Appeals in arbitral award challenge partially annulled for unpaid stamp duty; C.N.A.I.R.'s appeal rejected, upholding partial annulment over public policy breach.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

Dosarul arbitral nr. x a fost înregistrat la data de 3.12.2018 pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional de la Paris (ICC Paris) şi a fost declanşat prin cererea de arbitrare formulată la data de 27.11.2018, în baza art. 4 din Regulile de arbitraj ale ICC din 1.03.2017, de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.- C.N.A.I.R. S.A. (fostă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A.).

Prin această acţiune arbitrală, s-a solicitat a se dispune obligarea, în solidar, a pârâţilor A. (Austria) şi B. (Irlanda), în calitate de membri a asocierii C./B./A. la plata sumei de 832.125 euro, reprezentând debit principal; la plata dobânzii legale în cuantum de 362.350,54 euro aferentă debitului principal, calculată de la data de 12.08.2011 şi până la data de 13.11.2018, precum şi în continuare până la data achitării integrale a debitului, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011; la plata cheltuielilor de arbitrare ocazionate de prezentul proces.

Prin decizia arbitrală parţială pronunţată la 27 aprilie 2020 în dosarul arbitral nr. x/MHM/HBH, Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional de la Paris a decis în sensul că: Tribunalul Arbitral are competenţă asupra pârâţilor; Tribunalul Arbitral are competenţă asupra intervenientului; cererile reclamantului împotriva pârâţilor sunt admisibile; cererea pârâţilor împotriva intervenientului este admisibilă; cererea reclamantului împotriva intervenientului este admisibilă.

C., prin administrator judiciar Dr. D., şi dr. E. au formulat acţiune în anularea deciziei arbitrale parţiale.

Prin sentinţa civilă nr. 85F din 21 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei C., invocată prin întâmpinare de intimatele B. şi A..

A fost admisă în parte acţiunea în anulare formulată de petentele C., în insolvenţă, prin administratorul judiciar asupra averii debitoarei, Dr. D., şi administratorul judiciar Dr. E. în nume propriu, în contradictoriu cu intimatele COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., B. şi A., împotriva deciziei arbitrale parţiale pronunţate la 27 aprilie 2020 de către Tribunalul Arbitral în dosarul arbitral nr. x/MHM/HBH, înregistrat pe rolul Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Internaţională de la Paris.

În consecinţă, a fost anulată în parte decizia arbitrală parţială atacată, în sensul că s-a constat că tribunalul arbitral a încălcat ordinea publică şi dispoziţii imperative ale legii atunci când a statuat că are competenţă cu privire la pretenţiile formulate împotriva intervenientului C., în insolvenţă, de către reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A. şi pârâtele B. şi A. şi că sunt admisibile aceste pretenţii.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile deciziei arbitrale parţiale atacate.

Au fost obligate intimatele COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., B. şi A., în solidar, să plătească petentelor suma de 10.046,1 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea ultimelor două intimate evocate în precedentul paragraf, vizând cheltuielile de judecată în sumă de 96.297,63 RON.

B. şi A. şi COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. au declarat recursuri împotriva acestei hotărâri.

Motivele recursului declarat de recurenţii B. şi A. sunt următoarele:

Un prim motiv de recurs este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii arătând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material cu privire la lipsa calităţii procesuale active a C..

Potrivit recurenţilor, Curtea de Apel Bucureşti a respins în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a C., confundând identitatea intervenientului în arbitraj Dr. E. cu C., o parte fără calitate procesuală.

Potrivit art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Prin calitate procesuală se înţelege îndreptăţirea, respectiv obligaţia legală a unei persoane fizice sau juridice de a figura într-un anumit proces în calitate de parte. Calitatea de reclamantă în proces poate aparţine numai persoanei care pretinde că i-a fost încălcat un drept al său, iar calitatea de pârât numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut acel drept.

Totodată, raportat la dispoziţiile art. 601-607 C. proc. civ., dar şi la caracteristicile specifice ale arbitrajului ca formă de soluţionare a disputelor, recurenţii arată că hotărârea arbitrală care se emite de către un tribunal arbitral este opozabilă părţilor din arbitraj.

