Rescinded participation contract upheld: company ordered to pay 1.46 million RON debt, denied VAT and investment restitution claims

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra recursurilor civile de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială la data de 13.07.2009 sub nr. x/2009 reclamanta Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat RA a chemat în judecată pe pârâta A. S.R.L. solicitând rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. x/14.10.2003, evacuarea pârâtei din imobilul "B." situat în comuna Ciolpani, judeţul Ilfov, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 14.08.2009 a formulat o cerere completatoare prin care a solicitat în plus faţă de cererea iniţială şi obligarea pârâtei la plata sumei de 735.924,72 RON din care: - 454.909 RON cu titlu de debite calculate până la data de 31.05.2009, 218.015,72 RON cu titlu de penalităţi de întârziere; 1.556.822 RON calculat la cursul BNR din 7.08.2009 reprezentând echivalentul sumei de 530.000 USD daune interese. După mai multe cereri precizatoare cuantumul final al pretenţiilor a fost majorat de apelanta reclamantă-pârâtă la suma totală de 3.499.055,13 RON reprezentând facturi curente şi penalităţi.

Prin cererea reconvenţională formulată pârâta a solicitat, pentru ipoteza admiterii cerii principale, obligarea reclamantei la plata investiţiilor efectuate la obiectivul ce a constituit obiectul contractului de asociere în participaţiune încheiat între părţi, la plata prejudiciului material reprezentat de cheltuielile prealabile construcţiei, restituirea sumelor nedatorate pe perioada cât a operat suspendarea, precum şi stabilirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la plata contravalorii bunurilor si valorilor incorporate bunului.

Prin sentinţa civilă nr. 9973/09.07.2012, Tribunalul Bucureşti a respins ambele cereri ca neîntemeiate, a stabilit onorariu definitiv de expert în cuantum de 6000 RON şi a dat în debit atât reclamanta, cât şi pârâta cu câte 3000 RON.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri ambele părţi.

Prin decizia civilă nr. 193/20.05.2013, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta-pârâtă, a admis apelul declarat de pârâta-reclamantă, a schimbat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că a admis în totalitate cererea pârâtei-reclamante întemeiată pe dispoziţiile art. 274 aliniatul 1 C. proc. civ. şi a obligat reclamanta-pârâtă la plata către pârâta-reclamantă a sumei de 138.954 RON (22.797,20 RON taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar + 5000 RON onorariu expert + 111.156,86 RON onorariu avocat). A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 1954 pronunţată la data de 30.05.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele:

Instanţa de apel nu a reţinut şi nici nu a înlăturat susţinerile părţilor şi nu a explicat de o manieră convingătoare raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, aşa încât hotărârea sa nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi graţie căreia să poată fi realizat controlul judiciar. Instanţa de apel nu a răspuns criticilor invocate în calea ordinară de atac, care vizau greşita reţinere a caracterului fondat al excepţiei de neexecutare. Referirile din decizia recurată la incidenţa art. III alin. (1)1 din Legea nr. 169/1997 par a fi nelegale. Instanţa de apel nu a răspuns nici criticilor potrivit cărora dispoziţiile art. III alin. (1)1 din Legea nr. 169/1997 nu ar fi fost oricum aplicabile, deoarece terenul în dispută nu a fost unul cu destinaţie agricolă, ci era situat în intravilan, nu numai la data preluării, ci şi ulterior acestui moment. Soluţia dată de instanţa de prim control judiciar apelului declarat de A. S.R.L., ce a avut drept consecinţă includerea în categoria cheltuielilor de judecată şi a sumei de 22.797,20 RON achitată de pârâta-reclamantă pentru timbrarea cererii reconvenţionale, este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1032/05.08.2020 Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile, a schimbat în tot sentinţa civilă atacată şi a admite în parte cererea de chemare în judecată dispunând rezilierea contractului de asociere în participaţiune nr. x încheiat de părţile cauzei la data de 14.10.2003. A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind evacuarea pârâtei-reclamante A. din imobilul obiect al contractului de asociere, a obligat pârâta-reclamantă la plata către reclamanta R.A.A.P.P.S. a sumei de 7.516.020,8 RON cu titlu de daune materiale aferente rezilierii contractului menţionat. A admis în parte cererea reconvenţională şi a obligat reclamanta la plata către pârâta-reclamantă A. a sumei de 2.181.084,74 RON cu titlu de daune materiale aferente rezilierii contractului de asociere în participaţiune. A respins ca rămasă fără obiect cererea A. de acordare a unui drept de retenţie, a respins ca neîntemeiată "apărarea de fond" cu privire la constatarea nulităţii absolute a clauzelor stipulate la art. 11, 13, 14 şi 15 din contractul de asociere în participaţiune indicat. De asemenea a obligat reclamanta la plata către expertul contabil C. a sumei de 9000 RON şi la plata către expertul fiscal D. a sumei de 1500 RON, iar pe pârâta-reclamantă A. la plata către expertul fiscal D. a sumei de 10.500 RON. A admis cererea ambelor părţi având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată şi a obligat pârâta-reclamantă A. la plata către R.A.A.P.P.S. a sumei de 107.977,77 RON constând în taxa de timbru aferentă fazelor procesuale fond, apel şi recurs proporţional pretenţiilor admise, iar pe reclamanta R.A.A.P.P.S. la plata către A. a sumelor de 20.965,6 RON taxă timbru achitată aferent cererii reconvenţionale, proporţional pretenţiilor admise, precum şi 25.000 RON cheltuieli de judecată reprezentate de onorariul de apărător achitat în primă instanţă, astfel cum a fost redus. A compensat cheltuielile de judecată astfel stabilite, cu consecinţa obligării pârâtei-reclamante A. la plata către reclamanta R.A.A.P.P.S. a sumei de 62.012,17 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi. Prin decizia nr. 2257/02.11.2021 ÎCCJ a admis recursurile, a casat în parte decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare menţinând dispoziţiile referitoare la onorariile de expert.

