Revision of insolvency liability judgment barred because res judicata exception was previously adjudicated

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, la 17.03.2023, A. în contradictoriu cu B. şi DGRFP Iaşi a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 538/2021, definitive pronunţate în dosarul nr. x/2020 de către Tribunalul Bacău, ca fiind potrivnică autorităţii de lucru judecată reţinută prin sentinţa civilă nr. 48/04.02.2021, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În drept, a invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 254/2023 din 2 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de revizuire.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în vreuna din situaţiile avute în vedere de legiuitor.

Astfel, pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, una dintre acestea fiind să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia.

Dacă în al doilea proces, prima hotărâre a fost invocată şi instanţa a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, partea nu mai poate reitera aceeaşi excepţie pe calea revizuirii, deoarece se opune însăşi autoritatea de lucru judecat asupra rezolvării date excepţiei procesuale respective.

Soluţia se impune şi pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze şi modul de rezolvare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, în alte cuvinte, să exercite un control judiciar, care însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.

În cazul încălcării aspectului (efectului) pozitiv al autorităţii de lucru judecat, această condiţie presupune ca în al doilea litigiu să nu se fi solicitat să se dea eficienţă cu autoritate de lucru judecat hotărârii definitive anterioare sau, în măsura în care partea interesată a invocat existenţa aspectului (efectului) pozitiv al autorităţii de lucru judecat a hotărârii anterioare, instanţa să fi omis să analizeze acest aspect.

În concret, în al doilea litigiu, prin încheierea din 10.11.2021 Tribunalul Bacău a respins excepţia autorităţii de lucru judecat . Această încheiere a fost supusă controlului judiciar împreună cu sentinţa primei instanţe, Curtea de Apel Bacău menţinând soluţiile primei instanţe . Cu această ocazie a fost pe larg analizat raportul dintre cele două tipuri de răspundere, concluzionând că este vorba despre cauză diferită, fapte diferite, iar nu o dublă răspundere pentru aceleaşi motive.

Revizuentul A. a declarat "apel" (recalificat de instanţă în recurs) împotriva deciziei nr. 254/2023 din 2 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a solicitat admiterea căii de atac formulate, cu consecinţa anulării sentinţei civile nr. 538/2021, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2020, de către Tribunalul Bacău, ca fiind potrivnică autorităţii de lucru judecat, reţinută prin sentinţa civilă nr. 48/04.02.2021, definitivă, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Revizuentul a susţinut, în esenţă, că soluţia curţii de apel adaugă la lege, condiţia considerată a fi necesar îndeplinită, nefiind reglementată prin dispoziţiile art. 509 - 513 C. proc. civ.. Această condiţie se regăseşte menţionată în literatura de specialitate, prin raportare la soluţii pronunţate sub imperiul vechiul C. proc. civ., fără a fi reluată în noua reglementare şi impusă pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere lipsa reglementării condiţiei menţionate pentru susţinerea unei cereri de revizuire, astfel cum această condiţie este motivată în sentinţa instanţei de fond, rezultă că hotărârea este nelegală, în raport cu cadrul normativ reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, înlăturând din conţinutul hotărârii, această condiţie, regăsită exclusiv în literatura de specialitate, cererea de revizuire promovată este subsumată situaţiei reglementate privind existenţa unor hotărâri potrivnice, circumstanţă pentru care se impune admiterea acesteia.

În continuare, se arată că în dosarul nr. x/2019, instanţa a analizat şi anulat decizia de răspundere solidară nr. 116117/28.02.2019, fundamentată pe dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. d) Codul de procedură fiscală.

Decizia de răspundere solidară a fost emisă în baza procesului-verbal nr. x/08.11.2018, completat cu anexa nr. 113986/14.12.2018, prin care persoana juridică C. S.R.L., la care recurentul deţinea calitatea de administrator a fost declarată insolvabilă, fără bunuri sau venituri urmăribile. Procesul-verbal de declarare a insolvabilităţii persoanei juridice este consecinţa derulării unei activităţi de inspecţie fiscală, finalizată cu decizia de impunere nr. x/31.01.2018.

