Cassation annulled for failure to distinguish between factual re-evaluation of specific performance and erroneous application of material law in contract execution dispute

Şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că, potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 23.06.2020, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâta să-i predea şi să monteze următoarele componente ale staţiei de asfalt tip x: predozatoare agregate (trei buncăre, două vibratoare pe pereţii buncărelor de stocare nisip) şi turn malaxare (un siloz depozitare filer cu capacitatea de 60 mc şi un tanc de bitum cu capacitatea de 60 mc) şi să înlocuiască anumite componente ale aceleiaşi staţii de asfalt cu componente care să respecte specificaţiile tehnice prevăzute expres în anexa 1 la contractul de vânzare nr. x/23.12.2019, respectiv buncărul de stocare asfalt cu capacitatea de 60 t cu două buncăre de stocare asfalt, încălzite electric, cu capacitatea de 30 t fiecare şi malaxorul dotat cu 28 de şape şi 28 de braţe cu unul care să corespundă specificaţiilor tehnice prevăzute în anexa 1 la contract (dotat cu 32 de şape şi 32 de braţe), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2660/17.12.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea, a obligat pârâta să predea reclamantei şi să monteze următoarele componente ale staţiei de asfalt tip x, conform contractului de vânzare nr. x/23.12.2019 şi anexei 1 la contract, a căror lipsă a fost constatată prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la 13.02.2020: predozatoare agregate (trei buncăre şi două vibratoare pe pereţii buncărelor de stocare nisip) şi turn malaxare (un siloz depozitare filer cu capacitatea de 60 mc şi un tanc de bitum cu capacitatea de 60 mc); a obligat pârâta să înlocuiască următoarele componente ale staţiei de asfalt tip x cu unele care să respecte specificaţiile tehnice prevăzute expres în anexa 1, parte integrantă la contractul de vânzare nr. x/23.12.2019 şi anume buncărul de stocare asfalt cu capacitatea de 60 t cu doua buncăre de stocare asfalt, încălzite electric, cu capacitatea de 30 t fiecare şi malaxorul existent (dotat cu 28 de şape şi 28 de braţe) cu unul dotat cu 32 de şape şi 32 de braţe); a mai obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.721 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe civile, S.C. B. S.A. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1611/21.10.2022, astfel cum a fost completată prin decizia civilă nr. 151/03.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 13.860 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 1611/21.10.2022, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin memoriul de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenta a susţinut că instanţa de apel a încălcat şi a aplicat greşit normele de drept material cuprinse în art. 1.225 alin. (1) şi art. 1.226 alin. (1) C. civ., care reglementează obiectul contractului şi obiectul obligaţiei; a invocat, astfel, ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, a arătat că instanţa de apel a apreciat că aspectele invocate de părţi trebuie analizate într-o anumită ordine, respectiv să se stabilească, mai întâi, obiectul contractului, apoi existenţa unor vicii ascunse şi validitatea şi eficienţa clauzelor de înlăturare a răspunderii pentru aceste vicii, pentru ca, ulterior, să se statueze asupra imposibilităţii de executare a obligaţiei ce face obiectul acţiunii; a precizat că instanţa a relevat aspecte vizând obiectul contractului de vânzare, dar nu a analizat obiectul obligaţiei intimatei şi nici obiectul derivat al contractului.

A precizat că, în prezenta cauză, obiectul contractului este vânzarea, de către intimată, a unor bunuri, iar obiectul obligaţiei vânzătoarei este transmiterea proprietăţii bunurilor vândute, corelativ obligaţiei cumpărătoarei de a le achita preţul; prin contract, părţile au prevăzut obligaţia intimatei de a transmite recurentei dreptul de proprietate asupra bunurilor menţionate la clauza 3.1, cu specificaţiile tehnice detaliate expres în anexa 1, care face parte din contract.

Autoarea căii de atac a mai arătat că instanţa de apel nu a examinat şi obiectul derivat al actului juridic încheiat - obiectul prestaţiei, adică bunurile ce trebuiau predate, astfel cum au fost determinate de părţi.

A doua critică vizează încălcarea principiului de drept pacta sunt servanda instituit de art. 1.270 C. civ. şi a caracterului comutativ al contractului de vânzare, prevăzut de art. 1.173 alin. (1) C. civ., întrucât instanţa de prim control judiciar a nesocotit voinţa reală a părţilor când a stabilit că anexa 1 nu este necesară identificării bunurilor vândute, în condiţiile în care clauzele 2.2, 3.1 şi 12.6 au fost stipulate de părţi şi trebuie respectate precum legea.

A afirmat că a fost încălcat caracterul comutativ al vânzării, întrucât la momentul încheierii contractului existenţa obligaţiilor părţilor era certă şi fiecare cunoştea întinderea obligaţiilor asumate, astfel că nu putea opera nicio modificare în lipsa unui acord, conform principiului irevocabilităţii instituit de art. 1.270 alin. (2) C. civ.

În continuare, a invocat dispoziţiile art. 1.266 C. civ. şi a arătat că instanţa de apel nu a interpretat obiectul obligaţiei vânzătoarei şi obiectul derivat al contractului după voinţa concordantă a părţilor; a afirmat că, în ipoteza în care instanţa ar fi constatat existenţa unor clauze îndoielnice privind bunurile vândute, ar fi trebuit să le interpreteze în favoarea cumpărătorului, potrivit art. 1.671 C. civ.

