Cassation dismissed: no cassation admissibility for new factual arguments on quarantine expense reimbursement intermediary status or unraised procedural omissions

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021 la 18 februarie 2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 133,545 RON, reprezentând debit restant în baza facturii nr. x/04.06.2020, conform contractului de prestări servicii nr. x/10.04.2020, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 369/2022 din 17.03.2022, Tribunalul Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea principală formulată de reclamanta A. S.R.L în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar şi chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii, ca nefondată.

A admis cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă şi a dispus obligarea chematului în garanţie Ministerul Sănătăţii la plata către reclamantă a sumei de 133.545 RON.

De asemenea, în baza art. 453 Cod procedură civilă, a fost obligat chematul în garanţie la plata sumei de 7.735 RON către reclamantă, reprezentând onorariu avocaţial, precum şi suma de 3.776 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

2. Împotriva încheierii din 15.02.2022 şi a sentinţei civile nr. 369/17.03.2022 pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat apel principal chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii.

Reclamanta A. S.R.L. a formulat apel incident împotriva sentinţei civile nr. 369/17.03.2022, cererile de apel fiind înregistrate sub nr. x/2021 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Prin încheierea nr. 227 din 17.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, Complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale şi trimisă cauza spre competentă soluţionare secţiei a II-a Civile, de insolventă şi litigii cu profesionişti.

Prin decizia civilă nr. 39, pronunţată la 29 martie 2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a admis apelul declarat de chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii împotriva încheierii din 15.02.2022 şi a sentinţei civile nr. 369/17.03.2022 pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi apelul incident formulat de apelanta A. S.R.L.

A schimbat în parte încheierea din 15.02.2022, în sensul că a respins în principiu ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta împotriva chematului în garanţie Ministerul Sănătăţii.

A schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., şi a obligat pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar să plătească reclamantei suma de 133.544,50 RON reprezentând debit restant.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3776 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi suma de 2735 RON, onorariu avocat pentru judecata în prima instanţă şi cheltuieli de judecată de 1888 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă apelului.

3. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv dispoziţiile art. 476, art. 477, art. 478 C. proc. civ., precizând că, deşi prin întâmpinarea depusă a invocat faptul că toate sumele de bani se decontau ca urmare a cererilor depuse de către chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii, ca urmare a contractului încheiat între U.A.T. şi Direcţia de Sănătate Publică, acest aspect nu a fost analizat, ceea ce implică constatarea nulităţii hotărârii atacate.

În acest sens s-a arătat că instanţa de apel a omis să analizeze cererea de chemare în garanţie a Ministerului Sănătăţii formulată în data de 08.07.2021, hotărârea atacată bazându-se pe un silogism nesusţinut din punct de vedere probatoriu şi străin de situaţia de fapt, instanţa nepronunţându-se asupra aspectelor relevante în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă recurenta-pârâtă a precizat că instanţa de apel a omis să analizeze aspectul ce viza decontarea sumelor de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Tulcea, căreia i-au fost predate cererile de fundamentare, obligaţie ce îi revenea potrivit contractului încheiat cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, înregistrat sub nr. x din 31 martie 2020, neputând fi astfel antrenată răspunderea sa contractuală, pârâta fiind doar un intermediar. În dezvoltarea acestei critici recurenta-pârâtă a făcut trimiteri la procedura de decontare a cheltuielilor de carantină.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

A precizat recurenta-pârâtă că părţile au încheiat contractul având ca obiect decontarea cheltuielilor pentru carantină din bugetul chematului în garanţie conform prevederilor H.G. nr. 201/2020, privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină şi luarea unor măsuri în domeniul sănătăţii, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare. În cuprinsul contractului părţile au prevăzut expres cheltuielile de carantină pentru fiecare persoană ca fiind cele menţionate la art. 2 lit. a), a)1) şi b), pct. i, ii, iii) din H.G. nr. 201/2020.

Potrivit art. 5 alin. (1) din contract, în vederea decontării contravalorii bunurilor şi serviciilor aferente carantinei, reclamanta trebuia să prezinte pârâtei cererile fundamentate până cel târziu la data de 5 a lunii următoare celei pentru care solicita decontarea cheltuielilor, însoţite de documentele justificative.

