Special administrator's standing to litigate and appeal during observation period where debtor retains management rights
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case, ruling that the special administrator of a company in bankruptcy (observation period) with retained management rights had valid standing to file a civil lawsuit and lodge an appeal, thereby overturning the lower court’s dismissal based on lack of representation. The dispute centered on a corporate debtor's challenge to abusive clauses and assignment agreements in consumer credit contracts, where the appellate court had rejected the appeal on the grounds that the special administrator lacked the procedural capacity to initiate general civil actions, a limitation the supreme court found incorrect given that the debtor had not been divested of its right to manage. The decision was grounded in the interpretation of the Insolvency Law provisions granting the special administrator representation powers for acts of administration and preservation when management rights are retained, coupled with procedural rules requiring that if standing was not contested at the first instance, it extends to appeals, thus validating the initial filing and the subsequent appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 80 din Legea nr. 85/2006, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 18 din Legea nr. 85/2006, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ; Special administrator's standing to litigate and appeal during observation period where debtor retains management rights: Recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023
Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 03.02.2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator special, a chemat în judecată pe pârâtele B. S.A. şi C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive din contractele încheiate cu pârâta B. S.A., să anuleze aceste clauze, cu consecinţa antrenării răspunderii băncii pârâte, prin obligarea ei la plata de daune materiale şi morale, să constate caracterul abuziv al contractelor de credit, intervenirea prescripţiei dreptului de creanţă al băncii, nulitatea absolută a mandatului şi a contractului de cesiune încheiat de cele două pârâte, determinată de lipsa calităţii de reprezentant pentru C. S.A., intervenirea prescripţiei dreptului creditorului de a solicita executarea silită, lipsa calităţii procesuale a băncilor pârâte, nulitatea clauzei de cesiune din contractele de credit şi să dispună anularea acesteia şi să constate prejudiciul ce i-a fost cauzat de pârâta B. S.A., estimat la 200.000 euro. A solicitat, de asemenea, acordarea cheltuielilor de judecată.
La 30.06.2020, D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării, iar în subsidiar, a insuficientei timbrări, a lipsei calităţii sale procesuale pasive, a inadmisibilităţii cererii - în considerarea procedurii insolvenţei reclamantei, iar cu referire la capetele de cerere privind clauzele abuzive, în temeiul Legii nr. 72/2013 -, a lipsei calităţii procesuale active şi, în subsidiar, a lipsei de interes a reclamantei cu privire la cererea de anulare a cesiunii; pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii.
Prin cererea adiţională înregistrată la 17.11.2020, reclamanta a introdus în cauză pe C. S.A., reprezentată prin E. S.A., solicitând obligarea pârâtei la depunerea tuturor actelor referitoare la contractele de credit în litigiu şi ca instanţa să se pronunţe cu privire la legalitatea conversiei creditului în euro, a dobânzii de 14%, inserată prin constrângere în actele adiţionale şi apreciată drept excesivă, şi a cesiunii.
La 24.11.2020, a formulat întâmpinare C. S.A., solicitând instanţei să ia act de transmisiunea calităţii procesuale pasive de la C. S.A.; a invocat excepţiile inadmisibilităţii cererii de constatare a intervenirii prescripţiei dreptului material la acţiune şi a cererilor de anulare a clauzelor contractuale. Pe fond, a solicitat respingerea ca nefondată a cererii.
Prin încheierea din 24.11.2020, tribunalul a luat act de transmiterea calităţii procesuale de la pârâta B. S.A. la D. S.A., ca urmare a fuziunii prin absorbţie, iar prin încheierile pronunţate la 25.05.2021 şi 09.06.2021, a respins excepţia de netimbrare, a admis în parte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind intervenirea prescripţiei dreptului de creanţă al băncii şi a dreptului de a cere executarea silită şi a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii, raportată la anularea unor clauze contractuale. De asemenea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei D. S.A. şi a respins, ca rămase fără obiect, excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii în contradictoriu cu această pârâtă.
Prin sentinţa civilă nr. 2622/27.10.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, prin administrator special.
Prin înscrisul înregistrat la dosarul instanţei de apel la 27.12.2022, administratorul judiciar al S.C. A. S.R.L. a arătat că nu îşi însuşeşte cererea de apel formulată de administratorul special.
La termenul din 13.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de apel, iar prin decizia civilă nr. 199, pronunţată la aceeaşi dată, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant şi a respins cererea de apel, ca fiind formulată de o persoană fără calitate de reprezentant.
Reclamanta S.C. A. S.R.L., în insolvenţă, prin administrator special F., a declarat recurs împotriva deciziei, solicitând casarea ei şi trimiterea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, spre rejudecarea apelului.
Recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material; s-a prevalat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a criticat admiterea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, ca fiind contrară art. 20, art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006, întrucât acţiunea de faţă nu intră în atribuţiile exclusive ale administratorului sau lichidatorului judiciar, de vreme ce nu se adresează judecătorului-sindic şi nu se circumscrie art. 80 din legea specială.
