Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2417/2023 AI generated

Conflict of territorial jurisdiction over maritime container transport claims; fixed by plaintiff's choice of place of destination under alternative competence rules

Case Number Decizia nr. 2417/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by definitively assigning the case to the Constanța Court of Law, Civil Section, ordering the transfer of the file for continued trial. The dispute involved a civil action for payment of unpaid invoices related to maritime container transport and storage services, where both the plaintiff’s chosen court (Constanța) and the defendant’s local court (Urziceni) had initially declined territorial jurisdiction, each claiming the other was competent. The Court applied the principle of alternative territorial jurisdiction under Article 113(1)(6) of the Civil Procedure Code, which grants jurisdiction to the court at the place where goods are received in transport contracts, in conjunction with Article 116, which allows the plaintiff to select among equally competent courts. The decisive legal doctrine established that the plaintiff’s initial choice of a legally competent court fixes territorial jurisdiction permanently, preventing any court from subsequently declining jurisdiction to another equally competent forum based on the defendant’s location or arguments regarding the nature of the contractual relationship.

Legislator headnote

AI generated

art. 1535 din C. civ, art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 107 din C. proc. civ, art. 1016 din C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ, art. 116 din C. proc. civ; Conflict of territorial jurisdiction over maritime container transport claims; fixed by plaintiff's choice of place of destination under alternative competence rules: , au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1350 şi art. 1535 din C. civ., art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction territorial jurisdiction commercial dispute maritime transport choice of law conflict rule

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2022 pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către societatea reclamantă a sumei de 62.867,70 RON, reprezentând debit facturi fiscale nr. x/13.09.2021 şi nr. y/06.12.2021 şi la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 0,15%/zi de întârziere de la data scadenţei facturilor şi până la achitarea efectivă a acestora.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este agent exclusiv al transportului maritim C. pe teritoriul României şi că se ocupă de operaţiunile privind containerele cu marfă descărcate în porturile maritime româneşti de C., până la recuperarea containerului gol de către C.. Astfel, a preluat containerul nr. x, sosit în portul Constanţa Sud Agigea-terminal CSCT în data de 15 mai 2021 cu nava Satie, cu contract de transport nr. x, conţinând piese uzate de autovehicule, destinatar fiind pârâta B. S.R.L.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1270, art. 1350 şi art. 1535 din C. civ., art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, arătând că este competentă Judecătoria Urziceni, conform dispoziţiilor art. 107 din C. proc. civ.. Astfel, pârâta a menţionat că nu a fost încheiat niciodată un contract de transport între cele două părţi, contract care să prevadă drepturi şi obligaţii reciproce, ci doar s-a emis o cerere de transport care presupune depozitarea. Pretenţiile reclamantei au la bază depozitarea, întrucât contractul de transport, în sens larg, nu a fost finalizat.

Prin sentinţa civilă nr. 3420 din 7 aprilie 2023, pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, invocată de către pârâtă şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Constanţa a reţinut că, potrivit art. 1016 din C. proc. civ., dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1014 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

S-au depus la dosarul cauzei: factura fiscală seria x nr. x din 04.06.2021, factura seria x nr. x din 07.06.2021 şi factura seria x nr. x din 07.06.2021;

Conform comenzii, serviciile de transport au fost efectuate de reclamantă.

Prin acţiunea formulată, reclamanta a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata contravalorii facturilor fiscale, astfel că sunt aplicabile, în ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, prevederile art. 107 din C. proc. civ., potrivit cărora este competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâta, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. stabilesc o competenţă teritorială alternativă, în favoarea instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, instanţa a reţinut că sediul pârâtei, aşa cum este indicat în cuprinsul cererii introductive de instanţă, este în Urziceni, str. x, zona B judeţul Ialomiţa.