Prin decizia nr. 2257/02.11.2021 ÎCCJ a statuat următoarele:

În mod legal s-a pus în discuţie chestiunea limitării penalităţilor conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, acest text a fost corect aplicat şi interpretat de către instanţa de apel (pag. 67-68). De aici rezultă că chestiunea limitării penalităţilor este stabilită definitiv şi irevocabil.

În mod nelegal instanţa de apel a "ajustat" cauza juridică a pretenţiilor formulate pe cale de reconvenţională reţinând ca fundamente principiul echităţii/îmbogăţirea fără justă cauză, efectele retroactive ale rezoluţiunii şi chiar ale rezilierii când ar fi posibile, în timp ce pretenţiile au avut fundament contractual (art. 6).

În mod corect nu s-a reţinut nulitatea art. 8,11,13,14,15 din contract.

În mod corect nu s-a reţinut excepţia de neexecutare a contractului invocată de către pârâta-reclamantă.

Daunele-interese pretinse de către reclamantă sunt susceptibile de penalităţi.

Suma stabilită de prima instanţă ca despăgubiri pentru reclamantă s-a făcut prin raportare la întreaga perioadă contractuală, din 2003, deşi reclamanta s-a referit în cererea sa la o altă perioadă.

Pentru rezolvarea prescripţiei se impune a se stabili întâi limitele judecăţii.

Motivarea acordării sumelor cu titlu de TVA este insuficientă, fără indicarea temeiului.

Pârâta datora cota parte din asociere chiar dacă nu avea profit.

Suma reprezentând amortizare are fundament contractual.

Se vor păstra dispoziţiile referitoare la rezilierea contractului, respingerea cererii de evacuare a pârâtei şi acordarea unui drept de retenţie.

Prin decizia civilă nr. 605 din 12 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a decis următoarele:

În rejudecare în limitele casării (parţiale):

Cu privire la apelul (deja admis) al apelantei-reclamante-pârâte R.A. ADMINISTRAŢIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti şi cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură Societatea Civilă Profesională de Avocaţi "E." din Bucureşti, persoane însărcinate cu primirea corespondenţei F., G., în contradictoriu cu intimata-pârâta-reclamantă A. S.R.L., prin reprezentant legal Administrator H., cu sediul în Bucureşti şi cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocatură "I." din Bucureşti, str. x, împotriva sentinţei civile nr. 9973 din data de 09.07.2012 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2009:

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la suma de 362.837,51 RON reprezentând TVA.

Obligă pârâta-reclamantă A. la plata către reclamanta-pârâtă RAPPS a sumei de 1.463.431,51 RON.

Cu privire la apelul declarat de A. S.R.L.:

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de către apelanta-pârâtă-reclamantă A. S.R.L. în contradictoriu cu intimata-reclamantă-pârâtă R.A. ADMINISTRAŢIA PATRIMONIULUI PROTOCOLULUI DE STAT BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 9973 din data de 09.07.2012 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2009.

Obligă intimata-pârâtă-reclamantă A. la plata sumei de 60.182 RON reprezentând cheltuieli de judecată fond şi apel. Definitivă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:

Reclamanta pretinde în cauza de faţă 8.386.236,63 RON reprezentând 1.519.977,55 RON cota parte, 9.653,75 RON impozit teren, 16.683,43 RON impozit clădiri, 254.218,10 RON amortizare, 362.837,51 RON TVA, 6.222.868,29 RON penalităţi.

Raportând cele stabilite prin decizia de casare cu trimitere nr. 2257/02.11.2021 a ÎCCJ la pretenţiile reclamantei indicate mai sus rezultă că trebuie recunoscut dreptul reclamantei de a fi despăgubită cu următoarele sume (debite principale): 1.519.977,55 RON cota parte, 9.653,75 RON impozit teren, 16.683,43 RON impozit clădiri, 254.218,10 RON amortizare. Calculul acestor sume nu a fost contestat de către pârâtă.

