Creditor’s subrogation action to recover state aid: entity, not state, entitled to restitution as provider

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, luând act, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)" şi subliniind că judecata se află în al doilea ciclu procesual, ceea ce face necesară reluarea pe scurt doar a elementelor relevante ale dosarului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25.03.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta Societatea de producere a energiei electrice în hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A. (S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A.), în insolvenţă, prin administrator judiciar A.., a chemat în judecată pe pârâta S.C. Electrocentrale Deva S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 14.133.986 RON, reprezentând daune-interese şi penalităţi de întârziere aferente debitului principal, calculate de la data pronunţării hotărârii şi până la plata lui efectivă, cu cheltuieli de judecată.

La cererea reclamantei, formulată la 09.04.2015, a fost introdusă în proces, în calitate de pârâtă, societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., înfiinţată ca efect al fuziunii prin contopire, prin H.G. nr. 1023/2011, a S.C. Electrocentrale Deva S.A. şi a S.C. Electrocentrale Paroşeni S.A.

La 16.09.2015 reclamanta a depus o nouă cerere adiţională de modificare a cadrului procesual, prin care a solicitat introducerea în proces, în calitate de pârât, şi a Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri şi obligarea pârâţilor în solidar să-i plătească suma de 14.133.986 RON, reprezentând daune-interese pentru acoperirea prejudiciului înregistrat ca urmare a acordării către S.C. ELECTROCENTRALE DEVA S.A. a unui ajutor de stat, dar şi dobânda aferentă, începând de la pronunţarea hotărârii şi până la plata efectivă a debitului principal, precum şi cheltuielile de judecată. Iar la termenul 14.10.2015 reclamanta şi-a precizat cuantumul pretenţiilor, în sensul că a solicitat obligarea pârâţilor şi la plata sumei de 3.012.515 RON, reprezentând ajutor de stat acordat în anul 2010, a dobânzii aferente sumei de 3.656.675 RON, calculate de la data de la care ajutorul de stat a fost pus la dispoziţia beneficiarilor şi până la recuperarea lui, a dobânzii legale penalizatoare pentru suma de 13.489.826 RON, începând cu data emiterii deciziei nr. 4/19.01.2015 a Curţii de Conturi. Totodată, a solicitat, în temeiul art. 1.341 şi 1.560 C. civ., obligarea pârâtului Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri la restituirea sumei de 34.785.015,45 RON, pe care a încasat-o de la pârâtă fără a-i fi datorată.

La 14.10.2015, Fondul Proprietatea S.A. a formulat o cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei.

În al doilea ciclu procesual, la 30.01.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 534/27.02.2019, prin care a respins ca prescrisă acţiunea reclamantei şi, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie.

Împotriva acestei sentinţe civile au declarat apel reclamanta şi intervenienta; reclamanta a apelat şi încheierea din 30.01.2019 (prin care se aplicase sancţiunea decăderii sale din dreptul de a-şi modifica acţiunea).

Prin decizia nr. 1643/07.10.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelurile, a anulat în parte încheierea atacată şi, rejudecând, a constatat că reclamanta nu era decăzută din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată, a menţinut în rest dispoziţiile încheierii apelate, a anulat în tot sentinţa primei instanţe şi, rejudecând, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, încetarea acţiunii formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. Complexul Energetic Hunedoara S.A. şi a respins ca neîntemeiate cererea de obligare a pârâtului Ministerul Energiei la plata sumei de 34.785.015,45 RON, soluţionată şi în contradictoriu cu pârâta, cererea de intervenţie accesorie şi cererea apelantei-reclamante de obligare a intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1643/07.10.2021, Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A. şi Fondul Proprietatea S.A. au declarat recurs, solicitând casarea ei în parte, în ceea ce priveşte soluţia dată capătului de cerere referitor la obligarea intimatului-pârât Ministerul Energiei, în temeiul acţiunii oblice, la restituirea sumei de 34.785.015,45 RON, reprezentând ajutor de stat şi la plata cheltuielilor de judecată solicitate.

În motivare, S.P.E.E.H. HIDROELECTRICA S.A. a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material, invocând, deci, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Circumscris ipotezei art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea ori aplicarea eronată a art. 1.560 şi 1.341 C. civ., dar şi a O.U.G. nr. 77/2014.