De asemenea, recurenţii mai susţin că acţiunea în anulare a hotărârii arbitrale are o natură duală, pe de o parte, este o cale de atac în anulare pentru motive de nelegalitate, iar, pe de altă parte, este o acţiune de primă instanţă pentru situaţia admiterii şi anulării hotărârii arbitrale. Prin urmare, o astfel de acţiune nu ar putea fi formulată decât de una din părţile din arbitraj. Nu există nicio dispoziţie expresă care să dea legitimitate procesuală pentru formularea unei astfel de acţiuni şi a unor terţi de arbitraj.

Recurenţii arată că C. nu a figurat niciodată ca parte în al doilea arbitraj, cererea de introducere în cauză fiind formulată împotriva Dr. E. şi nu a societăţii, prin raportare la dispoziţii specifice ale legislaţiei germane care reglementează domeniul insolvenţei.

Ca atare, C. nu poate justifica o calitate procesuală activă în formularea acţiunii ce face obiectul prezentei cauze.

O altă critică în susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează faptul că instanţa a dat hotărârea recurată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material privind admisibilitatea cererii de intervenţie formulată de E..

Potrivit recurenţilor, instanţa a confundat identitatea terţului intervenient ca fiind C., iar nu E..

Recurenţii apreciază că este irelevant dacă C. este în insolvenţă sau nu, instanţa de fond neanalizând vreun argument sau temei de drept german care ar împiedica Dr. E. să figureze ca terţ intervenient în arbitraj. Din contră, Dr. E. îşi asumă obligaţii proprii în arbitraj, potrivit legislaţiei insolvenţei din Germania, în calitate de administrator judiciar.

Solicită, aşadar, instanţei de recurs să constate că tribunalul arbitral în mod corect a decis prin că cererea lor de introducere în cauză a Dr. E. în calitate de administrator judiciar al averii C. este admisibilă.

Recurenţii arată că prin sentinţa din 27.04.2020 au fost soluţionate doar aspecte preliminare (procedurale) cu privire la cel de-al doilea arbitraj în legătură cu admisibilitatea, din perspectiva Regulilor ICC aplicabile ca reguli de procedură şi nu fondul acestei cereri.

Recurenţii mai arată că cererea lor de introducere în cauză, a cărei admisibilitate trebuia analizată prin raportare la Regulile ICC, a urmărit includerea şi a persoanei responsabile de încheierea contractului de tranzacţie pe care se întemeiază cererea de arbitrare a C.N.A.I.R., în situaţia în care aceasta ar fi admisă de către Tribunalul Arbitral.

În raport de prevederile art. 7 din Regulile ICC, recurenţii susţin că o cerere de introducere în cauză a celorlalţi membri ai consorţiului/asocierii (sau a persoanei responsabile pentru acest membru) este admisibilă chiar dacă aceasta nu include o cererea separată şi diferită a pârâţilor iniţiali împotriva acestor membri.

Potrivit recurenţilor, regulile ICC erau aplicabile celui de-al doilea arbitraj, acestea având aplicabilitate directă şi prioritară pentru analiza admisibilităţii cererii de introducere în cauză a Dr. E., prin raportare la dispoziţiile art. 619 şi 1115 C. proc. civ.

Mai susţin recurenţii că o cerere împotriva Dr. E. este admisibilă potrivit legislaţiei care reglementează insolvenţa în Germania.

Recurenţii arată că încheierea contractului de tranzacţie a fost făcută după numirea Dr. E. în calitate de administrator judiciar. Acest contract, dacă a fost valabil încheiat, creează o datorie asupra averii C.. Pe cale de consecinţă, contractul de tranzacţie obligă pe administratorul judiciar Dr. E., având în vedere şi că acesta a preluat procedurile arbitrale, iniţiate de C. la care se face referire în secţiunea I.6. din contractul de tranzacţie.