Autoarea căii de atac a afirmat că atât administratorul special, cât şi cel judiciar sunt abilitaţi să formuleze acţiuni în justiţie în numele debitoarei, invocând în acest sens jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în care s-a reţinut că administratorul statutar are dreptul de a conduce activitatea societăţii şi de a o reprezenta în raporturile cu terţii, atunci când nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.
În continuare, a apreciat că, până la ridicarea dreptului de administrare, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 recunoaşte administratorului special dreptul de a reprezenta nu doar interesele asociaţilor sau acţionarilor, ci pe cele ale debitoarei însăşi.
Din această perspectivă, a remarcat că finalitatea acţiunii a reprezentat-o protejarea intereselor asociaţilor şi ale societăţii, iar efectul admiterii ei s-ar reflecta şi asupra masei credale, context în care opoziţia administratorului judiciar îi dovedeşte reaua-credinţă.
Recurenta a subliniat că interpretarea dată de instanţa de apel ar plasa debitoarea într-o stare de vulnerabilitate în raport cu administratorul judiciar.
Relevând aspecte privind fondul cauzei, a susţinut că averea debitoarei a fost periclitată prin paralizarea demersului judiciar de faţă, întrucât, la data deschiderii procedurii insolvenţei, creanţa pârâtei iniţiale B. S.A. - cesionată ulterior către C. S.A. - a fost admisă în tabelul de creanţe, fără a fi realizate verificările pe care legea le impune.
În continuare, a apreciat că se impune dezlegarea de către un complet specializat al Înaltei Curti de Casaţie şi Justiţie, a următoarei chestiuni de drept: dacă, până la ridicarea dreptului de administrare, administratorul special poate reprezenta societatea in insolvenţă în faţa instanţelor de judecată şi poate formula acţiuni în justiţie, în numele acesteia.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata C. S.A. nu a formulat întâmpinare, însă prin notele scrise depuse la 21.11.2023, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.
Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Acţiunea de faţă a fost înregistrată pe rolul instanţelor la 03.02.2020, când reclamanta S.C. A. S.R.L. se afla deja în procedura insolvenţei, deschisă prin încheierea pronunţată în 12.05.2014 în dosarul nr. x/2014, de Tribunalul Covasna, secţia Civilă, în temeiul Legii nr. 85/2006; procedura se află în perioada de observaţie, definită de art. 3 pct. 15 din lege.
În cauză nu a fost contestat nici că reclamantei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare şi nici calitatea de administrator special a domnului F., persoană care a semnat cererea introductivă şi a acordat mandat reprezentanţilor convenţionali în vederea promovării, în numele debitoarei, a căilor de atac împotriva sentinţei primei instanţe.
Instanţa de control judiciar devolutiv, observând că cererea de apel nu a fost însuşită de administratorul judiciar, a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special şi a respins cererea de apel, statuând că, potrivit art. 18 din Legea nr. 85/2006, atribuţiile acestuia nu pot fi extinse la exercitarea oricărei acţiuni în justiţie în numele societăţii, chiar dacă dreptul de reprezentare nu a fost ridicat; a hotărât că prevederile art. 20 din aceeaşi lege limitează reprezentarea administratorului special numai la procedura insolvenţei, în acţiunile în anularea actelor frauduloase şi în contestaţiile formulate potrivit legii speciale.
Recursul pune în discuţie legitimarea procesuală a administratorului special în formularea de acţiuni în perioada de observaţie, atunci când debitoarei nu i-a fost ridicat dreptul de administrare; recurenta apreciază greşită aplicarea de către curtea de apel a prevederilor art. 18, 20, 79 şi 80 din Legea nr. 85/2006 şi susţine că, în etapa procedurală menţionată, acţiunile în justiţie în numele debitoarei pot fi formulate atât de practicianul în insolvenţă, cât şi de administratorul special, de vreme ce acesta din urmă menţine dreptul de a conduce activitatea societăţii şi de a o reprezenta în raporturile cu terţii.
Problema de drept dedusă prin recursul exercitat va fi încadrată şi examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât antamează aplicarea Legii nr. 85/2006 în raport cu dispoziţiile art. 80 şi 82 C. proc. civ., norme de drept procesual.
Instanţa supremă reţine că deschiderea procedurii insolvenţei determină desesizarea debitorului, iar în funcţie de exprimarea sau nu a intenţiei de reorganizare, administrarea averii acestuia revine fie administratorului special, fie administratorului sau lichidatorului judiciar.
Conţinutul şi limitele mandatului administratorului special sunt dinamice, dependente de periodizarea procedurii insolvenţei şi de situaţia dreptului de administrare; dacă persoanei juridice în dificultate i se permite să îşi administreze activitatea, el este reprezentantul acesteia în perioada de observaţie, împuternicit să efectueze, în numele şi pe contul ei, actele de administrare necesare şi înlocuieşte, practic, administratorul statutar. Dimpotrivă, atunci când, potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, dreptul de administrare este ridicat - judiciar sau de drept -, mandatul este restrâns la reprezentarea intereselor acţionarilor sau asociaţilor debitorului, chiar dacă subzistă anumite atribuţii de reprezentare, în cadrul unor acte de procedură - de exemplu, participarea la judecarea acţiunilor în anularea actelor încheiate în perioada suspectă sau realizarea inventarului.