Decontarea autorităţilor publice locale se făcea de către direcţiile de sănătate publică judeţene prin transfer de la bugetul Ministerului Sănătăţii, conform H.G. nr. 201/2020.

Subsumat acestui motiv de recurs au fost făcute trimiteri şi la dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 19 iulie 2023.

Prin întâmpinarea înregistrată la 4 septembrie 2023 intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

La 1 septembrie 2023 a fost înregistrată la dosar întâmpinarea formulată de intimatul-chemat în garanţie Ministerul Sănătăţii, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, anularea recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, solicitând respingerea apărărilor intimaţilor, respectiv a excepţiei nulităţii recursului, cu consecinţa admiterii căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată.

Prin rezoluţia din data de 28 septembrie 2023 a fost stabilit termen de judecată pentru soluţionarea recursului la 5 decembrie 2023 cu citarea părţilor în şedinţă publică.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărei trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi constând în realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare expres şi limitativ reglementate prin pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot forma obiectul unei analize în această etapă procesuală criticile expuse de recurenta-pârâtă cu privire la situaţia de fapt stabilită în etapele procesuale anterioare de către instanţele devolutive.

Recurenta-pârâtă a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., dispoziţii legale potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ori atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv dacă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

O primă critică invocată de recurentă întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, se referă la faptul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 476, art. 477, art. 478 C. proc. civ. privind limitele efectului devolutiv al apelului, precizând că, deşi prin întâmpinarea depusă a invocat faptul că toate sumele de bani se decontau ca urmare a cererilor depuse de către chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii, ca urmare a contractului încheiat între U.A.T. şi Direcţia de Sănătate Publică, acest aspect nu a fost analizat, ceea ce are drept consecinţă constatarea nulităţii hotărârii atacate.

Înalta Curte formulează observaţia că, deşi această critică a fost subsumată motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin argumentele dezvoltate în susţinere recurenta-pârâtă invocă şi omisiunea instanţei de apel de a analiza apărările formulate pe calea întâmpinării din apel, critică ce reprezintă de fapt un argument pentru incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica referitoare la omisiunea instanţei de apel de a analiza aspectul ce viza decontarea sumelor de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Tulcea recurenta-pârâtă a făcut trimitere la procedura de decontare a cheltuielilor, precizând că nu putea fi atrasă răspunderea sa contractuală, întrucât era doar un intermediar pentru plata acestor sume.

Având în vedere modul de formulare a criticilor anterior expuse, instanţa supremă le va analiza în mod cumulativ, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de pct. 5 şi 6 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauză, nu au fost încălcate normele de procedură care reglementează regulile procesului civil indicate de recurentă, întrucât, contrar celor susţinute, instanţa de apel nu a adus atingere limitelor efectului devolutiv al căii ordinare de atac, analizând detaliat toate aspectele deduse judecăţii prin prisma probatoriului administrat.

Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a apelat presupun ca instanţa de apel să se raporteze la criticile apelantului şi să nu rejudece cauza dincolo de aceste limite, dar, în acelaşi timp, vor trebui evaluate şi toate apărările formulate de partea adversă, întrucât numai în acest fel se poate spune că ceea ce s-a apelat se rejudecă în fond.

Verificând decizia recurată, se reţine că instanţa de apel a analizat chestiunile deduse judecăţii, în limitele efectului devolutiv al celor două apeluri declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de chematul în garanţie Ministerul Sănătăţii şi prin prisma apărărilor formulate de pârâtă, arătând că, potrivit relaţiilor contractuale dintre reclamantă şi pârâtă, aceasta din urmă era ţinută, potrivit art. 3 din contract, să asigure decontarea lunară a cheltuielilor aferente carantinei pe baza cererilor fundamentate ale persoanei juridice, însoţite de documentele justificative.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, a reţinut instanţa de apel că răspunderea contractuală a pârâtei nu putea fi înlăturată de faptul că decontarea cheltuielilor se făcea după alocarea fondurilor de la Ministerul Sănătăţii, acest aspect putând constitui un motiv de admitere a cererii de chemare în garanţie formulate de pârâtă.

Aşadar, instanţa de apel a verificat situaţia de fapt stabilită de prima instanţă, precum şi aplicarea legii, exercitându-şi rolul prevăzut de norma legală a art. 479 alin. (1) din C. proc. civ.

