Extraordinary revision for positive res judicata violation excluded under pre-2018 procedural law governing insolvency proceedings
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for revision filed by the secured creditor, thereby upholding the lower court decisions that removed the creditor's claim of approximately 3.9 million RON from the final consolidated creditors' table of the insolvent debtor and ordered the judicial liquidator to redo the table; the dispute centered on whether the creditor's claim had been implicitly extinguished by legal compensation in a prior unrelated lawsuit for unjustified payment, where the creditor argued the courts violated the positive effect of res judicata by failing to apply the preclusion established in earlier rulings between the same parties. The decisive legal basis was the procedural law applicable to the insolvency proceedings initiated in 2014, under which the ground for revision under Article 509(1)(8) of the Civil Procedure Code required strict triple identity of parties, object, and cause to address a negative violation of res judicata, rather than the positive effect of res judicata regarding antecedent findings on legal compensation, a distinction not extended by the later legislative amendment (Law No. 310/2018) due to the principle of legal certainty and the specific temporal application of the procedural norms.
Legislator headnote
AI generatedart. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 52 din Legea nr. 85/2006, art. 75 din Legea nr. 85/2006, art. 431 alin. (1) C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ; Extraordinary revision for positive res judicata violation excluded under pre-2018 procedural law governing insolvency proceedings: Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023
Asupra cererii de revizuire de faţă:
Prin cererea înregistrată la data de 18.07.2022 pe rolul Tribunalului Vaslui, sub nr. de mai sus, contestatorul A., în calitate de administrator special al debitoarei B. S.A. Huşi, precum şi în calitate creditor salariat a formulat în temeiul art. 75 din Legea 85/20006, în contradictoriu cu intimata creditoare C. S.A. şi D., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, contestaţie împotriva Tabelului definitiv consolidat actualizat al creanţelor debitoarei B. S.A. Huşi întocmit de lichidatorul judiciar D. cu privire la creanţa creditorului garantat C. în sumă de 3.924.877,81 RON, solicitând înlăturarea acestei creanţe şi obligarea lichidatorului judiciar să refacă tabelul definitiv al creanţelor. Totodată, în baza art. 75 alin. (3) din Legea 85/2006 solicită ca până la judecarea definitivă a contestaţiei, creanţa în sumă de 3.924.877,81 RON a C. S.A. să fie declarată ca admisă provizoriu, precum şi restituirea cheltuielilor de judecata efectuate în prezenta cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 166/F/2022 din 20.09.2022, Tribunalul Vaslui a admis contestaţia formulată de contestatorul A., în calitate de administrator special al debitoarei B. S.A. Huşi, precum şi în calitate creditor salariat, a dispus înlăturarea din Tabelul definitiv consolidat actualizat al debitoarei B. S.A. Huşi întocmit de lichidatorul judiciar D. şi publicat în BPI nr. 8645/17.05.2021 a creanţei creditorului garantat C. în sumă de 3.924.877,81 RON, creanţă înscrisă la nr. crt. 1 la rubrica creanţelor garantate-art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art. 75 alin. (3) din Legea 85/2006 a dispus admiterea provizorie în tabelul definitiv contestat a creanţei creditorului garantat C. S.A. în sumă de 3.924.877,81 RON până la judecarea definitivă a prezentei contestaţii.
A obligat lichidatorului judiciar D. să refacă Tabelului definitiv consolidat actualizat al debitoarei B. S.A. Huşi conform dispoziţiilor prezentei sentinţe.
Apelul declarat de pârâta C. S.A. Sucursala Bacău a fost respins prin decizia civilă nr. 69/14.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel laşi în dosarul nr. x/2014.
Împotriva acestor hotărâri, pârâta C. S.A. Sucursala Bacău a promovat calea extraordinară de atac a revizuirii invocând motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a susţinut încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 100/07.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel laşi în dosarul nr. x/2014, a sentinţei nr. 188 din data de 16.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. x/2017, a deciziei civile nr. 13 din data de 11.01.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2017 şi a deciziei civile nr. 1524 din data de 16.06.2022, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017.
