Company wins damages claim; quashed ruling on standing reversed and case remanded for retrial.

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 19 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A., în contradictoriu cu pârâţii A. şi B. a solicitat instanţei obligarea acestora la plata sumei de 46.572 RON, reprezentând prejudiciul cauzat societăţii prin concedierea nelegală a salariatei C., constând în despăgubirile plătite egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata începând cu data concedierii 3 august 2016 şi până la data reintegrării efective -14 noiembrie 2017, la care se adaugă dobânda legală de la data de 28 decembrie 2017, reprezentând data plăţii despăgubirilor şi până la data plăţii efective, cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile dispoziţiile art. 1270, 1350, 1518, 1523 şi 2.009-2.013, 2.018, 2.019 din C. civ. şi pe dispoziţiile art. 192 si art. 194-195 C. proc. civ., O.G. nr. 119/1999, Legea nr. 500/2002, Legea nr. 31/1990, art. 49 şi urm., art. 78, art. 253 alin. (3) şi art. 254 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată.

Prin sentinţa civilă nr. 2757 din 17 martie 2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetentei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 30 iulie 2021, sub nr. x/2020.

Prin sentinţa civilă nr. 3020 din 3 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiate şi a respins acţiunea ca neîntemeiată, fiind respinsă cererea pârâtului A. de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamanta COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii acţiunii.

Pârâtul A. a formulat apel împotriva sentinţei - calificat de instanţa de apel ca fiind un apel incident, prin care a solicitat admiterea acestuia şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi respingerii acţiunii formulate de reclamantă ca fiind prescrisă.

Pârâta B. a formulat apel incident prin care a solicitat admiterea căii de atac şi admiterea excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată raportat la dispoziţiile art. 194 lit. c) lit. e), art. 196 şi art. 200 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1941/A din 13 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au fost admise apelurile incidente formulate de apelanţii-pârâţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3020 din 3 decembrie 2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020.

A fost respins ca rămas fără obiect apelul formulat de reclamanta COMPANIA NATIONALA POSTA ROMANA S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost anulată sentinţa primei instanţe şi în rejudecare a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active, fiind respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

A fost obligată apelanta-reclamantă să plătească apelantei pârâte suma de 1398,71 RON cheltuieli de judecată şi apelantului-pârât suma de 2189,60 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, se susţine aplicarea greşită de către instanţa de apel a prevederilor art. 155, art. 1551 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 1270 C. civ., care consacra principiul pacta sunt servanda, sub aspectul forţei juridice a Actului Constitutiv al C.N. Poşta Româna S.A., având în vedere natura juridică contractuală a acestui act societar.

Astfel, pentru a fi încălcate aceste dispoziţii, trebuie reţinut că instanţa a încălcat, mai întâi dispoziţiile de drept procesual, care vor fi menţionate succint, în condiţiile în care acestea nu fac obiectul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nefiind norme de drept material.

Pentru a pronunţa o hotărâre cu aplicarea greşită a art. 155 din Legea nr. 31/1990, recurenta susţine că instanţa de apel, în mod nelegal a invocat din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale active a C.N. Poşta Română în promovarea acţiunii ce face obiectul dosarului pendinte.

În acest context, recurenta arată că în cauză au fost deduse judecăţii raporturile juridice izvorând din două contracte de mandat, în care reclamanta C.N. Poşta Româna S.A. are calitatea de mandant, iar cei doi intimaţi-pâraţi au calitatea de mandatari, învestind instanţa cu obligaţia de a analiza în ce măsură pârâţii şi-au îndeplinit obligaţiile asumate contractual, neexecutarea acestora generând recurentei un prejudiciu.

Astfel, legitimarea Directorului General din partea AGA, a CNPR să introducă prezenta acţiune nu ţine de calitatea procesual activă, cum în mod cu eronat a statuat Curtea de Apel Bucureşti, ci ţine de dovedirea existenţei unui mandat dat ad litem ce se încadrează în excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii.

În speţă, societatea CN Poşta Română S.A. are dreptul de a sesiza instanţa judecătorească pentru recuperarea prejudiciului cauzat, iar legea nu reglementează o procedură specială de parcurs, prealabilă sesizării.