Sub un prim aspect, a apreciat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că acţiunea oblică a fost întemeiată doar pe dispoziţiile art. 1.560 şi art. 1.341 C. civ., în condiţiile în care ea fusese fundamentată şi pe prevederile art. 2 alin. (1) lit. m) şi art. 34 şi art. 412 din O.U.G. nr. 77/2014, art. 663 alin. (2) C. proc. civ., O.U.G. nr. 11/2015 şi H.G. nr. 1023/2011. De asemenea, a arătat că decizia atacată a fost dată cu greşita aplicare a art. 108 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi a art. 321 şi 33 din O.U.G. nr. 77/2014.

În dezvoltarea motivului de recurs, autoarea acestei căi de atac a precizat că a solicitat obligarea Ministerului Energiei, pe calea acţiunii oblice, să restituie suma de 34.785.015,45 RON, care îi fusese plătită nedatorat, cu titlu de rambursare ajutor de stat, de către Complexul Energetic Hunedoara S.A., cât timp ea însăşi, iar nu ministerul, fusese cea care îl furnizase, însă cererea sa a fost respinsă în etapele procesuale anterioare, apreciindu-se că nu are calitatea de creditor, concluzie desprinsă atât din adresa nr. x/22.05.2015 a Consiliului Concurenţei, cât şi din preambulul O.U.G. nr. 11/2015.

În continuare, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de apel a soluţionat cauza raportându-se numai la situaţia de fapt prezentată de intimata-pârâtă şi, în esenţă, la adresa nr. x/22.05.2015 a Consiliului Concurenţei şi la preambulul O.U.G. nr. 11/.2015, ajungând la concluzia eronată că nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1.560-1.561 C. civ. şi de art. 1.341 C. civ.

Astfel, a precizat că a acordat Complexului Energetic Hunedoara S.A. un ajutor de stat, a cărui restituire a fost impusă prin Decizia nr. SA33475 (2012/C) a Comisiei Europene. A mai subliniat că, în loc ca plata să fie făcută în contul său, Complexul Energetic Hunedoara S.A. a efectuat-o în cel al Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, al cărui succesor este Ministerul Energiei.

Apreciind că o atare plată este nedatorată, recurenta-reclamantă a promovat, pe calea acţiunii oblice, demersul judiciar de faţă, afirmând că este prejudiciată, prin lipsirea de folosinţa sumei de bani şi diminuarea semnificativă a şanselor de a o recupera.

Din analiza cerinţelor impuse de art. 1.560 C. civ., pentru exercitarea acţiunii oblice, autoarea acestui recurs a considerat că, într-o primă etapă, instanţele de fond ar fi trebuit să stabilească faptul că ea însăşi era entitatea în patrimoniul căreia s-a născut dreptul la rambursarea ajutorului de stat, iar nu ministerul, iar apoi să examineze îndeplinirea celorlalte condiţii ale acţiunii pe care a declanşat-o.

În ceea ce priveşte calitatea sa de creditor, recurenta-reclamantă a arătat că în apel au fost aplicate greşit prevederile art. 1.560 C. civ., instanţa de prim control judiciar confundând persoana creditorului cu statul sau cu ministerul, aspect ce a determinat aplicarea greşită a celorlalte dispoziţii legale ce reglementează acţiunea oblică şi plata nedatorată şi, astfel, în mod eronat, ca efect al unei greşite analize a normelor care definesc furnizorul ajutorului de stat, respectiv cele ale art. 2 alin. (1) lit. m) din O.U.G. nr. 77/2014, a reţinut că nu are calitatea de creditor al societăţii intimate.

Contrar concluziilor instanţei de prim control judiciar, autoarea acestei căi de atac a arătat că prin decizia emisă, Comisia Europeană a stabilit la, paragraful 91, că este persoana care a conferit un avantaj necuvenit societăţilor Termoelectrica S.A. şi Electrocentrale Deva S.A. şi că din aceste concluzii rezulta că ea era cea îndreptăţită la rambursarea ajutorului de stat pe care l-a furnizat, iar plata făcută de Complexul Energetic Hunedoara S.A. către minister este rezultat al interpretării eronate de către Consiliul Concurenţei a deciziei C.E. şi a art. 2 alin. (1) lit. m) din O.U.G. nr. 77/2014, necenzurată corespunzător în decizia din apel.

În acest sens, a precizat că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. m) din O.U.G. nr. 77/2014 definesc furnizorul de ajutor de stat ca fiind orice entitate deţinută de stat sau care administrează resurse ale statului sau, după caz, deţinută de o unitate administrativ-teritorială sau care administrează resurse ale unei astfel de unităţi, care acordă întreprinderilor facilităţi de natura ajutorului de stat sau de minimis.

