Cancellation appeal inadmissibility: limits of Art. 503 CPC review and exclusion of substantive labor claims from extraordinary remedies

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 09.07.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate încetat, începând cu luna ianuarie 2016, contractul individual de muncă nr. x/28.01.2015, să oblige pârâta la plata de despăgubiri şi să respecte hotărârea instanţei, cu plata tuturor drepturilor până la efectiva reintegrare.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat şi a solicitat, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului civil nr. x/2019 şi a dosarului penal nr. x/2019; în subsidiar, a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.

Prin încheierea din 02.12.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ., suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul aceluiaşi tribunal, iar după reluarea judecăţii, prin sentinţa civilă nr. 6231/22.09.2021, a admis excepţia invocată de pârâtă şi a respins cererea pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Împotriva acestei sentinţe, A. a declarat apel.

Prin decizia nr. 2831/05.05.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul, a anulat în parte sentinţa apelată, în ce priveşte soluţia dată capetelor de cerere privind obligarea angajatorului la plata de despăgubiri, la respectarea hotărârii judecătoreşti şi la plata drepturilor până la efectiva reintegrare şi a fixat termen pentru evocarea fondului asupra acestor cereri; a păstrat, în rest, sentinţa apelată.

Evocând fondul prin decizia nr. 4252/30.06.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins capetele de cerere examinate.

Împotriva deciziei nr. 4252/30.06.2022, A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 553/09.03.2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins recursul ca inadmisibil.

Împotriva deciziei instanţei de recurs, A. a formulat contestaţie în anulare.

Prin cererea sa, a susţinut că instanţa de recurs nu a judecat corect, deoarece a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2018, prin care s-a dispus reintegrarea sa în muncă.

A arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, deoarece instanţa de recurs i-a nesocotit dreptul legal de a sesiza Înalta Curte pentru dezlegarea unei chestiuni de drept şi nu a înţeles situaţia sa reală, fiind încălcat principiul egalităţii în faţa legii.

Contestatorul a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curţi în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind nemulţumit de faptul că nu primeşte despăgubiri pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti privind reintegrarea sa în muncă şi că nu există calea de atac a recursului pentru litigiile de muncă.

A mai solicitat sesizarea Completului competent pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pentru a se asigura practica unitară, întrucât instanţa nu a respectat autoritatea de lucru judecat şi pentru că, prin hotărâri nelegale, a fost favorizat fostul său angajator.

De asemenea, contestatorul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, a principiului egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie, indicând dispoziţiile art. 6, 21, 24 şi 126 din Constituţie.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 503 C. proc. civ., iar la termenul din 01.11.2023 a precizat că sunt incidente pct. 1, 2, 3 şi 4 ale acestui text de lege.

La 31.10.2023 intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Analizând contestaţia în anulare prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, de retractare, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora,,(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale; 3. când instanţa de recurs respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză".

Prin urmare, admisibilitatea unei contestaţii în anulare, din perspectiva obiectului şi motivelor ce pot fi invocate, implică, pe de o parte, încadrarea hotărârii atacate în sfera celor prevăzute de norma legală sus-evocată, iar, pe de altă parte, încadrarea susţinerilor titularului demersului judiciar în una dintre ipotezele acestui cadru legislativ restrictiv, reglementate ca motive exclusive pentru promovarea ei.

În consecinţă, formularea contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri judecătoreşti nesusceptibile de exerciţiul acestei căi de atac sau pentru alte aspecte decât cele stabilite expres de normele procesuale exclude efectuarea controlului judiciar pe această cale.

Aceasta întrucât, în virtutea principiului legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 C. proc. civ., părţile pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, numai de mijloacele procedurale prevăzute de lege, ele neputând exercita decât căile de atac reglementate, în condiţiile şi termenele prevăzute.

Prin decizia a cărei anulare se solicită, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 553/09.03.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2020, întrucât hotărârea recurată, pronunţată într-un conflict de muncă, nu este susceptibilă de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, conform art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, analizând contestaţia în anulare, redactată inform, Înalta Curte constată că motivul invocat de către contestator privind existenţa unei erori materiale care a generat soluţia pronunţată asupra recursului, a fost invocat pur formal şi nu vizează nicidecum măsura de respingere a recursului ca inadmisibil, iar toate celelalte critici formulate de autorul contestaţiei sunt nemulţumiri care privesc modul de soluţionare a litigiilor dintre părţi, vizând aspecte ale fondului cauzei şi nu dispoziţia de respingere ca inadmisibil a recursului prin decizia atacată; de aceea, niciunul dintre argumentele invocate nu ar putea fi încadrat în cazurile de contestaţie în anulare reglementate de art. 503 C. proc. civ.

Aşadar, cum aspectele invocate de contestator nu pot face obiectul analizei pe calea contestaţiei în anulare, aceasta fiind exclusă din sfera căilor de atac prevăzute de legiuitor pentru reevaluarea fondului pricinii, demersul judiciar al contestatorului nu este admisibil.

În considerarea caracterului inadmisibil al contestaţiei, nicio altă cerere formulată de contestator nu mai poate fi examinată, în concret cele privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie în vederea activării mecanismelor de unificare a jurisprudenţei ori cea de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece soluţionarea lor implică în mod necesar o activitate jurisdicţională care ar fi putut fi realizată doar în condiţiile învestirii instanţei judecătoreşti cu o cerere admisibilă.

Având în vedere considerentele expuse, nu este incident niciunul dintre motivele prevăzute de art. 503 C. proc. civ., aşa încât Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 508 C. proc. civ., să respingă contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 553/09.03.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2023.