Revizuenta a arătat că, prin decizia nr. 100/07.02.2017, pronunţată de Curtea de Apel laşi în dosarul nr. x/2014, s-a admis apelul declarat împotriva sentinţei civile nr. 121/F/2016 din data de 15.03.2016 şi s-a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul admiterii în parte a contestaţiei formulate de C. împotriva tabelului prelimiar de creanţe al debitoarei B. S.A., dispunându-se înscrierea C. în tabelul preliminar de creanţe al debitoarei B. S.A. cu suma de 1.146.083,78 USD, cu respingerea solicitării debitoarei, formulate în baza art. 52 din Legea nr. 85/2006 şi art. 1144 şi urm. C. civ., de compensare legală a acesteia cu o creanţă în valoare de 1.378.045,85 euro, pretins deţinută împotriva creditorului ca urmare a unor plăţi suplimentare realizate în executarea contractelor de credit dintre părţi.
După pronunţarea Deciziei nr. 100/2017 de către Curtea de Apel laşi, B. S.A. a formulat împotriva C. o acţiune în pretenţii, înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. x/2017, prin care a solicitat obligarea băncii la plata sumei de 542.594,29 euro, în echivalentul în RON la data plăţii efective, reprezentând plată nedatorată, a dobânzii legale penalizatoare standard, calculată de la data efectuării plăţii nedatorate, 31.08.2009, până la data restituirii efective a sumei de bani, cu cheltuieli de judecată.
În cadrul acestui dosar, C. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat ca, în ipoteza în care s-ar admite acţiunea B. S.A., să se constate că a intervenit compensarea legală între creanţa pretinsă de B. S.A. şi creanţa deţinută de C. împotriva B. S.A., cu care banca era înscrisă în tabelul de creanţe al debitoarei.
Prin sentinţa civilă nr. 188/16.04.2019, Tribunalul Bacău a admis cererea formulată de B. S.A. şi a obligat C. să restituie B. S.A. suma de 2.235.608,05 RON (echivalentul sumei de 542.594,29 euro) cu titlu de plată nedatorată şi să plătească dobânda penalizatoare la această sumă începând cu data de 31.08.2009 până la data restituirii efective a sumei de bani. Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a respins cererea reconvenţională formulată de C., având ca obiect compensare legală, ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr. 13/11.01.2021, Curtea de Apel Bacău a respins apelul C. ca neîntemeiat. Revizuenta a arătat că, în motivarea soluţiei asupra cererii reconvenţionale formulate în cauză, instanţele au invocat autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei civile nr. 100/2017 anterior menţionată. Potrivit cărora, la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva B. S.A. nu erau îndeplinite condiţiile compensaţiei legale pentru a face posibilă operarea efectelor acesteia asupra creanţei deţinute de C..
Recursul declarat de C. împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia nr. 1524 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16.06.2022.
Revenind asupra hotărârilor a căror revizuire se solicită, revizuenta a susţinut că judecătorul sindic şi instanţa de apel au validat efectele compensaţiei legale în contra considerentelor deciziei nr. 100/07.02.2017, pronunţate în litigiul anterior dintre aceleaşi părţi.
Totodată, revizuenta a arătat că, prin decizia nr. 69/14.02.2023, s-a reţinut că sentinţa civilă nr. 188/16.04.2019, menţinută în căile de atac, constituie un titlu hotărâtor ce justifică formularea contestaţiei în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2006, determinând, raportat la dispozitivul şi considerentele pe care se întemeiază, înlăturarea C. din tabelul de creanţe, în considerarea faptului că creanţa cu privire la care se dispusese anterior înscrierea în tabel a fost avută în vedere, ulterior, în operaţiunea de calcul a sumei finale de restituit pe temeiul plăţii nedatorate. În consecinţă, s-a constatat că debitoarea a plătit în plus suma de 542.594,29 euro în baza tuturor contractelor de credit existente între părţi şi nu se mai poate susţine că aceasta mai are de recuperat o altă sumă, toate sumele datorate reciproc între părţi fiind desocotite în mod definitiv cu ocazia soluţionării dosarului nr. x/2017
Revizuenta a apreciat că această motivare ignoră faptul că, în cuprinsul hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2017, nu a avut loc nicio compensare implicită a unor creanţe reciproce, ci s-a reţinut în mod expres autoritatea de lucru judecat de deciziei nr. 100/07.02.2017, prin care s-a dispus înscrierea creanţei sale şi a fost înlăturată pretinsa compensare legală invocată de debitoare.
