Jurisdictional Conflict Over Sealed Labor Dispute: Competence Consolidation Despite Procedural Severance Under Labor Code

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 28 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Sibiu, Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâţilor, ca o consecinţă a discriminării, la plata în favoarea reclamanţilor, cu titlu de despăgubiri civile, începând cu data de 16 octombrie 2018 şi pe viitor până la încetarea stării de discriminare, a echivalentului diurnei prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 27/2006, în cuantum de 2% pe zi din indemnizaţia de încadrare brută lunară, drept acordat, în favoarea procurorilor numiţi în cadrul secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, în temeiul art. 88 indice 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 şi unor judecători de la Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 317/LM din 22 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2021, rămasă definitivă, judecători faţă de care se consideră discriminaţi, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare.

În şedinţa publică din data de 14 iunie 2023 s-a dispus disjungerea acţiunii cu privire la reclamantul N. şi formarea unui nou dosar, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, sub nr. x/2023.

Prin sentinţa civilă nr. 679/LM/2023 din 15 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bihor şi, pe cale de consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul N., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Vrancea.

Examinând actele şi lucrările dosarului din prisma excepţiei necompetenţei teritoriale invocate, Tribunalul Bihor a reţinut următoarele:

Conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

În cauză, nu sunt întrunite cerinţele art. 59 din C. proc. civ. pentru a opera prorogarea de competenţă în condiţiile art. 259 alin. (3) din Codul muncii.

Reclamantul N. este domiciliat în jud. Vrancea. În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a pricinii ar reveni Tribunalului Vrancea, potrivit dispoziţiei legale din Codul muncii.

Având în vedere că reclamantul N. îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Tribunalul Bihor a constatat că, în ceea ce îl priveşte, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., cu referire la faptul că Tribunalul Vrancea nu este instanţa la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul sau o instanţă inferioară acesteia, iar Tribunalul Bihor nu este o instanţă de acelaşi grad din cadrul unei curţi de apel învecinate.

Prin sentinţa civilă nr. 426/2023 din 26 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vrancea, invocată de instanţă din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul N., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vrancea, secţia I civilă şi Tribunalul Bihor, secţia I civilă; în baza art. 134 din C. proc. civ. s-a suspendat judecata de drept a cauzei şi s-a înaintat dosarul nr. x/2023 instanţei competente să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vrancea a reţinut că reclamantul solicită achitarea echivalentului diurnei prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, în cuantum de 2% pe zi din indemnizaţia de încadrare brută lunară.

Analizând cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă la data de 28 decembrie 2022, sub nr. x/2022, Tribunalul Vrancea a mai reţinut că acţiunea a fost formulată, în principal, de reclamanţii care au calitatea de procurori şi care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, cu excepţia unei singure reclamante care are calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Agnita. Reclamanţii au menţionat în cuprinsul acţiunii că, deşi obiectul cererii este un conflict de muncă referitor la plata unor diferenţe salariale şi a accesoriilor acestora, şi-au ales Tribunalul Bihor ca şi instanţă competentă în soluţionarea cauzei raportându-se la dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. şi la împrejurarea că sunt într-un caz de coparticipare procesuală activă, iar prin dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul Muncii, legiuitorul le permite să înregistreze cererea de chemare în judecată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi, aceştia indicând pe acel reclamant care are domiciliul în Bihor, judeţul Oradea şi care a atras competenţa Tribunalului Bihor.

În atare situaţie, Tribunalul Vrancea a constatat că reclamantul N., împreună cu reclamanţii B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. şi M. au calitatea de procurori care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, împrejurare necontestată de nicio parte din cauză.

Din analiza dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., rezultă că unui procuror care are calitatea de reclamant îi este interzis să se judece la instanţa corespondentă parchetului de pe lângă îşi desfăşoară activitatea profesională şi are obligaţia să-şi aleagă instanţa, cu menţiunea că doar alegerea, individualizarea instanţei la care să se judece, este facultativă.