Subliniind că este o societate la care statul este acţionar majoritar, deţinând 80% din acţiuni şi că administrează resurse ale statului (potenţialul hidroenergetic, lacuri de acumulare şi râuri), în scopul producerii energiei electrice, recurenta-reclamantă a arătat că, în speţă, ea a furnizat ajutorul de stat, a cărui rambursare a fost impusă prin decizia Comisiei Europene.

Ca atare, titulara acestui recurs a arătat că, ignorând textul art. 2 alin. (1) lit. m) din O.U.G. nr. 77/2014 şi, prin urmare, calitatea sa de creditor şi apreciind că aceasta îi aparţine Ministerului Energiei, curtea de apel a aplicat greşit legea, iar eroarea în care s-a aflat s-a perpetuat în întreaga analiză, subsecventă, a condiţiilor acţiunii oblice.

În opinia sa, calitatea de furnizor de ajutor de stat a fost probată şi prin înscrisurile depuse la dosar - facturile emise de Electrocentrale Deva S.A., situaţia lor şi a plăţilor efectuate, calculul dobânzilor, raportul de control nr. x din 17.12.2014, decizia nr. 4/19.01.2015 a Curţii de Conturi şi decizia C.E. -, asupra cărora instanţa de apel a omis să se pronunţe, deşi le-a încuviinţat în probaţiune.

În acest context, recurenta-reclamantă a afirmat că a depus facturile la dosar cu scopul de a dovedi că a fost parte în contractele de cumpărare a energiei electrice la preţuri mai mari decât cele practicate pe piaţă.

De asemenea, a arătat că şi înscrierea sa la masa credală a intimatei-pârâte cu suma de 1.036.204.625,67 RON proba calitatea sa de furnizor de ajutor de stat şi de creditor al părţii adverse, însă instanţa de apel a omis să se pronunţe şi asupra acestui aspect.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că instanţa de apel a interpretat eronat şi prevederile art. 34 din O.U.G. nr. 77/2014, care stabileau în sarcina furnizorului de ajutor de stat şi a Consiliului Concurenţei obligaţia de a efectua toate demersurile şi procedura de recuperare a ajutorului, întrucât, în opinia sa, autorităţile naţionale nu i-au dat curs. Astfel, a afirmat că greşit a considerat curtea de apel că instituţiile statului au aplicat întocmai acest articol, pornind de la adresa nr. x/22.05.2015 a Consiliului Concurenţei şi că, respectând cele indicate acolo, Complexul Energetic Hunedoara S.A. a rambursat în mod corect intimatului-pârât ajutorul de stat, care ulterior a fost virat către bugetul de stat.

În continuare, autoarea căii de atac a prezentat procedura, care în opinia sa, ar fi trebuit urmată de instituţiile statului potrivit normei legale pretins încălcate, subliniind că, dacă autorităţile române ar fi respectat-o, atunci restituirea ajutorului de stat s-ar fi efectuat în patrimoniul său.

Mai mult decât atât, a apreciat că, în adresa nr. x/22.05.2015, Consiliul Concurenţei nu avea competenţa de a oferi interpretări obligatorii ale legislaţiei europene în materia ajutorului de stat.

În argumentarea nelegalităţii deciziei recurate, autoarea căii de atac a mai menţionat că instanţa de prim control judiciar a aplicat greşit şi prevederile O.U.G. nr. 11/2015, întrucât şi-a întemeiat considerentele referitoare la calitatea de creditor a statului pe preambulul acestui act normativ, care nu reprezenta o normă juridică aptă să tranşeze problema de drept din speţă, întrucât potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, doar articolele cuprind dispoziţii legale.

Recurenta-reclamantă a mai arătat că instanţa de apel nu a analizat dacă a suportat un prejudiciu prin restituirea ajutorului de stat către intimatul-pârât şi nici raportul de cauzalitate dintre prejudiciu şi refuzul sau neglijenţa intimatei-pârâte de a recupera creanţa, iar hotărârea a fost pronunţată ca urmare a greşitei aplicări a art. 1.560 C. civ., deoarece în mod eronat s-a apreciat că suma pretinsă nu era certă, lichidă şi exigibilă, în condiţiile în care existenţa ei rezulta din decizia C.E., care reprezenta titlu executoriu.

