Subcontractor penalties and set-off: Inapplicability of exception of non-performance for non-simultaneous obligations and precedence of contractual penalty clauses

Şedinţa publică din data de 26 octombrie 2023

Asupra cererilor de recurs de faţă:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 12.09.2019 reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 259.222 RON reprezentând penalităţi pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale la timp, precum şi la plata cheltuielilor aferente soluţionării prezentului litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 219/24.03.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Arad a admis în parte atât acţiunea principală cât şi cererea reconvenţională şi în consecinţă a obligat pârâta B. S.A. să-i plătească reclamantei A. suma de 194.519 RON, cu titlu de penalităţi de întârziere, a obligat reclamanta să-i plătească pârâtei suma de 194.487,04 RON cu acelaşi titlu, a compensat obligaţiile principale reciproce ale părţilor, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, astfel că a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L., suma rămasă în urma compensării de 31,96 RON.

În baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ. a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 10.498,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei B. S.A. suma de 16.869,83 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale şi a comspensat cheltuielile de judecată reciproce ale părţilor, astfel că a obligat reclamanta A. S.R.L. să plătească pârâtei B. S.A. suma de 6.371,33 RON. A obligat atât reclamanta cât şi pârâta să plătească fiecare, expertului contabil C., suma de 2.200 RON reprezentând diferenţă onorar expert neachitată.

Prin decizia civilă nr. 612/R/18.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-au respins apelurile declarate de părţi.

Împotriva acestei decizii, ambele părţi au declarat recurs, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. S.R.L. a susţinut că judecătorul primei instanţe a omis să cerceteze fondul cauzei, motivarea hotărârii nerespectând cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar instanţa de apel, deşi recunoaşte existenţa unor omisiuni, nu le evidenţiază pentru a face posibilă verificarea incidenţei dispoziţiilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, pretinde că nici cu prilejul judecării apelului nu au fost analizate cerinţele răspunderii civile contractuale prevăzute de art. 1350 C. civ. în ceea ce priveşte pretenţiile din cererea reconvenţională, instanţa de apel reţinând fără temei că s-ar fi angajat să execute lucrările din surse proprii, dar nedând nicio eficienţă apărărilor sale referitoare la conduita pârâtei care a generat întârzierile în execuţia lucărilor, lipsa punerii în întârziere conform art. 1522 C. civ. şi posibilitatea invocării excepţiei de neexecutare.

Suplimentar, în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de depozitare, recurenta - reclamantă a susţinut lipsa motivării sub aspectul legăturii de cauzalitate specifice între o faptă ilicită a sa şi pretinsul prejudiciu.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a criticat soluţia instanţei de apel asupra cererii reconvenţionale din perspectiva greşitei calificări a contractului, a neaplicării efectelor excepţiei de neexecutare, pe care era îndreptăţită să o invoce şi a calculării penalităţilor în absenţa punerii în întârziere.

În esenţă, recurenta - reclamantă a susţinut că părţile au încheieat un contract cu executare succesivă, stabilind executarea lucrărilor şi plata efecrentă conform unui grafic, iar, odată cu neplata la termen a primei facturi, pârâta a fost de drept în întârziere, potrivit art. 1523 alin. (2) lit. d) C. civ., fiind justificată invocarea excepţiei de neexecutare a propriilor obligaţii cu scadenţe ulterioare de către reclamantă, conform art. 1556 C. civ., aceasta neputând fi exclusă prin inserarea unei clauze penale. De altfel, clauza penală inserată în art. 40 din contract, impunea cerinţa culpei sale exclusive în întârzierea executării lucrărilor, aspect neregăsit în cauză.

Totodată, recurenta - reclamantă a arătat că instanţele au acordat în mod greşit penalităţi de la data stabilită pentru finalizarea lucrărilor fără a verifica modalitatea şi data de la care a fost notificată cu privire la punerea sa în întârziere potrivit art. 1522 C. civ.

