Defendant's acquiescence to appellate judgment ends appeal, leaving award of 682,033.99 RON against counterclaimant.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice took note that the defendant-appellant (the party that had filed the appeal) acquiesced to the Court of Appeal’s decision no. 235/16.02.2023, thereby ending the proceedings in favor of the plaintiff and leaving the appellate judgment in force; that judgment had partially reversed the trial court, rejecting the defendant’s counterclaim for material damages, related costs, and set-off, while maintaining the plaintiff’s award of 682,033.99 RON. The underlying dispute arose from a contract for services (December 2018–August 2019) in which the plaintiff sought unpaid invoices and contractual penalties, and the defendant counterclaimed for return of goods and damages allegedly caused by unlawful retention and suspension of deliveries. The High Court treated the appellant’s request to renounce the appeal as an acquiescence under Articles 463(1) and 464 of the Civil Procedure Code, holding that waiver of an appeal (not of the claim) constitutes adhesion to the appellate decision; it also found that the parties’ settlement agreement merely regulated execution of the enforceable appellate judgment rather than settling the litigation, so no transaction-decision was appropriate.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 406 alin. (5) C. proc. civ, art. 463 alin. (1) C. proc. civ, art. 464 alin. (2) C. proc. civ; Defendant's acquiescence to appellate judgment ends appeal, leaving award of 682,033.99 RON against counterclaimant: 235/16.02.2023, thereby ending the proceedings in favor of the plaintiff and leaving the appellate judgment in force; that judgment had partially reversed the trial court, rejecting the defendant’s counterclaim for material damages, related costs, and set-off, while maintaining the plaintiff’s award of 682,033.99 RON. The underlying dispute arose from a contract for services (December 2018–August 2019) in which the plaintiff sought unpaid invoices and contractual penalties, and the defendant counterclaimed for return of goods and damages allegedly caused by unlawful retention and suspension of deliveries. The High Court treated the appellant’s request to renounce the appeal as an acquiescence under Articles 463(1) and 464 of the Civil Procedure Code, holding that waiver of an appeal (not of the claim) constitutes adhesion to the appellate decision; it also found that the parties’ settlement agreement merely regulated execution of the enforceable appellate judgment rather than settling the litigation, so no transaction-decision was appropriate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain legal ground for taking note of the appellant's adhesion to the appellate decision.
Procedural basis for accepting the adhesion despite the absence of an authentic form.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2023
Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 22.08.2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 595.675,40 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate în perioada decembrie 2018- august 2019, a sumei de 122.043,44 RON - reprezentând penalităţi contractuale şi dobânda legală, care urmează a fi calculată în continuare, până la achitarea integrală a debitului - şi a cheltuielilor de judecată.
La 24.10.2019, pârâta a formulat cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la predarea bunurilor mobile proprietatea sa, reţinute în depozitul situat în comuna C., judeţul Ilfov şi la plata sumei de 426.432 RON, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral suferit ca urmare a suspendării livrărilor şi a reţinerii abuzive a bunurilor mobile în depozitul menţionat, şi a cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1098/13.05.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea principală şi a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamantă-pârâtă a sumei de 682.033,99 RON, a admis în parte şi cererea reconvenţională, obligând reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 828.555,70 RON, reprezentând daune materiale. A dispus compensarea sumelor datorate reciproc de către părţi, până la concurenţa celei mai mici dintre ele şi, în consecinţă, a obligat reclamanta-pârâtă să plătească pârâtei-reclamante suma de 146.521,71 RON; a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere reconvenţională privind restituirea bunurilor. A respins, de asemenea, restul cererilor ca neîntemeiate şi a dispus compensarea cheltuielilor de judecată reciproce ale părţilor până la concurenţa celei mai mici dintre ele, obligând reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 13.785,92 RON.
Împotriva aceste sentinţe, reclamanta-pârâtă S.C. D. S.R.L. (actuala denumire a S.C. A. S.R.L.) a declarat apel, care a fost admis prin decizia civilă nr. 235/16.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sentinţa atacată fiind schimbată în parte, în sensul respingerii ca neîntemeiate a capetelor din cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantei-pârâte la plata daunelor materiale, a cheltuielilor de judecată aferente cererii reconvenţionale şi a compensării creanţelor reciproce şi a cheltuielilor de judecată. Au fost menţinute, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate.
