Cassation nullity for lack of substantive illegality grounds and exclusion of supplementary claims from incident appeal via judgment completion procedure

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra recursurilor de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului. Cadrul procesual.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată, temeiul de drept.

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 07.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" S.A., solicitând, în principal, obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a unui număr de 551 cărucioare de transport bagaje deţinute nelegal şi la plata contravalorii lipsei de folosinţă a bunurilor mobile, de la data de 31.01.2018 până la data predării efective, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata contravalorii cărucioarelor nerestituite, în raport de valoarea unitară ce urmează a fi stabilită printr-un raport de evaluare de către un evaluator autorizat, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate începând cu data de 31.01.2018, până la data achitării efective integrale.

La data de 05.06.2018, pârâta Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a instanţei, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La data de 03.10.2018, reclamanta A. S.A. a depus completare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat obligarea pârâtei la achitarea sumei de 1.200.974,45 RON, compuse din debit principal în cuantum de 460,641.12 RON - contravaloare servicii prestate în perioada 31.10.2015 - 31.01.2018 şi penalităţi de întârziere în cuantum de 740.333,33 RON, precum şi la plata în continuare a penalităţilor de întârziere până la plata efectivă a debitelor restante.

Prin sentinţa civilă nr. 5798/05.10.2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Ilfov.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 07.11.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 563/27.02.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, unde a fost înregistrată la data de 10.04.2019.

2. Soluţia instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1172, pronunţată la data de 28 aprilie 2021, în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta A. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A. Bucureşti, şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 122.640 RON, reprezentând debit principal şi a sumei de 51.940 RON, reprezentând penalităţi de întârziere.

3. Soluţia instanţei de apel. Hotărârea recurată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel principal pârâta Compania Naţională "AEROPORTURI BUCUREŞTI" S.A. şi apel incident reclamanta A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 748A din data de 12 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii apelului incident şi, în consecinţă, a respins apelul incident formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. ca inadmisibil, a admis apelul principal formulat de apelanta-pârâtă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A. şi a schimbat sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 60.408,60 RON, reprezentând debit principal şi suma de 12.451,09 RON, reprezentând dobânda legală aferentă perioadei 01.02.2018- 20.01.2020, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată pentru perioada 21.01.2020 - 07.12.2020, obligând apelanta-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 6.569,64 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

II. Căile de atac exercitate

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta, cât şi pârâta.

Recurenta-reclamantă A. S.A. se prevalează de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în integralitatea sa a deciziei civile recurate şi, reţinând cauza spre soluţionare, să se aprecieze legalitatea şi temeinicia cererii de apel incident, precum şi a cererii introductive de instanţă, astfel cum a fost formulată şi ulterior completată, cu consecinţa schimbării sentinţei civile nr. 1172/28.04.2021, în sensul admiterii capătului de cerere privind achitarea sumei de 1.200.974,45 RON reprezentând debit principal şi penalităţi de întârziere, acestea din urmă calculate până la plata efectivă a debitelor restante.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta reclamantă a invocat, în esenţă, faptul că în cauză nu operează excepţia inadmisibilităţii cererii de apel incident, întrucât societatea nu a cerut completarea hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, ci schimbarea acesteia, în sensul acordării sumelor solicitate în cuprinsul cererii completatoare, iar prima instanţă nu a omis să se pronunţe asupra cererii completatoare, nefiind aşadar incidentă situaţia descrisă la art. 444 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat la soluţia asupra apelului principal, recurenta reclamantă arată că este rezultatul unei interpretări eronate a dispoziţiilor art. 21 şi art. 22 din Contractul de prestări servicii nr. x/29.08.2002, argumentul în acest sens întemeindu-se pe semnificaţia noţiunii de amortizare fiscală, conform art. 24 din Codul fiscal.

Totodată, recurenta reclamantă invocă o interpretare greşită de către instanţa de apel a situaţiei deduse judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 538 C. civ., care stabilesc în mod clar că bunurile imobile prin destinaţie sunt acele bunuri care sunt separate temporar de imobilul asupra căruia poartă, pentru a fi ulterior încorporate, în cazul de faţă nefiind aplicabile prevederile legale arătate.

