Payment for veterinary services under public procurement framework: inadmissibility of cassation against final appeal decision under public procurement procedural law

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 19.01.2021 pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 10.000 RON/lună, pentru lunile august 2020 - februarie 2021, contravaloare a activităţilor prevăzute de art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 şi desfăşurate în temeiul acordurilor-cadru de servicii nr. x/01.02.2019 şi nr. y/01.02.2019 şi a contractelor nr. x/07.01.2020, nr. y/07.01.2020 şi nr. 6/04.01.2021 şi a actului adiţional nr. x/2020, precum şi a dobânzii legale, calculate de la scadenţă până la achitarea integrală a debitului şi a cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1195/30.12.2021, astfel cum a fost completată prin sentinţa nr. 245/29.03.2022, Tribunalul Dâmboviţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea astfel cum a fost completată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.000 RON/lună, fără TVA, pentru lunile august 2020- februarie 2021, reprezentând contravaloarea activităţilor desfăşurate în temeiul contractelor nr. x/07.01.2020 şi nr. y/04.01.2021, dobânzile legale calculate asupra debitului, de la scadenţa fiecărei sume şi până la data plăţii, suma de 10.000 RON, fără TVA, aferentă lunii noiembrie 2020 pentru activitatea desfăşurată în temeiul acordului-cadru de servicii nr. x 02 2019, a contractului nr. x/07.01.2020 şi a actului adiţional nr. x/2020, precum şi 5.305 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei nr. 1195/30.12.2021, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa a declarat recurs, care a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 158/28.09.2022, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

La 01.11.2022, prevalându-se de dispoziţiile art. 457 alin. (3) C. proc. civ., Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa a declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe, calea de atac astfel promovată fiind respinsă ca nefondată prin decizia nr. 52/09.02.2023 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă; apelanta a fost obligată să plătească intimatei suma de 1.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa a declarat recurs.

În motivare, recurenta a invocat aplicarea greşită a nomelor de drept material de către instanţa de apel, respectiv a O.G. nr. 42/2004, raportat la O.U.G nr. 117/2020, în ceea ce priveşte pretenţiile admise.

Cu privire la sumele aferente perioadei august- octombrie 2020, a susţinut că instanţa de apel, reţinând definiţia prestatorului de la pct. 33 din Anexa 1 la O.G. nr. 42/2004 ca fiind o entitate care desfăşoară activităţi de asistenţă medicală veterinară, raportat la art. 31 din Legea nr. 160/1998 şi Legea nr. 31/1990, a aplicat greşit aceste norme, deoarece nu le-a coroborat cu art. 28 alin. (1) din Legea nr. 160/1998 care vizează specificul şi competenţa exercitării profesiei de medic veterinar.

A evocat dispoziţiile pct. 2 din Anexa 1 la O.G. nr. 42/2044, paragraful 7 din expunerea de motive şi art. I pct. 5 din O.U.G nr. 117/2020 şi art. 33 alin. (2) din Statutul medicului veterinar şi a arătat că, ignorând aceste dispoziţii, termenul de entitate este lipsit de conţinut şi utilizat formal în legătură doar cu modul de constituire a societăţilor comerciale, nu şi cu specificul acestora, fiind obligatorie dovedirea calităţii a cel puţin unui medic veterinar, conform art. 26-32 din Legea nr. 160/1998. A apreciat că decizia instanţei de apel este greşită întrucât activităţile sanitar-veterinare contractate sunt rezervate profesiei de medic veterinar, în limitele de competenţă ale acestuia, însă în cauză, din probele administrate a reieşit că medicul veterinar nu a efectuat nicio oră de activitate în circumscripţia sanitar-veterinară Bărbuleţu, toate fiind prestate de un asistent veterinar.

Faţă de pretenţiile aferente perioadei decembrie 2020- februarie 2021, a menţionat că, din fişele de pontaj rezultă că activitatea sanitar-veterinară a fost desfăşurată preponderent de asistentul veterinar, fiind încălcate normele deja menţionate, iar pentru luna februarie 2021, rezultă că în ambele circumscripţii activităţile nu au fost realizate în cadrul programului de 8 ore de către medicul veterinar.

Recurenta a mai criticat decizia curţii de apel pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 şi 8 din O.U.G. nr. 117/2020, care condiţionează acordarea sumei de 10.000 RON lunar de întrunirea cumulativă a cerinţelor privind prestarea tuturor activităţilor specifice prevăzute la art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 17/2020, care să fie efectuate de un medic veterinar, cu respectarea programului de 8 ore, condiţii a căror îndeplinire nu a fost dovedită.

A susţinut că nu datorează nici suma de 10.000 RON pentru noiembrie 2020, întrucât intimata nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, decontul fiind diminuat cu 100%, conform art. 8 alin. (5) pct. c) din O.U.G. nr. 117/2020.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezbateri, Înalta Curte a invocat din oficiu, în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 55 alin. (31) şi la art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, excepţia inadmisibilităţii recursului, asupra căreia, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, astfel încât nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Izvorul obligaţiei deduse judecăţii este reprezentat de convenţiile anterior menţionate, încheiate în temeiul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice; de aceea, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 101/2016, care reglementează căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

În ceea ce priveşte conţinutul concret al legii indicate, care a suferit repetate modificări, Înalta Curte ia act că potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 din acelaşi cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

Aşadar, având în vedere data declanşării prezentului litigiu, 19.01.2021, calea de atac se va determina, potrivit art. 24 şi art. 27 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 114/2020, în vigoare de la 13.07.2020.

Potrivit art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016, "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia civilă a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia în care îşi are sediul social/domiciliul reclamantul".

Iar potrivit art. 55 alin. (31) din aceeaşi lege, "Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor prevăzută la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară. (...)".

În conformitate cu art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., "(...) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Având în vedere considerentele expuse, sentinţa primei instanţe putea fi supusă numai apelului, iar decizia prin care a fost soluţionată calea de atac nu este supusă recursului, ci este definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

De aceea, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa împotriva deciziei nr. 52/09.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2023.