Pârâta-reclamantă S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea ei în parte şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în ceea ce priveşte soluţia de respingere ca neîntemeiate a capetelor din cererea reconvenţională având ca obiect obligarea reclamantei la plata daunelor materiale şi a cheltuielilor de judecată aferente cererii reconvenţionale, precum şi a dispoziţiei privind compensarea creanţelor reciproce şi a cheltuielilor de judecată.
Recurenta a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material; a invocat astfel, ipoteza de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
A indicat în acest sens că instanţa de apel a aplicat greşit art. 1.556 alin. (1) şi art. 2.495 C. civ., reliefând că dreptul de retenţie presupune întrunirea condiţiei sine qua non a legăturii irefragabile dintre bun şi creanţă, absentă în cauză.
Printr-o altă critică, autoarea căii de atac a vizat aprecierea probelor şi a afirmat că instanţa de apel, statuând că lipseşte caracterul cert al prejudiciului, s-a substituit experţilor judiciari; subsecvent, şi-a prezentat aprecierile asupra îndeplinirii condiţiilor prejudiciului, faptei ilicite, legăturii de cauzalitate şi vinovăţiei intimatei.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la 13.06.2023, intimata S.C. D. S.R.L. a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi obligarea autoarei căii de atac la plata cheltuielilor de judecată.
La 16.06.2023, recurenta a înregistrat la dosarul cauzei o cerere de renunţare la judecata recursului, prin care a solicitat instanţei să ia act de tranzacţia intervenită între părţi.
Asupra cererii de renunţare la judecata recursului şi a cererii de a se lua act de tranzacţia părţilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la 16.06.2023, recurenta, prin administrator E., a formulat două cereri; prin cea dintâi a învederat renunţarea la judecata recursului, iar prin cea de a doua, a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să consfinţească tranzacţia părţilor.
Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ., "în condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri".
Din analiza art. 406 alin. (5) C. proc. civ. rezultă că manifestarea de voinţă a renunţării la judecată vizează, în mod exclusiv, cererea de chemare în judecată (sau, eventual, cererea reconvenţională), nu însă şi căile de atac şi, în consecinţă, în ciuda denumirii date de parte, cererea va fi calificată şi analizată de instanţa supremă drept o cerere de achiesare la hotărârea instanţei de apel, în raport cu definiţia prevăzută de art. 463 şi urm. C. proc. civ.
Potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre.
Având în vedere textele de lege sus-citate, precum şi manifestarea expresă de voinţă a recurentei, calificată în sensul expus în precedent, Înalta Curte urmează să ia act de achiesarea acesteia la decizia civilă nr. 235/16.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Deşi în cauză, actul de dispoziţie procesuală nu a fost întocmit în formă autentică, astfel cum impune art. 464 alin. (2) C. proc. civ., instanţa supremă va da eficienţă alin. (3) al articolului menţionat, constatând că intenţia părţii de a-şi da adeziunea la hotărâre este certă şi rezultă atât din manifestarea de voinţă exprimată în scris, potrivit celor arătate anterior, cât şi din asumarea obligaţiei de a executa decizia atacată.
Complementar statuării sale anterioare, examinând şi tranzacţia încheiată la 16.06.2023, Înalta Curte reţine că, prin învoiala lor, părţile litigante nu sting un litigiu, în sensul art. 2.267 C. civ., ci stabilesc modalitatea de executare de către partea care a pierdut procesul a hotărârii instanţei de apel, executorii.
Aşadar, şi această convenţie este convergentă cu intenţia recurentei de achiesare la hotărârea instanţei de apel - reflectată de obligaţia asumată, de achitare a sumei de 682.034 RON, la care a fost obligată prin sentinţa instanţei de fond, astfel cum a fost reformată prin decizia apelată, în urma admiterii apelului părţii adverse -, incompatibilă cu pronunţarea unei hotărâri de expedient, care ar implica tocmai desfiinţarea hotărârilor pronunţate în etapele devolutive şi înlocuirea lor de contractul prezentat de părţi, căruia i s-ar da efect prin hotărârea instanţei.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1), raportat la art. 464 alin. (1) teza I, alin. (3) şi alin. (4) teza I C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act că recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. achiesează la decizia civilă nr. 235/16.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act că recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. achiesează la decizia civilă nr. 235/16.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2023.