Ceea ce se pune în discuţie este dovedirea aspectului că Directorul General, ca semnatar al acţiunii, exprimă voinţa societară, fiind necesară verificarea consimţământului AGA/Consiliului de Administraţie, mijlocul procesual de verificare nu este excepţia lipsei calităţii procesuale active, deoarece calitatea procesuală activă aparţine persoanei juridice semnatare a contractelor de mandat, nici excepţia de fond a inadmisibilităţii acţiunii, deoarece Legea nr. 31/1990 nu impune condiţii de validitate a acţiunii, condiţii a căror nerespectare să ducă la respingerea de plano, ca inadmisibilă a acţiunii, fără antamarea fondului cauzei.

În ceea ce priveşte exigenţa mandatului ad litem dat Directorului General de către organul statutar pentru promovarea acţiunii, recurenta susţine că acest mandat nu este necesar, prin raportare la prevederile exprese ale art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv al CNPR.

În acest context, aceasta arată că prin Actul Constitutiv al CN Poşta Română S.A., AGA a înţeles să deroge de la prevederile art. 155, delegând atribuţiile de promovare a oricărei acţiuni fără a distinge tipul acţiunii într-o competenţă împărţită între Directorul General şi Consiliul de Administraţie.

Art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv este o derogare de la prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990 şi totodată, o expresie a delegării de competenţă, prin voinţa AGA, ca semnatară a Actului Constitutiv.

Ceea ce părţile Actului Constitutiv au reglementat reprezintă voinţa socială şi primează în raport cu prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care aceste prevederi nu reprezintă o normă de ordine publică de la care nu se poate deroga prin Actul Constitutiv sau hotărâre AGA.

Mai susţine recurenta că, prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în speţă, în contextul în care ipoteza legală priveşte antamarea răspunderii directorilor în funcţie, aspect ce rezultă cu evidenţă din sancţiunea prevăzută de Legea nr. 31/1990 în situaţia în care AGA decide promovarea acţiunii.

În acest context, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada desemnării de către AGA să formuleze prezenta acţiune în răspundere contra pârâţilor, sens în care a apreciat că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către societate prin directorul general, dl. D., fără aprobarea AGA.

Într-o altă critică, se susţine încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990 printr-o greşită aplicare a acestora, având în vedere că prevederile art. 19 alin. (10) lit. d), evocate de recurentă derogă de la art. 155, care nu este o normă de ordine publică de la care nu se poate deroga prin Actul Constitutiv sau prin Hotărâre AGA.

Aşadar, singura problemă care trebuie tranşată, este de a se determina dacă prin voinţa AGA, exprimată prin Actul Constitutiv, se poate deroga de la procedura de recuperare prevăzută în art. 155 din Legea nr. 31/1990 şi într-un caz şi în celălalt fiind vorba de voinţa AGA (voinţă la care face referire art. 155 din Legea nr. 31/1990 şi voinţa exprimată la edictarea art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv al CNPR.

Mai mult decât atât, recurenta susţine că prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în speţă, în condiţiile în care, ipoteza legală este cu totul alta, articolul aplicându-se doar în ipoteza în care persoanele pentru care se decide atragerea răspunderii sunt în funcţie.

Or, în cauză, intimaţii-pârâţi nu mai erau în funcţie la data la care s-a promovat acţiunea pendinte, la acel moment fiind alte persoane decât cele cu drept de reprezentare a societăţii la care se referă, în mod expres, ipoteza legală stipulată de prevederile art. 155, acţiunea fiind introdusă de societate prin reprezentantul său legal de la data introducerii acţiunii, conform regulilor generale privind reprezentarea societăţii pe de o parte, completate cu regulile speciale cuprinse în Actul Constitutiv al CN Poşta Română S.A..

În acest context, se susţine că art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv instituie o derogare de la prevederile art. 155 din Legea nr. 31/1990 şi totodată, este expresia delegării de competenţă prin voinţa AGA, ca semnatară a Actului constitutiv.

Actul constitutiv la nivelul CNPR reprezintă voinţa expresă a AGA cu referire la modul de funcţionare şi organizare al societăţii, precum şi modalitatea în care, în mod expres, AGA a hotărât să delege competenţa pentru promovarea oricăror acţiuni în justiţie, împărţind-o între Consiliul de Administraţie şi Directorul General.

Într-o altă critică, recurenta susţine încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 1270 C. civ., având în vedere că, prin soluţia pronunţată s-au nesocotit aceste dispoziţii, care reglementează principiul pacta sunt servanda, al forţei obligatorii a contractului, ignorând prevederile existente în Actul constitutiv al recurentei, respectiv art. 19 alin. (10) lit. d) care primează în raport cu dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, în condiţiile în care părţile semnatare au înţeles să deroge de la acestea.