Relevante în sensul considerentelor anterioare sunt normele substanţiale cuprinse în art. 3 pct. 26 şi art. 18 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc că "administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele şi pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea (…)" şi că "După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societăţii şi ale acestora şi să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor".
De aceea, contrar statuărilor instanţei de apel, în cauză nu interesează drepturile recunoscute administratorului special intrinsec procedurii de insolvenţă - cuprinse în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 -, ci decelarea conţinutului împuternicirii pe care art. 3 pct. 26 o prevede în favoarea administratorului special, atunci când debitorul nu a fost desesizat, deci nu i s-a ridicat dreptul de administrare.
Aceste din urmă prevederi impun recunoaşterea în plan procesual a calităţii administratorului special de reprezentant al debitorului, în acţiunile care se circumscriu unor acte de conservare şi de administrare, întrucât astfel de acte, înglobate în mandatul său legal, nu impun încuviinţarea sau ratificarea lor de către administratorul judiciar. Fără această proiecţie procesuală, al cărei efect este recunoaşterea dreptului administratorului special de a sta în justiţie, obligaţia lui de a realiza acte de conservare şi administrare nu ar putea fi îndeplinită, când dreptul subiectiv al debitorului trebuie apărat printr-un demers judiciar.
În subsecvenţa acestei concluzii, instanţa supremă reţine că, opus statuării instanţei de apel, art. 20 alin. (1) lit. l) teza finală din Legea nr. 85/2006 nu este incompatibil, în condiţiile cauzei, cu recunoaşterea calităţii de reprezentant a administratorului special.
Dat fiind că, prin acţiunea de faţă, debitoarea, prin administratorul special, atacă, în temeiul dreptului comun, acte juridice pe care unul dintre creditori şi-a întemeiat declaraţia de creanţă, ea depăşeşte sfera acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor debitorului. Or, câtă vreme i se recunoaşte dreptul de a formula o contestaţie la tabelul de creanţe, administratorului special trebuie să i se permită a se adresa şi instanţei de drept comun, atunci când contestaţia sa atinge fondul dreptului şi, deci, excedează competenţa judecătorului-sindic.
Concluziv, Înalta Curte impune părţilor concluzia că administratorul special avea dreptul de a reprezenta reclamanta şi de a formula acţiunea de faţă, în raport cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006 - aplicabilă insolvenţei reclamantei S.C. A. S.R.L. -, incidente momentului procedural în care se găsea procedura, perioada de observaţie, în condiţiile în care societăţii nu i-a fost ridicat dreptul de administrare.
Soluţia instanţei de apel nu este, însă, greşită numai în raport cu legea specială, ci şi pentru că a nesocotit cadrul procesual activ constituit în faţa instanţei de fond.
În procesul civil, calitatea de reprezentant nu poate fi prezumată, iar părţile au obligaţia de a declina calitatea în care participă la activitatea judiciară; pentru reprezentantul reclamantului, satisfacerea acestei cerinţe este un element necesar al cererii de chemare în judecată, prevăzut de art. 194 lit. b) C. proc. civ. şi care, nesocotit, atrage nulitatea cererii.
În cauză, cu toate că exclusiv administratorul special a semnat cererea introductivă şi cererile adiţionale - din 17 şi 20.11.2020 -, calitatea acestuia de reprezentant al reclamantei nu a fost pusă în discuţie de judecătorul fondului sau de pârâte.
Or, în condiţiile în care acţiunea civilă include, potrivit definiţiei cuprinse în art. 29 C. proc. civ., atât cererile formulate în faţa primei instanţe, cât şi căile de atac exercitate în cauză, sub rezerva conservării coordonatelor situaţiei juridice a debitoarei - necontestată în speţă -, administratorului special trebuie să i se recunoască calitatea de a formula căile de atac, dacă i s-a recunoscut prerogativa de a sesiza instanţa de judecată, în faţa instanţei de fond.
Subsecvent, în calitate de reprezentant al debitoarei, administratorul special are dreptul de a angaja un apărător, premisă ce permite concluzia că apelanta a justificat şi calitatea de reprezentant convenţional a avocatului care a semnat cererea de apel din partea debitoarei, astfel cum a dispus instanţa de prim control judiciar, în procedura de regularizare.
Faţă de statuările sale anterioare, Înalta Curte reţine că, din perspectiva calităţii de reprezentant legal şi convenţional, cererea de apel promovată de reclamantă îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 470 alin. (1) lit. a) şi e) şi (3) C. proc. civ., raportate la art. 151 alin. (2) şi (4) din acelaşi cod, nefiind întrunite condiţiile prevăzute art. 82 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant.
De aceea, pentru considerentele prezentate în această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 - 497 C. proc. civ. va admite recursul declarat de reclamantă şi va casa decizia instanţei de apel, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată a apelului acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special F., împotriva deciziei civile nr. 199/13.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2023.