Cassation appeal rejected as tardy and motion to restore deadline dismissed for accident compensation, upholding increased moral damages award
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's motion to restore the deadline for appeal as unfounded and rejected her cassation appeal as tardy, thereby upholding the appellate court's decision that increased the plaintiff's moral damages award to 1,484,700 RON. The dispute concerned a civil action for compensation of non-patrimonial and patrimonial harm arising from an accident, where the first instance had partially granted relief and the appellate court subsequently modified the quantum of moral damages. The decisive legal basis was the procedural rule that a foreign party with a known representative in Romania must be served exclusively through that representative under Articles 155(1)(13) and 156 of the Code of Civil Procedure, meaning the notification to the local representative at 17.12.2021 validly started the 30-day appeal period which expired on 17.01.2022; consequently, the appeal filed on 03.02.2023 was subject to forfeiture under Article 185(1), and the claimant failed to prove "justified reasons" for delay required by Article 186(1) to justify restoration of the term.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 186 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 485 alin. (1) C. proc. civ, art. 186 alin. (1) C. proc. civ; Cassation appeal rejected as tardy and motion to restore deadline dismissed for accident compensation, upholding increased moral damages award: The dispute concerned a civil action for compensation of non-patrimonial and patrimonial harm arising from an accident, where the first instance had partially granted relief and the appellate court subsequently modified the quantum of moral damages. The decisive legal basis was the procedural rule that a foreign party with a known representative in Romania must be served exclusively through that representative under Articles 155(1)(13) and 156 of the Code of Civil Procedure, meaning the notification to the local representative at 17.12.2021 validly started the 30-day appeal period which expired on 17.01.2022; consequently, the appeal filed on 03.02.2023 was subject to forfeiture under Article 185(1), and the claimant failed to prove "justified reasons" for delay required by Article 186(1) to justify restoration of the term.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as late.
Procedural rule applied for the simplified procedure in which the decision was rendered.
Full text
Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023
Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia a II-a civilă la 30.03.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., prin mandatar S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu intervenientul forţat D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 3.000.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial, suma de 50.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material, o indemnizaţie lunară în cuantum de 3.000 RON, începând cu data producerii accidentului şi până la momentul încetării incapacităţii de muncă, şi suma de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 26/17.02.2021, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a admis acţiunea în parte, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 731.205 RON, reprezentând daune morale, a sumei de 50.000 RON, daune materiale, iar pentru pierderea sau nerealizarea câştigului din muncă a stabilit plata, sub formă de prestaţii băneşti periodice, a următoarelor sume: 1.050 RON, lunar, între 01.08.2015 şi 30.05.2016, 1.250 RON, lunar, între 01.06 şi 31.10.2016,978 RON, lunar, între 01.11 şi 31.12.2016,458 RON pentru luna ianuarie 2017,658 RON, lunar, între 01.02 şi 31.12.2017, 1.030 RON, lunar, între 01.01 şi 30.06.2018,885 RON lunar, între 01.07 şi 31.12.2018, 1.065 RON lunar, între 01.01 şi 31.08.2019, 1.001 RON lunar, între 01.09 şi 31.12.2019, 1.151 RON lunar, între 01.01 şi 31.08.2020, 1.055 RON, între 01.09 şi 31.12.2020 şi 1.125 RON lunar, începând cu 01.01.2021 şi până la încetarea stării de nevoie. De asemenea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.835 RON.
Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 360/02.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă; ca o consecinţă, hotărârea atacată a fost schimbată în parte, în sensul că pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 1.484.700 RON, cu titlu de daune morale, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii, B. a declarat recurs, solicitând repunerea sa în termenul de declarare a căii de atac, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.
Motivând cererea de repunere în termen, autoarea căii de atac a arătat că decizia recurată nu i-a fost adusă la cunoştinţă de mandatara sa, S.C. C. S.R.L. şi a invocat nerespectarea dispoziţiilor privind cooperarea judiciară internaţională în materie civilă, prevăzute de Legea nr. 189/2003, modificată prin Legea nr. 44/2007 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială şi ale Regulamentului (CE) nr. 1393/2007 privind notificarea sau comunicarea în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială ("notificarea sau comunicarea actelor") şi abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1348/2000 al Consiliului.
A arătat că a respectat şi condiţia prevăzută de art. 186 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a declarat recursul în termen de 15 zile de la data când avocatul E., mandatat de parte, i-a adus la cunoştinţă actele dosarului nr. x/2018, traduse în limba bulgară.
În motivarea recursului, a susţinut că decizia recurată, prin care instanţa de apel a majorat cuantumul despăgubirilor morale de la 731.205 RON la 1.484.700 RON, este nelegală şi netemeinică.
Dezvoltând motivele de recurs, a arătat că instanţa de apel a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, lipsind considerentele care justifică obligarea sa la plata către reclamantă a sumei de 1.484.700 RON, cu titlu de daune morale; a mai afirmat că susţinerile sale au fost ignorate de instanţa de apel, care nici nu a administrat probatoriul necesar, un nou raport de expertiză medico-legală.
Recurenta a apreciat că instanţa de apel a pronunţat hotărârea în echitate, fără a aplica normele de drept material incidente.
Pe de altă parte, a susţinut că dublarea cuantumului despăgubirilor morale nu se putea face fără examinarea punctuală a situaţiei medicale, în temeiul unui raport de expertiză medicală.