Se arată că instanţa de apel s-a raportat în mod greşit la raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, fără să ţină seama de opinia expertului parte propus de recurenta reclamantă şi de împrejurarea că nu este incidentă în cauză amortizarea mijloacelor fixe.

În subsidiar, în măsura în care se va trece peste solicitările din cuprinsul cererii completatoare, recurenta-reclamantă a solicitat să se aprecieze că se impune obligarea pârâtei-intimate C.N.A.B. la plata contravalorii cărucioarelor, în cuantum de 145.230 RON, şi a penalităţilor în cuantum de 51.940 RON.

Referitor la soluţia asupra penalităţilor de întârziere, se arată că vine în contradicţie cu prevederile art. 628 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă Compania Naţională "AEROPORTURI BUCUREŞTI" S.A. a solicitat admiterea recursului şi casarea în tot a deciziei civile recurate, prin raportare la motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, rejudecând în fond, respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În recurs, recurenta pârâtă a redat situaţia de fapt, invocând netemeinicia sentinţei atacate pentru următoarele motive:

În primul rând, referitor la motivul pentru care instanţa de apel a apreciat că nu se impune respingerea în integralitate a pretenţiilor deduse judecăţii, acela că, la data încetării raporturilor contractuale, 31.01.2018, sumele cheltuite de reclamantă, în calitate de prestator al serviciilor de transport al bagajelor de pasageri, nu fuseseră amortizate în integralitate, se arată că denotă înţelegerea greşită a cuvântului "amortizat", care nu înseamnă că acele cărucioare i-au fost vândute recurentei-pârâte.

Mai arată recurenta-pârâtă că prin Nota de negociere nr. x/16.04.2002, anexă la Actul adiţional nr. x/14.05.2002, s-a stabilit mecanismul şi elementele de calculaţie a tarifului lunar datorat pentru activitatea de transport bagaje cu ajutorul cărucioarelor.

Acest mod de calcul, care ia în considerare stabilirea tarifului lunar datorat în funcţie de numărul şi costul de achiziţie al cărucioarelor utilizate, durata de "amortizare cărucioare" de 36 luni, numărul şi salariile "porterilor" folosiţi, cheltuieli indirecte de 10%, profit de 4% şi USD ca monedă de calcul a tarifului de transport bagaje, a rămas în vigoare pe durata întregii relaţii contractuale.

Cu privire la termenul de "amortizare" utilizat iniţial în Calculaţie tarif lunar pentru activitatea de transport bagaje cu ajutorul cărucioarelor din Nota de negociere nr. x/16.04.2002, s-a arătat că nu are semnificaţia contabilă de "amortizare a unui mijloc fix".

Arată că prestatorul înregistrează costul de achiziţie a cărucioarelor utilizate ca o cheltuială în exerciţiul financiar în care s-a efectuat achiziţia, iar beneficiarul nu evidenţiază contabil acest cost, fiind utilizat convenţional pentru a determina durata de recuperare de către Prestator, prin intermediul tarifului încasat de la Beneficiar, a costului de achiziţie a cărucioarelor utilizate.

Se mai arată că părţile au convenit implicit că durata de funcţionare fizică a cărucioarelor în condiţiile în care asigură un "standard înalt" este de 36 de luni.

În consecinţă, în ce priveşte valoarea "amortizată", aceasta reprezintă, în fapt, valoarea recuperată conform tarifelor agreate de ambele părţi până la data încetării contractului, precizând faptul că intimata-reclamantă se raportează însă la valoarea iniţială a cărucioarelor, omiţând faptul că a fost recuperată prin tarif suma de 492.340,29 RON.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 27.10.2022, sub nr. x/2018.

Apărările formulate în cauză

La dosar au fost depuse întâmpinări de către ambele părţi, în termenul legal.

Prin întâmpinarea formulată cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă, recurenta-reclamantă A. S.A. a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs formulate de pârâtă, considerând că sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată.