Situaţia de fapt care a generat prezentul demers judiciar constă în aceea că reclamanta a emis facturi/sau consideră că are dreptul să emită facturi în relaţia contractuală cu pârâta cuprinzând pe lângă valoarea creanţei şi TVA. La rândul său pârâta refuză să accepte la plată astfel de facturi considerând că sumele pretinse nici nu sunt purtătoare de TVA.

Codul fiscal nu reglementează raporturi juridice dintre particulari, ci raportul dintre persoanele supuse fiscalităţii şi organele fiscale. Pe cale de consecinţă chiar dacă se vorbeşte în Codul fiscal de facturare şi de obligaţia de facturare cu/fără TVA sau de remitere a sumelor reprezentând TVA de la un agent economic către altul, nu se stabileşte o obligaţie civilă în sarcina destinatarilor şi între agenţii economici (unul faţă de altul), ci o obligaţie fiscală, imperativă, de ordine publică.

Într-un contract nu se poate prevedea vreo obligaţie de facturare cu TVA (sau fără TVA) în contra sau peste cuprinsul Codul fiscal.

Concluzia care se impune deci faţă de problema de drept enunţată este că nu există un drept subiectiv civil (comercial) în virtutea căruia să se pretindă că factură trebuia emisă cu sau fără TVA sau să se remită efectiv o anumită sumă ca TVA. În lipsa dreptului subiectiv civil pretins acţiunea nu poate fi primită, ci va fi respinsă ca neîntemeiată. Instanţa nu va analiza dacă există un drept fiscal pentru că litigiul de faţă este un litigiu de drept privat pur, între particulari, iar nu un litigiu de contencios administrativ şi fiscal în cadrul căruia să se stabilească, cu respectarea normelor procedurale specifice, existenţa/inexistenţa unor obligaţii fiscale (şi corelativ a drepturilor fiscale aferente) şi oricum instanţa nici nu poate schimba cauza şi natura acţiunii fiind ţinută de principiul disponibilităţii.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, ţinând seama că instanţa de casare a stabilit că sunt datorate şi la limita debitului principal, rezultă că pârâta are obligaţia de plată a sumei de 1.800.531,83 RON.

Aşadar suma totală datorată de pârâtă ca rezultat al rezilierii contractului de asociere în participaţiune dintre părţi este de 3.601.063,66 RON. Din această sumă a fost plătită deja o parte, anume 2.137.632,15 RON, aşa cum au arătat ambele părţi.

În consecinţă rămâne de plată o sumă de 1.463.431,51 RON.

Art. 6 din contract prevede că asupra bunurilor şi valorilor reprezentând contribuţia la realizarea asocierii (deci asupra aporturilor) asociaţii îşi păstrează dreptul de proprietate, iar bunurile şi valorile respective sunt menţionate în inventare acceptate de asociaţi. În acelaşi timp cap. VIII din contract se referă la încetarea contractului (art. 23), dar şi la rezilierea contractului (art. 24 care se referă inclusiv la nerealizarea investiţiilor). Art. 25 arată că rezilierea duce la lichidarea asocierii, iar art. 26-28 arată cum se face lichidarea fără a prevederea dreptul la restituirea sumelor investite, ci arată că investiţiile vor fi luate în considerare în sensul deducerii în caz de cumpărare a activului.

Ţinând seama că sumele reprezentând investiţii nu au fost inventariate în sensul art. 6 caracterul de bun fungibil al banilor, dar şi de modalitatea convenţională de lichidare a asocierii în caz de reziliere din care rezultă fără dubiu că voinţa reală a părţilor nu a fost ca în caz de reziliere, pârâta-reclamantă să aibă un drept de creanţă pur şi simplu asupra reclamantei-pârâte în valoarea sumelor investite (ci un drept de creanţă în această valoare, dar condiţionat de cumpărarea activului, astfel încât, prin mecanismul compensării, s-ar fi realizat deducerea de care vorbeşte art. 28). Trebuie subliniat că în cauză nu se pune în discuţie regimul juridic al unor bunuri care nu s-ar afla în stare de fixaţie, conform art. 28, ci doar dreptul la sumele investite pentru realizarea de construcţii conform graficului de lucrări asumate.

Aportul adus de reclamantă, conform art. 3 din contract, era folosinţa bunurilor (deci păstrarea proprietăţii este doar o prevedere de întărire a art. 3). Or nici această folosinţă nu poate fi returnată în caz de reziliere (căci nu se poate da timpul înapoi ca proprietarul să îşi folosească bunurile sale), precum nici sumele deja investite nu pot fi returnate (sume care erau corelate tocmai cu aportul celeilalte părţi, deci cu folosinţa).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părţi.

