Cassation appeal annulled for failure to substantiate legal violation by re-litigating factual interpretation of criminal judgment and evidentiary good faith

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Olteniţa, la 20.09.2021, sub nr. x/2021, A. S.R.L., prin Cabinet Individual de Insolvenţă "B.", în calitate de lichidator judiciar, în contradictoriu cu C. S.A., a solicitat anularea Contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/29.10.2009 de B.N.P.A. D..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1254 din C. civ.

Prin cererea precizatoare depusă la 12.10.2021, reclamanta, prin lichidator judiciar, a menţionat că valoarea obiectului cererii este de 1.950.929,72 RON.

Pârâta C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării, excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei, lipsa de mandat a lichidatorului judiciar pentru formularea cererii, inadmisibilitatea cererii din perspectiva Legii nr. 85/2014, excepţia puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 24/09.03.2021, pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Tribunalul Călăraşi, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 145 din 04.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Olteniţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Călăraşi.

În urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, la 16.02.2022, sub nr. x/2021.

Prin încheierea din 13.04.2022 s-a respins excepţia netimbrării cererii, invocată de pârâtă şi s-a fixat termen pentru reluarea judecăţii la 25.05.2022.

Prin sentinţa civilă nr. 381 din 15 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a lichidatorului judiciar al debitoarei A. S.R.L. - C.I.I. B., invocată de pârâtă.

A respins excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă.

A unit cu fondul excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă, şi a acordat termen pentru continuarea judecăţii fondului la 14 septembrie 2022 când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 16 septembrie 2022.

Prin sentinţa civilă nr. 553 din 16 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta C. S.A.

A admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.

A dispus anularea contractului de ipotecă imobiliară autentificat sub nr. x/29.10.2009 de B.N.P.A. D..

Împotriva încheierii din 13.04.2022 şi a sentinţei civile nr. 553/16.09.2022, ambele pronunţate de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, a formulat apel pârâta C. S.A., solicitând schimbarea în totalitate a acestora şi, în principal, admiterea excepţiei netimbrării cererii de chemare în judecată iar, în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea civilă nr. 12A din 20 februarie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de apelanta-pârâtă, a scos cauza de pe rol şi a înaintat dosarul registraturii în vederea repartizării sale unei dintre Secţiile a V-a sau a VI-a ale Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la 22.03.2023, sub nr. x/2023.

Prin decizia civilă nr. 693/A/2023 din 4 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii de şedinţă din 13.04.2022, pronunţate de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin C.I.I. B., în calitate de lichidator judiciar.

A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 553/16.09.2022, pronunţate de Tribunalul Călăraşi, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L., prin C.I.I. B., în calitate de lichidator judiciar.

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că:

- a respins cererea ca neîntemeiată.

- a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., prin C.I.I. B., în calitate de lichidator judiciar, a formulat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (astfel cum reiese din precizările menţionate în cuprinsul răspunsului la întâmpinare formulat), solicitând admiterea căii de atac şi, rejudecând, modificarea în parte a hotărârii atacate.

În considerarea motivului de casare invocat, prin memoriul de recurs, autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nefondată din perspectiva invalidării înscrisului doveditor al contractului de credit nr. x/29.10.2009, în sensul de instrumentum şi nu de negotium, a aprecierii bunei-credinţe a pârâtei C. S.A. şi a relei-credinţe a recurentei, respectiv a posibilităţii de a exista o dublă recuperare a prejudiciului, precum şi riscul unei îmbogăţiri fără justă cauză.

Detaliind, sub un prim aspect, a precizat că instituţia desfiinţării actului juridic subsecvent, ca urmare a anulării actului juridic principal, în C. civ. din 1864 nu era expres reglementată de legiuitor, fiind o creaţie a practicii şi a interpretării, prin analogie, a strânsei legături dintre actul principal şi actul subsecvent. De asemenea, raportat la obiectul dedus judecăţii, a subliniat că excepţia de la această regulă nu se regăseşte în cauză.

A punctat că, neutilizarea expresă în decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul penal nr. x/2013, a termenului "anulare" ci "desfiinţare" nu schimbă înţelesul pe care instanţa a dorit să îl exprime cu privire la situaţia contractului principal, cel de credit încheiat cu E. S.R.L.

