Judicial delay complaint inadmissible due to lack of appeal under post-2022 procedure for judicial delay
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the complaint filed by the appellant, who lost the procedural challenge against a prior ruling that had annulled his objection regarding the delay in the resolution of his case. The dispute concerned the admissibility of a complaint against an order annulling a complaint for judicial delay filed against a pensions office, where the original objection had been dismissed for failing to meet procedural requirements. Relying on the express transitional provision in Article II of Law No. 199/2022 and applying the doctrine of special law (*specialia generalibus derogant*) over the general rules of procedural law application in time, the Court determined that the new procedural framework under Articles 524–526 of the Code of Civil Procedure applied to objections filed after the law's entry into force. Consequently, pursuant to Article 525(5), the Court held that the decision resolving the complaint for judicial delay is not subject to any appeal, rendering the subsequent complaint filed under the old provision (Article 524(5)) inadmissible, thereby leaving the 2023 order annulling the initial objection in force.
Legislator headnote
AI generatedart. 196 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, art. 494 din C. proc. civ, art. 524 din Legea nr. 134/2010, art. 524 alin. (3) din C. proc. civ, art. 526 din C. proc. civ; Judicial delay complaint inadmissible due to lack of appeal under post-2022 procedure for judicial delay: The dispute concerned the admissibility of a complaint against an order annulling a complaint for judicial delay filed against a pensions office, where the original objection had been dismissed for failing to meet procedural requirements. Relying on the express transitional provision in Article II of Law No. 199/2022 and applying the doctrine of special law (*specialia generalibus derogant*) over the general rules of procedural law application in time, the Court determined that the new procedural framework under Articles 524–526 of the Code of Civil Procedure applied to objections filed after the law's entry into force. Consequently, pursuant to Article 525(5), the Court held that the decision resolving the complaint for judicial delay is not subject to any appeal, rendering the subsequent complaint filed under the old provision (Article 524(5)) inadmissible, thereby leaving the 2023 order annulling the initial objection in force.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, establishing that the decision resolving the complaint for judicial delay is not subject to any appeal, rendering the appellant's complaint inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023
Asupra plângerii de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1694 din 20 septembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a anulat contestaţia formulată de petentul A. privind tergiversarea soluţionării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a constatat că, prin contestaţia formulată, petentul a precizat că instanţa de fond a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 95/2014, formându-se dosarul nr. x/2021 care se află în faza de raport din data de 25 martie 2021, nefiind soluţionat în termen optim şi previzibil.
Instanţa supremă a mai reţinut că aceste argumente ale petentului nu răspund exigenţelor normelor de procedură enunţate în cuprinsul încheierii nr. 1694 din 20 septembrie 2023, lipsind atât obiectul, cât şi motivele cererii deduse judecăţii.
În raport de aceste considerente, cu aplicarea dispoziţiilor art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte a anulat cererea formulată de petentul A..
Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat plângere, în temeiul dispoziţiilor art. 524 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 457 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (04.12.2017).
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2017/a1.2, la data de 5 octombrie 2023.
Petentul a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să anuleze încheierea nr. 1694 din 20 septembrie 2023 a aceleiaşi instanţe şi, judecând fondul cauzei, să dispună măsurile legale ce se impun pentru înlăturarea situaţiei care a provocat tergiversarea judecăţii şi sancţionarea vinovaţilor.
Intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii, ca inadmisibilă.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 494 din C. proc. civ., raportat la art. 482 şi la art. 248 din acelaşi cod, excepţia inadmisibilităţii plângerii, invocată de intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş, Înalta Curte constată că se impune a fi admisă, pentru următoarele considerente:
O primă chestiune ce se impune a fi tranşată cu prioritate este aceea de a stabili dacă contestaţiei privind tergiversarea soluţionării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, contestaţie formulată de petentul A., îi sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. în forma adoptată iniţial ori dispoziţiile procedurale (art. 524-526) în forma adoptată prin Legea nr. 199/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 682 din 8 iulie 2022.
În acest sens, se reţine că art. 524 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (având denumirea marginală "Forma contestaţiei. Procedura înaintea instanţei care judecă procesul"), forma în vigoare la 4 decembrie 2017, data înregistrării acţiunii introductive pe rolul Tribunalului Argeş, prevedea că:
"(1) Contestaţia se formulează în scris şi se depune la instanţa învestită cu soluţionarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecăţii. Contestaţia se poate face şi verbal în şedinţă, caz în care va fi consemnată, împreună cu motivele arătate de parte, în încheierea de şedinţă.
(2) Contestaţia nu suspendă soluţionarea cauzei.
(3) Contestaţia se soluţionează de către completul învestit cu judecarea cauzei de îndată sau în termen de cel mult 5 zile, fără citarea părţilor.
(4) Când apreciază contestaţia ca fiind întemeiată, completul de judecată pronunţă o încheiere nesupusă niciunei căi de atac, prin care ia de îndată măsurile necesare înlăturării situaţiei care a provocat tergiversarea judecăţii. În acest caz, contestatorului îi va fi comunicată, pentru informare, o copie a încheierii.
