea raporturilor contractuale şi realizarea lucrărilor de reparaţii asupra imobilului aflat în coproprietatea forţată a celor două părţi, fără a se preciza în ce constau greşelile de judecată în aplicarea regulilor de drept incidente, nu reprezintă o motivare a recursului în sensul prevăzut de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cu referire la motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din acelaşi cod.

Motivele invocate de recurenta-pârâtă nu vizează argumentele reţinute de instanţa de apel în justificarea soluţiei de respingere a apelului care a apreciat, în acord cu prima instanţă, că lucrările efectuate asupra imobilului din B-dul. x nr. 3-5 au privit părţile aflate în coproprietatea forţată a părţilor, fiind necesare şi utile, în înţelesul art. 658 alin. (3) lit. a) şi b) din C. civ., menite să asigure conservarea bunului monument istoric, încadrându-se în limitele autorizaţiilor de construire eliberate de Primăria Municipiului Bucureşti.

Toate argumentele recurentei-pârâtei subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reprezintă trimiteri la elemente de fapt, deja analizate de instanţele de fond, prin prisma probatoriului administrat, precum şi o reiterare a aspectelor de fond supuse judecăţii.

În egală măsură, Înalta Curte constată că în cadrul acestor critici sunt reluate în mare parte motivele cuprinse în cererea de apel, recurenta-pârâtă neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze argumentele instanţei de apel şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această etapă procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Motivele din apel nu pot fi invocate tale quale în cadrul recursului, întrucât, procedând astfel, practic recurenta-pârâtă critică soluţia primei instanţe. Or, obiectul recursului îl constituie decizia instanţei de apel, a cărei conformitate cu regulile de drept aplicabile trebuie verificate numai prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, nu sunt întrunite exigenţele art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, care vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, dispoziţii de strictă interpretare şi aplicare.

Faţă de toate aceste considerente, se constată că nu se confirmă niciunul dintre motivele de nelegalitate instituite de prevederile art. 488 din C. proc. civ., instanţa de apel dând în mod corect eficienţă normelor de drept procedural şi material incidente cauzei, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică.

Pentru aceste motive, constatând că nu poate fi reţinută nelegalitatea deciziei atacate prin prisma criticilor invocate, recursul va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta ­­­­­­­­­­­Dac Investiţii şi Construcţii S.R.L. împotriva încheierilor de şedinţă din 31.05.2022, 28.06.2022 şi a deciziei civile nr. 522 din 28 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2023.