Totodată, a arătat că hotărârea atacată a fost dată şi cu încălcarea art. 1.341 C. civ., întrucât condiţiile plăţii nedatorate nu au fost examinate, sens în care a arătat că, întrucât ea a furnizat ajutorul de stat, datoria achitată de către intimata-pârâtă către intimatul-pârât nu există şi, ca atare, nu justifica plata efectuată.

A mai susţinut că art. 1.341 alin. (1) C. civ. a fost aplicat greşit şi atunci când instanţa a analizat condiţia ca plata sa fi fost făcută din eroare, întrucât îndeplinirea acestei cerinţe era evidentă, cât timp scopul emiterii deciziei C.E. era de restabilire a situaţiei anterioare acordării ajutorului de stat.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., această recurentă a susţinut că hotărârea atacată nu răspunde exigenţelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., cât timp nu cuprinde motivele care fundamentează soluţia pronunţată, instanţa de apel limitându-se a relua fraze din adresa Consiliului Concurenţei nr. 5282/22.05.2015, din preambulul O.U.G. nr. 11/2015, din considerentele primei instanţe din primul ciclu procesual şi din susţinerile intimaţilor, dar fără a examina incidenţa în cauză a prevederilor O.U.G. nr. 77/2014, a art. 663 alin. (2) C. proc. civ. şi a O.U.G. nr. 11/2015.

A mai arătat că şi soluţia de neacordare a cheltuielilor de judecată a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 451-453 C. proc. civ., întrucât, deşi apelul a fost admis numai în parte, instanţa devolutivă nu a stabilit măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac pe care a promovat-o, recurenta-intervenientă a arătat, în esenţă, că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a textelor de lege în materia ajutorului de stat, în special a art. 108 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, a art. 2 alin. (1) lit. m), a) art. 321 şi 33 din O.U.G. nr. 77/2014 şi a afirmat că acţiunea oblică a fost soluţionată cu încălcarea normelor de drept material, arătând că intimata-pârâtă în mod eronat a rambursat ajutorul de stat către Ministerul Energiei şi că în temeiul plăţii nedatorate, faţă de pasivitatea intimatei manifestată în recuperarea creanţei achitată în mod nedatorat, recurenta-reclamantă putea solicita restituirea ei.

Evocând prevederile art. 1.560 C. civ., a arătat că în cauză erau îndeplinite condiţiile legale ale acţiunii oblice. În argumentare, a afirmat că prin decizia C.E. s-a stabilit obligaţia intimatei-pârâte de a restitui ajutorul de stat încasat în mod nelegal, iar decizia indicată reprezenta titlu executoriu potrivit art. 321 din O.U.G. nr. 77/2014 şi că în temeiul aceluiaşi text de lege, rambursarea sumei ar fi trebuit să se efectueze către recurenta-reclamantă. Citând dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. m) şi ale art. 33 din O.U.G. nr. 77/2014, autoarea acestei căi de atac a subliniat că din cuprinsul deciziei C.E. rezulta în mod neechivoc calitatea de recurentei-reclamante de furnizor al ajutorului de stat, ea fiind partea care a încheiat contractele analizate de autorităţile europene şi care a achitat din propriul patrimoniu preţul energiei ce constituie o formă de ajutor de stat acordat nelegal.

A subliniat că prin încasarea de către intimatul-pârât a creanţei în litigiu, sancţiunea instituită de normele legale indicate s-ar transforma într-un beneficiu al statului român, iar scopul legii nu ar fi atins. Contrar considerentelor instanţei de apel, autoarea acestui recurs a susţinut că statul român nu deţinea o atare calitate, ci avea doar obligaţia de a-şi da concursul la restabilirea situaţiei anterioare. De asemenea, recurenta-intervenientă a susţinut că preambulul unei ordonanţe de urgenţă nu ar putea reprezenta o normă juridică aptă să tranşeze problema de drept din speţă.

A mai arătat că, în mod greşit, la pronunţarea deciziei a fost reţinută adresa nr. x/22.05.2015 a Consiliului Concurenţei, deoarece această instituţie nu putea oferi interpretări obligatorii legislaţiei europene în materia ajutorului de stat, numai Curtea de Justiţie a Uniunii Europene având această competenţă.

Faţă de aceste considerente, a apreciat că recurenta-reclamantă deţinea o creanţă certă, a cărei existenţă rezultă din decizia C.E. şi exigibilă, de vreme ce în cuprinsul aceleiaşi decizii se menţionează că recuperarea ajutorului trebuia să fie imediată şi efectivă.

