Lease investment obligation misinterpreted as right; appeal annulled for failure to frame grounds within cassation requirements.

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 18 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Timiş, sub nr. x/2021, reclamantul A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 54.480 euro, în echivalent RON, la cursul BNR de la data plăţii, cu titlu de daune-interese, reprezentând contravaloarea discountului acordat pârâtei în scopul efectuării de investiţii asupra terenurilor care au făcut obiectul contractului de arendare, aferent anilor 2018 şi 2019 (la data introducerii acţiunii, valoarea cererii este de 265.317,60 RON), a sumei de 20.750,80 RON reprezentând dobânda legală remuneratorie, calculată de la data scadenţei (1 noiembrie 2019, respectiv 1 noiembrie 2020), până la data introducerii acţiunii, şi a dobânzii legale remuneratorii calculate în continuare, până la data plăţii efective; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 744/PI din 19 noiembrie 2021, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect pretenţii formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. şi a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 189/A din 6 aprilie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi a respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L. şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 8.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că a arendat pârâtei terenurile în suprafaţă de 800 ha, conform contractului de arendă nr. 1 din 8 noiembrie 2017. Potrivit aceluiaşi contract, pârâta, în calitate de arendaş, avea obligaţia să efectueze investiţii, motiv pentru care preţul arendei a fost redus, însă nu şi-a respectat aceste obligaţii. Mai arată că pârâta a nesocotit şi alte obligaţii contractuale, cum ar fi transmiterea poliţelor de asigurare, comunicarea declaraţiilor APIA, garantarea obligaţiilor contractuale cu filă CEC.

Recurenta-reclamantă contestă interpretarea dată de curtea de apel clauzelor contractuale prevăzute de art. 3.3, art. 4.14 şi art. 4.17 şi consideră că, în mod greşit, a reţinut instanţa că arendaşul avea dreptul, nu şi obligaţia de a efectua respectivele investiţii. Susţine că ar fi trebuit avute în vedere şi regulile de interpretare edictate de art. 1266 şi art. 1267 C. civ., nu numai dispoziţiile art. 1268 alin. (3) din acelaşi cod. Consideră că instanţa de apel a intrepretat eronat contractul şi, astfel, a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material stipulate de art. 1270 C. civ., atunci când a reţinut că în contract nu sunt individualizate tipurile de investiţii ce urmau a fi efectuate de către arendaş, motiv pentru care a respins acţiunea.

Recurenta-reclamantă a indicat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Motivarea recursului presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi-a fundamentat soluţia pronunţată.

Conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere atunci când norma de drept material a fost încălcată sau greşit aplicată.

Această ipoteză nu include situaţia în care partea nu este de acord cu modalitatea în care instanţa devolutivă a interpretat voinţa părţilor prin prisma celor prevăzute în contract întrucât stabilirea intenţiei reclamantei şi pârâtei se face prin raportare la conţinutul convenţiei şi a probelor din dosar şi reprezintă un aspect de fapt. Înalta Curte reţine că judecătorii fondului sunt suverani în interpretarea actelor juridice ale cauzei deduse judecăţii, iar interpretarea dată, în sensul că arendaşul nu are o obligaţie suplimentară de a realiza investiţii, nu poate face obiect de control în recurs.

Susţinerile recurentei conform cărora instanţa de apel nu a avut în vedere prevederile art. 1266 (Interpretarea după voinţa concordantă a părţilor), art. 1267 (Interpretarea sistematică) şi ale art. 1270 (Forţa obligatorie a contractului) din C. civ. şi astfel nu a interpretat corect clauzele contractuale nu pot fi analizate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ. întrucât textele a căror încălcare o invocă recurenta se referă la regulile de interpretare a convenţiilor şi la relativitatea efectelor acestora. Aceste norme consacră principii generale în domeniul efectelor convenţiilor prin prisma cărora se solicită instanţei de recurs să interpreteze art. 3.3, art. 4.14 şi art. 4.17, precum şi alte clauze din contractul de arendă în scopul de a stabili care sunt obligaţiile care, potrivit înţelegerii părţilor, revin arendaşului.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta-reclamantă nu şi-a respectat obligaţia impusă de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din acelaşi cod, în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 189/A din 6 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 189/A din 6 aprilie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de insolvenţă, societăţi, concurenţă neloială şi litigii decurgând din exploatarea unei întreprinderi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 octombrie 2023.