Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2286/2023 AI generated

Jurisdictional conflict in electricity contract dispute: applicability of alternative territorial competence for contract execution vs. general rule based on defendant's seat

Case Number Decizia nr. 2286/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

**Outcome:** The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively assigning competence to the Drobeta-Turnu Severin Court over the original Giurgiu Court. **Dispute:** The plaintiff, a river port administration, sued the defendant for non-payment of electricity supply and re-supply services under a service contract; the initial court claimed the defendant's location for the obligation was the defendant's headquarters, while the second court rejected this, arguing the action concerned a payment obligation rather than performance of the main duty. **Legal Basis:** The Court applied the general territorial competence rule under Article 107 of the Code of Civil Procedure, finding that the alternative competence under Article 113(1)(3) did not apply because the contract did not specify a place for the execution of the payment obligation, thereby mandating jurisdiction based on the defendant's seat.

Legislator headnote

AI generated

art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 113 C. proc. civ, art. 135 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Jurisdictional conflict in electricity contract dispute: applicability of alternative territorial competence for contract execution vs. general rule based on defendant's seat: Pentru a hotărî astfel, a reţinut că declinarea competenţei de către judecătoria iniţial învestită s-a dispus ca urmare a stabilirii eronate a stării de fapt, care ar justifica aplicarea art. 113 C. proc. civ., întrucât instanţa nu a fost sesizată în legătură cu neexecutarea obligaţiei de furnizare a energiei electrice ce incumbă reclamantei, astfel încât să fie competentă cea de la locul unde trebuia executată această obligaţie, ci cu nerespectarea obligaţiei de plată ce revine pârâtei. A mai statuat că prima instanţă sesizată nu a clarificat această chestiune şi a reţinut eronat incidenţa art. 113 C. proc. civ., astfel că a rămas competentă în mod absolut să soluţioneze cauza.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction alternative territorial jurisdiction conflict rule service contract electricity supply jurisdiction over consumer contracts

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu, secţia Civilă la 28.09.2021, reclamanta C.N. Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 19.972,41 RON, contravaloare a furnizării şi refurnizării energiei electrice, precum şi cheltuielile de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3829/12.09.2022, Judecătoria Giurgiu, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Pentru a pronunţa această sentinţă, a constatat că, prin art. 13 din contractul de prestări servicii nr. x/21.12.2009, părţile au prevăzut că litigiile decurgând din executarea acestuia vor fi soluţionate de instanţa judecătorească competentă şi a reţinut că, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 din acelaşi cod, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract. A subliniat că locul executării obligaţiei de furnizare a energiei electrice este la sediul pârâtei, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, astfel că a apreciat că Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Astfel învestită, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin a pronunţat sentinţa civilă nr. 1012/22.03.2023, prin care a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că declinarea competenţei de către judecătoria iniţial învestită s-a dispus ca urmare a stabilirii eronate a stării de fapt, care ar justifica aplicarea art. 113 C. proc. civ., întrucât instanţa nu a fost sesizată în legătură cu neexecutarea obligaţiei de furnizare a energiei electrice ce incumbă reclamantei, astfel încât să fie competentă cea de la locul unde trebuia executată această obligaţie, ci cu nerespectarea obligaţiei de plată ce revine pârâtei. A mai statuat că prima instanţă sesizată nu a clarificat această chestiune şi a reţinut eronat incidenţa art. 113 C. proc. civ., astfel că a rămas competentă în mod absolut să soluţioneze cauza.

Înalta Curte, constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanţele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă în temeiul art. 135 C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a învestit Judecătoria Giurgiu cu o acţiune în pretenţii, solicitând obligarea pârâtei să-i plătească preţul serviciilor de furnizare şi refurnizare energie electrică, conform unei facturi emise în temeiul contractului de prestări servicii nr. x/21.12.2009.

Potrivit art. 13 din contract, părţile au prevăzut că litigiile de orice fel decurgând din executarea acestuia vor fi soluţionate de instanţa judecătorească competentă, înţelegând astfel să se supună competenţei de drept comun a instanţelor de judecată.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., text potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. prevede că, în acţiunile având ca obiect executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, mai este competentă şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, reglementând astfel un caz de competenţă alternativă.

În speţă, nu sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., întrucât părţile nu au prevăzut în contract locul executării obligaţiei de plată.

De aceea, prin aplicarea regulii generale de competenţă instituite de art. 107 C. proc. civ., faţă de sediul pârâtei, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, în favoarea căreia, în aplicarea art. 135 alin. (4) C. proc. civ., ea va fi stabilită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2023.