Cu privire la existenţa dreptului la restituire, neexercitat de către intimata-pârâtă, autoarea acestei căi de atac a arătat că, urmare plăţii nedatorate efectuate de intimată, în patrimoniul recurentei-reclamante s-a născut dreptul de creanţă asupra sumei achitate cu acest titlu. Totodată, a subliniat că prejudiciul recurentei-reclamante a fost reprezentat de lipsa folosinţei sumei la rambursarea căreia era îndreptăţită, acesta fiind înregistrat încă de la data la care s-a stabilit rambursarea ajutorului de stat.

A mai apreciat că, întrucât între recurenta-reclamantă şi intimatul-pârât nu existau raporturi juridice directe, promovarea acţiunii de faţă a reprezentat singura cale de readucere a creanţei în patrimoniul societăţii intimate.

În argumentare, a mai arătat că şi faţă de deschiderea procedurii insolvenţei împotriva beneficiarului ajutorului de stat se impunea admiterea acţiunii, întrucât recuperarea sumei în litigiu ar fi majorat şansele recurentei-reclamante de a-i fi rambursată creanţa.

La 25.01.2022 intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că au dreptul de a prezenta puncte de vedere la raport, în termen de 10 zile de la comunicare; numai recurenta-reclamantă şi intimata-pârâtă şi-au expus punctele de vedere.

La 15.02.2023, completul de filtru a admis în principiu recursurile şi a dispus citarea părţilor pentru dezbateri.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Cadrul procesual în care se derulează judecata în prezentul dosar, stabilit prin decizia atacată şi necontestat în recurs, opune pe reclamanta Societatea de producere a energiei electrice în hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A. şi pe pârâtul Ministerul Energiei, Complexul Energetic Hunedoara S.A. stând în proces, ca debitor pretins pasiv, în al cărui patrimoniu urmează a fi restituită suma, în cazul în care demersul de iniţiere a acţiunii oblice ar fi găsit fondat; în acelaşi cadru figurează şi intervenienta Fondul Proprietatea S.A., autoare a cererii de intervenţie accesorie; limitele judecăţii în recurs nu vizează dispoziţia adoptată în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, prin care s-a decis încetarea acţiunii formulate împotriva pârâtei Complexul Energetic Hunedoara S.A. şi nici cea prin care a fost înlăturată sancţiunea decăderii reclamantei din dreptul de a-şi modifica cererea, aplicată de prima instanţă.

Astfel cum a fost stabilită în etapele devolutive ale procesului, situaţia de fapt care a generat litigiul de faţă este plasată pe emiterea, la 20.04.2015, a deciziei (UE) 2015/1877 a Comisiei Europene, privind tarifele practicate de S.C. HIDROELECTRICA S.A. faţă de S.C. Termoelectrica S.A. şi S.C. Electrocentrale Deva S.A. - S.A..33475 (12/C) [notificată cu nr. C(2015) 2648], (în continuare, Decizia C.E.), prin care s-a constatat că S.C. Electrocentrale Deva S.A. a beneficiat de un ajutor de stat, a cărui recuperare a fost impusă. Succesoarea acestor societăţi, Complexul Energetic Hunedoara S.A., a arătat că a restituit suma în contul Ministerului Energiei, însă recurenta-reclamantă a susţinut că suma ar fi trebuit să îi fie virată ei înseşi, deoarece ea este entitatea care a furnizat ajutorul de stat; în aceste condiţii, a apreciat că plata făcută de Complexul Energetic Hunedoara S.A. este nedatorată.

Invocând pasivitatea Complexului Energetic Hunedoara S.A. în a solicita restituirea sumei de la Ministerul Energiei, recurenta-reclamantă a iniţiat demersul judiciar de faţă, pe calea acţiunii oblice, respins în etapele procesuale anterioare, în care s-a apreciat că nu ea are calitatea de creditor, ci Ministerul Energiei, concluzie desprinsă atât din adresa nr. x/22.05.2015 a Consiliului Concurenţei, cât şi din preambulul O.U.G. nr. 11/2015.

Aşadar, chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea ambelor recursuri - care urmează să fie analizate împreună - constă în a stabili persoana îndreptăţită la rambursarea ajutorului de stat.