Motivarea instanţei învestite cu soluţionarea dosarului nr. x/2019 a fost în sensul în care nu s-a făcut dovada ca recurentul a acţionat cu rea-credinţă, în scopul de a produce insolvabilitatea societăţii şi de a nu achita la termen obligaţiile fiscale, s-a mai arătat.

Ca şi consecinţă a deschiderii procedurii de insolvenţă în forma simplificată faţă de debitoarea C. S.R.L., în dosarul nr. x/2020, la cererea creditoarei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, pentru debitul de 334.007 RON, stabilit in baza aceleiaşi decizii de impunere, nr. x/31.01.2018, a fost promovată de către administratorul judiciar o acţiune în stabilirea răspunderii personale a revizuentului, ca persoană care a contribuit la starea de insolvenţă a societăţii, formându-se dosarul nr. x/2020, soluţionat prin sentinţa nr. 538/24.11.2021, definitivă prin decizia nr. 37/14.02.2023, în sensul admiterii acţiunii.

Cauza ambelor litigii, s-a mai susţinut, a fost stabilirea răspunderii personale a revizuentului pentru starea de insolvenţă a debitoarei C. S.R.L., fundamentată pe aceeaşi împrejurare de insolvabilitate, decizia de impunere nr. x/31.01.2018 şi pentru acelaşi debit.

Consecinţa pronunţării celor două sentinţe, a apreciat revizuentul, este aceea că el nu este considerat culpabil pentru debitul imputat prin decizia de impunere, în baza căreia s-a declarat insolvabilă persoana juridică de către organul fiscal, dar este culpabil pentru acelaşi debit, pentru care acelaşi organ fiscal, în baza aceleiaşi decizii de impunere, a solicitat deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă faţă de persoana juridică. Astfel, culpa sa pentru determinarea stării de insolvenţă a debitoarei şi a creanţelor fiscale datorate bugetului de stat, anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, este infirmată, prin sentinţa civilă nr. 48/04.02.2021, stabilindu-se că nu este culpabil de starea de insolvenţă. Ulterior, însă, prin cea de-a doua sentinţă s-a stabilit răspunderea sa pentru aceeaşi stare de insolvenţă.

Cele mai sus reliefate, coroborate cu textul legal incident, confirmă nelegala soluţie pronunţată de către instanţa de fond, prin raportare la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., coroborat cu art. 25 Codul de procedură fiscală şi art. 169 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a conchis recurentul.

În şedinţa publică din 21 noiembrie 2023, Înalta Curte a procedat la calificarea căii de atac promovate, ca fiind recurs, iar nu apel, potrivit celor reţinute în practicaua prezentei decizii.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, reţine următoarele considerente:

Deşi recurentul nu şi-a încadrat criticile în temeiul de drept al art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., se constată că anumite critici pot fi încadrate în pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., în condiţiile în care s-a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de nelegalitate, hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă se constată că, în speţă, el nu-şi găseşte incidenţa.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale care reglementează revizuirea, cale extraordinară de atac, sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunţate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanţa s-a pronunţat asupra autorităţii de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanţa de revizuire.

Raţiunea acestei condiţii este aceea ca instanţa de revizuire învestită cu soluţionarea unei cereri întemeiate pe art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să nu încalce ea însăşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii a cărei anulare se solicită.

Autoritatea de lucru judecat, respectiv efectele lucrului judecat sunt reglementate în art. 430 C. proc. civ., respectiv art. 431 C. proc. civ., raţiunea acestei reglementări o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv.

Sub aspectul situaţiei de fapt, aşa cum a fost reţinută de instanţa de revizuire, Înalta Curte constată că, în speţă, cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 a vizat anularea Deciziei de răspundere solidară nr. 116117/28.02.2019 emisă de AJFP Bacău privind angajarea răspunderii solidare a reclamantului în temeiul art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 şi a Deciziei nr. 10261/23.05.2019 emisă de DGRFP Iaşi, prin care a fost respinsă contestaţia, ambele acte fiind anulate. Sentinţa primei instanţe a rămas definitivă în urma respingerii, prin Decizia nr. 514/02.06.2021 a recursului declarat de DGRFP Iaşi şi AJFP Bacău.