Reclamanta REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAŢIA PROTOCOLULUI DE STAT" critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Soluţia instanţei de apel cu privire la suma reprezentând taxa pe valoare adăugată este nelegală şi sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6 şi 9 C. proc. civ.

Astfel, instanţa a încălcat limitele devoluţiunii în faza procesuală a apelului şi principiul disponibilităţii şi a analizat şi s-a pronunţat cu privire la un aspect cu care nu a fost învestită, respectiv dreptul reclamantei de a pretinde şi încasa TVA şi nu a analizat dacă sumele de bani solicitate de aceasta sunt susceptibile de a fi purtătoare de TVA.

Recurenta-reclamantă este persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA şi are dreptul de a pretinde şi încasa această taxă.

Pe de o parte, reclamanta este constrânsă sub ameninţarea unor sancţiuni să încaseze TVA, iar pe de altă parte, este îndreptăţită să solicite obligarea A. S.R.L. la plata sumelor reprezentând TVA, întrucât această operaţiune permite efectuarea deducerilor şi altor operaţiuni contabile esenţiale.

Întrucât activitatea economică nu a început, se deduce că sumele facturate de către RAAPPS pentru recuperarea cheltuielilor aferente activului în cauză sunt în sfera de TVA, fiind asimilate operaţiunilor efectuate cu plată.

Reclamanta a achitat deja către bugetul de stat sumele reprezentând TVA, existând o obligaţie legală în acest sens, iar o eventuală hotărâre a instanţei prin care s-ar stabili că o sumă intră sau nu sub incidenţa TVA nu poate avea nici o înrâurire asupra obligaţiilor fiscale.

Se solicită admiterea recursului, casarea/modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii în tot o apelului reclamantei şi obligării A. S.R.L. la plata sumei de 6.248.604,48 RON, cuprinzând şi suma de 362.837,51 RON.

Pârâta A. S.R.L. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Decizia Curţii de Apel este nelegală în ceea ce priveşte soluţionarea cererii reconvenţionale formulată de A. S.R.L., iar instanţa a interpretat greşit prevederile contractuale la încetarea contractului şi a celor legale referitoare la lichidarea asocierii în participaţiune - motive circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Astfel, instanţa consideră în mod eronat că art. 6 din contract se interpretează în sensul că numai RAAPPS păstrează dreptul de proprietate asupra bunurilor şi valorilor aduse în asociere întrucât acestea sunt singurele care ar putea fi "inventariate".

În opinia instanţei de apel, A. S.R.L. ar fi avut dreptul să îşi recupereze aportul în asociere numai în situaţia în care ar fi cumpărat activul. Instanţa face o distincţie nejustificată între bunurile care nu se află în stare de fixaţie şi sumele de bani aferente investiţiei realizate în reabilitarea, consolidarea şi modernizarea imobilelor B..

Au fost încălcate regulile de interpretare ale prevederilor contractuale conţinute de art. 977 - 979 C. civ., art. 981 - 982 şi art. 985 C. civ.

Potrivit prevederilor contractuale care alcătuiesc mecanismul asocierii în participaţiune, aportul RAAPPS a fost unul în natură - dreptul de folosinţă asupra unor bunuri imobile (terenuri şi clădiri), iar aportul A. S.R.L. a fost unul în bani, sursa de finanţare a lucrărilor de investiţie.

A. S.R.L. nu poate solicita predarea unor bunuri, întrucât aportul său în asociere a constat în sursa de finanţare a investiţiilor aduse bunurilor ce aparţin RAAPPS fiind încorporate în acestea. Singura opţiune este solicitarea de a i se restitui valoarea investiţiei efectuate, asupra căreia a rămas proprietar RAAPPS, în acord cu prevederile art. 6 din contract.

Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că singura modalitate de recuperare a aportului A. S.R.L. la asociere o reprezintă art. 28 alin. (2) din contract - în sensul deducerii respectivelor investiţii din preţul de cumpărare a activului dacă se va notifica această intenţie. Această prevedere nu are un caracter derogatoriu de la prevederea generală a păstrării dreptului de proprietate asupra bunurilor şi valorilor aduse ca aport în asociere, ci priveşte doar o modalitate de recuperare a aportului. A. S.R.L. are dreptul la restituirea sumelor de bani aduse ca aport în asociere şi care au reprezentat "sursa de finanţare a investiţiei" atât în situaţia în care privim suma de bani ca o restituire în natură, cât şi dacă privim cererea ca un drept de creanţă împotriva asociatului care beneficiază de investiţie.

Prin decizia de casare Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în rejudecare, instanţa trebuie să soluţioneze cererea reconvenţională formulată de A. S.R.L., câtă vreme s-a dispus cu titlu irevocabil rezilierea contractului de asociere în participaţiune, de care depinde dezlegarea acestei cereri.