Ca formă în care statul poate influenţa funcţionarea pieţelor, ajutorul de stat îşi are sediul materiei în art. 107 alin. (1) din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, ale cărui prevederi au fost interpretate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Jurisprudenţa instanţei europene a conturat, astfel, elementele care, întrunite cumulativ, conduc la calificarea unei măsuri ca fiind ajutor de stat: măsura implică o intervenţie a statului sau o intervenţie prin utilizarea resurselor publice, ea oferă un avantaj economic unei sau mai multor întreprinderi, pe care aceasta/acestea nu l-ar fi obţinut în condiţii normale de piaţă, avantajul este acordat selectiv, iar măsura are efect potenţial asupra schimburilor comerciale în interiorul Uniunii Europene, afectând concurenţa.

În cazul în care avantajele financiare acordate întreprinderilor ar putea fi apte să denatureze concurenţa pe piaţa internă, iar Comisia Europeană constată că ajutorul de stat este ilegal şi/sau incompatibil cu piaţa internă, ea obligă statul membru, printr-o decizie, să îl recupereze, în scopul restabilirii situaţiei care exista înainte de plata lui, lipsind beneficiarul de avantajul creat faţă de concurenţii săi.

Prin decizia amintită, Comisia Europeană a stabilit că HIDROELECTRICA S.A. este persoana care a conferit un avantaj necuvenit societăţilor Termoelectrica S.A. şi Electrocentrale Deva S.A.

Astfel, în considerentele prezentate, Comisia, evaluând avantajul economic creat societăţilor Termoelectrica S.A. şi Electrocentrale Deva S.A., a stabilit, făcând o analiză econometrică şi verificând dacă HIDROELECTRICA S.A. s-a comportat într-un mod comparabil cu cel al unui operator economic privat într-o situaţie similară, prin examenul circumstanţelor, a ajuns la concluzia că fiecare MWh cumpărat de la Termoelectrica S.A. şi Electrocentrale Deva S.A. a fost revândut în pierdere de HIDROELECTRICA S.A., ceea ce a conferit celor două societăţi un avantaj economic care în alte circumstanţe nu era disponibil în condiţii de piaţă; de altfel, la aceeaşi concluzie a ajuns şi comparând preţurile prevăzute în contract plătite de HIDROELECTRICA S.A. cu preţurile cele mai mari aplicate în România în perioada 2009-2011 din contractele cu amănuntul pe termen lung, analiză din care a rezultat că preţurile medii plătite de HIDROELECTRICA S.A. societăţilor Termoelectrica S.A. şi Electrocentrale Deva S.A. au fost mai mari decât preţurile cele mai ridicate din anii 2009, 2010 şi 2011.

În continuare, pentru a verifica dacă măsura a implicat resurse de stat şi a fost imputabilă acestuia, Comisia a notat că HIDROELECTRICA S.A. este în mod direct controlată de statul român, aşa încât resursele la care a renunţat reprezintă resurse de stat la care a renunţat România. Subliniind că nu capacitatea statului de a controla entităţile implicate în acordarea măsurilor justifică în mod automat prezumţia conform căreia acţiunile entităţilor sunt imputabile statului şi că, în jurisprudenţa ei, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a furnizat indicatori de stabilire a imputabilităţii statului, a constatat că, de vreme ce Ministerul Economiei şi Comerţului a fost implicat în mod activ în procesul decizional privind încheierea contractelor şi în reajustările ulterioare ale preţului contractual, raporturile derulate nu au fost expresia unor decizii comerciale raţionale şi independente ale societăţii HIDROELECTRICA S.A., ci au rezultat din exercitarea influenţei dominante a statului român.

Din perspectiva selectivităţii, Comisia a notat că numai Termoelectrica S.A. şi Electrocentrale Deva S.A. au beneficiat, în temeiul contractelor, de avantaje economice necuvenite şi că niciun alt furnizor de energie electrică al societăţii HIDROELECTRICA S.A. nu a beneficiat de condiţii similare celor prevăzute în contracte; de aceea, a considerat că avantajele economice care decurg din preţurile contractuale excesiv de mari sunt selective.

Evaluând impactul asupra schimburilor comerciale, în decizie s-a reţinut că piaţa pentru vânzarea de energie electrică pe care societăţile Termoelectrica S.A. şi Electrocentrale Deva S.A. îşi desfăşoară activitatea este deschisă concurenţei şi interconectată cu cea a altor state membre, iar orice beneficiu economic acordat ar putea să le ofere celor două societăţi un avantaj faţă de alţi concurenţi cărora nu li se aplică astfel de preţuri în condiţii de piaţă. De aceea, Comisia a tras concluzia că prin contractele examinate s-ar putea denatura concurenţa şi că ele ar putea avea un efect asupra schimburilor comerciale dintre statele membre, în sensul art. 107 alin. (1) din Tratat.