Analizând înscrisurile depuse în probaţiune de către reclamantă, Judecătoria Constanţa a reţinut că între părţi nu s-a semnat un contract din care să rezulte locul unde acesta urmează a se executa, iar din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei nu rezultă faptul că serviciile pretinse de reclamantă şi contestate de către pârâtă, au fost realizate în Municipiul Constanţa.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că sediul pârâtei este în Urziceni, judeţul Ialomiţa, raportat la prevederile art. 107 din C. proc. civ., instanţa a constatat că nu este competentă teritorial să judece cauza, motiv pentru care, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Urziceni.

Prin sentinţa civilă nr. 1005 din 12 octombrie 2023, pronunţată de Judecătoria Urziceni, secţia civil-penal, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Urziceni, invocată din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect acţiune în răspundere contractuală, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Constanţa; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Urziceni şi Judecătoria Constanţa; s-a suspendat judecarea cauzei şi s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În esenţă, Judecătoria Urziceni a reţinut că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată care vizează pretenţii izvorâte dintr-un contract de transport, competenţa teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluţioneze cauza instanţa de la locul prevăzut în contract pentru sosirea bunurilor expediate şi instanţa de la sediul pârâtei.

Judecătoria Constanţa este instanţa de la locul prevăzut în contract pentru sosirea bunurilor, aşa cum rezultă din contractul de transport, fiind instanţa în circumscripţia căreia se află Portul Constanţa, iar Judecătoria Urziceni este instanţa în circumscripţia căreia se află sediul pârâtei.

Conform art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, reclamanta a ales să sesizeze instanţa locului de sosire, fiind o cerere ce izvorăşte dintr-un contract de transport şi, în consecinţă, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispoziţiilor art. 116 din C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, însă cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal Judecătoria Constanţa cu soluţionarea cauzei, stabilind definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, la data de 1 noiembrie 2023.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia civilă, pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la data de 24 octombrie 2022 pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia civilă, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către societatea reclamantă a sumei de 62.867,70 RON, reprezentând debit facturi fiscale nr. x/13.09.2021 şi nr. y/06.12.2021 şi la plata penalităţilor de întârziere în valoare de 0,15%/zi de întârziere de la data scadenţei facturilor şi până la achitarea efectivă a acestora.

Înalta Curte constată că pârâta B. S.R.L. a recunoscut, prin întâmpinare, faptul că a solicitat transportul containerului până la adresa indicată, aceasta fiind o condiţie esenţială a executării contractului, indiferent de sensul acestuia . Pârâta consideră că pretenţia reclamantei este expresia relei-credinţe, deoarece aceasta solicită, practic, o plată în avans a îndeplinirii obligaţiei sale.

Acţiunea în pretenţii introdusă de reclamanta A. S.R.L. (agent exclusiv al transportatorului maritim C. pe teritoriul României) este întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, instanţa sesizată fiind cea de la locul de sosire a containerului nr. x (portul Constanţa Sud Agigea - terminal CSCT), în conformitate cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv Judecătoria Constanţa.

În materie de competenţă teritorială, regula generală este instituită de art. 107 din C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai sunt competente şi instanţele prevăzute la pct. 1-9 de la alin. (1) al aceluiaşi text.

În considerarea acestor temeiuri de drept care reglementează competenţa teritorială alternativă, art. 116 din C. proc. civ. prevede că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Aşadar, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial alternativ, opţiunea acestuia nu poate fi contestată întrucât, prin introducerea acţiunii, s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Prin urmare, instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii sale, în favoarea unei alte instanţe.

În cauză, opţiunea reclamantei A. S.R.L. a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Constanţa, instanţa locului de sosire a containerului conţinând piese uzate de autovehicule, pârâta B. S.R.L. fiind menţionată în documentul de transport la rubrica destinatar ("Consignee").

Prin urmare, sesizarea Judecătoriei Constanţa s-a făcut cu respectarea art. 113 alin. (1) pct. 6, raportat la art. 116 din C. proc. civ., astfel că aceasta era competentă teritorial să judece cauza şi nu putea declina competenţa de soluţionare altei instanţe, deopotrivă competente, cu încălcarea art. 116 C. proc. civ. şi, totodată, a voinţei reclamantei.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia civilă, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.