Recurenta a mai criticat interpretarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1.672 pct. 2 C. civ. privind obligaţia vânzătorului de a preda bunul, întrucât a reţinut că a fost predat chiar bunul menţionat în contract, deşi această constatare nu corespunde realităţii şi este contrară procesului-verbal încheiat de părţi la 13.02.2022, în care au fost consemnate diferenţele dintre specificaţiile tehnice prevăzute în anexa 1 şi bunurile efectiv preluate.

Totodată, a susţinut că a fost restrânsă nejustificat aplicarea dispoziţiilor art. 1.516 alin. (1) şi alin. (2) pct. 1 şi ale art. 1.527 alin. (1) C. civ. privind dreptul creditorului de a obţine îndeplinirea integrală, exactă şi la timp a obligaţiei şi de a cere, cu prioritate, executarea silită în natură, deoarece instanţa de apel trebuia să observe că intimata-pârâtă nu şi-a îndeplinit de bunăvoie obligaţia de a da bunurile mobile individual determinate din anexa 1 la contractul părţilor şi să o oblige pe aceasta la executare, aşa cum a dispus prima instanţă.

La 10.05.2023, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea. Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă autorul căii de atac aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În speţă, deşi a indicat expres motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta nu a dezvoltat nicio critică de veritabilă nelegalitate la adresa deciziei instanţei de prim control judiciar.

Prezentul demers judiciar urmăreşte obligarea societăţii pârâte la predarea şi montarea unor componente ale bunurilor cumpărate, astfel încât reclamanta să primească bunurile ce au format obiect al contractului încheiat de părţi.

Instanţa de apel, schimbând în tot sentinţa tribunalului, a reţinut că acţiunea priveşte executarea contractului, iar nu viciile bunului vândut şi, întrucât părţile au prevăzut că staţia de asfalt, care a făcut obiect al convenţiei lor, va fi predată în starea în care se găsea la data inspectării, a apreciat, în urma evaluării probelor administrate, că bunul predat este chiar cel contractat; a mai statuat că, dacă a existat o eroare asupra obiectului contractului, această chestiune nu se poate cerceta în cadrul acestui proces, faţă de limitele învestirii instanţei cu o acţiune în executarea contractului.

Din examinarea motivelor de recurs, rezultă că autoarea căii de atac a criticat modul în care instanţa de apel a analizat obiectul contractului şi obligaţia de predare ce incumbă vânzătorului, reproşându-i omisiunea de a cerceta obiectul derivat al acestei obligaţii, respectiv bunul predat, ale cărui componente şi specificaţii nu corespund, potrivit aprecierilor recurentei, cu cele descrise de părţi în contract şi anexa la acesta; de asemenea, a arătat că, întrucât bunul predat nu este acelaşi cu cel asupra căruia părţile au convenit, rezultă că obligaţia de predare nu a fost îndeplinită. În dezvoltarea motivelor, recurenta a prezentat drept argumente dovezile administrate în cauză, invocând conţinutul contractului, al anexei şi al procesului-verbal de predare-primire, precum şi elemente de fapt privind conduita părţilor pe parcursul derulării raporturilor contractuale, relevând aspecte care, în opinia sa, dovedesc neîndeplinirea obligaţiei de predare a bunului cumpărat.

Înalta Curte reţine că în măsura în care instanţa de apel a stabilit că societatea vânzătoare şi-a îndeplinit întocmai obligaţia de predare a bunurilor contractate, iar criticile recurentei vizează lipsa unor elemente de ordin calitativ şi cantitativ, ceea ce se circumscrie unei executări defectuoase a contractului din perspectiva neconformităţii bunurilor, aceste critici nu pot fi subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum a fost dezvoltat, ci vizează o greşită apreciere asupra obiectului litigiului, chestiune care nu a fost criticată, în contextul în care curtea de apel a subliniat că obiectul acţiunii priveşte executarea contractului, iar nu angajarea răspunderii pentru vicii ascunse.

Instanţa supremă reafirmă că formularea unui motiv de nelegalitate precum cel în discuţie nu presupune, în mod suficient, referirea la o normă de drept material, dacă partea nu dezvoltă, în mod consecvent, un raţionament care să justifice concluzia că instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii la starea de fapt lămurită ori a ignorat regulile de drept aplicabile.

În speţă, sub pretextul încălcării sau aplicării greşite a art. 1.225 alin. (1), art. 1.226 alin. (1), art. 1.270, art. 1.173 alin. (1), art. 1.516, art. 1.527 şi a art. 1.672 C. civ., recurenta aduce în dezbatere situaţia de fapt, clauzele contractuale şi celelalte acte juridice încheiate de părţi, precum şi conduita contractanţilor, criticând modul în care instanţa de apel, evaluând probatoriul administrat, a tras concluzia identităţii între bunul contractat şi bunul predat.

Nemulţumirea recurentei legată de decizia atacată, de modalitatea în care instanţa de apel a evaluat starea de fapt, statuând, în cele din urmă, asupra netemeiniciei acţiunii, fără a deduce instanţei de casare examinarea unei norme de drept pretins încălcate ori greşit aplicate, este o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu mai poate fi reevaluată în recurs, cale extraordinară de atac, care urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie doar examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ. aşa fiind, o nouă analiză a situaţiei de fapt şi a probelor deja administrate nu mai poate fi supusă cenzurii şi în recurs, deoarece sistemul naţional de drept nu recunoaşte decât dublul grad de jurisdicţie, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1), raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

Va respinge şi cererea intimatei-pârâte de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, observând că nu au fost administrate dovezi care să ateste efectuarea lor, astfel cum impune art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1611/21.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 1 noiembrie 2023.