Recourse dismissed as time-barred in dispute over non-execution and termination of mandate contract

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 17 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B., a chemat în judecată pe pârâta C. solicitând constatarea neînceperii executării contractului de mandat din 01.03.2015 încheiat între reclamantă şi pârâtă; constatarea încetării, prin desfiinţare de drept, a contractului de mandat din 01.03.2015 încheiat între reclamantă şi pârâtă, precum şi obligarea pârâtei la a plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 194 C. proc. civ., art. 1270, art. 1557, art. 1321, art. 2030 C. civ., art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile netimbrării, lipsei calităţii de reprezentant a administratorului special, şi inadmisibilitatea acţiunii, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, în principal ca fiind inadmisibilă, respectiv introdusă de o persoană lipsită de calitate de reprezentant şi, în subsidiar ca neîntemeiată.

La 09 februarie 2017 reclamanta a formulat cerere de completare a cererii de chemare în judecata prin care a solicitat, în completarea capetelor din cererea principală, ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună: anularea contractului de mandat din 01.03.2015 încheiat între reclamantă şi pârâtă, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului de mandat şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 150.768 RON, reprezentând indemnizaţie încasată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 204 C. proc. civ., art. 1246, art. 1248, art. 1249, art. 1251, art. 1252, art. 1254, art. 1255, art. 1639-1647 C. civ. coroborate cu art. 49 alin. (1) şi (2) şi art. 149 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

Pârâta a depus întâmpinare la cererea completatoare, prin care a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar pe fond a solicitat respingerea celor două capete suplimentare ale cererii de chemare în judecată, în principal ca fiind introduse de o persoană lipsită de calitate procesuală activă şi, în subsidiar ca fiind neîntemeiate.

Administratorul judiciar al reclamantei, D., a depus la dosar, la 14 februarie 2017, o precizare prin care a arătat că îşi însuşeşte cererea de chemare în judecată formulată de A. S.R.L., prin administrator special.

Prin încheierea de şedinţă din 22 septembrie 2017, Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii primelor două capete de cerere invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a dispus disjungerea cererii adiţionale şi formarea unui nou dosar cu termen la 22 septembrie 2017 în vederea pronunţării asupra excepţiei necompentenţei funcţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 548/2021 din 05 martie 2021, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin administrator special E., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar D., respectiv cu intimata-pârâtă C..

Prin decizia civilă nr. 1402/2022 din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul reclamantei A. S.R.L., prin administrator special E., şi a obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă C. a sumei de 2.075,29 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii reclamanta A. S.R.L., prin administrator special E., a declarat recurs, prin care a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Cu titlu prealabil, recurenta-reclamantă a precizat că a declarat calea de atac înainte de comunicarea deciziei, despre redactarea şi comunicarea către intimata-pârâtă a acesteia luând cunoştinţă la 12 ianuarie 2023, când aceasta din urmă i-a comunicat decizia odată cu cererea de plată a cheltuielilor de judecată, cerere datată 09.01.2023 şi înregistrată în evidenţele recurentei la 12.01.2023.

Prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a susţinut că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1266 C. civ., întrucât contractul de mandat nu a fost interpretat după voinţa concordantă a părţilor prin raportare la scopul contractului, la negocierile purtate, la practicile specifice materiei insolvenţei şi la comportamentul părţilor anterior şi ulterior încheierii contractului de mandat.

Astfel, a arătat că, instanţa de apel, în mod netemeinic şi nelegal, a respins apelul reţinând nejustificat faptul că intimata a exercitat în perioada 01.03.2015-28.08.2015 atât funcţia de administrator special, cât şi funcţia de director general în cadrul societăţii şi că, în intervalul 28.08.2015-25.09.2015, a exercitat funcţia de director general.

A subliniat recurenta că aspectele reţinute sunt contrare înscrisurilor existente la dosarul cauzei şi scopului contractului de mandat, care nu a fost acela ca atribuţiile administratorului special să coincidă cu atribuţiile directorului general şi ca intimata să fie retribuită pentru două funcţii, când a exercitat în fapt doar funcţia de administrator special.

Printr-o altă critică, autoarea recursului a susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1321 C. civ., coroborate cu cele ale art. 2030 din acelaşi Cod, prin raportare la contractul de mandat dedus judecăţii.

Astfel, a precizat că, prin cererea de chemare în judecată a solicitat constatarea neînceperii executării contractului de mandat şi, ca o consecinţă, constatarea încetării acestui contract prin desfiinţare de drept, relevantă pentru soluţionarea prezentei cauze fiind situaţia de fapt, nu aparenţa dată de înscrisurile deduse judecăţii.

A învederat că intimata-pârâtă şi-a ordonat singură plaţi pentru remunerare conform contractului de mandat, în calitate de administrator special, deşi ordonarea de plăţi nedatorate nu echivala cu exercitarea contractului de mandat. Astfel, a arătat că intimata a semnat câteva acte în calitate de administrator special, indicând şi titulatura de director general alături de cea de administrator special, tocmai în vederea preconstituirii de probe pentru a justifica pretenţiile sale pecuniare ulterioare, înscrierea acestei menţiuni pe anumite acte, după ce a aflat de concedierea sa, neechivalând cu executarea mandatului.

A menţionat că, astfel cum rezultă din înscrisurile existente la dosarul cauzei, administratorul judiciar a avizat contractul de mandat abia la 23.07.2015, la aproape 5 luni de la datarea contractului, 01.03.2015. Or, primele plăţi de remuneraţie ordonate de către pârâtă s-au făcut începând cu 29.07.2015, aceste plaţi fiind însă nedatorate, mandatul nefiind exercitat.