La rândul său, recurenta-pârâtă Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" S.A. a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantă, solicitând respingerea recursului ca fiind nul, iar în subsidiar ca nefondat.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 07 februarie 2018, aşadar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018.

IV. Procedura de filtrare a recursurilor

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 9 februarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus comunicarea raportului către părţi.

Recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A. a formulat punct de vedere scris la raport, prin care, în prealabil, a solicitat soluţionarea recursului de către un alt complet decât completul de filtru, în aplicarea prevederilor art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., iar, faţă de constatările şi concluziile acestuia, s-a exprimat în sensul că recursul său este admisibil în principiu, susţinând că aspectul nelegalităţii aplicării prevederilor noului C. civ. trebuia identificat drept motiv de recurs de ordine publică, ce poate fi invocat din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La termenul din 18 mai 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., acordându-se termen de judecată în şedinţă publică, la data de 19 octombrie 2023, cu citarea părţilor, în baza art. 493 alin. (7) C. proc. civ., analiza excepţiei nulităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., precum şi a cererii de soluţionare a recursului pârâtei de către un alt complet decât cel de filtru, formulate de recurenta-pârâtă, fiind prorogată pentru termenul de judecată acordat.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând, cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ.., excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională "Aeroporturi Bucureşti" S.A., invocată de către recurenta-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: . . . . . . . . . .lit. d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât motivele invocate să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege este sancţionată cu nulitatea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În speţă, se constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă, deşi întemeiat formal pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul de lege invocat.

Astfel, se constată că, prin cererea de recurs, recurenta combate considerentul de fapt al instanţei de apel, în sensul că sumele cheltuite de reclamantă, în calitate de prestator al serviciilor de transport bagaje călători, nu erau amortizate integral la data încetării raporturilor contractuale, 31.01.2018, considerent întemeiat pe concluziile raportului de expertiză contabilă judiciară efectuat în faţa primei instanţe, fără a arăta critici concrete de nelegalitate cu privire la hotărârea prin care a fost soluţionat apelul, prin care să se indice normele de drept material pretins încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel şi argumentele care susţin o astfel de concluzie.

Or, Înalta Curte subliniază faptul că recursul vizează nelegalitatea deciziei instanţei de apel şi nu aspecte de netemeinicie, de apreciere a probatoriului şi de evaluare a situaţiei de fapt.

Ca atare, constatând că recurenta-pârâtă nu arată care sunt acele norme de drept material care ar fi fost interpretate sau aplicate greşit de instanţa de apel, în soluţionarea apelului formulat de parte, Înalta Curte apreciază că prezentarea din cererea de recurs nu răspunde exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde critici care să poată fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8, astfel că devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Împrejurarea că partea a indicat în cuprinsul răspunsului la întâmpinare norme de drept material pretins nesocotite de instanţa de apel nu înlătură neregularitatea constatată, întrucât calea de atac trebuie motivată prin însăşi cererea de recurs, înăuntrul termenului prevăzut de lege, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 487 C. proc. civ.

În consecinţă, în baza art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă.

În ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A., Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele considerente:

În ce priveşte prima critică formulată de recurenta-reclamantă, ce vizează soluţia de respingere ca inadmisibil a apelului incident promovat de această parte şi care se analizează din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că soluţia instanţei de apel este legală, prin raportare la prevederile art. 445 C. proc. civ., potrivit cărora "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444."

Se va avea în vedere în acest sens faptul că, prin cererea completatoare depusă în faţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 03.10.2018, reclamanta a solicitat, distinct de pretenţiile iniţiale, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.200.974,45 RON, din care suma de 460.641,12 RON reprezenta contravaloarea serviciilor prestate de reclamantă în favoarea pârâtei, în temeiul contractului încheiat între părţi, în intervalul 31.10.2015 - 31.01.2018, iar diferenţa reprezenta penalităţi de întârziere aferente, calculate de la scadenţa fiecărei facturi până la data de 14.03.2018, conform precizărilor depuse la dosar judecătorie.

