Insufficiency of legal grounds in cassation appeal challenging quantum of moral damages for road accident

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 24.07.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B., au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. şi intervenientul forţat D., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata către reclamanta A. a sumei de 200.000 euro (echivalent în RON 930.000 RON la cursul B.N.R. de 4,65 RON/euro) şi la plata către reclamantul B. a sumei de 100.000 euro (echivalent în RON 465.000 RON la cursul B.N.R. de 4,65 RON/euro) reprezentând despăgubiri materiale şi morale urmare a accidentului rutier suferit de reclamanţi, produs din vina numitului D., petrecut la 02.04.2018, pe teritoriul Ungariei, mai exact în preajma punctului de frontieră Satu Mare, pe traseul Patiyod, Szabolcs-Szatmar-Bereg, km 45, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat sub nr. x, autovehicul pentru care la acea dată era încheiată o poliţă de asigurare R.C.A. la C. S.A.; cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1357 şi urm. C. civ., Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România modificată şi republicată.

Prin sentinţa civilă nr. 842 din 30 martie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească către reclamanta A. suma de 20.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale, iar către reclamantul B. suma de 3.000 Euro cu titlu de despăgubiri morale si suma de 1.778 RON + 252 Euro, cu titlu de despăgubiri materiale. A obligat pârâta la plata sumei de 2.460,42 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către reclamanţi. A respins celelalte pretenţii, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamanţii cât şi pârâta.

Prin decizia civilă nr. 1375A din 06 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de netimbrare şi a anulat, ca nelimbrat, apelul reclamanţilor.

Prin aceeaşi decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul pârâtei C. S.A., prin lichidalor judiciar E..

Împotriva acestei decizii, pârâta C. S.A., prin lichidator judiciar E.., a declarat recurs, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a arătat că înţelege să critice decizia atacată sub aspectul faptului că, suma de 23.000 euro, acordată cu titlu de daune morale, este nejustificat de mare, în condiţiile în care acordarea de despăgubiri, în urma producerii unui eveniment rutier, nu trebuie să constituie o îmbogăţire fără justă cauză.

În opinia recurentei-pârâte, sumele acordate sunt într-o disproporţie vădită cu situaţia de fapt şi, dacă ar fi menţinute de către instanţa de control judiciar, ar depăşi graniţele unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care acestea o au, de compensare pentru părţile vătămate care au fost supuse unor suferinţe fizice şi psihice.

A solicitat să se constate faptul că, judecătorul fondului nu a avut în vedere că realizarea scopului de protecţie socială a victimelor accidentelor rutiere trebuie să fie în strânsă corelaţie cu îndeplinirea obiectivelor reglementării europene în materia asigurărilor de răspundere civilă auto, respectiv garantarea unui tratament comparabil şi a unei despăgubiri adecvate.

Astfel, a considerat că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile paragrafului 20 al Directivei 200/103/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 septembrie 2009, potrivit cărora "victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii.".

Autoarea recursului a precizat că, instanţa de fond a acordat reclamantei sume de bani care nu se regăsesc în jurisprudenţă şi care constituie o modificare evidentă şi importantă a nivelului de trai anterior evenimentului, astfel că sumele acordate îi conferă un element material nespecific patrimoniului ei, chiar mult peste media sumelor acordate de jurisprudenţă.

Pe de altă parte, a susţinut că instanţa de apel a ignorat jurisprudenţa constantă şi cvasiunanimă a instanţelor, întrucât a reţinut că, "prin acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul nepatrimonial suferit este vizată strict alinarea suferinţei pricinuite prin vătămarea integrităţii corporale şi nu conferirea unui grad de satisfacţie persoanei prejudiciate prin sancţionarea pe latura civilă a persoanei responsabile pentru producerea prejudiciului, iar aplicarea unei sancţiuni civile, cu caracter punitiv, persoanei responsabile, nu ar avea eficienţă, având în vedere că despăgubirile acordate ca urmare a producerii accidentelor de vehicule sunt achitate de către asigurători, din volumul primelor de asigurare colectate de la toată masa asiguraţilor şi nu exclusiv/individual din patrimoniul persoanei responsabile de producerea prejudiciului.".

Din punctul de vedere al recurentei, instanţa trebuia să analizeze cu obiectivitate daunele morale solicitate de reclamanţi, respectând principiile statuate prin dispoziţiile Legii nr. 132/2017, cât şi faptul că despăgubirea pe care asigurătorul R.C.A. o poate acorda nu urmează în totalitate dezdăunarea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească, în conformitate cu principiul reparaţiei integrale a prejudiciului statuat de C. civ., ci trebuie să fie, potrivit legislaţiei specifice asigurărilor, în concordanţă cu principiul specialia generalia bus derogant.

Aşa fiind, a arătat că scopul despăgubirii cu titlu de daună morală constă exclusiv în compensarea suferinţei fizice sau psihice. Dincolo de funcţia compensatorie, nu mai poate exista nimic sub aspectul daunelor morale şi, ca urmare, acestea nu pot fi acordate sub nicio altă motivare.