În opinia recurenţilor, dacă prin fapta administratorului judiciar se naşte o obligaţie prin încheierea unui contract şi o clauză arbitrală este inclusă în acelaşi contract, atunci cererea împotriva administratorului judiciar poate fi formulată ca o acţiune preferenţială în arbitraj, fără a ţine cont de limitările care s-ar aplica cererilor obişnuite potrivit legislaţiei germane care reglementează insolvenţa.

Recurenţii insistă asupra faptului că ce s-a analizat prin sentinţa ICC din 27.04.2020 a fost doar admisibilitatea cererii formulate împotriva Dr. E. din perspectivă procedurală, ca acesta să participe ca parte suplimentară în cel de-al doilea arbitraj, şi nu temeinicia acestei cereri, astfel că şi analiza din sentinţa recurată trebuia limitată la ce s-a stabilit prin hotărârea arbitrală contestată.

Mai arată recurenţii că Tribunalul Arbitral în mod corect a reţinut că prevederile Regulamentului 1346/2000 nu contravin includerii în cauză a Dr. E., în calitate de administrator judiciar al C..

O altă critică vizează faptul că instanţa a dat hotărârea recurată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material privind încheierea convenţiei arbitrale din contractul de tranzacţie cu depăşirea mandatului reprezentantului C..

Consideră că Tribunalul Arbitral în mod eronat a reţinut competenţa sa prin sentinţa ICC din 27.04.2020 potrivit art. 1.119 Cod procedură civilă.

Ca un aspect prealabil, menţionează că sunt de acord cu considerentele sentinţei ICC din 27.04.2020, în sensul că susţinerile C.N.A.I.R. din cererea de arbitrare sunt neîntemeiate, întrucât în cauză nu poate fi reţinută aplicabilitatea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 2363/2018 potrivit art. 430 Cod procedură civilă.

Recurenţii arată că, din documentele depuse în cel de-al doilea arbitraj, rezultă că nu şi-au exprimat niciodată consimţământul cu privire la soluţionarea disputelor prin arbitraj potrivit art. IV din contractul de tranzacţie.

Reiterează recurenţii că acest contract de tranzacţie a fost semnat de dl. F., General Manager al C., chiar dacă acesta nu a avut vreo împuternicire să reprezinte Consorţiul în legătură cu această tranzacţie şi asumarea unei clauze arbitrate. Dl. F. nu a fost niciodată autorizat de către membrii Consorţiului potrivit art. 7.1 din contractul de tranzacţie cu privire la asumarea clauzei arbitrale.

Convenţia arbitrală, astfel cum susţin recurenţii, este un act juridic solemn, din moment ce, potrivit art. 548 C. proc. civ., aceasta trebuie să se încheie în scris, sub sancţiunea nulităţii, ceea ce înseamnă că forma scrisă a convenţiei arbitrale este o condiţie ad validitatem.

În legătură cu forma consimţământului contestată de către C.N.A.I.R., arată că nu au exteriorizat niciodată expres consimţământul pentru clauza arbitrală de la art. IV din contractul de tranzacţie, consimţământ care ar fi trebuit să fie manifestat în scris pentru a fi valabil.

Potrivit recurenţilor, angajamentul luat în numele Consorţiului prin contractul de tranzacţie ar fi trebuit să fie acordat de fiecare şi toţi membrii Consorţiului sau în baza unui mandat dat expres pentru acceptarea clauzei arbitrale şi nu ar fi putut fi dat în mod valabil de F. în numele Consorţiului.

De asemenea, menţionează că C. nu poate fi considerată ca fiind împuternicită în baza contractului de asociere să acţioneze pe seama lor şi să accepte clauza arbitrală de la art. IV din contractul de tranzacţie.

Mai susţin recurenţii că pentru acceptarea clauzei arbitrale de la art. IV din contractul de tranzacţie sau a oricăror alte acte similare de dispoziţie ar fi fost necesară o împuternicire specială, conform art. 3431 art. 948, art. 1535, art. 1536 şi art. 1537 vechiul C. civ. (art. 2.016 alin. (2) noul C. civ.), iar câtă vreme o asemenea împuternicire specială nu există, este evident că nu au acceptat niciodată art. IV din contractul de tranzacţie.