În considerarea tuturor acestor argumente, a apreciat că ambele contracte implică acordarea de ajutor de stat în favoarea societăţilor Termoelectrica S.A. şi Electrocentrale Deva S.A., că România nu a respectat clauza de standstill şi că ajutorul de stat este ilegal şi incompatibil cu piaţa internă; aşa fiind, Comisia a stabilit că România îl recuperează de la beneficiari.

Emiterea acestei decizii a generat, aşadar, în temeiul art. 33 din O.U.G. nr. 77/2014, obligaţia beneficiarului de a rambursa suma reprezentând echivalentul ajutorului de stat a cărui recuperare a fost decisă.

Reiterând că, atunci când Comisia constată că ajutorul de stat este ilegal şi incompatibil cu piaţa internă, ea obligă statul membru, printr-o decizie, să îl recupereze, Înalta Curte subliniază că o atare dispoziţie provine din modalitatea în care funcţionează instituţiile europene, din relaţia dintre acestea şi statele membre, dar semnificaţia ei nu este aceea că statul este, în mod necesar, titularul dreptului de restituire, ci doar că el trebuie să se asigure că, fiind restabilită situaţia ce exista înainte de plata lui, beneficiarul este lipsit de avantajul creat faţă de concurenţii săi, prin rambursarea ajutorului.

În vederea efectivităţii procedurii de rambursare, a fost adoptată O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.

Cum mecanismul ajutorului de stat îi opune, după cum s-a arătat mai sus, pe furnizorul şi pe beneficiarul acestuia, principiul simetriei impune ca rambursarea lui să fie făcută, de către beneficiar, către furnizor.

Acesta din urmă, definit de art. 2 alin. (1) lit. m) din O.U.G. nr. 77/2014, ca fiind orice entitate deţinută de stat sau care administrează resurse ale statului sau, după caz, deţinută de o unitate administrativ-teritorială sau care administrează resurse ale unei astfel de unităţi, care acordă întreprinderilor facilităţi de natura ajutorului de stat sau de minimis, este în speţă, aşa cum rezultă din expunerea amplă a considerentelor deciziei C.E., recurenta-reclamantă HIDROELECTRICA S.A., societate la care statul este acţionar majoritar, deţinând peste 80% din acţiuni şi care administrează resurse ale statului (potenţialul hidroenergetic, râuri şi lacuri de acumulare), în scopul producerii energiei electrice.

Ca atare, ignorând art. 2 alin. (1) lit. m) din O.U.G. nr. 77/2014 şi omiţând să analizeze criticile care îi fuseseră invocate sub acest aspect - sens în care motivul fundamentat pe ipoteza art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este întemeiat - şi, deci, calitatea HIDROELECTRICA S.A. de creditor şi apreciind că aceasta îi revine Ministerului Energiei, cu toate că personalitatea juridică a celor două entităţi este distinctă, curtea de apel a nesocotit prevederile evocate mai sus.

Complexul Energetic Hunedoara S.A. a susţinut că a rambursat ajutorul de stat, în mod corect, intimatului-pârât, în considerarea adresei nr. x/22.05.2015 a Consiliului Concurenţei, însă Înalta Curte constată că, potrivit art. 34 şi 36 din O.U.G. nr. 77/2014, atribuţiile Consiliul Concurenţei, în îndeplinirea rolului său de autoritate naţională de contact, sunt limitate la transmiterea, către furnizorul de ajutor de stat, o copiei deciziei Comisiei Europene prin care s-a dispus recuperarea ajutorului de stat ilegal sau a ajutorului utilizat abuziv, primită prin intermediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană. Ca atare, Consiliul Concurenţei nu interpretează cu efect obligatoriu nici normele europene, nici pe cele naţionale în materia ajutorului de stat.

Un alt argument care a justificat concluzia instanţei de prim control judiciar a fost desprins din analiza preambulului O.U.G. nr. 11/2015 privind acordarea unui împrumut Complexului Energetic Hunedoara S.A. din venituri rezultate din privatizare, în care s-a consemnat, în repetate rânduri, că "Societatea "Complexul Energetic Hunedoara" - S.A. are obligaţia să ramburseze suma reprezentând ajutorul de stat incompatibil pentru care Comisia Europeană a dispus, în data de 20 aprilie 2015, în cazul nr. S.A.. 33475 (2012/C) referitor la tarifele practicate de Hidroelectrica pentru Societatea "Termoelectrica" - S.A. şi Societatea "Electrocentrale Deva" - S.A., recuperarea acestuia de către statul român".

