Nullity of extraordinary appeal for lack of qualifying legal criticism: non-admission of contract management liability and statute of limitations arguments

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă, la 21.11.2018, sub nr. x/2018, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ŞI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE (C.N.C.I.R.) S.A. a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 2.791 RON, reprezentând valoarea rămasă a creanţelor ce nu au fost urmărite şi recuperate în termenul legal de prescripţie de la clienţii C.N.C.I.R. S.A., pentru care aceasta din urmă a prestat diferite servicii de verificări/inspecţii tehnice.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1381-1386 C. civ., dispoziţiile art. 1350 coroborat cu dispoziţiile art. 2019 C. civ. precum si dispoziţiile C. proc. civ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 3551 din 5 aprilie 2019, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cauza a fost înregistrată la 18.06.2019, sub acelaşi număr unic, x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 2550/2019 din 18 septembrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1410 din 26 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia nr. 1397 din 08 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

În esenţă, în considerentele deciziei de casare s-a reţinut că dezlegarea dată de instanţa de apel excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune este greşită şi că, acţiunea înregistrată de reclamantă la 19.11.2018 nu este prescrisă, revenind instanţei de apel obligaţia de a cerceta fondul cauzei pentru identificarea condiţiilor necesare angajării răspunderii contractuale.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 24.10.2018, sub nr. x/2018*.

Prin decizia civilă nr. 1682 din 14 noiembrie 2022, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul reclamantei, a anulat sentinţa apelată şi, în urma evocării fondului, a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin memoriul de recurs, cu privire la dovada existenţei prejudiciului, autoarea recursului a susţinut că, în mod contrar celor reţinute de instanţa de apel, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1385 alin. (3) C. civ., în sensul că un prejudiciu este cert atunci când existenţa lui este sigură, neîndoielnică.

Or, din înscrisurile depuse la dosar (Raportul Curţii de Conturi şi Decizia nr. 8/2015 emisa de Curtea de Conturi a României, contractul de mandat nr. x/07.01.2011, notificarea nr. x/30.08.2016, fişa clienţilor cu facturi fiscale în sold, facturi fiscale) rezultă fără echivoc existenţa acestuia, în evidenţele sale contabile existând creanţe nu au putut fi încasate întrucât nu au fost urmărite şi recuperate în termenul legal de prescripţie.

A arătat că, în baza contractului de mandat nr. x/07.01.2011, încheiat în condiţiile Legii nr. 31/1990, în perioada 2011-2014, pârâtul a condus, organizat, reprezentat şi gestionat activitatea C.N.C.I.R. S.A. având obligaţiile prevăzute la art. 4.2.1., art. 4.2.4., art. 4.2.15., urmând ca, în baza art. 7, să răspundă pentru neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor.

Autoarea recursului a precizat că, deşi din conţinutul contractului de mandat nu rezultă în mod expres că directorul companiei avea obligaţia de a recupera creanţe, din interpretarea dispoziţiilor contractuale de la art. 4.2.1., art. 4.2.2., art. 4.2.4., respectiv art. 4.2.5., se poate reţine, printre principalele obligaţii ale acestuia, şi obligaţia de a gestiona şi urmări îndeplinirea obiectivelor contractului de mandat şi a criteriilor de performanţă.

În ceea ce priveşte criticile vizând fondul cererii, în sensul că instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciul pretins, recurenta-reclamantă a învederat că legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este evidentă, clară şi indiscutabilă. Astfel, a arătat că raportul de cauzalitate este nu numai o condiţie a răspunderii, ci şi criteriul sau elementul în funcţie de care se determină întinderea reparaţiei care se datorează victimei, iar dreptul la reparaţie poate fi recunoscut numai pentru prejudiciile care sunt, neîndoielnic, consecinţa faptei ilicite.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât, a solicitat respingerea ca neîntemeiată, având în vedere că aceasta a formulat cererea de chemare în judecată în termenul legal de prescripţie, în raport de data la care a luat cunoştinţă de prejudiciul/paguba suferită, urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi a României, început în anul 2014 şi finalizat în ianuarie 2015, prin emiterea Deciziei nr. 8/2015.

În opinia recurentei, naşterea dreptului la acţiune nu atrage şi începutul prescripţiei extinctive, dacă titularul dreptului la acţiune nu a cunoscut în mod efectiv actele sau faptele de care legea leagă naşterea dreptului la acţiune.

În fine, cu privire la modalitatea de stabilire a sumei în cuantum de 2.791 RON a menţionat că aceasta reprezintă valoarea rămasă de încasat de la debitorii/clienţii pentru care a prestat servicii de verificări tehnice în conformitate cu prescripţiile tehnice I.S.C.I.R., fiind emise facturi fiscale însuşite prin semnătură de fiecare client/debitor în parte.

Intimatul-pârât nu a uzat de dreptul de a formula întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 20 iunie 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 12 septembrie 2023, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilităţii recursului în completul de filtru la 21 noiembrie 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, urmează a anula recursul declarat de recurenta-reclamantă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, deşi recurenta-reclamantă şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ce presupune încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material, şi a indicat art. 1385 C. civ., aceasta nu a arătat în ce anume constă pretinsa aplicare greşită a dispoziţiilor de drept material de către instanţa de apel, în ce anume s-a materializat aceasta în cadrul deciziei recurate şi nici nu a precizat care era, în viziunea sa, modalitatea corectă în care instanţa de apel era ţinută să interpreteze şi să aplice prevederile invocate.

Or, enunţarea unor norme de drept trebuie făcută într-o manieră aplicată, arătându-se în concret modalitatea eronată în care instanţa de apel a înţeles să le interpreteze, dar şi modalitatea considerată de recurentă ca fiind cea corectă, toate acestea materializându-se în critici de nelegalitate, apte de a fi încadrate în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, criticile din cererea de recurs vizează chestiuni ce ţin de temeinicia deciziei recurate, de apreciere a situaţiei de fapt cu privire la stabilirea caracterului cert al prejudiciului şi la existenţa unei legături de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, care nu mai pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs, ştiut fiind că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, prin care se asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate.

Cât priveşte criticile referitoare la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa apreciază că sunt lipsite de interes, de vreme ce Înalta Curte a stabilit cu caracter definitiv, prin decizia de casare nr. 1397 din 08.06.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2018, că acţiunea nu este prescrisă.

Prin urmare, susţinerile recurentei prezentate drept motive de recurs nu conţin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, aşa cum, de altfel, este şi firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanţa examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ŞI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE (C.N.C.I.R.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1682 din 14 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL CAZANELOR, INSTALAŢIILOR DE RIDICAT ŞI RECIPIENTELOR SUB PRESIUNE (C.N.C.I.R.) S.A. împotriva deciziei civile nr. 1682 din 14 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.