Cassation appeal against late-payment penalty judgment annulled for failing to substantiate illegality grounds

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la data 22 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta-pârâtă A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta-reclamantă B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 230.014,57 RON, reprezentând penalităţi pe zi de întârziere, datorate pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de livrare a cantităţii de 1.480,86 tone de grâu asumate prin contractul de prestări servicii nr. x/17.08.2021, calculate de la data punerii în întârziere (16.11.2021) şi până la data introducerii acţiunii (18.02.2022), actualizată până la data executării obligaţiei de livrare a întregii cantităţi stipulate, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată şi admiterea cererii reconvenţionale, în sensul constatării caracterului abuziv şi implicit nulitatea absolută a art. 4.1. din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/17.08.2021, cu consecinţa eliminării acestuia din contract sau, în subsidiar, reducerea penalităţii prevăzute de art. 4.1. din Contract stabilită în sarcina pârâtei-vânzătoare în temeiul art. 1541 C. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2098 din 15 noiembrie 2022, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis în parte cererea şi a obligat pe pârâta-reclamantă B. S.R.L. la plata către reclamanta-pârâtă A. S.A. a sumei de 230.014,57 RON cu titlu de penalităţi de întârziere şi a sumei de 5706 RON cheltuieli de judecată, respingând cererea reconvenţională formulată de reclamanta-pârâtă B. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2098/15 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a declarat apel pârâta-reclamantă B. S.R.L., invocând în principal excepţia nulităţii hotărârii atacate, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 192/A-COM din 19 mai 2023, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta-reclamantă B. S.R.L. - prin administrator C., împotriva sentinţei civile nr. 2098 din 15 noiembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022.

Împotriva acestei decizii, recurenta B. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de apel ca nefondate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel s-a limitat doar la a prelua integral considerentele instanţei de fond şi a spune că, "în speţă nu poate fi vorba de inexistenţa refuzului de a executa obligaţia, deoarece, aşa cum corect a precizat prima instanţă de judecată, părţile contractului s-au aflat pe poziţie de egalitate juridică, reclamanta întocmind corespondenţă către pârâtă, în sensul executării obligaţiei de livrare, ulterior împlinirii acestui termen, aşa cum rezultă din cele două e-mail din data de 02.11.2021 şi 10.11.2021. A rezultat şi faptul că pârâta-reclamantă a luat cunoştinţă de intenţia reclamantei-pârâte de a activa clauza penală în caz de neexecutare, aspect ce a rezultat din adresa de înregistrare nr. x din 10.11.2021, în care s-a precizat că se acordă un termen de 5 zile pentru livrarea întregii cantităţi, dar şi din notificarea transmisă prin e-mail la data de 16.11.2021, aflată la dosar fond, înscrisuri care se înscriu ca finalitate în cadrul punerii în întârziere, conform art. 1523 C. civ..".

Aceasta, în pofida faptului că, în opinia recurentei, a arătat şi motivat, în ceea ce priveşte e-mailul, pe care i l-a transmis intimatei la 16.11.2021, contrar celor reţinute de către instanţa de apel, că el nu reprezintă un refuz de executare a obligaţiei în sensul art. 1523 alin. (2) pct. c) C. civ.

In fapt, prin email-ul transmis de către recurentă, aceasta nu a refuzat executarea obligaţiei, ci a solicitat acordarea unui termen suplimentar mai îndelungat, dar totuşi rezonabil pentru îndeplinirea acesteia, termenul de 5 zile acordat de către intimată fiind unul complet, nerezonabil şi disproporţionat prin raportare la conţinutul obligaţiei de executat şi întregul context faptic.

Prin dispoziţiile art. 1523 alin. (2) pct. c) C. civ., a susţinut recurenta, legiuitorul a avut în vedere existenţa unui refuz neîndoielnic de executare a obligaţiei, fiind necesar ca această manifestare a refuzului să fie una evidentă şi nu doar subînteleasă. Astfel, doar în ipoteza în care înainte de termenul de scadenţă, după expirarea acestuia, debitorul îi comunică creditorului că nu va executa obligaţia sau când neglijează în mod repetat să îşi execute obligaţia, se poate considera că acesta este de drept în întârziere, conform art. 1523 alin. (2) pct. c) C. civ., situaţii neincidente în speţă.

De asemenea, în ceea ce priveşte instituţia termenului suplimentar de executare, recurenta menţionează că, deşi, acest remediu nu se regăseşte nominal în enumerarea cuprinsă în art. 1516 C. civ., decât drept condiţie prealabilă invocării celorlalte remedii, acesta este indirect reglementat prin dispoziţiile art. 1522 C. civ. Astfel, acest remediu constă în obligaţia creditorului, în ipoteza ajungerii obligaţiei la scadenţă, fără a fi executată, să acorde debitorului un termen suplimentar în care acesta să îşi execute obligaţiile contractuale.

După redarea art. 1522 C. civ., recurenta a menţionat că, prin excepţie, acordarea acestui termen nu este necesară dacă debitorul este pus de drept în întârziere ca urmare a unei prevederi legale (art. 1523 C. civ.) sau ca urmare a unei clauze contractuale care prevede punerea de drept în întârziere, situaţii neincidente în speţă.