În realitate, prin criticile formulate, recurenta-pârâtă nu dezvoltă critici corespunzătoare argumentelor care au determinat pronunţarea deciziei recurate ci îşi exprimă nemulţumirea că faţă de situaţia de fapt reţinută care nu concordă cu apărările sale şi cu propriul mod de reprezentare a obligaţiilor asumate convenţional.

Totodată, prin reluarea procedurii de decontare a cheltuielilor, reţine Înalta Curte că recurenta, prin invocarea încălcării unor reguli ale procesului civil, urmăreşte, de fapt, să supună analizei instanţei de recurs reevaluarea situaţiei de fapt, fără a formula critici concrete cu privire la modul de aplicare de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale ce reglementează procedura de decontare.

Stabilirea situaţiei de fapt este, însă, atributul exclusiv al instanţelor de fond, iar potrivit dispoziţiilor legale, instanţei de recurs nu îi este permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situaţiei de fapt şi nici reaprecierea probatoriului cauzei.

Prin urmare, nu pot fi primite criticile recurentei-pârâte privind încălcarea dispoziţiilor art. 476, 477 şi 478 C. proc. civ. referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului şi cele privind omisiunea instanţei de a analiza apărările formulate pe calea întâmpinării din apel, hotărârea pronunţată cuprinzând o analiză amplă a chestiunilor deduse judecăţii, prin raportare atât la motivele celor două apeluri, cât şi a apărărilor pârâtei.

Se constată, aşadar, că în cauză, instanţa de apel a respectat exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a susţinut şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., făcând referire la dispoziţiile H.G. nr. 201/2020, privind aprobarea normelor metodologice pentru stabilirea cheltuielilor pentru carantină şi luarea unor măsuri în domeniul sănătăţii, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare şi la cele ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Subsumat acestui motiv de recurs a menţionat recurenta-pârâtă că instanţa de apel a omis să analizeze cererea de chemare în garanţie a Ministerului Sănătăţii formulată în data de 08.07.2021.

În legătură cu această critică Înalta Curte formulează observaţia că cererea de chemare în garanţie a Ministerului Sănătăţii a fost formulată de către pârâtă în faţa primei instanţe în data de 08.07.2021, pârâta fiind decăzută din dreptul de a formula această cerere la termenul din 08.12.2021, nefiind criticată însă această chestiune pe calea apelului, astfel încât să poată fi invocată omisiunea instanţei de prim control judiciar de a analiza solicitarea pârâtei.

Potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de nelegalitate prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că acest motiv de casare a fost invocat omisso medio, aceste aspecte nefiind sesizate în apel, cum anterior s-a arătat.

Fiind susţinute pentru prima dată în calea extraordinară de atac pendinte, deşi ele puteau fi invocate în controlul de fond realizat prin mijlocirea apelului, sancţiunea prefigurată de lege este aceea că, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., ele nu pot fi primite de instanţa care judecă recursul.

Prin urmare, aceste critici vor fi înlăturate din cadrul examenului de legalitate a deciziei recurate.

Cu privire la celelalte critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a reluat chestiunile invocate în faţa instanţelor de fond cu privire la procedura de decontare a cheltuielilor pentru carantină, citând dispoziţiile H.G. nr. 201/2020 şi cele ale Legii nr. 95/2006.

Înalta Curte constată că prin criticile dezvoltate partea tinde la o reapreciere a situaţiei de fapt, susţinând că nu poate fi antrenată răspunderea sa contractuală, întrucât decontarea sumelor se făcea de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Tulcea, pârâta fiind doar intermediarul acestor sume.

Aspectele de fapt invocate de recurentă şi care privesc modul de derulare a relaţiilor contractuale dintre părţi nu pot fi analizate în cadrul controlului de legalitate exercitat de instanţa de recurs, întrucât vizează situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, iar nu legalitatea deciziei atacate.

În acest context, Înalta Curte reaminteşte că, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună acestei instanţe examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din acelaşi cod, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de acest articol.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 39 din 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Referitor la cererea intimatei-reclamante A. S.R.L., privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Intimata- reclamantă A. S.R.L., nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Murighiol, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 39 din 29 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2023.