Instanţa a interpretat greşit prevederile art. 6 şi art. 25 din contract. Bunurile şi valorile aportate au fost inventariate de părţi încă de la momentul încheierii contractului, astfel că nu se poate susţine că sumele reprezentând investiţii nu au fost inventariate şi cu atât mai puţin că nu pot fi inventariate.

Din modul în care este redactată clauza contractuală rezultă în mod evident faptul că intenţia părţilor a fost în sensul că ambii asociaţi să îşi păstreze dreptul de proprietate asupra aportului adus în asociere. Împrejurarea că RAAPPS nu avea dreptul să păstreze investiţiile A. S.R.L. în asociere rezultă şi din coroborarea cu prevederile art. 27 care stipulează că la lichidarea asocierii RAAPPS primea înapoi bunurile aportate în starea aflată la momentul preluării de către A. S.R.L., admiţându-se o uzură normală ca efect al utilizării acestora în activitatea economică. Cu alte cuvinte, RAAPPS nu beneficia de investiţiile A. S.R.L., asupra cărora acesta din urmă îşi păstra dreptul de proprietate conform art. 6 din contract.

Instanţa de apel a interpretat greşit voinţa părţilor în sensul că dreptul de creanţă al A. S.R.L. cu privire la recuperarea investiţiilor era condiţionat de cumpărarea activului prin mecanismul compensării.

Sancţiunea pentru nerealizarea în totalitate a investiţiilor a fost deja aplicată prin rezilierea contractului, iar aceasta nu poate în nici un caz să constea în reţinerea din oficiu a investiţiilor efectuate.

Modalitatea în care se realizează lichidarea asocierii este prevăzută de contract la art. 26 şi este aceeaşi atât în cazul încetării contractului prin împlinirea termenului sau acordul scris al părţilor, cât şi în cazul rezilierii, contrar distincţiei artificiale realizată de către instanţa de apel. În situaţia în care aportul nu poate fi restituit în natură, asociatul are dreptul la restituirea sumelor investite.

Simplul refuz al RAAPPS de încuviinţare la vânzarea imobilului nu poate fi suficient pentru a bloca dreptul A. S.R.L. la recuperarea investiţiilor efectuate, astfel cum rezultă din greşita interpretare dată clauzei de către instanţa de apel. În lipsa unei derogări exprese se aplică dreptul comun care prevede dreptul la restituirea investiţiilor cu titlu de daune materiale, în situaţia în care restituirea în natură nu poate opera - art. 254 alin. (2) Codul comercial.

Instanţele au apreciat că asociatul A. S.R.L. datorează către RAAPPS suma de 1.800.531,83 RON cu titlu de debit principal pentru perioada 2008 - 2014, chiar dacă activitatea asocierii nu a început şi nu s-au încasat venituri ale asocierii. RAAPPS şi-a recuperat aportul, din patrimoniul A. S.R.L., în timp ce asociatului A. S.R.L. îi este refuzată recuperarea aportului constând în investiţiile efectuate în bunurile asociatului RAAPPS.

Deşi hotărârea instanţei de apel de înlăturare de la obligarea A. S.R.L. de la plata TVA corespunzător debitului principal stabilit în sarcina sa este pe fond una corectă, însă instanţa a motivat necorespunzător soluţia pe acest aspect. Recurenta-pârâtă A. S.R.L. solicită păstrarea soluţiei cu schimbarea considerentelor hotărârii.

Legislaţia fiscală în materia asocierii în participaţiune exclude aplicarea cotei TVA între asociaţi, astfel că nu există nici un temei juridic pentru obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 362.837,51 RON cu titlu de TVA corespunzător facturilor emise fără suport legal.

A. S.R.L. solicită admiterea propriului recurs, modificarea deciziei recuzate în sensul obligării RAAPPS la restituirea sumei de 2.371.622,66 RON reprezentând investiţii efectuate în temeiul contractului de asociere în participaţiune nr. x din 14 octombrie 2003 şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar, precum şi menţinerea soluţiei date privind respingerea cererii de obligare a A. S.R.L. la plata TVA corespunzător debitului constatat a fi datorat, cu schimbarea considerentelor soluţiei.

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind nefondate şi acestea urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAŢIA PROTOCOLULUI DE STAT":

Recurenta-reclamantă susţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. în considerarea faptului că instanţa de apel a încălcat limitele devoluţiunii în faza procesuală a apelului şi principiul disponibilităţii şi s-a pronunţat cu privire la un aspect cu care nu a fost învestită, respectiv dreptul reclamantei de a pretinde şi încasa TVA şi nu a analizat aspectul cu care a fost învestită, respectiv dacă sumele de bani solicitate sunt susceptibile de a fi purtătoare de TVA.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., calea de atac a recursului se poate exercita atunci "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2)".

Conform prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ.:

"Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la proba contrarie".

Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, Înalta Curte apreciază că prin decizia recurată nu s-au încălcat nici limitele devoluţiunii în faza procesuală a apelului şi nici principiul disponibilităţii.

Astfel, prin decizia de casare au fost stabilite limitele rejudecării apelurilor şi s-a statuat că motivarea acordării sumelor cu titlu de TVA este insuficientă, fără indicarea temeiului juridic. În acest sens, s-a dispus ca, în rejudecare, să se stabilească, în privinţa tuturor sumelor aferente asocierii în participaţiune, care alcătuiesc debitul principal, dacă acestea intră în sfera de aplicare a TVA, prin determinarea regimului juridic specific asocierii în participaţiune.

Instanţa de apel a analizat solicitările părţilor din litigiu în sensul de a stabili existenţa/inexistenţa TVA şi dreptul reclamantei de a-l pretinde şi încasa de la pârâtă.

Concluzia instanţei de apel în sensul că nu există un drept subiectiv civil în virtutea căruia să se pretindă că factura trebuia emisă cu sau fără TVA sau să se remită efectiv o anumită suma ca TVA este legală. Reţinând că în lipsa dreptului subiectiv civil pretins acţiunea nu poate fi primită, ci va fi respinsă ca neîntemeiată, instanţa de apel a statuat lipsa de temei pentru obligarea pârâtei la plata TVA din perspectiva regimului juridic al contractelor de asociere în participaţiune.

Aşa fiind, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.

Dimpotrivă, prin decizia recurată au fost respectate limitele rejudecării astfel cum au fost statuate prin decizia de casare şi a fost respectat principiul reclamantei, instanţa de apel analizând şi pronunţându-se asupra cererii reconvenţionale în ce priveşte obligarea pârâtei la plata TVA.

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii vizează nelegalitatea hotărârii atacate şi cuprinde în conţinutul său două ipoteze distincte, anume pronunţarea unei hotărâri lipsite de temei legal, respectiv pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În cauză nu sunt incidente aceste dispoziţii legale. Faptul că reclamanta-recurentă RAAPPS este persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA şi are dreptul de a pretinde şi încasa TVA, astfel cum susţine prin motivele de recurs, nu înseamnă în mod automat că este îndreptăţită să solicite obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând TVA. În acest sens, este de reţinut conduita recurentei-reclamante, care începând cu ianuarie 2014 a emis facturi fără TVA.

Instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că în prezentul litigiu RAAPPS solicită cota TVA fără a fi beneficiarul acesteia şi nu există un temei juridic pentru obligarea A. S.R.L. la plata sumei de 362.837,51 RON cu titlu de TVA.

Faţă de aceste considerente, criticile aduse de recurenta-reclamantă deciziei recurate sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta A. S.R.L.:

Prin contractul nr. x din 14 octombrie 2003 încheiat între REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAŢIA PROTOCOLULUI DE STAT" şi A. S.R.L. s-a convenit asocierea în participaţiune în vederea reabilitării, modernizării şi dotării activului B. în vederea realizării unui parc tematic şi de recreere în comuna Ciolpani, judeţul Ilfov.

RAAPPS a constituit ca aport folosinţa activului menţionat, compus din teren şi construcţii, iar A. S.R.L. avea obligaţia să constituie ca aport, pe o perioadă de 4 ani de la semnarea contractului, suma de 4.600.000 USD pentru realizarea investiţiilor necesare, în vederea realizării în comun a activităţii de turism şi creaţie cinematografică.

Prin art. 15 din contract s-a stabilit că pe perioada cuprinsă între data luării în primire a activului şi data începerii activităţii economice, toate cheltuielile, impozitele, taxele locale, precum şi amortizările pentru clădirile şi terenurile ce fac obiectul contractului revin A. S.R.L. pe baza facturii emise lunar de RAAPPS.

Prin decizia de casare nr. 2257 din 2 noiembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat următoarele:

Excepţia nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 8, 11, 13, 14 şi 15 din Contractul de asociere în participaţiune^ invocată de A. S.R.L., nu mai poate fi analizată, fiind incidenţă autoritatea de lucru judecat rezultată din hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2014. în acest sens, instanţa supremă a reţinut că "În raport de cele mai sus relevate, instanţa de recurs reţine că, în ambele litigii, există triplă identitate de părţi, obiect şi cauză în legătură cu nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune şi a clauzelor cuprinse în articolele 8, 11, 13, 14 şi 15 din acest contract. Prin urmare, atâta vreme cât aspectul litigios a fost rezolvat printr-o hotărâre judecătorească anterioară înseamnă că el se impune în cauza dedusă judecăţii, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, întrucât a fost deja supus analizei şi tranşat cu putere de lucru judecat".