Recurenta - reclamantă a contestat şi obligarea sa la plata despăgubirilor reprezentând cheltuieli de depozitare cu ignorarea clauzei inserate la art. 19.14 din contract care stabileau asigurarea spaţiului de depozitare în sarcina pârâtei şi fără verificarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii contractuale, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 1350 şi 1270 C. civ.

De cealaltă, parte, sub aspectul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - pârâtă B. S.A. a invocat absenţa analizei de către prima instanţă a unor apărări formulate în cauză, care a fost recunoscută de instanţa de apel fără a-i da eficienţă, precum şi nemotivarea modalităţii de calcul a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat în faţa primei instanţe în condiţiile admiterii în parte a pretenţiilor reclamantei.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, dar şi a celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susţinut nemotivarea concluziei potrivit căreia biletele la ordin ar fi fost emise doar ca instrumente de garantare a plăţii şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1488 C. civ., care ar fi impus stabilirea scadenţei obligaţiei de plată a facturilor, respectiv a perioadei de calcul a penalităţilor în funcţie de data emiterii biletelor la ordin acceptate de reclamantă.

În ceea ce priveşte soluţia asupra cererii sale reconvenţionale, recurenta - pârâtă a criticat modalitatea de calcul a penalităţilor prin raportare la procentul de 0,1% pe zi din lucrările neefectuate şi nu la cel de 10% din valoarea totală a contractului prevăzut de art. 14.3 din contract, astfel cum se solicitase, acest prejudiciu, chiar viitor, fiind cert, întrucât au fost solicitate deja de beneficiar pentru întârzierea în finalizarea lucrărilor, plata lor fiind doar eşalonată.

Totodată, cu privire la cheltuielile de judecată stabilite în sarcina reclamantei după admiterea în parte a cererii reconvenţionale, recurenta - pârâtă a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ. şi apreciind că stabilirea existenţei unei nerespectări a contractului din partea reclamantei şi a obligaţiei de reparare a prejudiciului produs, iar nu cuantumul efectiv al sumei acordate ar fi trebuit să justifice cuantumul sumei acordate cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Analizând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate de părţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondate recursurile pentru următoarele considerente:

În urma analizei în fond a cauzei, instanţele devolutive au reţinut, în esenţă, umătoarea situaţie de fapt:

Între reclamanta A. S.R.L., în calitate de executant şi pârâta B. S.A., în calitate de beneficiar a fost încheiat contractul de subcontractare nr. x din data de 02.02.2018, având ca obiect execuţia lucrărilor civile din cadrul contractului de proiectare şi execuţie "CL 11-Staţie de epurare nouă Nădlac", completat prin actele adiţionale nr. x şi nr. 2, prin care a fost extins obiectul contractului şi modificate corespunzător valoarea şi termenul acestuia.

Conform art. 7.1 din contract, facturile pe care reclamanta le emitea către beneficiar trebuiau plătite în termen de cel mult 15 zile calculate de la data la care pârâta B. S.A. încasa contravaloarea acestora de la beneficiarul final Compania de Apă Arad, plata facturilor urmând a se efectua în proporţie de 100 % din valoarea lucrărilor executate, în termen de 15 zile de la încasarea de la beneficiarul final a contravalorii acestora.

Nerespectarea acestei obligaţii atrage sancţiunea prevăzută de art. 41 executantul având dreptul de a solicita ca penalităţi, o sumă echivalentă cu 0,1% din valoarea facturii neachitate pe zi de întârziere.

Părţile au definit prin art. 45 alin. (3) drept "caz de încălcare gravă" a obligaţiilor contractuale, "neplata de către beneficiar a facturilor emise de executant în termenul prevăzut la art. 7.1".

Conform actelor adiţionale nr. x din 11.04.2018 şi nr. 2 din 24.05.2018, toate lucrările menţionate în cele două acte adiţionale trebuiau finalizate într-un termen de cel mult 18 săptămâni, respectiv până cel târziu la data de 30.09.2018.

