Invalidity of arbitral award in insurance dispute due to lack of written arbitration agreement under ASF Norm 18/2017

Şedinţa publică din data de 2 noiembrie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituţionalizat societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu societatea B. S.A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 1.845,96 RON, reprezentând contravaloarea parţială a reparaţiilor autoturismului cu număr de înmatriculare x, a lipsei de folosinţă şi penalităţi în valoare de 3.793,32 RON.

Prin încheierea din 29 iunie 2022, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat a constatat că este competent să soluţioneze litigiul, respingând ca neîntemeiată excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâtă.

Prin hotărârea arbitrală nr. 87 din 25 iulie 2022, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat a admis acţiunea reclamantei A. S.R.L. şi a obligat pârâta B. S.A. să achite reclamantei suma de 1.845,96 RON reprezentând diferenţă de despăgubire aferentă dosarului de daună x.

A obligat pârâta să achite reclamantei penalităţi de întârziere de 0,2%/zi de întârziere, raportat la debitul de 1.845,96 RON, calculate începând cu data de 06.04.2019 şi până la plata integrală a debitului principal.

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 775,58 RON reprezentând taxe arbitrale în sumă de 625,58 RON şi taxă de înregistrare dosar în sumă de 150 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2022, reclamanta B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., anularea hotărârii arbitrale nr. 87 din 25 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2022.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa nr. 11 din 26 ianuarie 2023 a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

A anulat hotărârea arbitrală nr. 87 din 25 iulie 2022 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul arbitral nr. x/2022 şi a trimis cauza spre soluţionare Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, fiind obligată pârâta A. S.R.L. la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată către reclamanta B. S.A..

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii recurate şi rejudecând cauza să se dispună respingerea acţiunii în anulare ca fiind nefondată şi netemeinică.

Pe cale de excepţie, recurenta invocă, în temeiul art. 810 C. civ., excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al reclamantei a numitului C. (Director General), sens în care se impune a se constata lipsa împuternicirii legale a numitei D..

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta consideră sentinţa atacată ca fiind nelegală şi netemeinică, reţinerile instanţei de fond nu au niciun fundament juridic, întrucât atât legiuitorul european, cât şi cel naţional au prevăzut ca oricare dintre părţi să se poată adresa pentru soluţionarea diferendului dintre acestea, unei instanţe de soluţionare alternativă a litigiului, alegând în funcţie de situaţie fie procedura SAL-FIN, fie arbitrajul în funcţie de speţă, deci, nu a prevăzut ca alegere să fie aleasă de comun acord, ci a lăsat la latitudinea reclamantului această posibilitate fără a fi necesar vreun acord al pârâtului în alegerea procedurii, fiind efectiv atributul exclusiv al reclamantului în alegerea procedurii, iar faptul că pârâtul îşi dă sau nu consimţământul în acest sens sau nu, nu produce niciun efect juridic în acest sens.

Conform art. 541 din C. proc. civ. arbitrajul este o jurisdicţie alternativă având caracter privat, prin urmare legiuitorul nu obligă la soluţionarea conflictelor între persoane fizice sau juridice prin intermediul instanţelor judecătoreşti, ci recunoaşte dreptul acestora de a apela la metode alternative de soluţionare a litigiilor.

Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară, potrivit convenţiei arbitrale, încheiată conform dispoziţiilor din C. proc. civ. şi care poate avea forma unei clauze contractuale (clauza compromisorie) sau a unui act scris încheiat ulterior unui contract (compromis). Aceasta are ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului, inclusiv eventuale proceduri prealabile de soluţionare a litigiului, repartizarea între părţi a cheltuielilor arbitrale şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

Prin urmare, regula este ca înainte să se ajungă la soluţionarea unui litigiu de instanţa arbitrală, părţile trebuie să fi optat pentru aceasta această modalitate de a se soluţiona conflictul dintre ele, într-un cadru contractual.

Însă, există domenii de activitate unde se poate considera că se aplică o excepţie de la această regulă, inclusiv de la natura voluntară arbitrajului, în mod special în domeniul asigurărilor.

Astfel, prin Norma ASF nr. 18/2017 care are caracter de lege, s-a produs o derogare de la regula convenţiei arbitrale în domeniul asigurărilor - unde legiuitorul european a devenit "deschizător de drumuri", iar legiuitorul român a devenit "continuator".