(5) Când apreciază contestaţia ca neîntemeiată, completul de judecată o va respinge prin încheiere. Împotriva acestei încheieri contestatorul poate face plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la instanţa care a pronunţat încheierea, care o va înainta de îndată pentru soluţionare, împreună cu o copie certificată de pe dosarul cauzei, instanţei ierarhic superioare. Când procesul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea se soluţionează de un alt complet al aceleiaşi secţii. Formularea plângerii nu suspendă judecata.
(6) încheierile prevăzute la alin. (4) şi (5) se motivează în termen de 5 zile de la pronunţare".
Ca urmare a exercitării unui control de constituţionalitate, prin Decizia nr. 604/2020 din 16 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 976 din 22 octombrie 2020, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 524 alin. (3) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, întrucât prevederile criticate contravin art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Ulterior, prin Legea nr. 199/2022 din 7 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682 din 8 iulie 2022, dispoziţiile art. 524, art. 525 şi art. 526 din C. proc. civ. au fost modificate.
În actuala reglementare, art. 524 din C. proc. civ. ("Forma contestaţiei") are următorul conţinut:
"contestaţia se formulează în scris şi se depune la instanţa învestită cu soluţionarea procesului în legătură cu care se invocă tergiversarea judecăţii. Contestaţia se poate formula şi verbal în şedinţă, caz în care va fi consemnată, împreună cu motivele arătate de parte, în încheierea de şedinţă".
Art. 525 alin. (1)-(5) din acelaşi cod ("Competenţa. Procedura de soluţionare") prevede că:
"(1) Contestaţia este de competenţa instanţei ierarhic superioare, care o soluţionează în complet format din 3 judecători. Când procesul se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, contestaţia se soluţionează în completul de 5 judecători. Când procesul se judecă de completul de 5 judecători, contestaţia se soluţionează de un alt complet de 5 judecători.
(2) Instanţa învestită cu judecarea procesului va înainta de îndată contestaţia instanţei competente, împreună cu o copie certificată de pe dosarul cauzei. Atunci când este posibil, acestea se trimit instanţei ierarhic superioare în format electronic.
(3) Formularea contestaţiei nu suspendă judecata.
(4) Instanţa soluţionează contestaţia în termen de 10 zile de la primirea dosarului.
(5) Judecata se face în camera de consiliu, cu citarea părţilor, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în termen de 5 zile de la pronunţare".
Este adevărat că potrivit art. 24 din C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestora în vigoare, însă nu trebuie omis că prin art. II din Legea nr. 199/2022 din 7 iulie 2022, legiuitorul a statuat, în mod explicit, că "dispoziţiile art. 524 - 526 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta lege, sunt aplicabile şi contestaţiilor formulate după data intrării în vigoare a prezentei legi".
Or, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. II din Legea 199/2022, rezultă că în situaţia contestaţiilor privind tergiversarea procesului formulate după data intrării în vigoare a acestei legi (cum este şi cazul în speţă în condiţiile în care contestaţia a fost înregistrată la data de 30 martie 2023, iar Legea nr. 199/2022 a intrat în vigoare la data de 11 iulie 2022, conform art. 12 din Legea nr. 24/2000), sunt aplicabile dispoziţiile procedurale astfel cum au fost modificate prin această lege, întrucât prevederile art. II cuprind dispoziţii speciale derogatorii de la prevederile art. 24 şi art. 25 din C. proc. civ. privind aplicarea în timp a legilor de procedură şi care se aplică cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.
Mai exact, întrucât dispoziţiile art. II din Legea nr. 199/2022 reglementează o excepţie faţă de principiul general, potrivit căruia incidentele ivite în cadrul unui proces se soluţionează conform legii de procedură de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, excepţie care constă în faptul că aceste noi modificări se aplică şi contestaţiilor privind tergiversarea procesului formulate în procesele începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 199/2022, Înalta Curte constată că în prezenta cauză, sub aspect procedural, sunt incidente prevederile art. 525 din C. proc. civ. în forma adoptată prin Legea nr. 199/2022.
Potrivit alin. (5) al art. 525 din C. proc. civ., judecata contestaţiei privind tergiversarea procesului se face în camera de consiliu, cu citarea părţilor, printr-o hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, ce trebuie motivată în termen de 5 zile de la pronunţare.
Din interpretarea coroborată a prevederilor legale precitate rezultă că împotriva hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia privind tergiversarea procesului partea nu are deschisă nicio cale de atac.
Cum principiul legalităţii căilor de atac exclude examinarea în fond a unei căi de atac exercitate în alte situaţii şi în alte condiţii decât cele determinate de lege, pentru considerentele enunţate mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 525 alin. (5) din C. proc. civ., va respinge ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1694 din 20 septembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1694 din 20 septembrie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2017, ca inadmisibilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2023.