Referitor la plăţi, prima instanţă a reţinut că facturile în valoare totală de 4.472.498,90 RON au fost achitate cu ordine de plată sau cu bilete la ordin, iar pârâta B. S.A. a facturat şi încasat de la Compania de Apă Arad lucrări de construcţii în valoare de 3.039.217,63 RON.

Termenul contractual asumat de reclamanta A. pentru finalizarea lucrărilor a fost 13.10.2018, iar notificarea de recepţie este dată în 02.07.2019. Din acest considerent, nefiind identificate alte date de referinţă pentru perioada de calcul a penalităţilor, nici în obiectivul formulat, nici în raportul de expertiza tehnică, a efectuat calculul raportându-se la aceste date.

În raport de concluziile expertului tehnic şi anume că întârzierile înregistrate de pârâta B. S.A. faţă de Compania de Apă Arad nu sunt cauze a modului în care reclamanta A. S.R.L. Arad şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale faţă de pârâta B., că reclamanta A. S.R.L., în calitate de executant a executat toate lucrările contractate şi că nu s-au identificat lucrări de calitate necorespunzătoare, însă termenul contractual asumat de A. pentru finalizarea lucrărilor - 13.10.2018 - un a fost respectat, notificarea de recepţie fiind datată - 02.07.2019, instanţa a luat considerare aceste date de referinţă pentru perioada de calcul a penalităţilor conform art. 40 din contract, rezultând suma de 176.686 RON.

Totodată, s-a reţinut că pârâta B. are de achitat către reclamanta A., pentru încasarea cu întârziere a celor 13 facturi fiscale din litigiu, în valoare totală de 4.472.498 RON, penalităţi de întârziere de 0,1 %, în sumă de 194.519 RON, conform art. 41 din contract

De asemenea, s-a apreciat că pârâtei i s-au creat prejudicii ca urmare a neexecutării lucrărilor la timp de către reclamantă şi în legătură cu materialele achiziţionate de la D. care nu au putut fi montate la timp în interiorul construcţiilor pe care A.. Întrucât D. a perceput taxe de depozitare a echipamentelor, emiţând în acest sens pârâtei factura fiscală nr. x din data de 24.04.2019, în cuantum de 3.170 euro, instanţa a reţinut că pârâta este îndreptăţită la repararea acestui prejudiciu, în condiţiile în care culpa îi aparţine reclamantei pentru neexecutarea lucrărilor în termen.

În consecinţă, reţinând prevederile art. 1270, art. 1350 şi 1516 alin. (1) C. civ., instanţa a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei suma de 194.519 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 0,1 % conform art. 41 şi art. 7.1 din contractul de subcontractare nr. x/02.02.2018, modificat prin actul adiţional nr. x încheiat la 11.04.2018 şi actul adiţional nr. x încheiat la 24.05.2018, calculate conform raportului de expertiză contabilă efectuat de expert contabil C..

A obligat reclamanta A. S.R.L. să plătească pârâtei B. S.A., suma total de 194.487,04 RON din care suma de 176.686 RON reprezentând penalităţi de întârziere de 0,1 % conform art. 40 din acelaşi contract de subcontractare, raportat la data transmiterii notificării de finalizare lucrări nr. x/02.07.2019, calculate conform aceluiaşi raportul de expertiză contabilă, precum şi suma de 17.801,04 RON reprezentând contravaloarea depozitării echipamentelor E. la D., conform facturii nr. x/22 august 2019.

În baza art. 1616 C. civ. ce prevăd că datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele şi a art. 1617 C. civ. ce prevăd că compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură, a compensat obligaţiile principale reciproce ale părţilor, până la concurenţa celei mai mici dintre ele, astfel că a obligat pârâta B. S.A. să plătească reclamantei A. S.R.L., suma rămasă în urma compensării (194.519 RON - 194.487,04 RON) de 31,96 RON.