Excepţia nulităţii clauzei pe care o conţine art. 8 din Contractul de asociere în participaţiune, pentru motive care vizează cauză ilicită, imorală şi fraudă la lege, nu mai poate fi analizată, impunându-se "cu autoritate de lucru judecat soluţia definitivă din litigiul anterior (...) Prin Decizia nr. 1571 din 22 iunie 2021, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că art. 8 din contractul de asociere în participaţiune conţine o clauză valabilă, neafectată de motivele de nulitate privind cauza ilicită, frauda la lege, cauza imorală, întrucât toate aceste motive sunt justificate prin prisma caracterului leonin al acesteia (...) efectul autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârile din litigiul anterior se impune în prezenta cauză sub aspectul că nu există clauze leonine în contractul de asociere în participaţiune".

"Nicio dispoziţie contractuală nu conduce la concluzia încheierii în formă mascată/simulată a unui contract de închiriere (...) Din analiza contractului de asociere dintre părţi rezultă că nu există elemente care să ţină de esenţa unui contract de închiriere, ci, dimpotrivă, se regăsesc elemente proprii contractului de asociere în participaţiune".

S-a invocat omisso medio pretinsa încălcare de către RAAPPS a principiului salvgardării contractului şi de coerenţă contractuală, a obligaţiei de colaborare, a obligaţiei de informare a partenerului asupra aspectelor ce puteau influenţa executarea contractului, a obligaţiei asigurării securităţii contractului şi a bunei-credinţe în executarea contractului "fiind inadmisibilă examinarea lor",

Invocarea de către recurenta-pârâtă A. S.R.L. a suspendării executării obligaţiilor de plată a debitelor şi de efectuare a investiţiei potrivit graficului convenit* pe calea excepţiei de neexecutare^ este nejustificată. în acest sens, instanţa supremă a reţinut că "nu poate justifica neexecutarea acestora obligaţii prin intermediul mijlocului de apărare al excepţiei de neexecutare (...) nu este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa unei neexecutări din partea celuilalt contractant, în speţă din partea intimatei-reclamante RAAPPS".

Daunele-interese sunt susceptibile de penalităţi, în acord cu art. 14 din contractul de asociere în participaţiune.

Nu se poate considera că în cauză s-au perceput chirii, sumele fiind impropriu specificate cu acest titlul în cuprinsul unor facturi emise de RAAPPS; temeiul facturării lor îşi găseşte suport în conţinutul clauzelor expres convenite de părţi.

Suma pretinsă de RAAPPS cu titlu de cheltuieli de amortizare "îşi găseşte suport legal în convenţia părţilor", fiind deci datorată de A. S.R.L..

Dispoziţiile referitoare la rezilierea contractului de asociere în participaţiune vor fi păstrate de instanţa de apel.

Înalta Curte apreciază că instanţa de apel nu a interpretat greşit prevederile contractuale referitoare la încetarea contractului şi a celor legale privind lichidarea asocierii în participaţiune.

Contrar celor susţinute de recurenta A. S.R.L., instanţa de apel nu a interpretat art. 6 din contract în sensul că numai RAAPPS păstrează dreptul de proprietate asupra bunurilor şi valorilor aduse în asociere întrucât acestea sunt singurele care ar putea fi "inventariate".

În realitate, Curtea de apel a interpretat dispoziţiile art. 6 din contractul de asociere în coroborare cu art. 28 din acelaşi contract, şi a reţinut că potrivit dispoziţiilor contractuale, părţile au stabilit cum se face lichidarea asocierea fără a prevedea dreptul la restituirea sumelor investite, ci arată că investiţiile vor fi luate în considerare în sensul deducerii în caz de cumpărare a activului.

De altfel, dispoziţiile din art. 28 Capitolul VIII din Contract sunt clare:

"Investiţiile, amenajările şi modificările cu caracter definitiv (aflate în stare de fixaţie) aduse construcţiilor (în care s-a desfăşurat activitatea economică comună) de către A. S.R.L. vor fi luate în considerare în sensul deducerii în situaţia în care A. S.R.L. îşi va notifica intenţia de a cumpăra activul".

Instanţa de apel nu a încălcat regulile de interpretare ale prevederilor contractuale conţinute de art. 977 - 979 C. civ., art. 981 - 982 şi art. 985 C. civ.. S-a reţinut în mod corect faptul că voinţa reală a părţilor nu a fost ca în caz de reziliere, mai ales în caz de reziliere pentru nerealizarea investiţiilor, deci din culpa "investitorului", pârâta-reclamantă să aibă un drept de creanţă pur şi simplu asupra reclamantei-pârâte în valoarea sumelor investite.

Astfel, contractul de asociere în art. 27 şi art. 28 reglementează modalitatea de lichidare, respectiv efectele cu privire la aporturile asociaţilor. RAAPPS va redobândi folosinţa activului şi a tuturor bunurilor cu a căror folosinţă a participat la realizarea activităţii economice comune, iar A. S.R.L. va prelua exclusiv obiectele de inventar şi mijloacele fixe (după caz) care nu sunt încorporate în construcţii şi pot fi preluate fără efect distructiv asupra construcţiilor.

