Waiver of cassation in abusive credit contract clauses litigation

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 4 aprilie 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate:

1. caracterul abuziv al clauzei contractuale din contractele de credit nr. x/13.10.2008 (a), respectiv x/17.11.2008 (b), cu privire la revizuirea ratei dobânzii, conform căreia:

a) Clauza 5 «Dobânda fixă de 7.4% se menţine pe o perioadă de 12 luni ulterior devine variabilă, începând cu data primei trageri cu excepţiile prevăzute la pct. 7 şi 8. După această perioadă dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile C. la care se adaugă 1.50», respectiv b) Clauza 5 «Dobânda fixă de 7.4% se menţine pe o perioadă de 12 luni ulterior devine variabilă, începând cu data primei trageri cu excepţiile prevăzute la pct. 7 şi 8. După această perioadă dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile C. la care se adaugă 1.50», să se dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contract, şi, întrucât se impune restituirea sumelor de bani percepute în plus, în situaţia în care în urma expertizei contabile ce urmează a fi efectuată în cauza pendinte, va rezulta o diferenţă între dobânda curentă stabilită la data încheierii contractului şi dobânda percepută de bancă potrivit acestei clauze contractuale abuzive, restituirea sumei achitate cu acest titlu;

2. să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 9 pct. a) din contractul de credit nr. x/13.10.2008 (a), respectiv x/17.11.2008 (b), cu privire la comisionul de acordare în cuantum de 2.50 %, plătit la prima tragere şi calculat la valoarea creditului, să se dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contract şi restituirea sumei de 7.221 euro, respectiv 2.275 euro, achitată cu acest titlu.

3. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 9 pct. e), din contractul de credit nr. x/13.10.2008 (a), respectiv x/17.11.2008 (b), cu privire la comisionul de administrare în cuantum de 0.05 % (144.52 euro), respectiv 0.05% (45.50 euro), plătit lunar şi calculat la valoarea creditului, să se dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contract şi restituirea sumelor achitate cu acest titlu;

4. să constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 9 pct. b) din contractul de credit nr. x/13.10.2008 (a), cu privire la comisionul de rambursare anticipată în cuantum de 2.50 %, în cuantum de 5.000 euro (22.500 RON), plătit şi calculat la valoarea creditului rambursat, să se dispună eliminarea acestei clauze abuzive din contract şi restituirea sumelor achitate cu acest titlu;

5. să se constate ca abuzive clauzele contractuale legate de punctul 7.8 din contractul de credit nr. x/13.10.2008 (a), respectiv x/17.11.2008 (b) litera -) şi -) şi restituirea diferenţelor de sume încasate abuziv "Dobânda majorată în funcţie de serviciul datoriei în cazul creditelor restante: a) până la 30 zile, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5; b) peste 31 de zile inclusiv, este dobânda curentă înscrisă la punctul 5 la care se adaugă 3 p.p;

6. constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar (contracte în moneda ce a fluctuat din momentul contractării şi până în prezent), a prevederilor contractuale regăsite în condiţii generale la punctul 4.1, clauze inserate în contractele de credit şi eliminarea acestora;

7. obligarea pârâtei la îngheţarea/stabilizarea cursului valutar aplicat ratelor lunare încasate de către bancă pentru restituirea împrumutului, la valoarea cursului de la momentul contractării ca efect al constatării ca abuzivă a clauzei de risc valutar, prin adaptarea contractelor;

8. obligarea pârâtei la restituirea diferenţelor încasate de către aceasta peste cursul valutar de la momentul semnării contractului, ca efect al constatării nulităţii absolute a clauzei de risc valutar;

9. obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, calculate pentru sumele ce urmează a fi restituite, de la data plăţii lor, până la data achitării efective a debitului;

10. obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces, în raport de dispoziţiile art. 451 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3475 din 9 octombrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată; a fost admisă în parte cererea privind pe reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; ca atare, a fost constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzelor art. 9 pct. a) şi e), referitoare la comisionul de acordare şi comisionul de administrare; s-a dispus obligarea pârâtei la restituirea sumelor percepute cu titlu de comision de acordare şi de administrare, precum şi la plata dobânzii legale, de la data plăţii, până la data restituirii debitului; au fost compensate cheltuielile de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1382 din 27 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, au fost admise apelurile declarate de apelanţii-reclamanţi A. şi B. şi de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3475 din 9 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017; a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că s-a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută parţială a clauzei de la art. 5, în ceea ce priveşte criteriul de variabilitate a dobânzii, constând în "dobânda curentă este formată din dobânda de referinţă variabilă, care se afişează la sediile C. la care se adaugă 1,50" şi s-a înlăturat dispoziţia privind constatarea caracterului abuziv şi nulitatea absolută a clauzei de la art. 9 pct. b) privind comisionul de administrare şi restituirea sumelor achitate cu acest titlu; de asemenea, au fost obligaţi apelanţii-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 2.310,60 RON, reprezentând taxă de timbru; au fost compensate, în rest, cheltuielile de judecată.