Recurenta a apreciat că daunele morale trebuie să fie acordate într-un cuantum rezonabil, astfel încât să nu devină o sursă de îmbogăţire fără justă cauză pentru partea civilă. În acest scop, cuantumul lor trebuie să ţină cont de intensitatea suferinţelor fizice şi psihice, de eventualele sechele sau infirmităţi rezultate în urma faptei ilicite, de sexul, vârsta şi ocupaţia persoanei vătămate, de condiţiile generale economico-sociale.
Recursul a fost întemeiat în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
La 18.04.2023, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea depusă de intimata A., care, în principal, a solicitat anularea recursului, ca urmare a neîncadrării motivelor de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea acestuia ca tardiv formulat, faţă de caracterul neîntemeiat al cererii de repunere în termen; în al treilea rând, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi, în urma analizării lui, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că pot depune puncte de vedere la raport; niciuna dintre părţi nu şi-a exprimat punctul de vedere.
La termenul de astăzi, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare, cu prioritate, cererea recurentei de repunere în termenul de declarare a recursului şi excepţia tardivităţii recursului, invocată de intimată prin întâmpinare, asupra cărora reţine următoarele:
Hotărârea atacată a fost comunicată recurentei la 17.12.2021, la sediul ales al acesteia în etapa apelului, astfel încât ultima zi a termenului de recurs era 17.01.2022, iar recursul a fost declarat peste termen, la 03.02.2023.
Potrivit art. 186 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac".
Prima împrejurare invocată de recurentă drept motiv care a determinat întârzierea în declararea căii de atac derivă din necomunicarea deciziei pronunţate în apel către mandatarul său, desemnat în România.
În susţinerea acestei afirmaţii, recurenta nu a administrat înscrisuri pe baza cărora să se poată statua asupra caracterului justificat al pierderii termenului legal imperativ de recurs, iar susţinerea recurentei privind necomunicarea hotărârii din apel de către mandatarul său priveşte doar raporturile dintre părţile raportului juridic de mandat.
Din actele dosarului, rezultă că hotărârea atacată a fost comunicată autoarei căii de atac, la sediul mandatarului său, S.C. C. S.R.L., la 17.12.2021.
Cea de-a doua împrejurare invocată de recurentă derivă din nerespectarea Legii nr. 189/2003 şi a Regulamentului (CE) nr. 1393/2007, fără ca aceasta să indice dispoziţiile avute în vedere şi modul în care au fost încălcate.
Mai mult, de principiu, în lipsa comunicării legale a hotărârii, termenul de recurs nu începe să curgă, potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. De aceea, dacă recurenta invocă necesitatea ca hotărârea să îi fi fost comunicată direct de instanţa română, această împrejurare poate pune în discuţie momentul de început al curgerii termenului de recurs, dar nu poate fi analizată din perspectiva art. 186 alin. (1) C. proc. civ., ca motiv temeinic justificat pentru întârzierea în declararea căii de atac.
În aceste condiţii, Înalta Curte va examina dacă, în raport cu art. 155 alin. (1) pct. 13 teza finală şi art. 156 C. proc. civ. şi cu faptul că recurenta, persoană juridică străină, îşi indicase un sediu procesual ales în România la mandatarul său, normele procedurale impuneau să îi fie comunicată, direct, decizia recurată.
Astfel, potrivit art. 155 alin. (1) pct. 13 teza finală C. proc. civ., "În toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar cunoscut în ţară, va fi citat numai acesta din urmă".
Iar conform dispoziţiilor art. 156 C. proc. civ., "Persoanele care se află în străinătate, citate potrivit art. 155 alin. (1) pct. 12 şi 13, pentru primul termen de judecată, vor fi înştiinţate prin citaţie că au obligaţia de a-şi alege un domiciliu în România unde urmează să li se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care acestea nu se conformează, comunicările li se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii".
Dispoziţiile legale anterior evocate stabilesc, în mod imperativ, că în situaţia în care persoana cu sediul în străinătate are un mandatar cunoscut în România, va fi citat numai acest mandatar, către care urmează să fie comunicate şi actele de procedură; aşadar, nu există obligaţia instanţei de judecată de a proceda, în paralel, şi la comunicarea actelor de procedură direct către parte. De asemenea, în cazul alegerii de sediu, comunicarea se va face persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură la acel sediu, iar în situaţia în care nu a fost desemnată o asemenea persoană, comunicarea se va face conform dispoziţiilor art. 155 sau 156 C. proc. civ.
În cauză, recurenta a avut mandatar cunoscut în România, S.C. C. S.R.L., încă de la momentul învestirii instanţei, astfel încât comunicarea actelor de procedură în prezenta cauză, inclusiv a deciziei recurate, efectuată către acesta, relevă deplina respectare a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) pct. 13 teza finală şi ale art. 156 C. proc. civ.
De aceea, nefiind îndeplinite cerinţele legale prevăzute de art. 186 alin. (1) C. proc. civ. pentru repunerea în termen, cât timp recurenta nu a dovedit existenţa unor motive temeinice care să justifice întârzierea în promovarea căii de atac, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termen, în temeiul art. 186 alin. (3) C. proc. civ.
În continuare, examinând excepţia tardivităţii recursului, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., "termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel", iar în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte".
Cum decizia atacată a fost comunicată la 17.12.2021, aplicarea textelor de lege citate mai sus relevă că termenul de 30 de zile pentru declararea recursului s-a împlinit la 17.01.2022.
Recursul a fost promovat la 03.02.2023, după împlinirea termenului.
Nerespectarea termenului legal de recurs atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, concluzie ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
În consecinţă, pentru considerentele ce precedă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca tardiv, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea recurentei-pârâte de repunere în termenul de declarare a recursului, ca nefondată.
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 360/02.12.2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2023.