În acest context, a apreciat că suma acordată de instanţa de fond cu titlu de daune morale, sumă în cuantum de 20.000 euro pentru 60 zile de îngrijiri medicale, respectiv 3.000 euro pentru un traumatism minor, este mult prea mare.

A subliniat faptul că, potrivit Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale pentru uşurarea sarcinilor judecătorilor în vederea cuantificării cât mai corecte a daunelor morale, ca urmare a accidentelor rutiere, întocmit de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.), în colaborare cu Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S.) şi Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România, valoarea medie de despăgubire acordată pentru propria vătămare este de 474 RON/zi de spitalizare, ceea ce, în cauză, ar însemna acordarea sumei de 28.440 RON cu titlu de daune morale, pentru un număr de 60 zile de îngrijiri medicale, sumă la care se poate aplica rata inflaţiei.

A menţionat că nu contestă suferinţa pricinuită reclamanţilor, însă, la stabilirea cuantumului daunelor morale, a solicitat a se avea în vedere ca acestea să nu aibă un caracter punitiv şi nici să nu se transforme într-o sursă de câştiguri exagerate, ci doar să compenseze, de o manieră rezonabilă şi justificată, suferinţele îndurate, preîntâmpinând îmbogăţirea tară justă cauză.

În fine, a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1391 alin. (1) C. civ., cuantificarea daunelor morale trebuie să se facă cu aplicarea principiilor echităţii, proporţionalităţii şi a principiilor jurisprudenliale, în lumina unor criterii rezonabile, accesibile, pertinente cauzei, de aşa manieră încât sumele acordate cu titlu de daune morale să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs reclamanţilor şi suferit de aceştia şi să aibă efecte compensatorii, dar care să nu constituie nici venituri nejustificate pentru victimele daunelor morale.

Prin întâmpinarea formulată la 31.01.2023, intimaţii-reclamanţi, cu respectarea termenului legal, au invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că, prin cererea de recurs, nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 20 iunie 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 12 septembrie 2023, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilităţii recursului în completul de filtru la 21 noiembrie 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, urmează a anula recursul declarat de recurenta-pârâtă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici de nelegalitate privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, se constată că, deşi autoarea recursului a invocat, în susţinerea demersului ei judiciar, dispoziţiile de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în realitate, invocarea acestor motive de casare este pur formală, neputând fi reţinută existenţa unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigenţelor/cerinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În concret, cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se constată că recurenta-pârâtă nu a formulat critici care să vizeze un eventual viciu al motivării deciziei instanţei de apel, din perspectiva celor trei ipoteze prevăzute de motivul de casare mai sus amintit, în sensul că aceasta nu a arătat care sunt aspectele care au rămas nemotivate sau care ar fi motivele contradictorii din considerentele hotărârii ori motivele străine de natura cauzei pe care instanţa şi-ar fi întemeiat soluţia.

Criticile privind nerespectarea jurisprudenţei relevante în materia daunelor morale, încadrate de recurentă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează exclusiv aspecte de netemeinicie a deciziei recurate, însă jurisprudenţa din România nu obligă instanţele naţionale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunţate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii şi sesizarea Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Aşadar, jurisprudenţa din România nu este izvor de drept în raport şi de conţinutul prevederilor art. 1 C. civ., referitoare la izvoarele dreptului civil.

De asemenea, se constată că referirile la Legea nr. 132/2017, respectiv la art. 1391 C. civ. au fost făcute de recurentă în mod formal, întrucât, în realitate, aceasta nu a înţeles să critice modalitatea de aplicare a unor texte de lege, ci şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, urmărind reaprecierea probatoriului în vederea reaprecierii întinderii prejudiciului şi a redimensionării daunelor morale.

Înalta Curte reaminteşte faptul că, în faza procesuală a recursului nu se poate proceda la o reapreciere a cuantumului despăgubirilor ce ar rezulta dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt şi reapreciere a probatoriului, calea extraordinară de atac a recursului urmărind doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Or, dimensionarea despăgubirilor morale reprezintă un aspect de temeinicie a hotărârii, consecinţa modului de evaluare a probatoriului şi a aspectelor care pot fi avute în vedere la determinarea cuantumului justei despăgubiri care să compenseze prejudiciul moral suferit de parte.

În plus, se constată că argumentele prezentate în memoriul de recurs cu privire modalitatea de cuantificare a daunelor morale, au făcut obiectul cererii de apel formulată de aceeaşi parte împotriva sentinţei primei instanţe or, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, aceasta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, deşi legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, chiar dacă prin decizia pronunţată în apel a fost menţinută soluţia instanţei de fond, în lipsa unor critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele deciziei instanţei de apel, Înalta Curte nu se poate substitui părţii, în sensul de a completa deductiv argumentaţia căii de atac.

Aceasta, deoarece, exigenţele reglementate de legiuitor prin prevederile art. 486 alin. (1) C. proc. civ. impun în sarcina titularului căii de atac a recursului obligaţia formulării unei argumentaţii juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu dispoziţiile legale menţionate.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită, astfel, exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Reţinând că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte constată incidentă sancţiunea nulităţii recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar E.., împotriva deciziei civile nr. 1375A din 6 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar E.., împotriva deciziei civile nr. 1375A din 6 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.