Cu toate acestea, în acord cu cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte constată că prima instanţă a omis să soluţioneze capătul de cerere formulat prin cererea adiţională menţionată, dispozitivul hotărârii pronunţate cuprinzând exclusiv soluţia asupra petitului subsidiar din cuprinsul cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei suma de 122.640 RON, reprezentând contravaloare cărucioare nerestituite şi neachitate, conform raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul tehnic B. şi cu respectarea principiului disponibilităţii, precum şi dobânda legală aferentă în cuantum de 51.940 RON, calculată pentru perioada 31.01.2018 - 07.12.2020.

Referirea în cuprinsul considerentelor la cererea modificatoare formulată de reclamantă nu schimbă această concluzie, fiind evident rezultatul unei erori materiale, aspect confirmat de faptul că expertizele judiciare efectuate în faţa primei instanţe au fost încuviinţate exclusiv pentru dovedirea temeiniciei pretenţiilor cuprinse în cererea de chemare în judecată, astfel cum reiese din obiectivele fixate de instanţă în sarcina experţilor. Prin urmare, sumele acordate de instanţă prin hotărâre au reprezentat o parte din sumele solicitate prin cererea iniţială, şi nicidecum o parte din cele pretinse prin cererea completatoare, cum susţine recurenta reclamantă.

Prin apelul incident declarat împotriva hotărârii primei instanţe, reclamanta a solicitat schimbarea acesteia, în sensul completării dispozitivului sentinţei cu soluţia asupra cererii adiţionale, astfel cum se arată explicit în pagina 5 a cererii de apel.

În aceste condiţii, întrucât prima instanţă a omis să soluţioneze petitul formulat prin cererea completatoare, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 444 şi art. 445 C. proc. civ. Astfel, potrivit art. 444 alin. (1): " Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare." La rândul său, art. 445 stabileşte că: "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442 - 444."

Dispoziţiile legale redate anterior stabilesc obligativitatea procedurii completării hotărârii în situaţia în care instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra unui capăt principal sau accesoriu. Textul de lege nu face distincţie sub aspectul naturii de capăt principal sau accesoriu, ci doar impune urmarea remediului procesual al instituţiei completării hotărârii în aceleaşi termen în care se poate declara şi calea de atac principală.

Ca atare, de vreme ce partea avea la îndemână posibilitatea de a solicita completarea hotărârii, instrument procedural de care nu a uzat şi care reprezenta singurul mijloc procedural legal prin care putea fi analizat petitul din cererea completatoare, în mod legal şi cu aplicarea corectă a dispoziţiilor enunţate şi a principiului legalităţii căilor de atac, instanţa de apel a constatat că apelul incident este inadmisibil.

În privinţa motivelor de recurs ce privesc soluţia pronunţată asupra apelului principal declarat în cauză, Înalta Curte constată că prin acestea se critică interpretarea oferită de instanţa de apel prevederilor art. 21 şi art. 22 din contractul de prestări servicii încheiat între părţi, care permiteau ca, la data încetării contractului, investiţiile de natura mijloacelor fixe imobiliare realizate din sursele financiare proprii ale prestatorului, să treacă de drept în proprietatea beneficiarului, cu obligaţia acestuia din urmă de a suporta valoarea neamortizată şi nereevaluată în funcţie de inflaţie.

Se susţine, în esenţă, că cele 551 de cărucioare care au făcut obiectului Actului adiţional nr. x/14.05.2002, pe care recurenta reclamantă le-a achiziţionat în vederea organizării activităţii de transport bagaje pasageri în beneficiul pârâtei, nu reprezintă mijloace fixe (imobilizări corporale), cum a reţinut expertul contabil desemnat C., ci bunuri mobile care au rămas în proprietatea reclamantei la încetarea raporturilor contractuale, nefiind aplicabile în privinţa lor clauzele contractuale reţinute de instanţa de apel.

Singurul argument pe care recurenta reclamantă îşi întemeiază această afirmaţie este dat de art. 24 din Codul fiscal, referitor la amortizarea fiscală.