Mai mult decât atât, dacă ar fi intenţionat să prevadă o competenţă exclusivă de la care nu se poate delega, legiuitorul ar fi stipulat, în mod expres, aceasta interdicţie cât şi sancţiunea nulităţii absolute, aşa cum a reglementat şi alte interdicţii în cuprinsul Legii nr. 31/1990.

Prin urmare, recurenta consideră că în cauză nu era necesară o hotărâre AGA cu obiect special - de promovare a prezentei acţiuni, în condiţiile în care, prin Actul Constitutiv, cei doi acţionari ai reclamantei au derogat de la prevederile Legii nr. 31/1990, conferind mandat general Consiliului de Administraţie şi respectiv, directorului general pentru toate acţiunile fără distincţie. Practic era voinţa AGA exprimată la edictarea Actului Constitutiv versus voinţa AGA exprimată ori de câte ori s-ar antama răspunderea administratorilor/directorilor în funcţie, sens în care se constată că tot voinţa AGA este apreciază în ambele cazuri.

În acest context, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului şi casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Prin întâmpinarea depusă, la 28 martie 2023, intimatul A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Intimata-pârâtă B. a depus, la 23 martie 2023, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Recurenta-reclamantă Compania Naţională Poşta Română S.A. a depus, la 18 aprilie 2023, răspuns la întâmpinările formulate în cauză şi a solicitat înlăturarea susţinerilor formulate ca fiind nefondate.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta susţinând aplicarea greşită a prevederilor art. 155, art. 1551 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 1270 C. civ., în condiţiile în care, instanţa de apel a invocat din oficiu, excepţia lipsei calităţii procesuale active a C.N. Poşta Română în promovarea prezentei acţiunii.

În acest context, se reţine că reclamanta C.N. Poşta Română a solicitat atragerea răspunderii pârâţilor pentru încălcarea îndatoririlor ce le reveneau în calitate de directori generali, în condiţiile în care, pârâţi nu mai aveau la data sesizării instanţei, calitatea de Directori Generali, conform contractului de mandat nr. x/184 din 4 octombrie 2017 şi contractul de mandat nr. x/7 din 14 ianuarie 2016.

Astfel, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A. se reţine că, în calitate de director general, a dispus concedierea nelegală a salariatei C., prin Decizia nr. 1299/20.04.2016, cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, iar prin aceasta a creat un prejudiciu angajatei C., reparat prin anularea măsurii de concediere ce s-a dispus cu privire la persoana sa, ca urmare a acestei nerespectări.

Referitor la pârâta B. se reţine că, în calitate de director general, aceasta nu a dispus măsuri pentru reîntregirea bugetului C.N.P.R., urmarea sentinţei de despăgubire pentru concedierea netemeinică şi nelegală a salariatei.

Astfel, pentru recuperarea prejudiciului constatat în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României şi de Ministerul Finanţelor Publice - ANAF, potrivit măsurilor dispuse de aceste organe de control, prin Decizia nr. 1/05.03.2020, Decizia III/1/2022 şi prin Dispoziţia obligatorie nr. 230724/03.04.2015 şi prin Raportul de Inspecţie Economico-Financiară nr. 5052/03.04.2015, împotriva persoanelor care au îndeplinit funcţia de director general şi/sau administrator în cadrul Consiliului de Administraţie, CN Poşta Română, prin reprezentantul său legal, directorul general D. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâţilor A. şi B., în temeiul răspunderii civile contractuale.

În considerentele deciziei atacate, ce vizau admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, instanţa de apel a reţinut că reclamanta CN Poşta Română nu a făcut dovada că a fost desemnată de AGA să formuleze prezenta acţiune în răspundere contra pârâţilor, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă de către societate prin directorul general, dl. D., fără aprobarea AGA, iar împrejurarea că pârâţi nu mai aveau la data sesizării instanţei calitatea de Directori Generali, nu justifică formularea acţiunii în răspundere în absenţa unui mandat acordat de adunarea generală, în condiţiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, totodată fiind respinsă susţinerea reclamantei, potrivit căreia, art. 19 alin. (10) lit. d) din Actul Constitutiv derogă de la prevederea legală - art. 155 din Legea nr. 31/1991 privind delegarea de competenţă.

