Inadmissibility of cassation appeal against administrative service contract dispute where appeal is the exclusive remedy

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2023

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă la data de 30.03.2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, solicitând obligarea acesteia la achitarea sumelor de 11.900 RON, pentru serviciile prestate în luna august 2020 aferente contractului subsecvent de servicii pentru circumscripţia sanitar-veterinară de asistenţă Grădina nr. 6/13.01.2020, şi de 11.900 RON, pentru serviciile prestate în luna august 2020 aferente contractului subsecvent de servicii pentru circumscripţia sanitar-veterinară de asistenţă Cogealac nr. 14/13.01.2020, conform art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, modificat prin Legea nr. 236/2019 şi în temeiul O.U.G. nr. 117/2020.

La 16.09.2021, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Prin sentinţa civilă nr. 11824/28.10.2021, Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia II-a civilă.

Prin încheierea din 03.02.2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a calificat cererea de lărgire a cadrului procesual a reclamantei drept o cerere de completare a acţiunii şi a introdus-o în cauză pe Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în calitate de pârâtă.

Prin sentinţa civilă nr. 583/11.05.2022, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi a obligat pârâtele la plata către reclamantă a sumelor de 11.900 RON, pentru serviciile prestate în luna august 2020 pentru contractul subsecvent de servicii pentru circumscripţia sanitar-veterinară de asistenţă Grădina nr. 6/13.01.2020, şi de 11.900 RON, pentru serviciile prestate în luna august 2020 pentru contractul subsecvent de servicii pentru circumscripţia sanitar-veterinară de asistenţă Cogealac nr. 14/13.01.2020; a obligat pârâtele în solidar la plata către reclamantă a sumei de 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtele au declarat apel, fiecare criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 57/08.02.2023, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi a respins ca nefondate apelurile.

Împotriva acestei decizii, pârâtele au declarat recurs, fiecare solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În expunerea motivelor recursului său, recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a susţinut că, în raport cu art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004 şi pct. 4 din Anexa 2 la H.G. nr. 1415/2009, direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt instituţii publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea A.N.S.V.S.A, fiind finanţate din venituri poprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat.

În continuare, recurenta a evidenţiat statutul juridic al Direcţiilor Sanitare Veterinare pentru Siguranţa Alimentelor, subliniind subordinea acestora faţă de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi modalităţile de finanţarea acestora, inclusiv din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, context în care a susţinut că acestea au capacitate procesuală.

Recurenta, subliniindu-şi calitatea de ordonator principal de credite, a susţinut că a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar dispoziţia curţii de apel cu privire la această excepţie este considerată a fi dată cu aplicarea greşită a textelor de lege menţionate anterior.

O altă critică adusă se referă la dispoziţia dată asupra fondului cauzei, context în care recurenta a afirmat că, în contradicţie cu concluziile reţinute de instanţa de apel, nu era suficient ca reclamanta să fie beneficiară a contractelor de concesiune şi/sau prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de drepturile prevăzute de această lege.

De asemenea, a mai evidenţiat că beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau contractelor de servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 vor primi suma de 10.000 RON doar dacă au încheiat, în conformitate cu prevederile legii, un act adiţional cu D.S.V.S.A. judeţene sau a municipiului Bucureşti. Aceasta se aplică numai în temeiul decontului şi documentelor justificative stipulate în Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

În acest context, recurenta a învederat instanţei că, după aprobarea normelor metodologice şi încheierea de către medicii veterinari a actelor adiţionale, a procedat la alocarea sumelor către direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene în vederea efectuării plăţii, începând cu luna septembrie 2020, având în vedere data la care au fost încheiate actele adiţionale, respectiv 31.08.2020. Aşadar, în lipsa prevederii bugetare şi a actelor adiţionale nu se putea proceda la efectuarea plăţii pentru luna august 2020.

Recurenta a subliniat faptul că intimata nu a depus la dosarul cauzei actul adiţional ce trebuia încheiat cu D.S.V.S.A. Constanţa, în conformitate cu art. 8 alin. (7) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020. Or, la dosarul cauzei a fost depusă doar factura şi decontul justificativ, fără a fi însoţite de documentele justificative prevăzute de art. 6 alin. (3) din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020. A mai subliniat că aceste înscrisuri sunt verificate şi vizate de către medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale, înainte de depunerea oficială la registratura D.S.V.S.A. judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti. Aşadar, dreptul intimatei este unul sub condiţie, întrucât acordarea sumei de 10.000 RON lunar este circumscrisă îndeplinirii de către aceasta a obligaţiilor prevăzute la art. 2 şi art. 5 alin. (1)-art. 8 din Capitolul II din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

Potrivit recurentei, nu este suficient ca intimata să fie beneficiara unor contracte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru a beneficia de suma de 10.000 RON pe lună.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin memoriul său de recurs, recurenta-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a susţinut că instanţa de apel a ignorat faptul că obligaţia stabilită prin Legea nr. 236/2019 este a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care asigură bugetul în acest sens.

Recurenta a mai afirmat că intimata şi nici A.N.S.V.S.A nu au dovedit că sumele respective ar fi fost primite şi că ea le-ar fi refuzat să le plătească.

Evocând practica judiciară, recurenta a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, având în vedere calitatea de ordonator terţiar de credite şi faptul că pentru perioada solicitată cealaltă pârâtă nu a făcut nicio deschidere sau alocare bugetară cu sumele pe care le-a solicitat reclamanta, în temeiul Legii nr. 236/2019.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La 19.07.2023, intimata-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor.

La 03.08.2023, recurenta-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a răspuns la întâmpinare.

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 şi 482 C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi, astfel, nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Reclamanta a învestit, la 30.03.2021, instanţele cu un litigiu generat de executarea unor contracte administrative, respectiv Acord-Cadru de servicii pentru circumscripţia sanitară-veterinară de asistenţă Grădina nr. 69/28.09.2019, în subsecvenţa căruia a fost încheiat contractul de servicii nr. x/13.01.2020, şi Acord-Cadru de servicii pentru circumscripţia sanitară-veterinară de asistenţă Cogealac nr. 85/28.10.2019, în subsecvenţa căruia a fost încheiat contractul de servicii nr. x/13.01.2020, în temeiul Legii nr. 98/2016.

În forma în vigoare la data sesizării instanţei sesizate, 30.03.2021, art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 dispunea că "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul". De asemenea, dispoziţiile art. 55 alin. (31) din Legea nr. 101/2016 au recunoscut calea de atac a apelului, ca unic remediu posibil a fi exercitat împotriva hotărârii pronunţate în primă instanţă în procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative.

Raportând aceste repere la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa supremă constată că decizia civilă nr. 57/08.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurentele au exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficienţă textelor de lege enunţate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursurile ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi de recurenta-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa împotriva deciziei civile nr. 57/08.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de Insolvenţă şi Litigii cu Profesionişti şi Societăţi, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2023.