Autoarea recursului a învederat că principiul priveşte efectele nulităţii actului juridic faţă de terţi şi este consacrat de C. civ. în art. 1254 alin. (2) potrivit căruia, "Desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui.", terminologia utilizată în noul C. civ. nefiind întâmplătoare, întrucât legiuitorul a prevăzut în mod expres efectul "desfiinţării" actului juridic.

Contrar celor afirmate de instanţa de apel, a susţinut că nu era necesar ca instanţa din dosarul penal să utilizeze termenul "anulare", de vreme ce nu a existat o schimbare de optică a legiuitorului cu privire la soarta actelor anulate şi a celor desfiinţate, una dintre modificările esenţiale ale noului C. civ. reprezentând-o schimbarea terminologiei utilizate, principiile de bază rămânând aceleaşi.

În acest sens, a menţionat că nu a existat o modificare în reglementarea contractelor şi a efectelor acestora în noul C. civ. de natură să schimbe fundamental concepţia vechiul C. civ., utilizarea terminologiei noi "desfiinţarea" nefiind de natură să aducă atingere stabilităţii principiilor reglementării materiei contractelor şi efectelor acestora.

A arătat că instanţa de apel din dosarul penal "a actualizat" terminologia, utilizând şi noţiunea de "desfiinţare" din alin. (2) al art. 1254 C. civ., echivalând "constatarea nulităţii unui contract sau anularea acestuia" cu "desfiinţarea" acestui contract.

Sub aspectul bunei-credinţe a pârâtei, respectiv a relei-credinţe a recurentei, a precizat că societatea A. S.R.L. nu a fost titulara creditului, ci garantul ipotecar, precum şi faptul că valoarea bunului supus ipotecii nu a fost stabilită de aceasta, ci de evaluatorii anagajaţi ai pârâtei.

A subliniat că se putea vorbi despre o vădită rea-credinţă a sa în situaţia controlului total cu privire la încheierea contractului de ipotecă, exprimată în stabilirea termenilor contractuali şi a garanţiei unui bun a cărui evaluare ar fi fost sub controlul exclusiv al acesteia.

Or, odată încheiat contractul de ipotecă, chiar pârâta a constatat buna-credinţă a societăţii A. S.R.L. şi, prin adresa din 04.01.2011, a solicitat Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Călăraşi, BCF Olteniţa, radierea ipotecii şi a interdicţei de înstrăinare şi grevare, precum şi a beneficiului novaţiei.

Sub un ultim aspect, cel al posibilităţii de a exista o dublă recuperare a prejudiciului, precum şi riscul unei îmbogăţiri fără justă cauză, a susţinut că nu poate fi acceptată opinia instanţei de apel cu privire la opunerea de către cel interesat a recuperării prejudiciului de la o altă persoană fizică sau juridică.

În argumentare, a precizat că, prin decizia penală, la recuperarea prejudiciului au fost obligate mai multe persoane fizice, considerate coautori ai diverselor infracţiuni or, în situaţia recuperării în solidar, persoanele executate silit sau care au plătit de bună-voie prejudiciul, nu cunosc stadiul executării faţă de celelalte persoane şi, cu atât mai puţin, executarea unei ipoteci a unei persoane juridice, garant, nu este cunoscută celorlalţi.

În fine, a reiterat solicitarea de admitere a recursului şi, în rejudecare, modificarea în parte a hotărârii atacate.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. din 1865 însă, prin răspunsul la întâmpinare (concluzii scrise), înaintat la dosar la 06 noiembrie 2023, recurenta-reclamantă a precizat că, din eroare, au fost invocate dispoziţiile C. proc. civ. din 1864, respectiv faptul că din întreaga argumentare a cererii de recurs reiese că motivul de nelegalitate invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte C. S.A. la 23, respectiv la 24 august 2023.

Prin întâmpinarea formulată la 22 septembrie 2023, intimata-pârâtă a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar în subsidiar, respingerea recursului ca fiind neîntemeiat.

Întâmpinare a fost comunicată recurentei-reclamante la 02, respectiv 03 octombrie 2023, aceasta formulând răspuns la întâmpinare (concluzii scrise) la 06 noiembrie 2023, prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtei, admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate şi menţinerea hotărârii primei instanţe ca legală şi temeinică.

