Public contract dispute: Exclusion of cassation where law limits appeal to a single final instance
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed as inadmissible the appeal filed by the defendant public authority, thereby rendering the lower appellate court’s decision final and binding, which had annulled the trial court’s dismissal and remanded the case. The dispute involved a civil action for non-payment of principal and late penalties arising from the execution of a public service contract, where the defendant challenged the appellate court's determination that the first-instance judgment lacked sufficient reasoning and failed to examine the merits. In its decisive legal basis, the Court applied the principle of legality of appeals under Article 129 of the Constitution and Article 457 of the Code of Civil Procedure, holding that the defendant’s appeal was procedurally invalid because, under Article 53(11) and Article 55(31) of Law No. 101/2016, actions concerning public contracts are subject only to the appellate instance as the final remedy, thus precluding any further appeal under Article 483(2) and Article 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Public contract dispute: Exclusion of cassation where law limits appeal to a single final instance: Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023
Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la 06.11.2020, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Cernavodă, prin Primar, solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 34.034 RON, reprezentând debit principal restant şi de 3.907,10 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data de 12.10.2020, precum şi în continuare până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 350/15.03.2021, Judecătoria Medgidia a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia Civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 623/19.05.2022, Tribunalul Constanţa, secţia Civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe civile, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 79/12.05.2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi a admis apelul, a anulat sentinţa civilă apelată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.
Împotriva acestei decizii civile, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.
În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a susţinut că, în ciuda concluziei eronate a instanţei de apel, examinarea şi verificarea simplă a considerentelor sentinţei apelate evidenţiază opinia greşit conturată de instanţă în sensul că s-ar fi încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Potrivit recurentei, prima instanţă a oferit o amplă motivare a aspectelor de fapt şi de drept reţinute în cauză, iar acestea pot fi identificate în cuprinsul hotărârii la filele x şi 3.
Recurenta a mai susţinut că aprecierea instanţei, în sensul că există o nemotivare a sentinţei apelate şi, în consecinţă, o necercetare a fondului cauzei, nu poate fi acceptată. Acest lucru se datorează faptului că tribunalul a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., stabilind şi reţinând o anumită situaţie de fapt pe baza probelor administrate, fiind analizate detaliat în cuprinsul hotărârii.
În opinia recurentei, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată prin raportare la examinarea coroborată a probelor administrate, sens în care s-a apreciat ca fiind întemeiată apărarea referitoare la îndeplinirea condiţiilor excepţiei de neexecutare a contractului, având în vedere că reclamanta însăşi a fost partea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile. Această concluzie este susţinută de prevederile art. 13.2 din contract şi de clauzele prevăzute în caietul de sarcini. În acest context, a afirmat că nu se poate susţine cu temeinicie ipoteza că hotărârea nu a fost motivată corespunzător sau că fondul cauzei nu ar fi fost examinat, aşa cum, în opinia sa, greşit a concluzionat instanţa de apel.
Recurenta a mai susţinut că presupusa omisiune a tribunalului de a indica motivele de drept pentru care a intervenit neaplicarea convenţiei încheiate între părţi în anul 2015, convenţie care era în vigoare la data formulării acţiunii, reprezintă motive contradictorii şi străine de natura pricinii. În acest sens, argumentează că obiectul examinării a fost contractul de prestări servicii nr. x/05.04.2018, şi nu aplicabilitatea unei convenţii încheiate în anul 2015.
În egală măsură, şi motivele reţinute în cuprinsul considerentelor deciziei recurate, conform cărora "instanţa nu ar fi analizat efectele actelor emise de Consiliul Concurenţei în materie asupra contractelor în curs, raportat la prevederile legale incidente", reprezintă motive străine de natura cauzei.
A mai susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. prin nesocotirea principiului rolului activ al judecătorului. În acest sens, argumentează că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii sale prin stabilirea expressis verbis în considerentele deciziei că există o obligaţie procesuală pentru instanţa de trimitere, constând în necesitatea examinării şi analizării unor motive de apel care în realitate nu au fost invocate.
În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
La 21.08.2023, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, iar la 21.11.2023, prin notele scrise înregistrate la dosar a invocat excepţia nulităţii recursului în privinţa primului motiv de recurs.
Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 şi 482 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.
Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.
Reclamanta a învestit, la 06.11.2020, instanţele cu un litigiu generat de executarea unui contract administrativ, respectiv contractul de prestări servicii nr. x/05.04.2018, încheiat între părţi în temeiul Legii nr. 98/2016.
În forma în vigoare la data sesizării instanţei sesizate, 06.11.2020, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative.
Raportând aceste repere la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa supremă constată că decizia civilă nr. 79/12.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.
Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficienţă textelor de lege enunţate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.
Cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Cernavodă, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 79/12.05.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă de Insolvenţă şi Litigii cu Profesioniştii şi Societăţi, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2023.