Prin întâmpinarea depusă la data de 19.05.2023, intimaţii A. şi B. S.A., prin lichidator judiciar D.. au solicitat respingerea revizuirii ca inadmisibilă, susţinând neîndeplinirea cerinţei căii extraordinare de atac referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat.
Analizând cererea de revizuire din perspectiva dispoziţiilor art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la actele dosarului de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri definitive, care evocă sau nu fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută în art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.
Efectul negativ al autorităţii de lucru judecat este consacrat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.".
În schimb, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.".
În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac ce permite remedierea acelor greşeli comise în activitatea de judecată care se înscriu în cazurile punctuale şi motivele specifice admise de legiuitor, iar extinderea acestor cazuri şi motive nu se înscriu în voinţa legiuitorului, îndepărtându-se de la principiul securităţii juridice întrucât deschide căi de desfiinţare a hotărârilor judecătoreşti acolo unde legiuitorul nu a făcut-o.
Contrarietatea de hotărâri subzistă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe două hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul litigiului; b) hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, dar în dosare diferite, existând, aşadar, între ele tripla identitate de elemente specifică autorităţii de lucru judecat: părţi, obiect, cauză; c) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat, pentru că altfel, dacă instanţa a luat în dezbatere această excepţie şi a respins-o, ea nu mai poate fi reiterată în revizuire, la aceasta opunându-se însăşi autoritatea de lucru judecat a rezolvării date excepţiei procesuale respective; d) revizuentul să ceară anularea celei de-a doua hotărâri, întrucât instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii celor două hotărâri potrivnice, ci doar constată dacă ultima a nesocotit autoritatea de lucru judecat a celei pronunţate mai întâi şi pe acest temei menţine prima hotărâre, anulând-o pe cea de-a doua.
Pentru verificarea îndeplinirii cerinţelor căii extraordinare de atac în cauza de faţă, se impune a se constata cu prioritate că litigiul dintre părţi este parte a dosarului de insolvenţă deschis împotriva debitoarei B. S.A. în anul 2014, reprezentând dosarul asociat nr. x/2014 În raport de dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., întreg dosarul de insolvenţă, cu toate acţiunile şi cererile specifice soluţionate inclusiv în dosare asociate, sunt guvernate de forma C. proc. civ. în vigoare data înregistrării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.
Prin urmare, în cauză nu sunt incidente modificările aduse prin Legea nr. 310/2018 în ceea ce priveşte regimul căii extraordinare de atac al revizuirii întemeiate pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8. Anterior acestei modificări, ca şi în contextul vechiul C. proc. civ., s-a stabilit că acest caz de revizuire oferă un remediu doar în cazul încălcării efectului negativ al autorităţii de lucru judecat, înlăturând soluţiile pronunţate asupra unui litigiu deja soluţionat irevocabil/definitiv de instanţele de judecată într-o cauză anterioară. În acest caz era necesară întrunirea triplei identităţi de obiect, părţi, cauză.
Deşi doctrina şi jurisprudenţa au recunoscut autoritatea de lucru judecat a considerentelor sub denumirea comună de "putere de lucru judecat" şi în contextul vechilor coduri, aceasta este consacrată în mod expres doar prin art. 430-431 C. proc. civ. 2010, cu prilejul reglementării unitare a instituţiei autorităţii de lucru judecat, fără a se aduce însă nicio modificare regimului acestei forme de revizuire la momentul adoptării iniţiale a Noului C. proc. civ.. Câtă vreme singura soluţie ce putea fi pronunţată în cazul admiterii unei asemenea revizuiri era anularea celei de-a doua hotărâri pronunţate cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, trebuia demonstrată existenţa triplei identităţi, inclusiv sub aspectul obiectului cererii.