Investiţiile, amenajările şi modificările cu caracter definitiv (aflate în stare de fixaţie), aduse construcţiilor (în care s-a desfăşurat activitatea economică comună) de către A. S.R.L. vor fi luate în considerare în sensul deducerii, în situaţia vânzării activului.

Părţile au făcut în clauzele contractului o distincţie clară între obiectele de inventar, mijloace fixe care se restituie A. S.R.L. şi investiţiile, amenajările şi modificările cu caracter definitiv.

Recurenta A. S.R.L. susţine că "împrejurarea că părţile nu au prevăzut în mod expres faptul că asociatul A. are dreptul să îşi recupereze investiţiile aflate în stare de fixaţie nu este în măsură să anuleze acest drept al A. S.R.L." şi invocă dispoziţiile art. 254 Codul comercial.

Această critică este nefondată.

Art. 254 Codul comercial prevede:

"Participanţii nu au nici un drept de proprietate asupra lucrurilor puse în asociaţiune chiar dacă au fost procurate de dânşii".

Cu toate acestea, întrucât priveşte raporturile lor între dânşii, asociaţii pot să stipuleze că lucrurile ce au adus să li se restituie în natură, având dreptul, în caz când restituţiunea nu s-ar putea face, la reparaţiunea daunelor suferite. Afară de aceste cazuri, drepturile asociaţilor se mărginesc în a li se da cont de lucrurile ce au pus în asociaţiune şi de beneficii şi pierderi".

Din contractul încheiat între părţi nu rezultă că părţile au stipulat restituirea investiţiilor realizate de A..

Faptul că la lichidarea asocierii, potrivit prevederilor contractuale, RAAPPS primea înapoi bunurile aportate în starea aflată la momentul preluării de către A., admiţându-se o uzură normală ca efect al utilizării acestora în activitatea economică nu conduce la concluzia că se acordă dreptul A. S.R.L. la restituirea contravalorii investiţiilor.

Este de reţinut faptul că rezilierea contractului de asociere s-a dispus din cauza nerealizării investiţiilor de către A. S.R.L., care a utilizat timp de 12 ani respectivul activ.

Criticile privind greşita interpretare a clauzelor contractuale, precum şi cele privind aplicarea dispoziţiilor art. 254 Codul comercial sunt astfel nefondate.

În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor art. 304 pct. 7 referitoare la motivarea hotărârii care face trimitere la "echitatea" soluţiei şi "absurdul" unei hotărâri contrare, Înalta Curte reţine că această critică este nefondată. Recurenta-pârâtă susţine că obţinerea de către RAAPPS de la celălalt asociat a contravalorii lipsei de folosinţă a bunului adus ca aport în asociere ar echivala cu absenţa aportului în asociere, iar suma de 6.500 USD/lună este în măsură să acopere contravaloarea de folosinţă a activului adus în asociere, facturile aferente fiind emise cu titlu de chirie până în luna septembrie 2009.

Prin decizia de casare s-a statuat că între părţi a fost încheiat un contract de asociere în participaţiune şi nu un contract de închiriere.

În realitate, prin hotărârea recurată s-a reţinut că nu se poate restitui folosinţa activului RAAPPS adus în asociere.

Pe de altă parte, pentru perioada cuprinsă între data luării în primire a activului şi data începerii activităţii în comun, părţile au convenit ca toate cheltuielile pentru activul predat să fie în sarcina A. S.R.L., în baza facturilor emise lunar de RAAPPS, urmând ca rezultatele asocierii să fie împărţite pe bază de decont numai după finalizarea investiţiilor şi începerea activităţii economice. Este de necontestat că investiţiile nu au fost efectuate, iar activitatea economică nu a început, astfel că a fost reziliat contractul de asociere în participaţiune.

În ceea ce priveşte critica hotărârii privind considerentele reţinute în decizia de respingere a obligării A. S.R.L. la plata TVA, aceasta este nefondată.

Pe de o parte, potrivit C. proc. civ. de la 1865 nu se poate declara recurs împotriva considerentelor. Pe de altă parte, astfel cum s-a reţinut anterior în considerentele prezentei decizii, recursul declarat de RAAPPS împotriva soluţiei de respingere a obligării A. S.R.L. la plata TVA, urmează a fi respins.

Faţă de aceste considerente, în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865, iar recursul declarat de A. S.R.L. urmează a fi respins ca nefondat.

Reţinând că nu există motive care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate, Înalta Curte va menţine în întregime această decizie, ambele recursuri urmând a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă REGIA AUTONOMĂ "ADMINISTRAŢIA PROTOCOLULUI DE STAT" şi de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 605 din 12 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 16 noiembrie 2023.