Raportat la această motivare, Înalta Curte arată, pe de-o parte, că interpretarea clauzelor contractuale intră în atributul instanţelor de fond şi nu poate fi cenzurată pe calea recursului, atâta timp cât nu se reclamă faptul că ar fi fost rezultatul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material privitoare la interpretarea contractelor.

Cu acest prilej, se reaminteşte faptul că recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel încât acele critici care privesc starea de fapt sau reevaluarea unor probe nu vor fi avute în vedere, în considerarea specificului acestei căi extraordinare de atac, care vizează exclusiv motive de nelegalitate, şi nu de temeinicie, ale hotărârii atacate.

Pe de altă parte, cu referire concretă la motivul de recurs de care se prevalează reclamanta, şi anume art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte arată că încălcarea legii presupune refuzul aplicării normei juridice sau interpretarea greşită unei prevederi legale, în timp ce aplicarea greşită a legii presupune dezacordul dintre norma juridică aplicată şi situaţia de fapt reţinută de către instanţele de fond.

În cauză, întemeindu-se pe acordul de voinţă al părţilor cu privire la situaţia investiţiilor de natura mijloacelor fixe realizate de prestator, la momentul încetării contractului, cu respectarea art. 1270 C. civ., şi reţinând că, potrivit concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, la data încetării raporturilor contractuale, din totalul de 552.748,89 RON, reprezentând contravaloarea celor 551 cărucioare, a fost recuperată suma de 492.340,29 RON, prin plata tarifului lunar convenit, instanţa de apel a considerat că pretenţiile reclamantei sunt întemeiate în limita diferenţei dintre cele două valori, respectiv 60.408,60 RON.

Ca atare, în prezenţa acordului părţilor cu privire la asimilarea bunurilor, din punct de vedere fiscal, mijloacelor fixe amortizabile şi la modalitatea concretă de recuperare de către prestatorul de servicii, recurenta reclamantă, a cheltuielilor efectuate pentru achiziţionarea celor 551 de cărucioare, acord care exclude aplicarea normelor din materie fiscală invocate de parte, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de apel, în sensul recunoaşterii temeiniciei cererii în limita valorii neamortizate a bunurilor respective, a fost dată cu respectarea principiului forţei obligatorii a contractelor.

În ce priveşte pretinsa încălcare de către instanţa de apel a prevederilor art. 538 C. civ., referitor la bunurile care rămân sau devin imobile, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută, în cuprinsul deciziei arătându-se explicit că prevederea legală este irelevantă, aşa cum însăşi recurenta reclamantă susţine prin recursul formulat.

Referitor la soluţia asupra capătului de cerere privitor la penalităţi de întârziere, se constată că instanţa de apel a acordat cu acest titlu, pentru perioada 01.02.2018 - 20.10.2020, suma de 12.451,09 RON, iar pentru perioada 21.01.2020 - 07.12.2020, dobânda penalizatoare prevăzută de lege, considerând că, deşi solicitarea din cererea de chemare în judecată privea calcularea penalităţilor până la plata integrală a debitului, nu se poate, în apelul declarat de pârâtă, să se depăşească limitele efectului devolutiv în raport cu ceea ce s-a apelat de această parte şi nici nu este permis a se înrăutăţi situaţia acesteia în propria cale de atac.

Recurenta reclamantă critică această soluţie, invocând ca argument art. 628 alin. (3) C. proc. civ., care permite executorului judecătoresc să actualizeze valoarea obligaţiei în bani, indiferent de izvorul ei, prevedere legală care nu are nicio legătură cu motivele pentru care instanţa de apel a limitat temporal obligaţia pârâtei de a plăti penalităţi de întârziere aferente debitului principal şi pe care recurenta reclamantă nu le combate în niciun fel.

Ca atare, nu se poate reţine încălcarea de către instanţa de apel, în soluţionarea capătului de cerere accesoriu, a prevederilor art. 477 şi art. 481 C. proc. civ., ţinând cont că analiza acestui capăt de cerere a avut loc în cadrul apelului declarat de pârâtă însăşi.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ AEROPORTURI BUCUREŞTI S.A. împotriva deciziei civile nr. 748 A din 12 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2023.