În schimb, prin modificarea adusă art. 513 alin. (4) C. proc. civ. prin intermediul Legii nr. 310/2018 s-a recunoscut în mod expres extinderea acestui caz de revizuire şi la situaţia încălcării efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, coroborat cu instituirea soluţiei subsecvente de trimitere a cauzei spre rejudecare în cazul admiterii unei revizuiri în acest caz şi anulării hotărârii iniţial pronunţate în al doilea dosar, pentru a permite soluţionarea acestuia cu respectarea autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârii din anteriorul litigiu. Se au în vedere situaţiile în care o chestiune litigioasă dintre părţi a fost deja tranşată definitiv de instanţe de judecată într-o cauză anterioară conform art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., având autoritate de lucru judecat într-un litigiu ulterior dintre părţi, chiar fără acelaşi obiect, dar în care aceasta este relevantă soluţionării cauzei. În acest caz, identitatea de părţi între cele două litigii şi existenţa unei chestiuni litigioase comune pot constitui premise suficiente pentru promovarea căii extraordinare de atac.
În cauza de faţă, revizuenta invocă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate anterior în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2017, derulate între aceleaşi părţi, având ca obiect contestaţie la tabel preliminar, conform art. 73 din Legea nr. 85/2006, respectiv pretenţii - plată nedatorată. În acest cadru, se afirmă că instanţele s-au pronunţat definitiv asupra chestiunii litigioase referitoare la posibilitatea compensării creanţelor reciproce dintre părţi şi că autoritatea de lucru judecat ce însoţeşte considerentele referitoare la acest aspect a fost încălcată cu prilejul pronunţării hotărârilor în dosarul nr. x/2014, având ca obiect contestaţie la tabelul definitiv întemeiată pe dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2006.
Din acestea rezultă fără echivoc lipsa triplei identităţi între aceste cauze, partea însăşi invocând doar soluţionarea definitivă a unei chestiuni litigioase prin hotărâri judecătoreşti anterioare.
Raportat însă la forma C. proc. civ. aplicabilă în cauză, apreciem că această situaţie nu se circumscrie premisei avute în vedere de legiuitor pentru declararea căii extraordinare de atac. Extinderea conţinutului autorităţii de lucru judecat realizată prin Noul C. proc. civ. şi cu privire la considerentele hotărârii judecătoreşti definitive nu a fost însoţită de o modificare expresă a acestui caz de revizuire, inclusiv sub aspectul soluţiilor ce pot fi pronunţate, pentru a se da eficienţă deplină şi efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. În absenţa unei reglementări exprese la momentul adoptării C. proc. civ., extinderea motivului de revizuire nu se poate realiza pe cale judiciară pentru că s-ar aduce atingere principiului securităţii juridice întrucât s-ar deschide calea desfiinţării unei hotărâri judecătoreşti acolo unde legiuitorul nu a făcut-o, opţiunea acestuia ulterior manifestată neavând incidenţă în cauză.
Pe de altă parte, chiar şi în interpretarea propusă de revizuentă, nu se poate da curs solicitării de revizuire a hotărârilor atacate întrucât, la momentul pronunţării acestora, era cunoscută existenţa şi motivarea precedentelor soluţii. Din considerentele deciziei atacate rezultă că au fost invocate efectele celor statuate prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în litigii anterioare dintre părţi, iar instanţa de apel a analizat aceste aspecte în cuprinsul unei hotărâri definitive, specificul materiei în care s-a judecat cauza fiind absenţa căii de atac a recursului. În consecinţă, chestiunea fiind deja tranşată cu autoritate de lucru judecat, acest aspect nu poate fi reiterat pe calea unei căi extraordinare de atac de retractare pentru ar echivala cu exercitarea in fapt a unei căi de atac de reformare în absenţa instituirii acesteia de legiuitor.
Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondată prezenta revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta C. S.A. Sucursala Bacău împotriva deciziei civile nr. 69/14.02.2023, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă şi a sentinţei civile nr. 166F/20.09.2022 a Tribunalului Vaslui, secţia Civilă în contradictoriu cu intimaţii B. S.A., prin lichidator judiciar D.. şi A..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2023.