Ministry's recourse inadmissible; final ruling on 2021 student transport subsidies stands.

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, secţia Civilă la 10.06.2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Judeţean Bihor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 65.098,75 RON, reprezentând contravaloare transport elevi în luna februarie 2021, conform facturii seria x OMN nr. x/28.02.2021.

La 12.07.2021, pârâtul Consiliul Judeţean Bihor a formulat o cerere de chemare în garanţie atât a Ministerului Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, cât şi a Ministerului Educaţiei, solicitând ca în cazul admiterii acţiunii reclamantei, să se dispună obligarea chematelor în garanţie la plata sumelor la care ar putea fi obligat.

Prin sentinţa civilă nr. 6268/20.12.2021, Judecătoria Oradea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din 13.10.2022, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis în principiu cererea de chemare în garanţie.

Prin sentinţa nr. 247/LP/22.12.2022, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice; a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 65.098,75 RON, reprezentând contravaloarea transportului elevilor în luna februarie 2021, a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat chemaţii în garanţie să plătească în solidar pârâtului aceeaşi sumă de 65.098,75 RON; a obligat pârâtul să achite reclamantei suma de 2.407 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, iar chematele în garanţie să plătească în solidar această sumă către pârât.

Împotriva acestei sentinţe, chemaţii în garanţie au declarat apel, fiecare criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 141/2023-A/15.05.2023, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Recurentul a subliniat că obiectul litigiului în discuţie este executarea unui contract administrativ, iar în acest sens a menţionat dispoziţiile legale din Legea nr. 554/2004, în special art. 1 alin. (1) şi art. 2 lit. c), susţinând că dosarul se impunea a fi soluţionat de instanţa de contencios administrativ, nicidecum de instanţa civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a argumentat că excepţia inadmisibilităţii cererii sale de chemare în garanţie a fost respinsă în mod eronat, deoarece nu există nicio prevedere legală în vigoare care să o oblige să asigure fondurile necesare pentru plata contravalorii transportului elevilor efectuat de A. S.A. în luna februarie 2021. În acest context, a invocat încălcarea art. 72 alin. (1) C. proc. civ. şi a subliniat că între reclamantă şi pârât a fost încheiat un contract, iar obligaţiile privind plata serviciilor de transport şi prestarea lor au fost asumate doar de aceste părţi.

În continuare, a mai susţinut că instanţa de apel a respins în mod eronat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, reţinând că recurentul "coordonează acţiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar", conform Legii nr. 500/2002. Or, rolul Ministerului de Finanţe este de a administra bugetul de stat şi nu de a vira sume către alţi ordonatori de credite în afara prevederilor legale şi a proiectelor elaborate de toate ministerele conform legii bugetului de stat.

Recurentul a mai afirmat că neacordarea drepturilor băneşti de către ordonatorii de credite care, potrivit legii, elaborează propriile bugete, nu poate implica răspunderea Ministerului Finanţelor.

De asemenea, a evidenţiat că finanţarea de bază se stabileşte în funcţie de costul standard per elev/preşcolar/antepreşcolar, conform metodei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, potrivit art. 101 alin. (2) din Legea nr. 1/2011. Astfel, întrucât Ministerul Educaţiei şi Cercetării are calitatea de autoritate centrală cu rol de reglementare în domeniul educaţiei şi învăţământului, care elaborează legislaţia şi asigură aplicarea strategiilor şi politicilor în acest domeniu, acestuia îi revine obligaţia de a soluţiona prezenta situaţie, iar Ministerul Finanţelor nu poate fi responsabil pentru neacordarea drepturilor băneşti.

În final, a subliniat că este inadmisibil ca instanţa de apel să reţină că Ministerul Educaţiei are obligaţia de a plăti şi să oblige la plată o altă entitate, şi anume Ministerul Finanţelor.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 494, raportat la art. 482 şi la art. 248 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Reclamanta a învestit, la 10.06.2021, instanţele cu un litigiu generat de executarea unui contract administrativ, respectiv contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate în judeţul Bihor nr. 192/10.09.2020, încheiat în temeiul Hotărârii Consiliului Judeţean Bihor nr. 381/20.12.2013.

Prin această hotărâre, reclamantei i-au fost atribuite mai multe trasee, conform Programului judeţean de transport rutier public de persoane prin curse regulate pentru perioada 2013-2019, aprobat prin Hotărârea Consiliului Judeţean Bihor nr. 294/2012, în temeiul Legii nr. 92/2007, a Normelor de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nr. 353/2007.

Înalta Curte notează că legea cadru pentru serviciile comunitare de utilităţi publice, inclusiv transportul public local de călători, este Legea nr. 51/2006, republicată, iar procedura de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii pentru aceste servicii se stabileşte conform prevederilor Legilor nr. 98/2016, nr. 99/2016 şi nr. 100/2016.

În forma în vigoare la data sesizării instanţei sesizate, 10.06.2021, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative.

Raportând aceste repere la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa supremă constată că decizia nr. 141/2023-A/15.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurentul a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficienţă textelor de lege enunţate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva deciziei nr. 141/2023-A/15.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A., intimatul-pârât Consiliul Judeţean Bihor şi intimatul-chemat în garanţie Ministerul Educaţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2023.