Inadmissibility of extraordinary appeal against final decision in administrative contract dispute under sole-appeal regime
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal (recurs) as inadmissible, leaving in force the appellate decision that had previously dismissed the plaintiff's claim as time-barred, thereby resulting in a final victory for the defendant. The underlying dispute involved a claim for damages totaling approximately 457,000 RON arising from the execution of administrative contracts, which the first-instance court rejected based on the three-year statute of limitations for the right of action. The decisive legal basis was the principle of legality of judicial remedies, specifically Article 457 of the Civil Procedure Code, combined with Article 53(11) and Article 55(31) of Law No. 101/2016, which designated the appeal as the sole available remedy for disputes regarding administrative contracts; consequently, because the final-instance tribunal's decision was rendered in a proceeding where only appeal is permitted, the subsequent cassation appeal constituted a legal remedy not provided for by law and was rejected under Article 496(1) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of extraordinary appeal against final decision in administrative contract dispute under sole-appeal regime: Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023
Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la 15.03.2022, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Constanţa a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 457.203,67 RON, reprezentând prejudiciu, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2024/07.06.2022, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a Civilă din cadrul aceluiaşi tribunal.
Prin sentinţa civilă nr. 1293/15.11.2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 83/17.05.2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins ca nefondat apelul.
Împotriva acestei decizii civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.
În motivare, recurenta a argumentat că termenul de prescripţie a dreptului la acţiune începe să curgă de la data când titularul dreptului a cunoscut naşterea lui. În acest sens, a indicat că momentul relevant este cel al emiterii actului de control, respectiv data de 19.06.2019, şi că nu există identitate între data naşterii dreptului la acţiune şi data efectuării plăţilor.
De altfel, a subliniat că nu poate fi vorba de "producerea pagubei" până la data întocmirii actului de control, argumentând că nu exista reprezentarea caracterului nelegal al plăţii şi, prin urmare, paguba în sine nu exista înainte de această dată.
În concluzie, recurenta a evidenţiat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 15.03.2022 şi că nu s-a împlinit termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani, afirmând că acţiunea a fost depusă în termen. De asemenea, a subliniat că faptul cauzator de prejudiciu este stabilit de organul de control şi reprezintă o condiţie esenţială a dreptului la despăgubire.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 şi 482 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.
Reclamanta a învestit, la 15.03.2022, instanţele cu un litigiu generat de executarea unor contracte administrative, şi anume Acordurile cadru de lucrări nr. x/27.11.2009 şi nr. y/01.07.2011, în subsecvenţa cărora au fost încheiate mai multe contracte: nr. x/04.03.2011, nr. 277/01.07.2011, nr. 368/03.10.2011, nr. 1/03.01.2012, nr. 282/03.07.2012, nr. 2/04.01.2013 şi nr. 146/15.04.2013, atribuite printr-o procedură de achiziţie publică în temeiul O.U.G. nr. 34/2006.
În forma în vigoare la data sesizării instanţei sesizate, 15.03.2022, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative.
Raportând aceste repere la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa supremă constată că decizia civilă nr. 83/17.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.
Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficienţă textelor de lege enunţate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. - Sucursala Regională de Căi Ferate Constanţa împotriva deciziei civile nr. 83/17.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A. S.R.L.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2023.