Analizând dispoziţiile Normei ASF nr. 18/2017, se constată că prin această normă se salvează principiul libertăţii de a alege, datorită trăsăturilor principale ale procedurii arbitrale, a instanţei de soluţionare a litigiului ivit între părţile contractante.

Având în vedere că elementul central al arbitrajului, formă privată alternativă justiţiei statale de a soluţiona un litigiu, este convenţia arbitrală ne găsim în faţa unei noutăţi, deoarece Norma nr. 18/2017 a ASF dă posibilitatea să se recurgă la această instituţie chiar în lipsa unei convenţii arbitrale. Locul alegerii părţilor este luat de oportunitatea pe care în mod general o oferă norma tuturor celor care vor să recurgă la ea, într-un domeniu strict şi limitativ prevăzut în textul normei.

Astfel, convenţia arbitrală trece litigiul de la instanţele judecătoreşti la tribunalul de arbitraj, realizând o excepţie de competenţă materială care prin Norma nr. 18/2017 a ASF devine o normă de lege care oferă posibilitatea unei alternative jurisdicţionale.

Aşadar, Norma ASF nr. 18/2017 deschide calea către un nou orizont având în vedere că şi în lipsa convenţiei arbitrale poate exista arbitraj pentru că se atribuie prin această normă posibilitatea de a alege soluţionarea litigiilor pe această cale. Astfel, se pune în valoare calitatea de celeritate şi flexibilitate a arbitrajului, a costurilor reduse de soluţionare, se degrevează instanţele de judecată şi poate avea loc un act de justiţie obiectiv şi de calitate. Totodată se dă posibilitatea de a apela oricând la o cale alternativă de soluţionare a litigiului, rămânând posibilă recurgerea la instanţele de judecată şi păstrându-se libertatea de a alege.

Având în vedere, că legiuitorul a pus un semn al egalităţii formei juridice între cererea de sesizare a instanţei statale cât şi cea a instanţei alternative, raportându-se şi la dispoziţiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., se poate deduce, că scopul Normei nr. 18/2017 a fost acela de degrevare a instanţelor de judecată.

Mai mult, art. 115 din C. proc. civ., stabileşte că "în materia de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia în care se află: domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate, locul unde s-a produs riscul asigurat".

Astfel, chiar norma de drept generală, C. proc. civ., în art. 115 pct. 2 specifică, sub sancţiunea nulităţii, că "alegerea competenţei prin convenţie este considerată ca nescrisă dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire" (cum ar fi o eventuală clauză compromisorie).

Astfel, cel care solicită despăgubirile ca urmare a unui prejudiciu născut din asigurarea civilă obligatorie sau facultativă, poate învesti oricare dintre cele două instanţe, sub condiţia să nu încalce dispoziţiile art. 115 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la competenta teritorială.

Prin urmare, recurenta consideră că este greşită interpretarea instanţei, potrivit căreia, în lipsa unui acord privind judecarea litigiului pe calea alternativă, instanţa jurisdicţională nu poate soluţiona cererea de arbitrare.

Aşadar, competenta de soluţionare a litigiilor este dată, expres de lege, motiv pentru care nu se impune existenţa unei astfel de convenţii sau clauze compromisorii (care este chiar interzisă de legiuitor).

În acest context, recurenta consideră că tribunalul arbitral poate soluţiona orice petiţie sub forma cererii care are la bază pretenţiile şi procedurile născute din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie şi a Normei nr. 18/2017 a Autorităţii de Supraveghere Financiară asupra evoluţiei arbitrajului în România, fiind o competenţă alternativă a acestei instanţe în faţa instanţelor statale.

Astfel, conform considerentelor expuse, în cazul litigiilor izvorâte din contractul RCA, lipsa unei convenţii arbitrale în forma scrisă, astfel cum este prevăzută de art. 548 C. proc. civ. este complinită prin dispoziţiile art. 7 pct. 3 din Norma ASF nr. 18/2017.

Pentru aceste considerente, recurenta A. S.R.L. apreciază că este îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare de către intimată.

Prealabil analizării criticilor din memoriul de recurs, Înalta Curte constată că se impune calificarea susţinerilor recurentei vizând lipsa calităţii de reprezentant al părţii adverse, indicată în cererea depusă la dosar ca fiind invocată "pe cale de excepţie".