Argumentele reţinute de instanţa de apel, vizează pe de o parte lipsa unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor, în sensul formulării acţiunii în răspundere împotriva foştilor directori, ca o cerinţă de admisibilitate a acţiunii, iar pe de altă parte, lipsa împuternicirii date de adunarea generală pentru directorul general de a promova prezenta cerere, fiind astfel încălcate prevederile art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990, situaţie faţă de care se impunea analizarea cu prioritate a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Aşadar, aspectul care se pune în discuţie este reprezentat de probarea faptului că Directorul General, ca semnatar al acţiunii, exprimă voinţa societară, fiind necesară verificarea consimţământului AGA/Consiliului de Administraţie, iar mijlocul procesual de verificare nu este excepţia lipsei calităţii procesuale active, deoarece această calitate aparţine persoanei juridice semnatare a contractelor de mandat, în speţă, societatea CN Posta Română S.A. având dreptul de a sesiza instanţa judecătorească pentru recuperarea prejudiciului cauzat, întrucât legea nu reglementează o procedură specială, prealabilă sesizării.

În acest sens, se reţine că legitimarea Directorului General din partea AGA a CN Posta Română S.A. să introducă prezenta acţiune nu ţine de calitatea procesual activă, cum în mod eronat a statuat Curtea de Apel Bucureşti, ci de dovedirea existenţei unui mandat dat ad litem, aspect ce vizează excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii.

În acest context se apreciază că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că lipsa hotărârii adunării generale a acţionarilor determină o lipsă de calitate procesuală activă, textul art. 155 din Legea nr. 31/1990 neputând fi interpretat în sensul că legitimarea procesuală activă ar aparţine adunării generale a acţionarilor. Interpretarea textului legal menţionat este aceea că adunării generale a acţionarilor îi revine competenţa de a hotărî asupra demarării procedurilor judiciare în vederea atragerii răspunderii administratorilor, directorilor, etc; calitatea procesuală, însă, aparţine societăţii care va fi reprezentată în proces de persoana desemnată de adunarea generală.

Plecând de la considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea legalităţii deciziei de apel din perspectiva corectei interpretări a prevederilor art. 155 din Legea nr. 31/1990.

Se reţine că în cadrul probei cu înscrisuri - art. 492 alin. (2) C. proc. civ., administrată în faţa instanţei supreme, recurenta a depus la 10 octombrie 2023, Hotărârea AGA nr. 23/23.08.2023, din care rezultă ratificarea de către Adunarea Generală a Acţionarilor a Companiei Naţionale Poşta Română S.A. a cererii de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. x/2020, cu prim termen de judecată la data de 12 octombrie 2023.

Astfel, prin Hotărârea AGA nr. 23/23.08.2023, Adunarea Generală a Acţionarilor CNPR a înţeles să ratifice acţiunea promovată de societate, ca parte semnatară - în calitate de mandant - a contractelor de mandat dintre recurenta-reclamantă şi intimaţii-pârâţi B. şi A., aceasta reprezentând o confirmare a mandatului cu caracter general pe care directorul general al societăţii, în calitate de reprezentant legal al acesteia, îl deţine în ceea ce priveşte manifestările de voinţă în sens judiciar.

În acest context, se apreciază că, prin mecanismul de ratificare instituit de dispoziţiile art. 1311 C. civ., legiuitorul a înţeles să consolideze, în mod retroactiv şi cu caracter de regulă cu aplicare generală, un act juridic efectuat cu depăşirea limitelor mandatului acordat de un mandant.

In cazul în speţă, pe lângă limitele generale conferite directorului general, în calitate de reprezentant legal al societăţii, Adunarea Generală a Acţionarilor a înţeles să ratifice actul juridic de dispoziţie reprezentat de formularea cererii de chemare în judecată având ca obiect acţiunea în răspundere formulată în baza contractelor de mandat încheiate între recurenta-reclamantă şi intimaţii-pârâţi.

Având în vedere că, actul de dispoziţie al reprezentantului legal al societăţii, parte semnatară a contractelor de mandat încheiate cu intimaţii-pârâţi B. şi A. a fost ratificat de Adunarea Generală a Acţionarilor, cu aplicarea dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 31/1990 si art. 1311 C. civ., se impune casarea cu trimitere a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului reclamantei, context în care raţionamentul care a fundamentat soluţia instanţei de apel referitor la pretinsa lipsă de calitate procesuală activă a recurentei în formularea cererii de chemare în judecată pe considerentul lipsei aprobării statutare prevăzute de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, urmează a fi analizat în raport cu aspectele semnalate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1941/A din 13 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pe care o va casa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. împotriva deciziei civile nr. 1941/A din 13 decembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi A. şi B..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2023.