Prin rezoluţia din 17 octombrie 2023 s-a fixat termen de judecată la 21 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii prezentei căi extraordinare de atac, urmând a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Motivarea recursului presupune, pe de o parte, indicarea unuia sau unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia impusă de legiuitor se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se cuvine a fi subliniat faptul că recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, se constată că, deşi autoarea recursului şi-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate, invocarea acestuia este pur formală, criticile formulate neputând fi circumscrise motivului de casare invocat, dar niciunui alt motiv de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Motivul de casare invocat vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, precum aplicarea unor norme de drept comun la situaţii pentru care nu există o normă specială, aplicarea unei norme speciale, prin analogie, la situaţii care nu cad sub incidenţa acesteia; textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită, inclusiv în cazul în care norma juridică este obscură şi, deci, suscceptibilă de interpretare, dar interpretarea dată în speţă nu este justă; violarea unor principii generale de drept.

În pofida acestor cerinţe, argumentele invocate de autoarea recursului nu susţin incidenţa acestui motiv de casare, ci tind la transformarea în mod nepermis, din punct de vedere al normelor de procedură, a căii extraordinare de atac a recursului într-un veritabil apel.

Astfel, din cuprinsul memoriului de recurs, respectiv din răspunsul formulat la întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că ceea ce urmăreşte recurenta este să obţină o rejudecare a faptelor prezentate ("interpretarea hotărârii pronunţate de instanţa penală") şi a probatoriului administrat în cauză ("dacă instanţa de apel ar fi realizat o justă apreciere a situaţiei de fapt, ar fi analizat probele şi ar fi pronunţat o soluţie aplicând normele dreptului material, nu ar mai fi fost invocată nelegalitatea hotărârii din apel."), invocarea nelegalităţii hotărârii fiind fundamentată pe aspecte ce ţin exclusiv de situaţia de fapt şi de modul de interpretare a probelor, fără a fi indicate, în concret, motive de nelegalitate a hotărârii sub aspectul încălcării unor dispoziţii de drept material sau a greşitei aplicări a acestora.

Deşi recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 1254 alin. (2) C. civ., încercând astfel să creeze aparenţa că argumentele prezentate se înscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate aceste argumente tind a combate modalitatea în care instanţa de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză şi a stabilit starea de fapt.

Astfel, analizând punctual fiecare argument în parte, se constată că autoarea recursului reproşează instanţei de apel greşita reţinere a anulării de către instanţa de apel din dosarul penal doar a înscrisului şi nu a întregului contract, criticând practic interpretarea dată hotărârii pronunţate de instanţa penală în dosarul nr. x/2013 şi încercând să convingă instanţa de casare cu privire la înţelesul pe care instanţa penală a dorit să îl exprime cu privire la situaţia contractului principal, cel de credit, greşita reţinere a bunei-credinţe a intimatei-pârâte, respectiv a relei-credinţe a sa, precum şi greşita reţinere a posibilităţii de a exista o dublă recuperare a prejudiciului, respectiv a riscului unei îmbogăţiri fără justă cauză.

Or, aceste susţineri vizează aspecte ce ţin exclusiv de fondul cauzei şi de nemulţumirea recurentei faţă de modul în care instanţa de apel a interpretat probele administrate în cauză.

Instanţa supremă notează că normele de procedură civilă aplicabile în recurs interzic autorului căii extraordinare de atac să reia susţinerile invocate în faţa instanţelor devolutive (fiind câştigate cauzei), intitulându-le motive de recurs, şi să formuleze critici care să vizeze presupusa netemeinicie a hotărârii atacate, fără a se referi la nelegalitatea acesteia.

Ţinând seama de specificul căii extraordinare de atac a recursului, simpla prezentare a unei viziuni diferite asupra dezlegărilor care trebuiau date problemelor din litigiu nu este suficientă pentru a fi respectate cerinţele legale privitoare la motivarea recursului.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei-reclamante prezentate drept motiv de recurs nu conţin critici în sens propriu asupra hotărârii recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei, aşa cum, de altfel, este şi firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului în care instanţa examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să îşi exprime nemulţumirea în condiţiile stabilite de lege.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin C.I.I. B., împotriva deciziei civile nr. 693/A/2023 din 4 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin C.I.I. B., împotriva deciziei civile nr. 693/A/2023 din 4 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2023.