O atare menţiune nu demonstrează însă, prin ea însăşi, calitatea de creditor a statului, deoarece preambulul unui act normativ nu reprezintă o normă juridică.

În acest sens, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede, în art. 44, că doar partea dispozitivă a unui act normativ reprezintă conţinutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale care fac obiectul acestuia.

În schimb, preambulul enunţă, în sinteză, potrivit art. 43 alin. (1) din aceeaşi lege, scopul şi, după caz, motivarea reglementării; el nu cuprinde nici directive, nici reguli de interpretare.

Conţinutul propriu-zis al unei reglementări este alcătuit doar din articole şi alineate; astfel, în art. 47 din Legea nr. 24/2000 se arată că articolul, element structural de bază al părţii dispozitive, cuprinde, de regulă, o singură dispoziţie normativă aplicabilă unei situaţii date, iar în art. 48 se prevede că atunci când din dispoziţia normativă primară a unui articol decurg, în mod organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în alineate distincte, asigurându-se alineatului, ca subdiviziune a articolului, o succesiune logică a ideilor şi o coerenţă a reglementării.

Aşadar, în lipsa - necontestată - a indicării, în partea dispozitivă a O.U.G. nr. 11/2015, a unei reglementări derogatorii de la O.U.G. nr. 77/2014, în sensul ca rambursarea ajutorului de stat să se facă nu către furnizor, ci către acţionarul său majoritar ori chiar către stat, existenţa în preambulul respectivei ordonanţe de urgenţă a unor menţiuni de genul celor citate mai sus nu conferă statului calitatea de creditor, care a fost, aşadar, reţinută nelegal în etapele anterioare ale procesului.

Prin urmare, apreciind în mod greşit că statul era titularul dreptului de a-i fi rambursată suma în dispută, curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 1.341 C. civ., potrivit cărora "Cel care plăteşte fără a datora are dreptul la restituire".

Ca fapt juridic licit şi voluntar, plata nedatorată presupune executarea de către o persoană, în principiu din eroare, a unei prestaţii la care nu era obligată şi fără intenţia de a plăti datoria altuia.

Or, atât timp cât creditor al dreptului de a-i fi rambursat ajutorul de stat era furnizorul acestuia, respectiv recurenta-reclamantă, plata datoriei a fost făcută din eroare către Ministerul Energiei, chiar şi în condiţiile, examinate mai sus, în care autorităţile naţionale au apreciat, în mod eronat însă, asupra persoanei îndrituite să o primească.

De aceea, plasându-şi întregul raţionament pe o premisă eronată, în sensul că statul ori acţionarul majoritar al furnizorului ajutorului de stat declarat ilegal şi incompatibil era titularul dreptului de a-i fi rambursată suma în dispută, instanţa de apel s-a aflat într-o eroare care s-a perpetuat apoi în întreaga analiză a condiţiilor acţiunii oblice, în special a celei referito are la pasivitatea debitorului, cât timp nu a dat relevanţa cuvenită intenţiei autorului demersului judiciar de a şi-l fundamenta, în mod judicios, pe calitatea sa de creditor.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sunt întemeiate ambele motive de nelegalitate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursurile, va casa în parte decizia atacată şi va trimite cauza instanţei de apel, pentru o nouă judecată a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei şi a cererii de intervenţie accesorie, context în care instanţa de apel va reevalua cerinţele acţiunii oblice, care se desprind din analiza reglementării cuprinse în art. 1.560-1.561 C. civ., pornind de la premisa dezlegată prin prezenta decizie; dispoziţiile neatacate ale deciziei urmează să fie menţinute.

Trebuie adăugat că, în cazul în care demersul adresat instanţelor în litigiul de faţă va fi găsit fondat, se va ţine cont, în măsura în care procedura de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara S.A. va fi în continuare pe rolul instanţelor de judecată sau va fi închisă, de considerentele regăsite la paragrafele 117-124 din decizia C.E., a căror aplicabilitate mutatis mutandis va fi avută în vedere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale HIDROELECTRICA S.A. şi de recurenta-intervenientă Fondul Proprietatea S.A. împotriva deciziei nr. 1643/07.10.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează în parte decizia atacată şi trimite cauza instanţei de apel, pentru o nouă judecată a cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei şi a cererii de intervenţie accesorie.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2023.