De asemenea, a arătat că, din înscrisurile existente la dosar rezultă că, pârâta a exercitat doar atribuţii de administrator special, pentru care a fost remunerată, neexercitând niciodată funcţia de director general. Faptul că în foarte puţine înscrisuri şi e-mailuri intimata şi-a trecut şi titulatura de director general, alături de cea de administrator special, nu echivalează cu exercitarea unor atribuţii suplimentare funcţiei de administrator special, ci denotă faptul că, în mod deliberat, încă de la acea dată, intimata şi-a preconstituit probe pentru a-i servi tezei "revocării nejustificate şi intempestive a mandatului" şi solicitării de daune-interese în baza unei clauze penale inserate în contract chiar de către aceasta.

A învederat recurenta-reclamantă că neexecutarea mandatului rezultă chiar din conduita intimatei-pârâte, care în perioada relevantă nu a semnat niciun act juridic în această calitate de director general şi nu a înregistrat la Registrul Comerţului modificările aduse Actului Constitutiv prin Hotărârea A.G.A. din 25.02.2015. De altfel, pârâta nu putea exercita concomitent ambele funcţii, aceasta fiind şi raţiunea pentru care mandatul nu a fost executat, iar ulterior s-au numit două persoane diferite în cele două funcţii administrator special/director general.

A punctat faptul că decizia revocării intimatei-pârâte din funcţia de administrator special a fost în strânsă legătură cu activitatea prestată în această calitate de administrator special. Deşi nu a exercitat niciodată funcţia de director general, prin hotărârea nr. 1/25.09.2015 s-a decis revocarea intimatei din funcţia de director general, corelativ deciziei de numire a unui director general. Odată cu noul director general s-a procedat şi la modificarea actelor constitutive în mod corespunzător, prin menţionarea funcţiei de director general şi înregistrarea acestor menţiuni la Registrul Comerţului. La 17.08.2015, asociaţii societăţii au solicitat convocarea adunării generale pentru revocarea intimatei-pârâte din funcţia de administrator special.

În fine, a subliniat că, acel contract de mandat a încetat chiar înainte de începerea executării de către intimată.

Prin întâmpinarea formulată la 29.03.2023, intimata-pârâtă, cu respectarea termenului legal, a solicitat, în principal anularea recursului ca tardiv formulat, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat la 18.04.2023, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii şi admiterea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin acesta constatându-se că decizia pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată recurentei-reclamante la 07.11.2022, iar cererea de recurs a fost depusă la 03.02.2023, după expirarea termenului procedural de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (4) C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în completul de filtru, iar prin încheierea din 20 iunie 2023 s-a dispus comunicarea acestuia părţilor cu menţiunea că au dreptul de a depune un punct de vedere în 10 zile de la comunicare; nicio parte nu a formulat punct de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 12 septembrie 2023, s-a fixat termen pentru examinarea admisibilităţii recursului în completul de filtru la 21 noiembrie 2023.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului reţinută prin raport, urmează a respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca tardiv, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei." iar conform art. 485 alin. (1) teza I din acelaşi cod, "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.".

De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte" iar, potrivit art. 182 alin. (1) din acelaşi cod, "Termenul care se socoteşte pe zile se împlineşte la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură.".

În situaţia nerespectării unui termen procedural, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în mod expres faptul că atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.

Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care partea, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 C. proc. civ. care dispun că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În acest scop, partea are obligaţia de a îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen cu precizarea că, în cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac iar cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.

Înalta Curte nu poate primi apărările recurentei-reclamante potrivit cărora decizia atacată nu i-a fost comunicată până la data formulării cererii de recurs, cu consecinţa promovării căii extraordinare de atac la momentul comunicării de către intimata-pârâtă a cererii de plată a cheltuililor de judecată din apel împreună cu decizia, deoarece alegaţia este contrară înscrisului aflat la dosarul de apel, respectiv dovada de comunicare a deciziei recurate care poartă ştampila recurentei-reclamante şi semnătura persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei. Prin urmare, susţinerea recurentei conform căreia a aflat despre hotărârea atacată abia la momentul în care i-a fost transmisă de către partea adversă, este contraziză de menţiunile de pe dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare a hotărârii din care rezultă că recurenta a recepţionat hotărârea atacată la data de 7 noiembrie 2022, dovada fiind semnată şi ştampilată de persoana îndreptăţită a primi corespondenţa, aspect necontestat de către recurentă. Totodată, Înalta Curte reţine că această solicitare nu poate fi considerată o cerere de repunere în termenul de declarare a căi extraordinare de atac a recursului, astfel cum prevede art. 186 C. proc. civ.

În raport de aceste constatări şi ţinând cont de regulile privind calculul termenului procedural pe zile cuprinse în art. 181 alin. (1) pct. 2 coroborat cu art. 184 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că termenul de recurs a început să curgă de la data de marţi 8 noiembrie 2022 şi s-a împlinit la data de joi 8 decembrie 2022, dată care a fost ultima zi în care recursul putea fi promovat în termen.

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a recurentei-reclamante care a condus la depunerea cererii de recurs după împlinirea termenului procedural reglementat de legiuitor (cererea de recurs fiind depusă la oficiul poştal la 03 februarie 2023, conform datei înscrise pe ştampila aplicată pe plicul aflat la dosar), Înalta Curte constată că recursul este declarat cu depăşirea termenului legal prevăzut de dispoziţiile art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, se impune a se reţine că recurenta-reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia de a exercita dreptul procesual în cadrul termenului stabilit de dispoziţiile legale incidente, astfel încât va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1402/2022 din 29 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1402/2022 din 29 septembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca tardiv.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.