Cu toate acestea, instanţa de apel a ignorat complet textele de lege invocate de apelantă limitânduse să spună doar că "nu poate fi primită nici susţinerea pârâtei cum că nu ar fi refuzat executarea obligaţiei de livrare, ci doar a solicitat un termen mai îndelungat, cât timp aceasta avea obligaţia să livreze marfa, grâu de panificaţie recolta anului 2021, până la data de 30.10.2021, conform Anexei 3 la contract, iar propunerea sa implica livrarea mărfii restante până la 01.04.2022".

Aceasta, deşi, chiar dispoziţiile legale menţionate anterior prevăd obligaţia creditorului de a acorda debitorului un termen de executare, ţinând sema de natura obligaţiei şi de împrejurări, nu unul pur discreţionar.

În ceea ce priveşte forma punerii în întârziere, a susţinut recurenta, instanţa de apel a ignorat complet legea contractului (legea părţilor), fiind redate dispoziţiile convenţiei la care se face referire.

Or, în cauza dedusă judecăţii, Notificarea nr. x/10.11.2021 a fost transmisă pârâtei prin intermediul poştei electronice şi, conform prevederilor contractuale despre care s-a făcut vorbire, pentru a constitui o punere în întârziere valabilă, era necesar ca reclamanta să primească o confirmare electronică care să ateste primirea acesteia.

Recurenta a mai susţinut că instanţa nu poate valorifica susţinerile intimatei, conform cărora acest viciu privind legalitatea comunicării notificării de punere în întârziere ar fi acoperit de faptul că pârâta nu a contestat primirea acesteia, întrucât legea nu prevede o astfel de excepţie, iar pentru a produce efecte şi pentru a deveni opozabil, este necesar ca destinatarul să ia cunoştinţă în mod efectiv despre conţinutul actului. Mai mult decât atât, emitentul trebuie să poată face dovada valabilă a comunicării pentru a se putea bucura de efectele acesteia.

Astfel s-a arătat, acest aspect prezintă o deosebită importanţă, întrucât, spre deosebire de obligaţiile băneşti - în cazul cărora daunele-interese moratorii sunt datorate de la scadenţă -, data de la care se calculează daunele-interese moratorii pentru neexecutarca unei obligaţii de a face, este cea a punerii în întârziere a debitorului asupra echivalentului în bani al obligaţiei.

În lipsa unei distincţii a legiuitorului, ar rezulta că efectul curgerii daunelor-interese se produce doar de la data punerii în întârziere a debitorului asupra echivalentului în bani al obligaţiei de a face în oricare dintre cele două modalităţi de punere în întârziere a debitorului admise de art. 1522 C. civ. (notificarea extrajudiciară, cererea de chemare în judecată).

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de apel trebuia să constate că debitoarea nu s-a aflat de drept în întârziere şi nici nu a fost pusă în întârziere în mod legal prin Notificarea nr. x/10.11.2021, motiv pentru care cuantumul penalităţilor pretinse de către reclamantă este nedatorat.

Recurenta a susţinut că motivul de casare invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. - vizează încălcarea legii de drept substanţial, încălcare care în speţă vizează restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor art. 1522 şi art. 1523 C. civ., dar şi interpretarea eronată a textelor de lege corespunzătoare situaţiei de fapt, ceea atrage incidenţa motivului indicat.

Mai exact, instanţa de apel a procedat la o restrângere nejustificată a aplicării prevederilor art. 1522 şi art. 1523 C. civ. şi, totodată, a realizat o interpretarea greşită a acestor norme, atunci când a apreciat că debitoarea s-a aflat de drept în întârziere prin refuzul de executare al obligaţiei, dar şi cu privire la rezonabilitatea termenului suplimentar de 5 zile acordat de către intimată pentru executarea obligaţiei.

Intimata a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimată, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Se constată că, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.

Întreaga construcţie a recursului pârâtei vizează exclusiv greşita interpretare a probelor de către instanţa de apel, respectiv dacă e-mailul din 16.11.2021 reprezintă sau nu un refuz de executare sau dacă termenul suplimentar de 5 zile acordat în vederea executării era unul rezonabil, motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind invocat doar cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

De altfel, în privinţa recursului dedus judecăţii ne aflăm în faţa unei duplicări a susţinerilor din etapa procesuală anterioară, mărturie fiind similitudinea dintre cererile de recurs şi de apel formulate de aceeaşi parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de apel, faţă de respingerea celui dintâi. Aceleaşi motive care vizează netemeinicia au fost deduse Curţii de Apel Piteşti spre judecată şi sunt acum readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului, trecând peste evidenţa procedurală că instanţa de casaţie nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluţionarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanţe a fondului.

Trimiterea la dispoziţiile legale invocate a fost făcută în scopul de a se repune în discuţie situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi reanalizată de instanţa de apel, precum şi de a se proceda la o reevaluare a probatoriului administrat.

Astfel, simpla reiterare în cererea de recurs a criticilor din cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa ce se cere a fi îndeplinită.

Invocarea unei restrângeri nejustificate a aplicării prevederilor art. 1522 şi art. 1523 C. civ., fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., şi simpla nemulţumire a părţii cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii şi fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, recurenta neformulând veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta B. S.R.L., potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 192/A-COM din 19 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2023.