Potrivit recurenţilor, contractul de tranzacţie nu a fost semnat în mod valabil de reprezentantul C., având în vedere că la data semnării acestuia procedura insolvenţei C. fusese deja iniţiată, iar administratorul judiciar al acestei societăţi fusese numit, aşadar acceptarea clauzei arbitrale de la art. IV din contractul de tranzacţie se putea face numai în baza unei împuterniciri speciale şi exprese (scrise) a Dr. E., pentru motivele arătate mai sus.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivele recursului declarat de COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A.:

În susţinerea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că soluţia de respingere a excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei C., invocată prin întâmpinare de intimatele B. şi A. a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 teza I C. proc. civ.

În raport de aceste dispoziţii legale, recurenta susţine că au calitate procesuală activă pentru a formula acţiune în anulare a hotărârii arbitrate numai părţile din cadrul dosarului arbitral.

Cum pârâtele din dosarul arbitral nr. x/MHM/HBH au solicitat introducerea în cauză ca intervenient forţat a dr. E., în calitate de administrator judiciar al societăţii C., în nume propriu, iar nu societatea, consideră că numai dr. E., în nume propriu, poate avea deschisă calea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale parţiale, iar nu societatea C..

Recurenta arată că instanţele sunt obligate să soluţioneze cauza dedusă judecaţii în limitele învestirii şi să respecte principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 Cod procedură civilă.

La 18.01.2023, recurenţii B. şi A. au formulat cerere de renunţare la judecarea recursului declarat.

Cererea a fost comunicată intimatei C., prin administrator judiciar Dr. D. la 01.02.2023; recurentei COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A. la 01.02.2023; intimatului Dr. E. - în nume propriu la 01.02.2023.

Cererea de recurs formulată de B. şi A. a fost comunicată recurentei COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A. la 25.01.2023, iar aceasta nu a formulat întâmpinare.

Cererea de recurs formulată de COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A. a fost comunicată recurenţilor B. şi A. la 23.01.2023, iar aceştia nu au formulat întâmpinare.

Cererile de recurs au fost comunicate intimatei C., prin administrator judiciar Dr. D. la 25.01.2023, iar aceasta nu a formulat întâmpinare.

Cererile de recurs au fost comunicate intimatului Dr. E. - în nume propriu la 25.01.2023, iar acesta nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 20 septembrie 2023, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, a admis excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 85F din 21 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pentru lipsa taxei judiciare de timbru; a admis în principiu recursul declarat de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A. şi a fixat termen la 15 noiembrie 2023, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestora.

La 15 noiembrie 2023, recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - C.N.A.I.R. S.A. a depus la dosar înscrisuri.

Înalta Curte, analizând cu prioritate chestiunea timbrajului în ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 85F din 21 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., art. 24 alin. (2), coroborat cu art. 32 şi art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, reţine următoarele:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Totodată, dispoziţiile art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 stabilesc că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege, iar art. 33 statuează că acestea se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Pe de altă parte, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, a fost stabilită în sarcina recurenţilor B. şi A. obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, recurenţilor B. şi A. li s-a pus în vedere obligaţia achitării, în solidar, a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, astfel cum reiese din dovezile aflate la dosar. Recurenţii nu s-au conformat acestei obligaţii.

De asemenea, prin raportul întocmit de magistratul-asistent şi comunicat recurenţilor la data de 19.05.2023 astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, li s-a pus în vedere să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din 20 septembrie 2023, a fost admisă excepţia nulităţii recursului declarat de recurentele B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 85F din 21 octombrie 2022, pentru lipsa taxei judiciare de timbru.

Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză recurenţii nu şi-au îndeplinit obligaţia de timbrare ce le revenea şi că nu operează scutirea legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor art. 32 şi art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum şi a prevederilor art. 494, coroborat cu art. 197 C. proc. civ. şi să dispună anularea recursului ca netimbrat.