În ceea ce priveşte critica ambelor părţi referitoare la nemotivarea sau motivarea contradictorie de deciziei atacate, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aspectele invocate de părţi în susţinerea acesteia privesc în realitate calitatea redactării hotărârii primei instanţe, invocată ca atare şi în cuprinsul memoriului de apel. În legătură cu aceasta, i se reproşează instanţei de apel, că, deşi a reţinut că sentinţa nu satisface pe deplin aceste cerinţe de motivare întrucât tribunalul a omis să analizeze unele din apărările invocate de părţi, nu a indicat în concret aspectele omise pentru a face posibilă verificarea incidenţei în cauză a unui motiv de anulare a sentinţei.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de apel a avut în vedere faptul că din expunerea realizată de prima instanţă se poate deduce raţionamentul urmat pentru soluţionarea atât a cererii principale, cât şi a cererii reconvenţionale şi a considerat că nu ar subzista un motiv de nulitate a hotărârii pronunţate. Astfel expusă, analiza instanţei de apel corespunde caracterului devolutiv al apelului prevăzut de art. 476 C. proc. civ. şi situaţiilor expres limitative în care poate opera anularea hotărârii primei instanţe conform art. 480 C. proc. civ.

Sub aspectul pretinsei nemotivări a soluţiei de către instanţa de apel sub diferite aspecte specifice condiţiilor răspunderii civile contractuale, încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că decizia atacată cuprinde o expunere cursivă şi logică a argumentelor de fapt şi de drept ce au condus la soluţia pronunţată asupra apelului reclamantei, ce pot fi urmărite şi eventual cenzurate de instanţa de control judiciar.

Chiar dacă instanţa de apel a ajuns la alte concluzii decât apărarea propusă de parte, utilizând în mod implicit argumente rezultate dintr-o interpretare a probelor şi a normelor de drept incidente diferite de cele ale părţilor, aceasta nu echivalează cu nerespectarea garanţiilor referitoare la accesul la instanţă şi derularea unui proces echitabil cât timp, din conţinutul considerentelor deciziei atacate, poate fi urmărit cu uşurinţă silogismul judiciar care a condus la pronunţarea soluţiei în apel, iar concluziile constituie o manifestare a prerogativelor judiciare.

Aceste concluzii rămân valabile şi în ceea ce priveşte pretinsa reţinere eronată cu privire la scopul emiterii biletelor la ordine invocată de recurenta - pârâtă în sprijinul aceluiaşi motiv de recurs.

Deşi criticile părţilor nu pot fi analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ele au fost, în fapt, reiterate şi cu prilejul invocării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi vor fi evaluate ca atare.

Criticile recurentei - reclamante A. S.R.L. se concentrează asupra modalităţii de soluţionare a cererii reconvenţionale formulate împotriva sa. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că apărarea părţii referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1522 C. civ. în ceea ce priveşte condiţia punerii sale în întârziere cu privire la obligaţia de finalizare a lucrărilor în termen nu a fost invocată în cuprinsul memoriului de apel şi, prin urmare, nu poate fi analizată direct în recurs, potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte punerea de drept în întârziere a pârâtei pentru obligaţia de plată a sumelor facturate conform art. 1523 alin. (2) lit. d) C. proc. civ., aceasta a fost avută în vedere cu prilejul soluţionării acţiunii principale, aspect recunoscut şi de recurenta - reclamantă. Partea foloseşte însă acest argument ca premisă a îndreptăţirii sale la invocarea excepţiei de neexecutare cu privire la propria obligaţie de finalizare a lucrărilor într-un anume termen.

În sprijinul acestei critici, recurenta - reclamantă avansează susţinerea potrivit căreia contractul părţilor ar fi fost calificat în mod greşit de către instanţele de fond, nedându-se valenţă componentei sale de executare succesivă. Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că stabilirea unui grafic general de execuţie a lucrărilor prin contractul de subantrepriză încheiat de părţi şi, corespunzător, a unor termene de plată pentru facturile emise pentru fiecare etapă nu transformă contractul părţilor într-unul cu executare succesivă câtă vreme prestaţia acestora rămâne una unică, globală, reprezentată de ansamblul lucrărilor contractate, parte din cele care au făcut obiectul Contractului de proiectare şi execuţie CL 11 - Staţie de epurare nouă Nădlac, respectiv contravaloarea acestora. În consecinţă, va fi înlăturată întreaga argumentare a recurentei - reclamante în sprijinul idei că, odată cu neplata la termen a primei facturi, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii, respectiv că în beneficiul său, s-ar naşte posibilitatea invocării excepţiei de neexecutare.