În data de 18 iulie 2018, apelanţii-reclamanţi A. şi B. au formulat cerere de completare a deciziei civile nr. 1382 din 27 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia civilă nr. 1710 din 24 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea de completare, ca nefondată.

Prin decizia nr. 1221 din 19 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 1382 din 27 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia civilă nr. 1358 din 5 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosar nr. x/2017, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3475 din 9 octombrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2017; a fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: au fost respinse capetele de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la art. 9 lit. a) în ambele contracte de credit, referitoare la comisionul de acordare, la restituirea sumelor achitate cu acest titlu şi la plata dobânzii legale aferente, ca neîntemeiate; au fost obligaţi intimaţii-reclamanţi la plata către apelanta-pârâtă a sumei de 3.926,79 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în căile de atac.

Reclamanţii au declarat recurs împotriva acestei decizii.

În susţinerea recursului, recurenţii-reclamanţi arată că, în ceea ce priveşte clauza care prevede perceperea unui comision de acordare credit, instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit jurisprudenţa C.J.U.E. şi Legea nr. 193/2000.

Recurenţii-reclamanţi solicită instanţei de recurs să aibă în vedere faptul că dispoziţiile contractuale care prevăd comisionul de acordare pot face obiectul controlului instanţei, deoarece acest comision nu este esenţial existenţei contractului de credit.

Mai arată recurenţii-reclamanţi că, potrivit jurisprudenţei C.J.U.E., s-a stabilit că se circumscriu noţiunii "obiectul principal al contractului" clauzele care stabilesc prestaţiile esenţiale ale contractului şi care îl caracterizează, iar clauzele care au un caracter accesoriu nu pot fi încadrate la "obiectul principal al contractului".

Recurenţii-reclamanţi solicită ca instanţa să constate că, în speţă, clauzele contestate nu sunt esenţiale existenţei contractului de credit şi nu sunt excluse de la cenzura instanţei şi susţin că instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod greşit jurisprudenţa C.J.U.E., care reprezintă izvor de drept, întrucât clauzele care au un caracter accesoriu nu pot fi circumscrise noţiunii de obiect principal al contractului (cauza Matei, C143/13, cauza Kasler şi Rabi C 26/13).

Cu privire la comisionul de acordare, recurenţii-reclamanţi arată că activităţile constând în informare client, întocmire dosar, analiză şi decizie se efectuează indiferent de decizia băncii în sensul de a acorda sau nu creditul.

Recurenţii-reclamanţi susţin că dezechilibrul contractual indus de această clauză şi lipsa bunei-credinţe a băncii trebuie analizate în funcţie de justeţea acestui comision faţă de costurile suportate de bancă, în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului.

Potrivit recurenţilor-reclamanţi, acest comision reprezintă, de fapt, o obligaţie din partea debitoarei de a-l plăti, fără să aibă posibilitatea obiectivă de a negocia această clauză, fiindu-i impusă în cadrul unui contract standard, preformulat. Mai mult, acest comision nu este definit în contract, iar interpretarea acestuia este lăsată exclusiv la aprecierea băncii, în sensul unei obligaţii contractuale. Chiar dacă s-ar considera că existenţa acestui comision este justă, cuantumul său ar trebui să fie fix şi nu proporţional cu creditul, deoarece analiza este aceeaşi pentru fiecare viitor împrumutat.

Recurenţii-reclamanţi invocă dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 193/2000, susţinând că, raportat la prevederile legale în domeniul clauzelor abuzive, contractul de credit reprezintă un contract de adeziune conţinând clauze prestabilite de către bancă, impuse clienţilor, fără a le da posibilitatea de a influenţa conţinutul acestora, fapt ce determină inegalitatea poziţiilor juridice ale părţilor contractante în sensul afirmării intereselor băncii, în calitate de profesionist, în detrimentul consumatorului, care reprezintă partea mai slabă în contract.

Astfel, prin prisma acestei reglementări, clauza referitoare la comisionul de acordare este de fapt o clauză abuzivă, întrucât, în calitate de consumatori, nu au avut posibilitatea reală de a negocia conţinutul acestei clauze, fiind constrânşi, prin natura redactării contractului de credit, la acceptarea acestuia astfel cum a fost prestabilit.