În cadrul dosarului nr. x/2020 Tribunalul Bacău, prin sentinţa nr. 538/24.11.2021 a admis acţiunea formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâţii A. şi D., având ca obiect atragerea răspunderii pentru starea de insolvenţă (art. 169 din Legea nr. 85/2014); a obligat pe pârâţi, în solidar la plata integrală a sumei de 334.096 RON reprezentând pasiv neacoperit al societăţii debitoare C. S.R.L., din averea proprie în contul de avere al debitoarei falite. Soluţia a rămas definitivă prin Decizia nr. 37/2023 a Curţii de Apel Bacău prin care a fost respins apelul formulat de apelantul pârât A. împotriva încheierii din 10.11.2021 şi a sentinţei nr. 538/24.11.2021.

În soluţionarea cererii cu care a fost învestită, instanţa de revizuire a avut în vedere, în mod corect, că, pentru a se putea invoca motivul de revizuire referitor la hotărâri potrivnice, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, una dintre acestea fiind să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat excepţia.

Cum, în al doilea litigiu, prin încheierea din 10.11.2021, Tribunalul Bacău a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, iar aceasta, împreună cu sentinţa primei instanţe, au fost menţinute în apel de Curtea de Apel Bacău (ocazie cu care a fost pe larg analizat raportul dintre cele două tipuri de răspundere, concluzionând că este vorba despre cauză diferită, fapte diferite, iar nu o dublă răspundere pentru aceleaşi motive), instanţa de revizuire a reţinut, în mod legal şi temeinic, că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în vreuna din situaţiile avute în vedere de legiuitor.

Şi aceasta, întrucât, în raport de dispoziţiile legale menţionate mai sus şi de faptul că a fost analizată autoritatea de lucru judecat a hotărârii invocate, instanţa de revizuire nu poate să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni a autorităţii de lucru judecat de către instanţa în faţa căreia s-a invocat acest aspect, aşa cum a tins să solicite revizuentul.

Nu îi este permis instanţei de revizuire să se transforme în instanţă de recurs şi să cenzureze modalitatea în care o altă instanţă a dat efect sau nu autorităţii de lucru judecat. Din moment ce o instanţă s-a pronunţat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluţii se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, şi nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanţa este chemată să statueze ea însăşi asupra incidenţei acestei instituţii şi nu să cenzureze o judecată anterioară.

Înalta Curte reaminteşte jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului sub acest aspect, potrivit căreia dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 alin. (1), trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie supusă unei noi judecăţi (Cauza Brumărescu, citată mai sus, § 62, şi Cauza Riabykh împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, §§ 56-58, 24 iulie 2003). De asemenea, Curtea reaminteşte că, în conformitate cu o jurisprudenţă deja bine stabilită, instanţele superioare nu trebuie să folosească puterea lor de supervizare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă examinare a cauzei. Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. De la acest principiu nu se poate deroga decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Cauza Riabykh, citată mai sus, § 52, şi Cauza Borshchevskiy împotriva Rusiei, nr. 14.853/03, § 42, 21 septembrie 2006).

În acord cu aceste principii, afirmaţiile recurentului, prin care se susţine că, înlăturând din conţinutul hotărârii, condiţia reţinută de instanţa de revizuire, regăsită exclusiv în literatura de specialitate, cererea de revizuire promovată este subsumată situaţiei reglementate privind existenţa unor hotărâri potrivnice, circumstanţă pentru care se impune admiterea acesteia, nu sunt întemeiate.

Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate motive care vizează aspecte de fond ale pricinilor, acestea rămânând în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Aşa fiind, în condiţiile în care nu este îndeplinită condiţia dedusă din dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căreia în al doilea proces să nu se fi analizat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de revizuire este legală, recursul împotriva acesteia urmând a fi respins.

Pe cale de consecinţă, potrivit dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 254/2023 din 2 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva deciziei nr. 254/2023 din 2 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2023.