Pe de altă parte, excepţia de neexecutare a contractului nu poate opera conform art. 1556 C. civ. întrucât nu subzistă cerinţa simultaneităţii obligaţiilor reciproce în condiţiile în care părţile au stabilit termene de executare diferite pentru acestea. Aceasta, şi nu simpla instituire a unei clauze penale este cauza înlăturării de la aplicare a dispoziţiilor legale invocate de reclamantă. În aceste condiţii, dincolo de posibilitatea solicitării rezoluţiunii contractului, la care nu a apelat, reclamantei i-a rămas deschisă doar calea imputării unor penalităţi pentru repararea prejudiciului suportat prin întârzierile la plata facturilor.

În ceea ce priveşte invocata lipsă a culpei exclusive în neexecutarea obligaţiei de finalizare a lucrărilor la termen prin raportare la conţinutul agreat de părţi pentru clauza de la art. 40 din contract şi dispoziţiile art. 1517 C. civ., constatăm că acest aspect de fapt ţine de aprecierea exclusivă a instanţelor devolutive, neputând fi cenzurat prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului.

Criticând în final soluţia de admitere a capătului din cererea reconvenţională privind costurile de depozitare, recurenta - reclamantă nu invocă în concret nicio încălcare a legii în cauza de faţă, ci contestă în realitate situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond ce au fundamentat constatarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii contractuale şi sub acest aspect.

Analizând criticile avansate de recurenta - pârâtă B. S.A. în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatăm că instanţele devolutive au stabilit că biletele la ordin au fost emise de parte în scop de garanţie, aspect ce intră în sfera elementelor de temeinicie care nu pot fi reapreciate în prezenta cale de atac destinată exclusiv criticilor de nelegalitate.

Din această perspectivă nu are relevanţă nici argumentarea părţii privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1488 C. civ. întrucât s-a reţinut că biletele la ordin nu au fost acceptate în scop de plată, ci în scop de garanţie. Pe de altă parte, în subsidiar, nu trebuie omis că prezumţia legală invocată de pârâtă şi implicit modificarea scadenţei ar opera doar în cazul în care acestea ar fi onorate la plata, aspect de fapt ce nu a fost constatat în cauză.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în mod corect, instanţele de fond au dat eficienţă în cauză cu prioriate clauzei penale inserate de părţi cu prilejul subcontractării lucrărilor, pe această cale părţile înţelegând să evalueze anticipat prejudiciul produs prin întârzierea în executarea obligaţiilor.

În ceea ce priveşte efectele pe care dispoziţiile art. 14.3 din contract şi solicitarea unor penalităţi de către beneficarul final le-ar produce în cauză au fost corect limitate de instanţa de apel, considerându-se necesară plata anticipată a unor sume cu titlu de despăgubiri către beneficiar. Chiar şi în aceste condiţii, operarea acestei clauze ar fi impus analiza suplimentară a consecinţelor neexecutării la termen a obligaţiilor de către reclamantă în ansamblul executării lucrărilor contractului principal.

Sub aspectul criticilor referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului cheltuielilor de judecată datorate de părţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că au fost corect aplicate dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. civ., întrucât diminuarea pretenţiilor recunoscute ca întemeiate, deşi nu înlătură culpa procesuală, justifică diminuarea sumelor pe care partea le va recupera în contul cheltuielilor de judecată efectuate în cauză, iar pretenţiile reciproce admise a condus la compensarea legală a sumelor datorate.

Pentru aceste motive, apreciem nefondate recursurile promovate în cauză şi le vom respinge ca atare, în temeiul art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii recursurilor.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L. şi de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 612/R/18.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2023.