Territorial Jurisdiction for Labor Disputes Against Judicial Institutions Under Art. 127(21) CPP

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2022 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C. şi D. (judecători în cadrul Judecătoriei Panciu) au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Vrancea, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, obligarea pârâţilor la recunoaşterea stării de discriminare în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti, Curţii de Apel Târgu-Mureş şi Curţii de Apel Ploieşti, personal ce beneficiază de sporuri în procent de 45%, care depăşeşte limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul maxim prevăzut pentru anul 2022; uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 1 ianuarie 2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite aplicate în baza Legii nr. 153/2017; obligarea pârâţilor Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Vrancea la repararea prejudiciului produs reclamanţilor prin acţiunea discriminatorie a acestora, respectiv recalcularea drepturilor aferente, începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi pentru viitor, prin aplicarea sporurilor în cuantum maxim astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti, raportate la nivelul maxim al indemnizaţiei brute lunare, urmând să fie realizată o salarizare la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; obligarea pârâţilor Curtea de Apel Galaţi şi Tribunalul Vrancea la plata începând cu data de 1 ianuarie 2018 a diferenţelor rezultate.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin sentinţa civilă nr. 2630 din 4 mai 2023, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv obligaţie de a face - litigiu de muncă, Tribunalul Bucureşti a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. Din aceste dispoziţii legale, rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.

Totodată, a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, dispoziţii ce instituie, în cazul cererilor formulate de către salariat, o competenţă alternativă.

Raportat la împrejurarea că domiciliul reclamanţilor se află în circumscripţia Tribunalului Vrancea, rezultă că acesta este competent, din punct de vedere teritorial, să soluţioneze acţiunea dedusă judecăţii.

Întrucât prevederile legale anterior evocate stabilesc, în mod imperativ, instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauze având ca obiect litigii de muncă, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 130 alin. (3) şi art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vrancea.

Prin sentinţa civilă nr. 422/2023 din 26 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2022, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vrancea, invocată de instanţă din oficiu; s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect "drepturi ale personalului din justiţie", formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Vrancea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vrancea, secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; în baza art. 134 din C. proc. civ., s-a suspendat judecata de drept a cauzei; s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictul negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vrancea a reţinut că dreptul comun în materie este cel dat de prevederile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, conform cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă (indiferent dacă sunt individuale sau colective) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul. În cauza dedusă judecăţii, este vorba de o excepţie de la dreptul comun, care ţine de calitatea părţilor or, excepţiile sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis), normele de excepţie trebuind să-şi găsească o aplicaţie numai la ipotezele la care se referă neputând fi extinse la alte cazuri.

În atare situaţie, reţinând faptul că reclamanţii au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Panciu şi că au înţeles să formuleze pretenţii faţă de Tribunalul Vrancea, care, potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, ar fi instanţa competentă să judece litigiul, aplicabile în cauză sunt dispoziţiile art. 127 alin. (21) din C. proc. civ.

Cum reclamanţii au ales Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca instanţă competentă să le soluţioneze cauza, instanţă care face parte din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, curte vecină cu Curtea de Apel Galaţi, din care face parte Judecătoria Panciu, Tribunalul Vrancea a concluzionat în sensul că această instanţă a fost învestită în mod legal, fixându-se definitiv competenţa în favoarea acesteia.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 9 octombrie 2023, sub nr. x/2022.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. (2) din C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 alin. (1) din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

În speţă, reclamanţii A., B., C. şi D., judecători în cadrul Judecătoriei Panciu, solicită recalcularea drepturilor salariale şi plata diferenţelor rezultate, sens în care au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Vrancea şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Faţă de obiectul acţiunii - litigiu de muncă -, sunt incidente art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În forma în vigoare la data sesizării instanţelor - 16.12.2022 - art. 269 alin. (2) din Codul muncii, dreptul comun în materie, dispune că acţiunile având ca obiect conflicte de muncă se adresează "instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, normă specială intrată în vigoare ulterior Codului muncii, s-a realizat o derogare de la dispoziţiile acestuia, stabilindu-se, în legătură cu competenţa de soluţionare a conflictelor individuale de muncă în care reclamant este salariatul, o competenţă alternativă în favoarea tribunalului de la locul de muncă sau a instanţei de la domiciliul reclamantului.

Dată fiind calitatea părţilor, se impune a fi verificată şi incidenţa art. 127 alin. (1)-(2) şi a alin. (21) din C. proc. civ.

Articolul 127 din C. proc. civ. nu este aplicabil, întrucât cererea nu este de competenţa Judecătoriei Panciu, unde funcţionează reclamanţii ca judecători, ci a tribunalului.

Sunt incidente, însă, dispoziţiile referitoare la competenţa facultativă, prevăzute de art. 127 alin. (2) raportat la alin. (21) din C. proc. civ., care vizează şi ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de pârâtă, cum este, în cauză, Tribunalul Vrancea.

Norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă - aplicând regula generală în materie de competenţă -, fie la o altă instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 290/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, că "legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege".

Aşadar, transpunând dispoziţiile legale la circumstanţele cauzei, se reţine că reclamanţii aveau opţiunea de a sesiza fie Tribunalul Vrancea, fie un tribunal din raza unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Galaţi; potrivit art. 116 din C. proc. civ., alegerea instanţei revine exclusiv reclamanţilor, a căror opţiune nu mai poate fi contestată odată învestită una dintre instanţele competente teritorial.

Reclamanţii a ales să introducă cererea pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, manifestându-şi opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (21) din C. proc. civ. şi astfel fixând în favoarea acestei instanţe competenţa teritorială, fără ca opţiunea părţilor să poată fi cenzurată.

Faţă de cele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.