Recurenţii-reclamanţi susţin şi că, în aprecierea echilibrului, respectiv a dezechilibrului contractual, trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenţei prestaţiilor, fapt ce presupune existenţa unei proporţionalităţi între drepturile şi obligaţiile asumate de către părti, însă, clauza referitoare la comisionul de acordare, ce cade în sarcina exclusivă a consumatorului, denaturează raportul juridic obligaţional, prin îngreunarea excesivă a situaţiei consumatorului, conferind băncii un avantaj economic vădit disproporţionat.

De asemenea, recurenţii-reclamanţi apreciază că, în considerarea unei clauze ca fiind abuzivă trebuie luată în calcul şi aptitudinea acesteia de a îndepărta conţinutul contractului în favoarea celui care a impus clauza, comisionul de acordare materializându-se în obţinerea de către bancă a unui câştig injust, în detrimentul consumatorului, contrar principiului echităţii şi al bunei-credinţe, principii ce trebuie să guverneze relaţiile contractuale.

Ca atare, în opinia recurenţilor-reclamanţi, clauza care prevede perceperea unui comision de acordare a creditului conduce la deteriorarea echilibrului contractual prin abuzul de putere, fiind o clauză abuzivă, conform art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 78 din Legea nr. 296/2004 şi art. 2 pct. 16 din O.G. nr. 21/1992.

Recurenţii-reclamanţi precizează şi că, în cazul în care clauza care prevede comisionul de acordare ar face parte din obiectul principal al contractului, aceasta nu este exprimată într-un limbaj clar şi inteligibil. Această clauză trebuie să fie înţeleasă de consumator atât pe plan formal şi gramatical, cât şi în ceea ce priveşte consecinţele juridice ale acesteia. C.J.U.E. a reţinut faptul că instanţa învestită cu soluţionarea acestor litigii trebuie să verifice dacă la momentul încheierii contractului de credit au fost comunicate consumatorului toate elementele care ar fi putut influenţa întinderea obligaţiilor sale.

Comisionul de acordare nu este definit prin convenţie, situaţie în care recurenţii-reclamanţi susţin că nu au avut posibilitatea de a cunoaşte motivele care determină perceperea acestuia. Banca nu a înţeles să definească noţiunea de comision de acordare, pentru a permite consumatorului să înţeleagă serviciile a căror contravaloare este acoperită prin plata acestuia. Conform art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianţi şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Recurenţii-reclamanţi precizează că banca nu a fost în măsură să ofere nici măcar un singur criteriu pentru a se verifica modul de calcul al acestui comision, aceasta rezumându-se a indica anumite operaţiuni pe care le-ar efectua, fără a le indica în mod concret şi fără a preciza cum se justifică suma, în raport de fiecare dintre aceste operaţii.

Cu privire la restituirea sumelor achitate în plus, drept consecinţă firească a constatării caracterului abuziv al clauzelor menţionate supra şi la dobânda legală aferentă acestora, recurenţii-reclamanţi solicită să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară, în temeiul dispoziţiilor art. 992 şi art. 1092 şi următoarele C. civ. de la 1864 (aplicabil în raport de data încheierii contractului).

Cu privire la acordarea dobânzii legale, recurenţii-reclamanţi solicită ca instanţa să reţină aplicabilitatea prevederilor art. 1082 C. civ., coroborate cu prevederile art. 1088 C. civ., şi să constate că sunt pe deplin îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru curgerea de drept a dobânzii penalizatoare.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost efectuat şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere.

Intimata-pârâtă a depus punct de vedere la raportul întocmit în cauză.

În temeiul dispoziţiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de cererea de renunţare la calea de atac a recursului formulată de recurenţii-reclamanţi, constată următoarele:

Principiul disponibilităţii, specific procesului civil, este consacrat de art. 9, precum şi de art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi constă în faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, respectiv declanşarea acestuia şi libertatea de a-i pune capăt, dar şi stabili cadrul procesual.

Aşadar, principiul disponibilităţii cuprinde şi posibilitatea părţilor de a efectua acte de dispoziţie, acestea fiind desistarea (renunţarea reclamantului), achiesarea şi tranzacţia judiciară.

Atât renunţarea la judecată, cât şi la dreptul subiectiv pretins, sunt acte de dispoziţie care provin de la reclamant.

Achiesarea la hotărâre este reglementată de dispoziţiile art. 463-464 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., achiesarea la hotărâre constă în renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în speţa dedusă judecăţii, la 18.08.2023, recurenţii-reclamanţi au depus la dosar cerere de achiesare, arătând că înţeleg să renunţe la calea de atac a recursului .

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 463 alin. (1) C. proc. civ., va lua act de achiesarea recurenţilor-reclamanţi la decizia civilă nr. 1358 din 5 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de achiesarea recurenţilor-reclamanţi A. şi B. la decizia civilă nr. 1358 din 5 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.