Întrucât în lipsa îndeplinirii obligaţiei de timbrare a recursului declarat în cauză, instanţa nu este legal învestită, cererea de renunţare la judecarea recursului, formulată de recurenţi, nu poate fi analizată.

Analizând recursul declarat de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 85F din 21 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care vor fi redate în cele ce urmează.

Înalta Curte arată că, deşi cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură reglementate de dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 teza I C. proc. civ., critică ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din această perspectivă urmând a fi efectuată analiza de către instanţă.

În susţinerea căii extraordinare de atac, recurenta a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. b) şi art. 36 teza I C. proc. civ., instanţa de apel a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei C., întrucât pot formula acţiune în anulare a hotărârii arbitrale numai părţile din dosarul arbitral.

A mai susţinut recurenta că pârâtele B. şi A. au solicitat introducerea în cauză ca intervenient forţat a dr. E., în calitate de administrator judiciar al societăţii C., în nume propriu, iar tribunalul arbitral şi instanţa de judecată aveau obligaţia de a soluţiona cauza în limitele învestirii şi de a respecta principiul disponibilităţii consacrat de art. 9 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are calitate procesuală, art. 36 din acelaşi cod statuând:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond".

În cauză, instanţa fiind învestită cu o acţiune în anulare a hotărârii arbitrale, în raport de art. 608 şi următoarele Cod procedură civilă, reiese că o astfel de acţiune nu ar putea fi formulată decât de către una din părţile din arbitraj.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a observat că pârâtele, prin cererea formulată odată cu întâmpinarea faţă de cererea de arbitrare au solicitat introducerea în cauză a "dr. E., în calitatea sa de administrator judiciar al activelor societăţii C., în insolvenţă" potrivit art. 7 din Regulile ICC Paris şi că, aşa cum reiese din considerentele deciziei arbitrale parţiale atacate, intervenient este considerat a fi "Dr. E. în calitatea sa de administrator judiciar al C. (Germania), în insolvenţă.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti, în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a avut în vedere şi faptul că însăşi reclamanta a solicitat ca instanţa arbitrală, în cazul în care cererea de introducere în cauză împotriva intervenientului este admisă, să oblige pe Dr. E., în calitate de administrator judiciar al C., în insolvenţă, să răspundă în calitate de co-debitor solidar. Pe de altă parte, chiar intimatele B. şi A. au solicitat, prin cererea de introducere în cauză antereferită, că, "în cazul în care solicitările CNAIR vor fi acordate integral sau parţial de Tribunalul Arbitral, Dr. E. în calitatea sa de administrator al activelor C., în insolvenţă, ar trebui să fie răspunzător în solidar cu Pârâţii în ceea ce priveşte cu aceste solicitări" şi că "C., în calitate de lider al consorţiului, este singura parte care a participat efectiv la Contract".

Aşa fiind, în raport de cadrul procesual stabilit în mod corect de Curtea de Apel Bucureşti, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. b) şi a) art. 36 teza I Cod procedură civilă.

În consecinţă, în raport de raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefond recursul declarat de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 85F din 21 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Totodată, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 451 alin. (2) Cod procedură civilă, "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său".

Este notoriu că, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, partea care a câştigat procesul nu poate obţine rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune şi în dreptul intern.

Realitatea şi necesitatea cheltuielilor ţin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă şi indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia şi au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obţine serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanţie a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului ori reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate.

Văzând prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa apreciază că, în raport de complexitatea cauzei şi activitatea concretă desfăşurată de avocatul intimatei C., în insolvenţă, nu se impune reducerea cuantumului onorariului avocaţial.

Motivat de aceste considerente, va respinge cererea de reducere a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

În raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata sumei de 1.137,5 euro, exprimată în monedă naţională, către intimata C., în insolvenţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 85F din 21 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca netimbrat.

Respinge recursul declarat de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 85F din 21 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Respinge cererea de reducere a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

Obligă recurenta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. la plata sumei de 1.137,5 euro, exprimată în monedă naţională, către intimata C., în insolvenţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2023.