Revenind la obiectul cererii de chemare în judecată, Tribunalul Vrancea a reţinut că dreptul comun în materie este cel dat de prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. În cazul litigiului dedus judecăţii, este vorba de o excepţie de la dreptul comun, care ţine de calitatea părţilor, instanţele şi parchetele unde reclamanţii îşi desfăşoară activitatea. Or, excepţiile sunt de strictă interpretare, (exceptio est strictissimae interpretationis), normele de excepţie trebuind să-şi găsească o aplicaţie numai la ipotezele la care se referă neputând fi extinse la alte cazuri.

În atare situaţie, reţinând că reclamantul are calitatea de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, iar dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. îi interzic să se judece la instanţa corespunzătoare parchetului unde îşi desfăşoară activitatea, în speţă Tribunalul Sibiu care face parte din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, acest reclamant are obligaţia alegerii unui alt tribunal din circumscripţia curţilor de apel vecine.

Întrucât reclamantul a ales ca instanţă competentă în a soluţiona litigiul Tribunalul Bihor, care face parte din circumscripţia Curţii de Apel Oradea, învecinată cu Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Vrancea a concluzionat în sensul că reclamantul a învestit în mod legal această instanţă, fixând definitiv competenţa în favoarea acesteia, ceea ce înseamnă că opţiunea părţii reclamante nu poate fi contestată nici de către pârâţi, nici de către instanţă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 9 octombrie 2023, sub nr. x/2023.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că ambele instanţe - Tribunalul Bihor şi Tribunalul Vrancea - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că mai mulţi reclamanţi, printre care şi reclamantul din prezenta cauză N., au învestit Tribunalul Bihor, secţia I civilă, cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâţii fiind Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, înregistrat iniţial sub nr. x/2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 232 din Codul muncii, procedura de soluţionare a conflictelor de muncă se stabileşte prin lege specială.

La data introducerii acţiunii colective (28 decembrie 2022), din care a fost disjunsă prezenta cauză, legea specială care reglementa soluţionarea conflictelor colective şi individuale de muncă (Legea dialogului social nr. 62/2011) era abrogată, fiind înlocuită de noua Legea a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25 decembrie 2022. Însă, noua lege a dialogului social nu mai reglementează soluţionarea conflictelor individuale de muncă, limitându-se la reglementarea procedurii de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

În consecinţă, neexistând o lege specială în raport cu Codul muncii care să reglementeze soluţionarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluţionează în baza prevederilor Codului muncii (Titlul XII, Jurisdicţia muncii: art. 266 - art. 275) şi ale C. proc. civ.

La momentul sesizării instanţei de judecată (28.12.2022), conform dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă "se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Acţiunea introductivă iniţială prin care reclamanţii, în calitate de salariaţi, pretind angajatorului drepturile salariale se întemeiază pe aceeaşi cauză juridică, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, context în care sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 59 din C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală facultativă.

În şedinţa publică din data de 14 iunie 2023 s-a dispus disjungerea acţiunii cu privire la reclamantul N. şi formarea unui nou dosar, înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I civilă, sub nr. x/2023, în cadrul căruia Tribunalul Bihor a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, reţinând incidenţa prevederilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi domiciliul acestuia din circumscripţia Tribunalului Vrancea.

Este de menţionat că soluţia disjungerii, ca măsură de administrare judiciară, pentru a se justifica ulterior măsura declinării competenţei de soluţionare a raporturilor juridice individuale la instanţa pretinsă a fi cea de la domiciliul reclamantului, nu poate să atragă pierderea competenţei instanţei iniţial învestite, cu ignorarea coparticipării procesuale.

Înalta Curte constată că reclamantul C., din dosarul nr. x/2022, are domiciliul în Municipiul Oradea, în circumscripţia Tribunalului Bihor, instanţa mai întâi sesizată, iar luarea măsurii disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă şi consecinţa pierderii competenţei instanţei iniţial învestite, de la soluţionarea acestora, având loc o consolidare a competenţei teritoriale.

Faţă de cele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul spre soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.