Service contract debt; invalidation of extra-ordinary appeal for failure to frame evidence evaluation as illegality under Article 488 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, la data de 17.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.056.610,52 RON constând în debit restant, reprezentând contravaloare servicii prestate în baza Contractului de prestări servicii nr. x/03.01.2018, conform: facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 121.011,10 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 107.211,86 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 122.218,95 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 124.208,63 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 104.610,52 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 81.701,83 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 91.839,44 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 99.925,49 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 102.843,37 RON; facturii fiscale seria x nr. x/17.03.2020, în cuantum de 101.039,33 RON; totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1350, art. 1516, art. 1518 din C. civ. şi art. 192, art. 194 din C. proc. civ., precum şi art. 115 din Legea nr. 85/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 360 din data de 09.05.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 Tribunalul Arad a respins acţiunea civilă având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L.; a obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B..

Prin decizia civilă nr. 72/A din 8 februarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 360/09.05.2022, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2022; totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie în sprijinul apelantei-reclamante, formulată de intervenientul D.; a obligat apelanta-reclamantă la plata sumei de 3.570 de RON către intimata-pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar, în subsidiar, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecarea fondului admiterea în totalitate a cererii.

După redarea hotărârilor pronunţate în cauză, recurenta-reclamantă a susţinut următoarele:

Deşi instanţa de apel a încuviinţat proba cu planşe foto şi transcrierile conversaţiilor Whatsapp, depuse de către administratorul special - intervenient accesoriu, în temeiul art. 255 alin. (1) şi 309 alin. (5) C. proc. civ., a respins proba cu expertiza în construcţii, singura probă care putea elucida starea reală de fapt dintre părţi.

Totodată, recurenta a considerat că au fost încălcate reguli de procedură şi anume cele prevăzute de art. 309 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., în prezenta cauză fiind admisibilă proba cu martori/expertiză pentru a dovedi situaţia reală de fapt, planşele foto şi conversaţiile whatsapp fiind un început de dovadă scrisă, după cum prevede legea, fiind incidente prevederile art. 309 alin. (4) pct. 2 C. proc. civ.

În aceste condiţii, instanţa de apel a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiindu-i încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, expertiza în construcţii fiind singura probă care putea să elucideze situaţia.

De altfel, instanţa de apel nu a analizat, în motivarea deciziei atacate şi răspunsul la interogatoriul pârâtei intimate, care la întrebarea nr. 6, a răspuns:

"Hotărârile operative zilnice se stabileau ocazional şi prin whatsapp", care denotă faptul că raporturile dintre părţile contractante se stabileau şi prin whatsapp, peste dispoziţiile contractuale.

În aceeaşi ordine de idei, extrasele de cont depuse au făcut dovada uzanţelor dintre părţi şi anume faptul că lucrările executate se plăteau pe bază de facturi, fără devize/situaţii de lucrări.

A mai susţinut recurenta că motivul de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., stipulează că ar fi vorba despre trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată, şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii.

Amintind art. 425 C. proc. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel a ignorat total răspunsul pârâtei la interogatoriu şi extrasele de cont depuse de către recurentă, motiv pentru care prezenta hotărâre nu este motivată, considerentele necuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază decizia curţii de apel.

În considerentele decisive ale deciziei atacate, instanţa a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material prevăzute de art. 1.862 şi 1.864 din C. civ., în sensul că părţile au derogat de la regulile prevăzute în cuprinsul acestor articole de lege, cu privire la recepţia lucrărilor. Aceste aspecte au fost dovedite prin răspunsul la interogatoriu, planşe foto şi conversaţii whatsapp.

Astfel, normele de drept material încălcate şi aplicate greşit sunt cele prevăzute de art. 1.862 şi 1.864 din C. civ., în sensul că instanţa stipulează că era necesară recepţionarea lucrărilor pentru a solicita plata, deşi părţile au derogat de la această regulă, probele administrate stipulând că între cele 2 părţi nu s-au recepţionat lucrări şi plăţile erau făcute pe bază de facturi şi nu pe bază de devize şi situaţii de lucrări.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat formal în susţinerea recursului dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., fără a arata în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile recurentei vizează modul în care instanţa de apel a apreciat cu privire la respingerea unei probe (proba cu expertiza în construcţii), modalitatea de evaluare a probelor administrate (răspunsul la interogatoriu, planşe foto şi conversaţii whatsapp), situaţia de fapt (conduita contractuală a părţilor, evaluarea comportamentului acestora), aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate invocate.

Susţinerea recurentei în sensul că au fost încălcate reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cele prevăzute de art. 309 alin. (4) şi (5) din C. proc. civ., fiindu-i, totodată, încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, în condiţiile în care expertiza în construcţii era singura probă care putea să elucideze situaţia, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

În acest context, este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Se constată că, deşi se invocă ipoteza nemotivării deciziei, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în cuprinsul cererii formulate, recurenta nu a indicat argumente de nelegalitate care să susţină această situaţie şi nici în ce modalitate hotărârea instanţei de judecată nu este conformă legii.

Dimpotrivă, în opinia recurentei, nemotivarea deciziei este legată de ignorarea răspunsului pârâtei la interogatoriu şi a extraselor de cont depuse de aceasta, în pofida faptului că oportunitatea administrării probelor este apanajul instanţelor de fond, în recurs nefiind posibilă evaluarea probelor.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Criticile recurentei privind interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 1.862 şi 1.864 din C. civ., în sensul că părţile au derogat de la regulile prevăzute în cuprinsul acestor articole de lege, cu privire la recepţia lucrărilor, sunt legate de faptul că aceste aspecte au fost dovedite prin răspunsul la interogatoriu, planşe foto şi conversaţii whatsapp, probele administrate stipulând că între cele 2 părţi nu s-au recepţionat lucrări şi plăţile erau făcute pe bază de facturi şi nu pe bază de devize şi situaţii de lucrări.

Or, aşa cum s-a arătat, instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, fiind suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Toate aceste afirmaţii ale recurentei, precum şi reţinerea eronată a situaţiei de fapt rezultată din probe, reprezintă, aşa cum s-a arătat în precedent, o evaluare de netemeinicie şi nu una de nelegalitate, care să se circumscrie cerinţelor motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Se observă că recurenta a relatat opinii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează, în realitate, netemeinicia deciziei atacate, criticile vizând exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată în raport de stabilirea situaţiei de fapt reţinută în cauză.

În egală măsură, deşi recurenta afirmă în mod generic încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, indicând, totodată, anumite dispoziţii legale, care, în opinia sa, nu au fost respectate, respectiv art. 309 alin. (4) şi (5) din C. proc. civ., art. 1.862 şi 1.864 din C. civ., în motivarea recursului autoarea căii extraordinare de atac s-a rezumat la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii şi fără a se dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă şi legea încălcată.

În speţă, se reţine că, deşi recurenta indică expres mai multe norme de drept considerate a fi încălcate, aduce, în realitate, în dezbatere doar chestiuni vizând probele administrate, situaţia de fapt, conduita contractuală a părţilor, aspecte ce nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul, potrivit dispozitivului.

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă C. S.R.L., potrivit înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei civile nr. 72/A din 8 februarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-pârâtă C. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2023.