Curtea Supremă reţine că recurenta nu a înţeles că învestească instanţa cu analiza unei veritabile excepţii procesuale care să conteste calitatea de reprezentant al intimatei. Considerentele expuse de recurentă relevă că aceasta critică, în fapt, modul în care instanţa de fond a statuat asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului acţiunii în anulare.

În consecinţă, criticile recurentei sub acest aspect vor fi analizate pe fondul căii extraordinare de atac declarate în cauză.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Acest motiv de nelegalitate vizează, prin conţinutul său, nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., potrivit cărora, în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Din analiza memoriului de recurs, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. au fost invocate de recurentă în mod formal, nefiind dezvoltate critici care să susţină faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În acest context, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute, întrucât instanţa şi-a expus într-o manieră clară şi convingătoare argumentaţia de fapt şi de drept, raţionamentele logico-juridice care au stat la baza adoptării soluţiei de respingere a acţiunii în anulare formulate de către reclamantă.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, se susţine că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, în sensul că instanţa a reţinut, în mod greşit, incidenţa prevederilor art. 608 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ., potrivit cărora "hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: (...) tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală (...), în detrimentul dispoziţiilor ce vizează Norma nr. 18/2017 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât instanţa a ţinut cont de faptul că arbitrajul, potrivit dispoziţiilor din Cartea a IV-a, Titlurile I şi II C. proc. civ., se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei arbitrate încheiate între părţi, cu respectarea principiului libertăţii de voinţă a acestora, sub rezerva respectării ordinii publice, a bunelor moravuri, precum şi a dispoziţiilor imperative ale legii.

Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017, arbitrajul constituie o excepţie de la principiul, potrivit căruia, înfăptuirea justiţiei se realizează prin instanţele judecătoreşti şi reprezintă acel mecanism juridic eficient, menit să asigure o judecată imparţială, mai rapidă şi mai puţin formală, confidenţială, finalizată prin hotărâri susceptibile de executare silită.

Prin urmare, părţile pot stabili, prin convenţia arbitrală sau printr-un act adiţional încheiat ulterior, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor, termenul şi locul arbitrajului, normele de procedură pe care tribunalul arbitral trebuie să le urmeze în judecarea litigiului şi, în general, orice alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.

În acest context, se reţine că Curtea de Apel Ploieşti a soluţionat acţiunea în anulare făcând o aplicare corectă a prevederilor evocate, reţinând că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unei convenţii arbitrale încheiată fie sub forma unei clauze compromisorii, inserată în contractul principal, fie sub forma compromisului, context în care a apreciat ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi urm. C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează, în principal, "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare". După ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare". Se pune astfel accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea şi că, prin aceasta, nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate.

Fără a nega posibilitatea rezolvării unor asemenea categorii de litigii prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor, Înalta Curte constată că această cale rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF neputându-se deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă.

Prin urmare, în soluţionarea acţiunii în anulare, în mod corect s-a reţinut incidenţa motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit căruia, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată prin acţiune în anulare atunci când "tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală sau în temeiul unei convenţii nule ori inoperabile".

Într-o altă critică, recurenta susţine că prima instanţă a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 810 C. civ., cu privire la soluţia care a vizat lipsa calităţii de reprezentant al legal al reclamantei a numitei C. (Director General), sens în care se impunea şi constatarea lipsei împuternicirii legale a numitei D..

În ceea ce priveşte critica formulată, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie corectă, de respingere a acesteia, având în vedere că din actele dosarului rezultă că C. are calitatea de împuternicit al reclamantei, întrucât din Decizia Consiliului de Administraţie al reclamantei din 12 martie 2021 reiese că a fost numită în funcţia de director general al societăţii, context în care s-a făcut dovada calităţii de reprezentant legal a acestei persoane, aşa cum reiese din cererea de chemare în judecată, iar cu privire la calitatea de reprezentant a numitei D., aceasta rezultă din Decizia nr. 76/15.04.2022 a Directorului General al B. S.A. prin care aceasta a fost împuternicită să semneze toate actele cu caracter juridic întocmite şi avizate de Direcţia Juridică.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 11 din 26 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 11 din 26 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu E..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2023.